25 aprilie 2018
Misterul morţii
Din constituţia…
|
cultură şi spiritualitate
LECTURA I
Dumnezeu a scos pe Mântuitorul din neamul lui David.
Citire din Faptele Apostolilor 13,13-25
13 Plecând cu corabia de la Pafos, din Cipru, spre Asia Mică, Paul şi cei care erau cu el au ajuns la Perga, în Pamfilia. Dar Ioan-Marcu, părăsindu-i, s-a întors la Ierusalim. 14 Paul şi Barnaba, trecând prin oraşul Perga, au ajuns la Antiohia Pisidiei. Aici, într-o zi de sâmbătă, au…
ContinuareAdăugat de altmariustotal catolic la Aprilie 26, 2018 la 8:41am — Nu sunt comentarii
Joi din Săptămâna a IV-a din Timpul Pascal
Ant. la intrare
Dumnezeule, când ieşeai înaintea poporului tău,
croindu-i cale şi locuind în mijlocul lui,
pământul s-a cutremurat şi cerurile s-au topit, aleluia. Cf. Ps 67,8-9.20
RUGĂCIUNEA ZILEI
Dumnezeule, tu reînnoieşti firea…
Adăugat de altmariustotal catolic la Aprilie 26, 2018 la 8:40am — Nu sunt comentarii
Este binecunoscut faptul că primii creştini şi chiar Sfinţii Apostoli nu se gândeau să lase mărturie şi documente pentru posteritate, ci grija lor principală era de a urma cu credinţă „Calea, Adevărul şi Viaţa” aduse în lume de Cristos, Dumnezeul venit între oameni, şi de a se face…
ContinuareAdăugat de altmariustotal catolic la Aprilie 26, 2018 la 8:39am — Nu sunt comentarii
De Iacopo Scaramuzzi
Franţa este "fiica mai mare a Bisericii", "fille ainée de l'Eglise", aşa cum afirmă un mod vechi de a spune, şi papa Francisc cunoaşte expresia şi îi împărtăşeşte sensul, dar deocamdată nu este prevăzută o călătorie a sa dincolo de Alpi pentru că Jorge Mario Bergoglio a făcut alegerea, "politică în sens larg", de a vizita "ţări sărace sau în război", coerent cu…
ContinuareAdăugat de altmariustotal catolic la Aprilie 25, 2018 la 8:41am — Nu sunt comentarii
http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=201804111
Biserica din Brusturoasa |
În Primul Război Mondial au fost chemaţi la arme peste 12.000 de catolici din Dieceza de Iaşi; jumătate…
ContinuareAdăugat de altmariustotal catolic la Aprilie 25, 2018 la 8:38am — Nu sunt comentarii
Adăugat de altmariustotal catolic la Aprilie 25, 2018 la 8:35am — Nu sunt comentarii
Adăugat de altmariustotal catolic la Aprilie 25, 2018 la 8:34am — Nu sunt comentarii
Adăugat de altmariustotal catolic la Aprilie 25, 2018 la 8:33am — Nu sunt comentarii
1Pt 5,5-14; Ps 88; Mc 16,15-20
Prima lectură, aleasă pentru expresia „Marcu, fiul meu”, se potriveşte cu sărbătoarea evanghelistului şi pentru îndemnul: „Împotriviţi-vă lui (diavolului) cu tăria credinţei; să ştiţi că toţi fraţii din lume îndură aceleaşi suferinţe ca şi voi”. Marcu este, în special, evanghelistul credinţei, el insistă asupra credinţei în timpul „întunericului”, o realitate faţă de…
Adăugat de altmariustotal catolic la Aprilie 25, 2018 la 8:31am — Nu sunt comentarii
LECTURA I
Salutări din partea lui Marcu, fiul meu.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Petru 5,5b-14
5b Preaiubiţilor, îmbrăcaţi-vă toţi cu umilinţă în relaţiile pe care le aveţi unii cu alţii, căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă harul său”. 6 Umiliţi-vă, aşadar, stând sub mâna puternică a lui Dumnezeu, pentru ca să vă înalţe la timpul…
ContinuareAdăugat de altmariustotal catolic la Aprilie 25, 2018 la 8:30am — Nu sunt comentarii
25 aprilie
SF. MARCU, ev.
Ant. la intrare
Mergeţi în toată lumea
şi predicaţi evanghelia
la toată făptura, spune Domnul. Mc 16,15
Se spune Mărire.
RUGĂCIUNEA…
Adăugat de altmariustotal catolic la Aprilie 25, 2018 la 8:29am — Nu sunt comentarii
În Noul Testament, Marcu este amintit de zece ori, mai întâi cu numele ebraic, Ioan, apoi cu numele…
ContinuareAdăugat de altmariustotal catolic la Aprilie 25, 2018 la 8:27am — Nu sunt comentarii
"Amintiţi-vă de conducătorii voştri care v-au vorbit despre cuvântul lui Dumnezeu şi, considerând împlinirea vieţii lor, imitaţi credinţa lor" (Evr 13,7).
La temelia tuturor popoarelor stau ca adevăraţi titani marii eroi plini de credinţă şi de curaj care, considerând iubirea faţă de propriul popor, de patria şi de vatra strămoşească, ne-au lăsat o sfântă moştenire…
ContinuareAdăugat de altmariustotal catolic la Aprilie 24, 2018 la 8:08am — Nu sunt comentarii
De Andrea Tornielli
Angelo Gugel, de acum în pragul celor 83 de ani ai săi, începe să relateze câteva episoade din lunga sa viaţă alături de papi. Foarte discretul şi foarte rezervatul "adjutant de cameră" originar din Miane, în Veneto, fost jandarm pontifical la sfârşitul pontificatului lui Pius al XII-lea, a lucrat la Guvernatorat în timpul pontificatului lui Paul al VI-lea şi în 1978 în mod surprinzător a…
ContinuareAdăugat de altmariustotal catolic la Aprilie 24, 2018 la 8:05am — Nu sunt comentarii
Adăugat de altmariustotal catolic la Aprilie 24, 2018 la 8:03am — Nu sunt comentarii
Adăugat de altmariustotal catolic la Aprilie 24, 2018 la 8:01am — Nu sunt comentarii
Fap 11,19-26; Ps 86; In 10,22-30
În evanghelia de astăzi, atenţia mea se opreşte asupra acestei fraze: „Voi nu credeţi, pentru că nu sunteţi dintre oile mele”. E o frază puţin ciudată, sau cel puţin noi ne-am fi aşteptat la o altă conexiune: „Voi nu sunteţi oile mele, pentru că nu credeţi”, ceea ce ar părea mai natural: cine crede aparţine turmei lui Cristos; pentru a aparţine turmei lui Cristos, am spune noi,…
Adăugat de altmariustotal catolic la Aprilie 24, 2018 la 7:59am — Nu sunt comentarii
Isus și misiunea sunt prezentate prin imaginea pãstorului. Pãstorul cel bun „își dã viața”, în timp ce pãstorul fals, mercenarul, fuge din fața pericolului. Pãstorul cel bun se identificã cu poporul sãu. Glasul și iubirea lui Isus sunt menite pentru toți. Mântuirea, eliberarea, sunt oferte universale. |
LECTURA I Vorbeau şi grecilor, vestind pe Domnul Isus. Citire din Faptele Apostolilor… |
Adăugat de altmariustotal catolic la Aprilie 24, 2018 la 7:58am — Nu sunt comentarii
Ant. la intrare
Să ne bucurăm, să ne veselim
şi să-l preamărim pe Dumnezeu,
pentru că şi-a început domnia
Domnul, Dumnezeul nostru, cel atotputernic, aleluia! Ap 19,7.6
RUGĂCIUNEA ZILEI
Dă-ne, te rugăm, Dumnezeule atotputernic,
harul, ca noi, care celebrăm misterul învierii Fiului tău,
să ne învrednicim a primi bucuria răscumpărării noastre.
Prin Domnul nostru Isus…
Adăugat de altmariustotal catolic la Aprilie 24, 2018 la 7:57am — Nu sunt comentarii
În timpul faptelor măreţe ale răscumpărării, al dramaticului epilog de pe Calvar, un cor tăcut şi îndurerat de „femei evlavioase” aşteaptă la mică distanţă, ca totul să se împlinească: „Stăteau lângă crucea lui Isus mama sa, sora mamei sale, Maria a lui Cleofa şi Maria…
ContinuareAdăugat de altmariustotal catolic la Aprilie 24, 2018 la 7:55am — Nu sunt comentarii
2023
2022
2021
2020
2019
2018
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
Numar de steaguri: 273
Record vizitatori: 8,782 (3.04.2011)
16,676 (3.04.2011)
Steaguri lipsa: 33
1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)
1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)
1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)
2 state au peste 20,000 clickuri (Italia, Germania)
4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, Ungaria, Spania,, Marea Britanie,)
6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Canada, )
10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Australia, Irlanda, Israel, Grecia, Elvetia , Brazilia, Suedia, Austria)
50 state au peste 100 clickuri
20 state au un click
1.EDITURA HOFFMAN
https://www.editurahoffman.ro/
2. EDITURA ISTROS
https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/
3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI
https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1
4.ANTICARIAT UNU
https://www.anticariat-unu.ro/wishlist
5. PRINTRE CARTI
6. ANTICARIAT ALBERT
7. ANTICARIAT ODIN
8. TARGUL CARTII
9. ANTICARIAT PLUS
10. LIBRĂRIILE:NET
https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452
https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top
14. ANTICARIAT NOU
https://anticariatnou.wordpress.com/
15.OKAZII
https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150
16. ANTIKVARIUM.RO
17.ANTIKVARIUS.RO
18. ANTICARIAT URSU
https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home
19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS
20. EDITURA SPANDUGINO
21. FILATELIE
22 MAX
http://romanianstampnews.blogspot.com
23.LIBREX
https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom
24. LIBMAG
https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/
https://www.libris.ro/account/myWishlist
http://magiamuntelui.blogspot.com
27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/
28.RADIO ARHIVE
https://www.facebook.com/RadioArhive/
29.IDEEA EUROPEANĂ
https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/
30. SA NU UITAM
31. CERTITUDINEA
32. F.N.S.A
https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html
Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ
1. Radu Sorescu - Petre Tutea. Viata si opera
2. Zaharia Stancu - Jocul cu moartea
3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi
4. Ioan Slavici - Inchisorile mele
5. Gib Mihaescu - Donna Alba
6. Liviu Rebreanu - Ion
7. Cella Serghi - Pinza de paianjen
8. Zaharia Stancu - Descult
9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte
10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani
11. George Calinescu Cartea nuntii
12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…
Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.
© 2024 Created by altmarius. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor