Calendar Romano-Catolic - 16 februarie 2021

[altmariustotal catolic]

Sf. Onesim

• martir
• ??-c.90
• d.: în c.90
• 16 februarie (latin)
• 

Cazul sfântului Onesim, prin particularitatea sa, poate constitui punctul de reflecţie asupra câtorva dintre realităţile fundamentale ale creştinismului. Izvorul istoric al datelor pe care le posedăm cu privire la sfântul Onesim este aproape în mod exclusiv scrisoarea sfântului Paul către Filemon, „cea mai vivace şi însufleţită scrisoare pe care a scris-o Paul”. Lui Filemon pe care îl numeşte „dragul nostru colaborator” şi a cărui „dragoste faţă de alţii” şi-o aminteşte cu simpatie, precum şi „credinţa în Domnul Isus şi faţă de toţi sfinţii”, sfântul Paul îi scrie cuvinte pline de autoritate şi de bunătate: „deşi având în Cristos deplina libertate de a-ţi porunci ceea ce trebuie să faci, prefer să te rog în numele dragostei, aşa cum sunt, Paul, bătrân şi acum şi prizonier pentru Cristos Isus”.

Era o eficace captatio benevolentiae cu totul altceva decât retorică şi deci înşelătoare, pentru că sfântul Paul se pregătea tocmai să-l invite pe Filemon să facă un gest nemaiauzit de dragoste şi de credinţă. „Te rog aşadar pentru fiul meu, pe care l-am născut în lanţuri, Onesim, cel care altă dată ţi-a fost nefolositor, dar acum este folositor şi ţie şi mie. Ţi l-am retrimis pe el, inima mea. Aş fi voit să-l ţin lângă mine, pentru ca să mă slujească în lanţurile pe care le port pentru evanghelie, dar nu am voit să fac nimic fără părerea ta, pentru ca binele pe care îl vei face să nu dea impresia de constrângere, dar să fie spontan. Poate pentru aceasta a fost separat de tine pentru un moment, pentru ca tu să-l redobândeşti pentru totdeauna; însă nu ca sclav, dar mult mai mult decât un sclav, ca pe un frate preaiubit în primul rând pentru mine, dar cu atât mai mult pentru tine, fie ca om, fie ca frate în Domnul”.

Onesim nu fusese numai un sclav fugar, dar şi un tâlhar, iar sfântul Paul se declară dispus să se recunoască dator, el însuşi, cu acea sumă, pe care Filemon ar fi cerut-o: „Eu, Paul, scriu aceasta cu propria mea mână: voi plăti eu personal. Dar nu-ţi spun că mi te datorezi chiar pe tine însuţi!”.

Cineva a pretins că depăşirea sclaviei nu a fost meritul principal al creştinismului, care ar fi pus numai în practică idei prezente deja la filozofi ca Seneca, birocraţi ca Pliniu cel Tânăr şi împăraţi ca Adrian. În realitate, nici un „filozof” nu a putut numi vreodată „fiu” şi „frate”, în plus „preaiubit”, pe un sclav fugit şi ajuns tâlhar. Chiar şi pentru Onesim Cristos murise şi înviase!… Evenimentele următoare ale vieţii sale sunt necunoscute. Martirologiul roman culege tradiţia care îl vrea „dus legat la Roma şi ucis cu pietre pentru credinţa lui Cristos” după ce a fost episcop de Efes.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei

Sf. Iuliana din Nicomedia

• fecioară, martiră
• ??-c.305
• d.: în c.305
• 16 februarie (latin)
• 21 decembrie (bizantin)
• 

În „Martirologiul Roman” există mai multe sfinte cu numele Iuliana şi peste cincizeci de sfinţi cu numele de Iulian, deoarece aceste nume erau foarte răspândite în lumea romană. Iuliana amintită astăzi este o tânără din oraşul Nicomedia (astăzi, Izmit, pe malul Mării Marmara), pe care însuşi tatăl ei, nereuşind să o determine de a renunţa la credinţa în Cristos şi hotărârea de a rămâne fecioară, pentru a nu avea neplăceri, o dezmoşteneşte şi o acuză în faţa tribunalului că este creştină. Este judecată şi condamnată la moarte prin tăierea capului. Acestea se petreceau în anul 305.

Oricare ar fi fost numele pe care le purtau, amintind de personalităţi ilustre ori de modeste îndeletniciri, sfinţii şi-au lăsat sufletul şi viaţa pradă credinţei şi iubirii lui Cristos şi au dovedit că nu există demnitate mai înaltă şi bucurie mai mare ca aceea de a-l sluji pe Acela care este Calea, Adevărul şi Viaţa.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Sfânta Muceniţă Iuliana a trăit pe vremea împăratului Maximian. Era din Nicomidia, copila unor părinţi bogaţi. Părinţii au logodit-o cu un senator elin, cu numele Eleusie. Logodnicul voia să se facă nunta, dar sfânta n-a vrut, ci a zis: „Nu mă mărit cu tine, până nu ajungi prefectul cetăţii”. După ce a ajuns prefect, sfânta i-a zis iarăşi: „N-am să primesc să mă mărit cu tine, dacă nu treci de la slujirea idolilor la credinţa creştinilor”. Logodnicul a spus totul tatălui ei. Tatăl, pentru că n-a putut să o întoarcă de la credinţa în Hristos, a dat-o pe mâna prefectului, logodnicul ei, ca să o cerceteze după legile romane. Prefectul a dezbrăcat-o de haină şi a poruncit să fie chinuită cumplit şi apoi a poruncit să fie aruncată în temniţă. În noaptea în care a fost aruncată în temniţă, pe când se ruga, s-a apropiat de ea, în chip de înger, duşmanul nevăzut al tuturor oamenilor, diavolul, şi a îndemnat-o să jertfească idolilor, ca să scape. Sfânta l-a alungat şi l-a făcut să mărturisească, chiar fără voia lui, cine este.

A fost adusă din nou în faţa prefectului, dar a rămas neclintită în dragostea pentru Hristos. De aceea a fost aruncată într-un cuptor încins tare, care cu minune, cuptorul s-a răcit. La vederea minunii, cinci sute de bărbaţi împreună cu o sută treizeci de femei au crezut în Hristos şi au fost tăiaţi îndată cu sabia. Iar muceniţa a fost supusă din nou la chinuri; dar arătându-se mai tare decât toate aceste încercări, a fost tăiată cu sabia.

Era sfânta de 16 ani când a fost logodită de părinţii ei cu Eleusie; iar când s-a logodit cu Hristos prin mucenicie era de 18 ani.

Sursa: Calendar-Ortodox.ro