altmarius

cultură şi spiritualitate

Numele şi icoana Sfântului Gheorghe sunt cunoscute şi răspândite în toată lumea creştină; calendarele îi consemnează amintirea la 23 aprilie, zi care în multe părţi ale lumii este ţinută ca sărbătoare deosebită. Biserica din Răsărit îl numeşte „marele mucenic – megalos martiros”, şi-l premăreşte în slujbe de o frumuseţe înălţătoare. Există ţări şi regiuni care îi poartă numele şi altele l-au ales drept patron deosebit: Genova, Portugalia, Lituania şi îndeosebi Anglia. Englezii i-au imprimat chipul şi pe monezile lor, ceea ce a dus la expresia „cavaleria Sfântului Gheorghe” – şi chiar şi atunci când au renunţat la folosirea icoanelor în biserică, i-au păstrat o capelă în palatul Windsor. Faptul cel mai impunător rămâne veneraţia pe care de veacuri întreaga creştinătate o aduce tânărului cavaler, biruitor al fiarei înspăimântătoare, ucigaş de oameni nevinovaţi.

Persoana reală la care se referă această revărsare de admiraţie şi uimire, precum şi faptele ce i se atribuie se pierd în negura timpului. „Passio Sancti Giorgii – Istoria pătimirii Sf. Gheorghe” s-a dovedit a nu fi o istorie propriu-zisă, ci o înmănunchere de fapte şi consideraţii filosofice şi pioase ce privesc persoane şi întâmplări deosebite din perioada de răspândire a creştinismului. Este dovedit istoric că în jurul anului 300, în oraşul palestinian Lydda, astăzi Lod, a fost omorât pentru credinţă un creştin cu numele Gheorghe; de asemenea, istoria bisericească consemnează viaţa binecunoscută a altor şase sfinţi care au purtat numele Gheorghe: între aceştia, un martir la Adrianopol, un Episcop de Antiohia, un Patriarh de Constantinopol, un martir spanion, altul francez. Faptele istorice despre Sfântul Gheorghe precum şi cinstirea numelui său rămân adânc înfipte în viaţa şi istoria creştinătăţii: de aceea, noul calendar păstrează amintirea Sfântului Gheorghe, dar ne atrage atenţia să facem deosebire între faptele istorice reale şi haina în care pietatea şi poezia veacurilor ni le prezintă.

Faptele istorisite despre Sfântul Gheorghe ne apar mai grăitoare ţinând seama că numele Gheorghe înseamnă: agricultor, ţăran, lucrător al pământului (geo=pământ, ergon=muncă). În numele şi viaţa Sfântului Gheorghe vedem credinţa solidă şi vie a creştinilor proveniţi din rândurile agricultorilor; deasemenea, ni se sugerează eliberarea de sub tirania viciilor prin puterea biruitoare a crucii Mântuitorului.

La marginea unei cetăţi cu locuitori paşnici, probabil păstori, apărea din când în când, ieşind din lacul apropiat, un monstru înspăimântător a cărui suflare otrăvea tot ce atingea. Pentru a ţine departe de ei o asemenea nenorocire, locuitorii au hotărât să-i dea câte o oaie din turmele lor. Fiara apărea în continuare şi ne mai având cu se să o îmblânzească, ajunşi la disperare, se gândesc să sacrifice pe unul dintre ei. Hotărăsc să tragă la sorţi pentru a alege nefericita victimă, Sorţii cad asupra fiicei regelui, îndrăgită de toţi ca o copilă a lor. Dar hotărârea trebuia îndeplinită. În timp ce se îndreptau spre poarta cetăţii, un tânăr cavaler călare pe un cal alb şi purtând în mâini o suliţă ce avea la capătul de sus un semn necunoscut lor, se apropie de ei şi-i întreabă ce se petrece acolo. Era ostaşul Gheorghe, care venea din Capadocia. Viteazul războinic se repede spre fiara ce aştepta pe malul lacului şi cu suliţa pironeşte la pământ monstrul înfiorător.

Întors spre convoiul înmărmurit de groază şi de admiraţie, el le vorbeşte despre Cristos, despre Crucea Lui Sfântă – acum au înţeles semnul din capătul suliţei – şi-i pregăteşte pentru Sfântul Botez. Când împăratul află că valorosul său cavaler este creştin, şi chiar caută să atragă şi pe alţii la urmarea Celui răstignit şi mort pe cruce între doi tâlhari, porunceşte ca Gheorghe să fie supus chinurilor celor mai groaznice. Tânărul ostaş rămâne atât de senin, încât însăşi împărăteasa cere să devină creştină. Mulţi creştini, care până atunci îşi ţineau ascunsă credinţa, încurajaţi de exemplul lui Gheorghe, mărturisesc deschis iubirea lor faţă de Cristos şi împreună cu Gheorghe îşi pleacă capul sub ascuţişul sabiei. Trupurile lipsite de viaţă cad pe pământ în nemişcarea morţii, iar sufletele lor curate intră în bucuria veşniciei; „Passio Sancti Giorgii” a încurajat de-alungul veacurilor nenumărate inimi şovăitoare.

Prenumele Gheorghe, provenind din limba greacă şi având înţelesul de „lucrător al pământului”, este printre cele mai răspândite nume. El are nenumărate forme, datorate diferitelor limbi prin care a ajuns la noi. Astfel, pentru bărbaţi: Gheorghe, cu toate diminutivele: Gheorgan, Gheorghian, Ganea, Ghica, Gorghie, Gorghe, Gog, Goga, Gogan, Gogancea, Gogea, Gogotă, Gogu, Giura, Giurău, Giurcan, Iorga, Iordache, Iorgan, Iorgu, Iorgache, Iuca, Iorda, Giurgiu, Giurgică, Giurgilă, Jurj, Jury, Jurg, Jurga, Jurja, Jura, Iurg, Iurga, Iuga, Gociu, Gorea, Gaţa, Goţi, Gotea, Gheţea, Zorez, George, Gică, Egor, Ghera, Gherea. Pentru femei: Gherghina, Gherghinica, Georgeta, Zorza, Zorzila, Giurgiţa, Georgela, Georgina, Gina, Gela, Gherghiţă, etc.

Marea mulţime a prenumelor pornite din rădăcina „Gheorghe”, este încă o dovadă a preţuirii de care se bucură „marele mucenic” în rândul creştinilor; putem vedea în acest fapt şi o expresie a iubirii faţă de valorile pe care le-a preţuit Sfântul Gheorghe: puritatea, curajul, bunătatea, iubirea faţă de Sfânta Cruce.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

„Cel care se naşte om nou, în Cristos, prin Botez, să nu mai îmbrace haina morţii, ci să renunţe la omul vechi, să se îmbrace cu cel nou şi viu şi să-şi impună o conduită curată şi sfântă. Numai astfel, purificaţi de mizeria vechiului păcat şi strălucind în splendoarea noii vieţi, vom putea celebra în mod demn misterul pascal şi vom imita cum se cuvine exemplul martirilor „[1].

Acesta este mesajul inspirat sfântului Petru Damian de figura sfântului Gheorghe, a cărui sărbătoare cade în timpul pascal. În fond, orice martir din primele secole îi invita pe necredincioşi la convertire şi în secolele următoare, când Botezul era dat copiilor, îi stimula pe creştini să redescopere valoarea acestui sacrament, întrupând cu seriozitate evanghelia în viaţa personală şi a comunităţii.

Sfântul Gheorghe este un martir al secolului al III-lea sau al IV-lea, cu siguranţă, însă, înainte de edictul lui Constantin. Ştim că a existat datorită unei foarte vechi biserici ridicate în cinstea sa la Lidda-Diospolis, în Palestina. Dincolo de faptul existenţei sale, nu avem certitudini despre acest sfânt şi, de aceea, trebuie să ne mulţumim cu ceea ce ne povesteşte passio, nesigur din punct de vedere istoric, scrisă – se spune – de un aghiotant al său pe nume Pasicrate. După acest autor, Gheorghe era originar din Capadocia şi ajunsese ofiţer în armată. Convertit de mama sa la creştinism, a renunţat la rangul său şi, închis din cauza credinţei, a înfruntat cu tărie martiriul.

Legenda balaurului

De figura sa este legată faimoasa legendă a balaurului, care merită efortul de a o povesti, deoarece în imaginaţia populară voia să semnifice că, de acum înainte, puterea lipsită de arme a creştinismului stă în triumful asupra violenţei inumane a răului.

Aproape de oraş exista un lac din care ieşea, din când în când, un balaur înspăimântător, care, prin suflarea sa urât mirositoare, ucidea mulţi oameni nevinovaţi. Pentru a-i potoli mânia, era necesar să i se ofere victime umane şi, la un moment dat, a venit rândul regelui locului să-i dea ca hrană pe propria fiică. Chiar dacă era profund îndurerat, el şi-a dus-o până la marginea lacului, însoţit de o mulţime de oameni plini de lacrimi.

Când balaurul a ieşit din apă pentru a o lua pe tânără, alături de ea se afla un cavaler, Gheorghe, care i-a pus un lanţ la gât şi l-a încredinţat tinerei. A început procesiunea de întoarcere în oraş: în faţă era fiica regelui, alături, curajosul cavaler, purtând în lanţ monstrul devenit blând ca un miel. Cei care rămăseseră în oraş, la vederea balaurului, chiar dacă era înlănţuit şi, deci, inofensiv, erau cuprinşi de spaimă şi fiecare dintre ei închideau uşa şi urmăreau din spatele ferestrelor închise neobişnuitul spectacol. Cavalerul îi asigura pe toţi, afirmând că el a venit în numele lui Cristos să elibereze oraşul de acel balaur şi să anunţe tuturor mântuirea care vine prin Botez.

Poporul a perceput semnificaţia evenimentului şi, începând de la principesă şi familia sa, a cerut Botezul, lăsând pentru totdeauna în urmă practicile care duceau la sclavie, cărora le era supus până în acel moment.

Cultul

Cultul sfântului Gheorghe s-a răspândit foarte mult şi imaginea sa de cavaler cu balaurul sub picioare, dacă, pe de o parte, alimenta fantezia populară, pe de altă parte, îi instruia chiar şi pe analfabeţi, transmiţând creştinilor încrederea în protecţia divină, chiar şi în momentele cele mai dificile ale viaţă. În evul mediu, sfântul Gheorghe a devenit protectorul cavalerilor şi, într-un mod special, al cruciaţilor şi a numeroase biserici care i-au fost dedicate. Georgia şi-a luat numele de la acest sfânt şi regii Angliei, începând cu Richard Inimă de Leu, l-au voit ca patron al casei regale şi al ţării lor.

Deja împăratul Constantin a ridicat o biserică în cinstea lui, la Constantinopol. Chiar şi între popoarele slave, figura sa este foarte cunoscută. Şi astăzi sunt multe biserici catolice şi ortodoxe dedicate lui în diferitele părţi ale lumii. Poate că misiunea istorică a acestor sfinţi învăluiţi în legendă este de a aminti lumii o singură idee, foarte simplă, dar fundamentală: binele învinge întotdeauna răul şi persoana înţeleaptă, în alegerile sale fundamentale de viaţă, nu se lasă niciodată înşelată de aparenţe.

Note:
[1] Petru Damian: PL 144,571.

Sursa: "Martiri şi sfinţi din calendarul roman", Editura Sapientia, Enrico Pepe, trad. pr. Ioan Bişog

Sfantul Mucenic Gheorghe s-a nascut in Capadocia, din parinti crestini. A trait in vremea imparatului Diocletian (sec. al IV-lea). Datorita vitejiei si victoriilor sale, ajunge conducator de armata.

In anul 303, imparatul Diocletian va incepe lupta impotriva crestinilor. Au fost daramate lacasuri de cult, interzise adunarile crestinilor, arse cartile sfinte, iar cei ce refuzau sa aduca jertfa zeilor erau ucisi. In fata acestei situatii, Sfantul Gheorghe nu se fereste sa-si marturiseasca credinta in Hristos, motiv pentru care va fi intemnitat. Va fi supus la diverse chinuri: loviri cu sulita, tras pe roata, ingropat in var, lespezi de piatra puse pe piept, etc, dar nicio tortura nu l-a facut sa renunte la credinta sa.

Cei prezenti la aceste suferinte, uimiti de faptul ca Sfantul Gheorghe a ramas nevatamat si ca a inviat un mort, au renuntat la credinta pagana si au primit credinta in Hristos. Minunea invierii celui decedat, a convins-o si pe imparateasa Alexandra, sotia lui Diocletian, sa imbratiseze crestinismul.

Sfantul Gheorghe a fost ispitit cu onoruri pentru a jerfi zeilor, dar aceste incercari au fost zadarnice. Pentru ca nu a lepadat credinta in Hristos, Sfantul Gheorghe este condamnat la moarte prin decapitare, in ziua de 23 aprilie 304, ramanand de atunci zi de praznuire.

Sfantul Gheorghe in iconografie

Iconografia pastreaza imaginea Sfantului Gheorghe calare pe un cal, strapungand cu sulita un balaur. Este vorba despre o legenda pioasa, in care Sfantul Gheorghe salveaza cetatea Silena, din provincia Libiei, terorizata de un balaur. Aceasta imagine a sfantului a ramas in amintirea oamenilor ca model de curaj in lupta cu diavolul. Mai este reprezentat intr-o mantie rosie, culoare traditionala pentru un martir, dar si ca razboinic pedestru sau ca tribun militar in vesminte patriciene, cu o diadema metalica pe cap, cu o platosa sub mantie, tinand o cruce in mana dreapta si o sabie in mana stanga.

Sfantul Gheorghe pe Steagul Moldovei

Reprezentarea Sfantului Gheorghe doborand balaurul este prezenta si pe Steagul Moldovei, aflat la Manastirea Zografu din Muntele Athos. Pe acest steag se afla si rugaciunea Sfantului Stefan cel Mare catre Sfantul Gheorghe: „O, luptatorule si biruitorule, mare Gheorghe, in nevoi si in nenorociri grabnic ajutator si cald sprijinitor, iar celor intristati, bucurie nespusa, primeste de la noi aceasta rugaminte a smeritului tau rob, a Domnului Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Tarii Moldovei. Pazeste-l pe el neatins in lumea aceasta si în cea de apoi, pentru rugaciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca sa Te preamarim in veci. Amin. Si aceasta a facut-o in anul 7008 (1500), in al 43 an al Domniei Sale“. Mentionam ca pecetea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei poarta chipul Sfantului Gheorghe, preluat dupa steagul de lupta al Sfantului Stefan cel Mare.

Sfantul Gheorghe ca ocrotitor

In 1222, regele Angliei, Richard Inima de Leu, l-a ales pe Sfantul Gheorghe patronul spiritual al Casei Regale si al intregii tari. Regele Edward al III-lea a infiintat „Ordinul St. George”, iar Crucea Sfantului Gheorghe a devenit, mai tarziu, steagul Angliei, „Union Jack”. Marele Mucenic Gheorghe este considerat si ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei, Serbiei. Amintim ca Sfantul Gheorghe este si ocrotitorul armatei romane.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Vizualizări: 1041

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor