altmarius

cultură şi spiritualitate

Miron Manega's Blog (322)

Nicolae Manolescu, reales! (la Conferinţă, nu la Congres!)

Luni 23 noiembrie, la sala Amfiteatru a Teatrului Naţional, a avut loc Conferinţa Naţională a Uniunii Scriitorilor din România, unde a fost ales noul preşedinte. A fost un fel de corolar al prezideţialelor politice de duminică. Contrar oricăror interese de breaslă, câştigătorul alegerilor a fost tot Nicolae Manolescu. Nici măcar nu a fost nevoie de al doilea tur de scrutin, întrucât fostul preşedinte a câştigat zdrobitor, din prima. Din cele 344 de voturi valide, 174 au fost în favoarea lui… Continuare

Adăugat de Miron Manega la Noiembrie 24, 2009 la 6:45am — Nu sunt comentarii

S-A VOTAT MAREA ADUNARE NAŢIONALĂ!

Într-o ţară ca România, cel mai scurt drum spre dictatoră e democraţia. O bună exemplificare este chiar situaţia recentă, cu votul pentru Parlamentul unicameral. Practic, prin acest vot, s-a anulat toată istoria României de la 1866 până în 1946 şi din 1989 încoace. Nu numai că electoratul n-a fost informat în niciun fel despre ce e aia bicameral şi unicameral, dar i s-a pus sub nas buletinul de vot exact în ziua prezidenţialelor, când oamenii erau oricum ameţiţi de conflictele şi contradicţiile… Continuare

Adăugat de Miron Manega la Noiembrie 24, 2009 la 6:26am — 3 Comentarii

"Mioriţa" - o temă falsă, o manipulare istorică

“Scoateţi Mioriţa de pe drapel!” – spunea, într-o emisiune tv, Florin Chilian. Avea şi nu avea dreptate. Mai mult n-avea. De ce? Şi el, şi Nicu Covaci, ca şi alţii mai mărunţi, sunt victimele unei colosale manipulări istorice, denumită - ba chiar “branduită” în acest sens - fatalism mioritic. O formidabilă demonstraţie de iluzionism, făcută cu toate obiectele la vedere (fără “preparaţie”, cum ar spune Iosefini), dar în care privitorul vede ce-i arată iluzionistul.

Cică blestemul… Continuare

Adăugat de Miron Manega la Noiembrie 22, 2009 la 10:00am — Nu sunt comentarii

Prea mici pentru un actor atât de mare

M-aş fi bucurat să fie una dintre glumele lui monumentale în care, după ce toată presa i-a făcut ferparul şi parastasul cu o necuviincioasă grabă, apare brusc după un paravan şi spune: “Ţară de biciclişti!”... Sau: “Vă e milă? V-am luat banii!”... N-a fost aşa. Am sperat că acest lucru este totuşi posibil atunci când, după ce am întrebat-o, temător: “E chiar atât de grav, doamnă?”, Gabriela Dinică mi-a răspuns, cu o voce obosită: “Da, e grav. Dar nici… Continuare

Adăugat de Miron Manega la Noiembrie 11, 2009 la 10:30am — Nu sunt comentarii

MIHAI EMINESCU: Dezbinarea poporului român (I)

Acest text (o parte dintr-o serie de trei) este una dintre cele mai lucide şi mai responsabile analize făcute poporului său de cel care l-a iubit mai presus de sine şi mai presus de orice pe lume. Un răspuns de acum 130 de ani pentru cei care consideră astăzi că Eminescu e un produs expirat (Miron Manega)



Cu cât ne iubim mai mult patria şi poporul nostru, cu atâta vom trebui să ne înarmăm mintea cu o rece nepărtinire şi să nu surescităm cugetarea, căci uşor s'ar putea ca să… Continuare

Adăugat de Miron Manega la Noiembrie 9, 2009 la 2:03pm — Nu sunt comentarii

MIHAI EMINESCU: Echilibrul

Condiţiunea de viaţă a unei legi, garanţia stabilităţii sale, e ca să fie un rezultat, o expresiune fidelă a trebuinţelor unui popor - şi tocmai de aceea dreptul de a formula acele trebuinţe în articole şi paragrafe este, după spiritul timpului nostru, al popoarelor.



Cele trei moduri de a impune dominaţia

Un popor - oricum ar fi el - are dreptul de a-şi legiui trebuinţele şi transacţiunile ce rezultă neapărat din acele trebuinţe, reciprocitatea relaţiunilor sale;… Continuare

Adăugat de Miron Manega la Noiembrie 8, 2009 la 11:58pm — Nu sunt comentarii

Mâna lui Dumnezeu (I)

În antologia NAU se povesteşte că un bătrân postise 70 de săptămâni, nemâncând decât o singură dată pe săptămână. El făcuse aceasta pentru a găsi sensul unui text din Scriptură, însă Dumnezeu nu i l-a descoperit. Bătrânul şi-a spus întru sine: „Iată că am făcut atâtea eforturi şi nu am obţinut nimic, însă voi merge la fraţii mei şi le voi cere să-mi dea ei răspunsul”. Dar abia a închis uşa pentru a pleca, că iată un înger i-a fost trimis de la Dumnezeu şi i-a spus: „Cele 70 de săptămâni de… Continuare

Adăugat de Miron Manega la Noiembrie 7, 2009 la 9:21pm — 1 Comentariu

PAMFIL ŞEICARU: Despre exil

…Există un destin al neamului nostru ca să străbată toate blestematele uneltiri de a-l face să dispară. Un profesor spaniol de mare prestigiu, vorbind de originea Românilor a scris: “originea lor nu este un mister, dar existenţa lor este un miracol”… Cartea mea “La Roumanie dans la grande guerre” a fost primită în exil cu o compactă conspiraţie a tăcerii de zgomotoşii exponenţi ai patriotismului. Nici un rând şi nici o foaie românească n’a anunţat măcar apariţia acestei cărţi. Fireşte, m’am… Continuare

Adăugat de Miron Manega la Noiembrie 7, 2009 la 8:30pm — Nu sunt comentarii

Dragoş Pâslaru revine în Bucureşti ca monah

Pe 29 octombrie, în Aula Magna a Academiei de Studii Economice, a avut loc, sub auspiciile Centrului de Documentare Europeană, prima ediţie a Colocviului Naţional “Spiritualitatea Creştină în spaţiul Noii Europe”, dedicat părintelui Ghelasie Isihastul de la mănăstirea Frăsinei. Moderatori ai evenimentului au fost Florin Caragiu, directorul editurii Platytera, şi monahul Valerian. Acesta din urmă este nimeni altul decât fostul actor Dragoş Pâslaru.…





Continuare

Adăugat de Miron Manega la Noiembrie 6, 2009 la 7:00pm — Nu sunt comentarii

GHEORGHE POMUŢ, the Romanian who Sold Alaska to the Americans

”The memorial day” is the celebration that honors the memory of those who made a special contribution to the USA foundation. Therefore, May 30 is the day of the heroes that contributed to the birth of a democratic society. Surprisingly, there is a Romanian mentioned among these heroes. His name is Gheorghe Pomuţ. He has become so famous that one of the American battle ships launched at the end of the Second World War bore his name. This was his reward for the great services to the American… Continuare

Adăugat de Miron Manega la Noiembrie 6, 2009 la 2:00pm — Nu sunt comentarii

A System Called Romania

... The Government, The Parliament, the unions are continuously stealing right under the media and our eyes, despising the moral and juridical law. In addition, they do not steal a little, but a huge amount: fleets, companies, tourism areas, forests, are all being negotiated at a low price on the black market, but for high bonuses. The consequences are awful, when people are being led by thieves, the only possibility that remains for them is to steal also or to do justice by themselves. But… Continuare

Adăugat de Miron Manega la Noiembrie 6, 2009 la 1:37pm — Nu sunt comentarii

Blogosfera şi Mass Media: două paralele care se intersectează

Numărul utilizatorilor de internet din România (estimat după numărul conexiunilor de IP) este, la ora actuală, de 12 milioane, adică mai mult de jumătate din populaţia ţării. Lumea internetului reprezintă aşadar un reper important în identificarea preferinţelor manifestate de populaţie pentru anumite ştiri, subiecte sau teme de interes public. Căci, în afară de comunicarea directă (prin e-mail şi chat), există şi o comunicare comunitară, prin intermediul blogurilor, portalurilor şi… Continuare

Adăugat de Miron Manega la Noiembrie 6, 2009 la 9:47am — Nu sunt comentarii

GHEORGHE POMUŢ, ROMÂNUL CARE L-A CONVINS PE ŢAR SĂ VÂNDĂ ALASKA AMERICANILOR

... Războiul de secesiune dintre Nord şi Sud avea să-l aducă în prim plan pe Pomuţ, ca de altfel şi pe alţi români, precum Nicolae Dunca, Eugen Alcaz, Emanoil Boteanu. Cum în America de Nord se purta un război în numele umanităţii şi al democraţiei împotriva unui sistem perimat şi a unor concepţii reacţionare înapoiate, era destul de firesc pentru un european cu concepţii democratice, cu studii militare şi cu experienţa unui război să se angajeze în luptă. Astfel, Gheorge Pomuţ a avut un rol… Continuare

Adăugat de Miron Manega la Noiembrie 5, 2009 la 11:30am — 1 Comentariu

Cezar Ivănescu, ultimul martir al triadei tragice

Cu câteva zile înainte de sfârşitul neaşteptat şi pe deplin tragic, îi apare un amplu interviu în cotidianul Shekulli, din Albania, în care declara: „Am sânge turc, grec, albanez şi român. De la turci am luat nebunia, de la greci inteligenţa, de la albanezi curajul şi de la români puterea de a îndura." Din anul 2000 şi până la moartea sa, a condus Editura Junimea. În anul 2005, a concurat pentru preşedinţia Uniunii Scriitorilor din România, pierzând în faţa criticului N.… Continuare

Adăugat de Miron Manega la Noiembrie 4, 2009 la 11:54am — 1 Comentariu

Telenovela scandalului de la Ateneu

Conflictul dintre membrii orchestrei filarmonicie “George Enescu” şi directorul instituţiei, reputatul dirijor Cristian Mandeal, s-a transformat într-un scandal public. Membrii orchestrei au înaintat către principalelel instituţii ale puterii în stat (Preşedinţie, Guvern, Camera Deputaţilor, Senat) şi către Primăria Capitalei un memoriu prin care aduceau la cunoştinţă “faptele deosebit de grave ce s-au petrecut în cadrul instituţiei noastre, săvârşite de către directorul general Cristian… Continuare

Adăugat de Miron Manega la Noiembrie 4, 2009 la 11:30am — Nu sunt comentarii

E C H I L I B R U L

Declarăm a înţelege, deşi nu concedem, ca cineva să fie aservit vreunei naţiuni viguroase ce te supune cu puterea brută, ori unei alteia, ce te orbeşte cu lustrul civilizaţiunii sale. Dar să fim servitorii... cui? Ai Ungurilor? Căci ce au aceşti oameni ca să ne superiorizeze? Au ei ceva ce noi nu avem? Au ei limbă? Au ştiinţe ? Au arte? Au legislaţiune? Au industrii? Au comerciu? Ce au?

Limba? Sunetele îngrozesc piatra; construcţiunea, modul de a înşira cugetările, de a abstrage noţiunile,… Continuare

Adăugat de Miron Manega la Noiembrie 4, 2009 la 9:50am — 5 Comentarii

MITOCANUL PUBLIC NR. 1 - VIITORUL PREŞEDINTE AL ROMÂNIEI

Niciodată, în istoria României, mitocănia, bădărănia, mârlănia şi toate celelalte sinonime ce desemnează nuanţe ale aceluiaşi tip de caracter nu au fost atât de vizibile şi de masiv reprezentate la nivelul instituţiilor publice. Se pare că succesul acestor personaje reprezintă propria noastră oglindă, dincolo de jocurile de culise care le-au permis să acceadă în funcţii. Discursul lor politic - sau public în general - corespunde nivelului de mentalitate comunitară. Sunt, cu toţii, nişte… Continuare

Adăugat de Miron Manega la Noiembrie 4, 2009 la 9:26am — 7 Comentarii

Eminescu, editor coordonator al unei publicaţii online

Acest text face vorbire de o iniţiativă culturală îndrăzneaţă şi dificilă care poate fi, în cazul reuşitei, un demers de importanţă naţională. E vorba de o pubicaţie online numită CERTITUDINEA, realizată de subsemnatul. Această publicaţie are în plus, faţă de orice altă iniţiativă culturală, faptul că membrii colegiului de redacţie sunt următorii: Mihai Eminescu (coordonator editorial şi moral), I.L. Caragiale, Carmen Sylva, Nicolae Ionescu, Nicolae Iorga, Pamfil Şeicaru şi Cezar Ivănescu. Mai… Continuare

Adăugat de Miron Manega la Octombrie 2, 2009 la 10:49pm — 6 Comentarii

"Lege fara dinti" pentru Biblioteca Metropolitana

Pentru ca m-am alaturat grupului Altmariusbook, m-am gandit sa reiau, spre dezbatere, acest text publicat in ianuarie 2007. Presupun ca, intre timp, lucrurile s-au mai schimbat.



Biblioteca Metropolitana reprezinta totalitatea bibliotecilor publice dintr-un oras cu o populatie de peste 400.000 de locuitori. Singurul oras din Romania care satisface aceasta cerinta este Bucurestiul. Orice biblioteca publica din Capitala este, de fapt o filiala a uneia si aceleiasi mari… Continuare

Adăugat de Miron Manega la August 28, 2009 la 10:37am — 1 Comentariu

PSEUDO-FALSURI, PSEUDO-SPECIALIŞTI ŞI “POVESTEA PORCULUI”

George Bernard Shaw spunea că nimeni nu poate fi specialist pur, fără a fi idiot în sensul strict al cuvântului. Afirmaţia, cu toată plasticitatea ei, este discutabilă, dar ofertantă în perspectiva unui viitor subiect. Un alt aspect al problemei este cel referitor la impostura în materie de specialişti, aspect care a ieşit la iveală în urma ultimelor licitaţii cu obiecte de artă. Nu ştim ce părere ar fi avut Bernard Shaw despre această problemă, dar credem că se impune cu necesitate… Continuare

Adăugat de Miron Manega la August 27, 2009 la 5:30pm — 5 Comentarii

Arhive Lunare

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor