Nicolae Manolescu, reales! (la Conferinţă, nu la Congres!)

[Miron Manega]

Luni 23 noiembrie, la sala Amfiteatru a Teatrului Naţional, a avut loc Conferinţa Naţională a Uniunii Scriitorilor din România, unde a fost ales noul preşedinte. A fost un fel de corolar al prezideţialelor politice de duminică. Contrar oricăror interese de breaslă, câştigătorul alegerilor a fost tot Nicolae Manolescu. Nici măcar nu a fost nevoie de al doilea tur de scrutin, întrucât fostul preşedinte a câştigat zdrobitor, din prima. Din cele 344 de voturi valide, 174 au fost în favoarea lui Manolescu. Conform statutului Uniunii, era suficiente şi 173 (jumătate plus 1). Ceilalţi candidaţi au obţinut, în ordine: Nicolae Breban – 76 de voturi, Dan Mircea Cipariu – 38 de voturi, Constantin Stan – 36 de voturi şi Ştefan Agopian – 17 voturi. După anunţarea rezultatelor, Nicolae Manolescu a ţinut un scurt discurs în care, reiterând angajamentul din 2005, a spus: “Voi face pentru Uniune tot ce se poate face. Nu vă promit nimic peste ceea ce se poate”. De fapt, ca şi în mandatul trecut, nu a promis nimic. Şi se va ţine, fără îndoială, de cuvânt!

Mişcarea lui Vosganian şi asul din mâneca lui Manolescu

Ciudăţenia acestui rezultat vine din faptul că scriitorii sunt (sau se presupune că ar fi) fiinţe cerebrale. După dezastrul financiar la care a ajuns Uniunea în timpul mandatului anterior al lui Nicolae Manolescu, era de aşteptat să aleagă pe altcineva. N-au făcut-o decât cei tineri, care înţeleg noţiunile de proiect, manager, marketing etc. Ceilalţi au votat după criteriul autorităţii scriitoriceşti sau după cel al intereselor şi al unor presupuse promisiuni făcute de Manolescu. Pe de altă parte, rezultatul acestor alegeri se explică şi prin media de vârstă a membrilor Uniunii: 70% dintre ei au vârste cuprinse între 60 şi 80 de ani. A mai fost, fără îndoială, şi teama de repercusiuni în cazul în care ar vota împotriva lui Manolescu şi acesta ar câştiga.
Aparent inexplicabilă rămâne poziţia lui Varujan Vosganian. El şi-a exprimat public susţinerea faţă de Manolescu, spunând că important pentru Uniune este prestigiul preşedintelui, nu calităţile manageriale. Nu este exclusă o înţelegere anterioară acestei conferinţe, prin care Varujan Vosganian să-i fi impus lui Manolescu, în schimbul susţinerii, condiţii drastice. Având în vedere prestaţia managerială a lui Vosganian de până acum (şi interesul lui dovedit pentru soarta scriitorilor), s-ar putea ca mişcarea acestuia să fie, pentru USR, mult mai profitabilă decât pare. Adică Manolescu să rămână, în actualul mandat, un fel de “sex-simbol”, o interfaţă, iar adevăratul “păpuşar” să fie armeanul (de pildă, prin controlul exclusiv al bugetului). În acest caz, Uniunea Scriitorilor Români şi-ar putea reveni rapid din marasm şi ar putea recupera un pic din vechiul prestigiu, chiar cu Manolescu preşedinte. Varujan Vosganian fiind un om politic versat, e posibil ca mişcarea să ţină. Numai că Manolescu mai are un as în mânecă, pe care, având sacii în căruţă, îl poate folosi destructiv, fără scrupule: astăzi, 24 noiembrie, el îi va numi pe cei trei “locotenenţi” cu care va conduce instituţia: doi vicepreşedinţi şi un prim-vicepreşedinte. Se pare că acesta din urmă va fi Varujan Vosganian. Dar dacă nu va fi?

Citeste si pe CERTITUDINEA