SĂRACU' NENEA IANCU!

[Miron Manega]

Astăzi se împlinesc 159 de ani de la de la naşterea lui I.L. Caragiale. Suntem în 2011, un an trist, de criză economică, politică, socială şi, mai ales, morală. Îl întâmpinăm pe Caragiale cu un binemeritat monument, născut însă dintr-o odisee comică. Prin luna mai 2008 scriam, cu amară perplexitate, despre ridicolul plimbărilor infinite ale unei statui care-l reprezintă pe Caragiale, dar care este un Lenin travestit, şi despre destinul caragialesc al unui monument dedicat marelui dramaturg dar care purta titlul unei piese („Căruţa cu paiaţe”) semnată de alt dramaturg (Mircea Ştefănescu). În luna decembrie 2010, cu o întârziere pe care am prevăzut-o, monumentul cu pricina a fost, în sfârşit, amplasat pe locul prevăzut de proiect. Dar, pentru că odiseea lui Caragiale pare să nu se fi terminat, reiau articolul publicat în urmă cu trei ani.

 

I.L. Caragiale avea inteligentul obicei să se lase caricaturizat în presa vremii, inclusiv în „Moftul Român“, înfiinţat chiar de el, în 1893. A comis acest gest suprem de autoparodie cu speranţa, poate, de a-si proteja memoria de efectul inexorabil al legilor comice care guvernau si guvernează încă România. Nu i-a ţinut exorcizarea! Destinul recent a două monumente care ar fi trebuit să-i evoce importanţa culturală îl transformă pe marele Caragiale din autor în propriul său personaj.
E vorba de o incredibilă Odisee comică în două acte, al cărei apogeu îl constituie grupul statuar monumental „Căruţa cu paiaţe“ al sculptorului Ioan Bolborea.
Era nevoie, într-adevăr, de un asemenea monument, mai ales că în Bucuresti nu exista - cu excepţia unei statui controversate de care vom vorbi - nicio lucrare monumentală dedicată marelui dramaturg. Dar felul în care instituţiile au constientizat necesitatea acesteia, scandalul anterior, vendetele încrucisate si bălăcăreala publică au dus la atingerea a două scopuri: „mazilirea“ lui Dinu Săraru si glorificarea lui Caragiale. Beneficiarul situaţiei a fost sculptorul Ioan Bolborea, cu un grup statuar intitulat, asa cum am spus, „Căruţa cu paiaţe“.

50 de miliarde pentru o lucrare de 16 tone
Până si titlul lucrării se încadrează (probabil involuntar) într-un desfăsurător comic al lucrurilor si întâmplărilor, „Căruţa cu paiaţe“ fiind titlul unei piese de... Mircea Stefănescu. Un dramaturg important, e adevărat, dar nu chiar de talia lui Caragiale. Dar să zicem că respectiva inadecvare este un quiproquo subtil sau că, pur si simplu, asa a vrut artistul să se numească. Lucrarea în sine este impresionantă, atât conceptual, cât si ca dimensiuni. Este un grup statuar turnat în bronz, alcătuit din 13 personaje, unul reprezentându-l pe Caragiale însusi, celelalte 12 fiind extrase din piesele si schiţele sale: Trahanache, Caţavencu, Ziţa, Brânzovenescu, Farfuridi, Domnul Goe etc. O parte din aceste personaje au chipurile unor actori care le-au interpretat: Alexandru Giugaru, Grigore Vasiliu Birlic, Dem Rădulescu, Radu Beligan, Lucia Sturdza Bulandra (Zoe), Mircea Diaconu. Personajele au, la propriu, o greutate de 16 tone, cu tot cu căruţa care le găzduieste. Lucrarea a fost finanţată de Ministerul Culturii si Cultelor cu 50 de miliarde lei vechi, din care 20 de miliarde drepturi de autor, iar 30 de miliarde turnarea în bronz, urmând ca toate celelalte cheltuieli privind amplasarea să fie suportate de municipalitate. Aici însă „Căruţa cu paiaţe“ s-a cam „răsturnat“, după modelul fratelui din Caracal.

 

„Căruţa cu paiaţe“ - proiectul iniţial

 

„Pupat toţi Piaţa Universităţi“ pe bani publici
În septembrie 2006, municipalitatea a încercuit zona si a început lucrările de amplasare a monumentului, dar nu în faţa Teatrului Naţional, cum fusese în proiect, ci în faţa Spitalului Colţea. Ministrul culturii, Adrian Iorgulescu, află cu întârziere de iniţiativa Primăriei, se enervează si întrerupe lucrările pe motiv (perfect întemeiat) că locul monumentului este în faţa Teatrului Naţional, nu la spital. Primăria motivează că în faţa Teatrului există un parcaj subteran, de aceea a mutat amplasamentul. Iorgulescu rămâne pe poziţie, reprosând municipalităţii că nu i-a comunicat. A urmat tradiţionalul lanţ al discuţiilor, tergiversărilor si negocierilor, ceea ce a dus la întârzierea cu aproape un an a amplasării monumentului. Până la urmă, „pupat toţi Piaţa Universităţi“ si zona s-a ales cu două lucrări: una în faţa Teatrului Naţional („Căruţa“ lui Bolborea) si alta în faţa Spitalului Colţea, pentru că rămăsese turnată ditamai platforma, pe care trebuia pus ceva. În consecinţă, acolo va fi o fântână arteziană, intitulată Lira Esedra. Pe scurt, cele două lucrări au apărut, una dintr-un scandal, iar alta dintr-o greseală (ca să nu zicem prostie), dar ambele sunt pe bani publici.

 

 

Cu statuia prin Bucuresti
„Căruţa cu paiaţe“ este happy-end-ul unei alte odisee hilare, în care personajul principal a fost chiar Ion Luca Caragiale. Sau, mai bine zis, statuia lui. Sau, si mai bine zis, doar capul statuii. Povestea începe în perioada 1952-1957, când se construia Casa Scânteii, iar în faţa ei trebuia amplasată o statuie a lui Lenin. Sculptorul Constantin Baraschi, exponent de frunte al proletcultismului, foarte apreciat în epocă (chiar si de „inchizitorii“ de la Moscova), a realizat o asemenea lucrare si, fiind sigur pe ea, a si turnat-o în bronz. Lucrarea fost refuzată însă de conducerea Partidului Muncitoresc, care a considerat-o ireverenţioasă la adresa marelui învăţător („Lenin“ stătea cu un deget băgat între vestă si cămasă si cu o mână în buzunar). Concursul a fost câstigat, în 1962, de sculptorul Boris Caragea, bulgar din Tulcea, care a încasat pentru această lucrare un milion de lei. Suma era echivalentul a douăzeci de automobile Moskvici, care se vindeau pe atunci cu 49.500 lei bucata. Ca să-si mai scoată din pagubă, Baraschi a încercat să dreagă busuiocul, dând jos capul lui Lenin si înlocuindu-l cu al lui Caragiale. Nici în varianta asta n-a avut succes la distribuitorul de fonduri culturale (Partidul), asa că statuia a fost abandonată. A zăcut ani întregi într-o curte de pe malul Dâmboviţei, până când a aflat despre existenţa ei scriitorul Marin Preda, directorul Editurii Cartea Românească. Fiind un mare admirator al lui Caragiale, acesta a mutat statuia în curtea editurii, fără să facă vreun demers oficial.
După 1990, imobilul din General Berthelot este retrocedat vechilor proprietari, iar statuia e mutată, după acelasi tipic, pe strada Maria Rosetti, în faţa casei în care a locuit scriitorul înainte de a se autoexila în Germania. A stat linistită acolo până în 2002, an declarat oficial „Anul Caragiale“ (150 de ani de la moartea scriitorului), când Dinu Săraru a avut ideea nefericită de a-l lua pe bietul scriitor de acolo si de a-l „planta“ în faţa Teatrului Naţional, al cărui director era. Asa a considerat el că se cuvine si că acesta e locul potrivit pentru Caragiale.

 

 

Caragiale a murit. Trăiască Nenea Iancu!
Brusc, toată lumea si-a adus aminte că în ţara asta există niste legi si că schimbarea amplasamentului nu se putea face decât cu avizul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, fără acest aviz fapta intrând sub incidenţa legii penale. Nu s-a găsit însă niciun act, niciun registru, niciun document că statuia a fost purtată dintr-un loc într-altul. Teoretic, ea nici n-a fost mutată. Se pare că totul se derulase pe baza unei dispoziţii verbale a MCC (recte Răzvan Theodorescu), la solicitarea lui Dinu Săraru. Imediat municipalitatea a luat măsuri „serioase“ să facă, dom’le, cineva un monument ca lumea pentru Caragiale, că atâta dramaturg mare avem si noi! Aceasta a fost conjunctura în care, în acelasi an, Ioan Bolborea si-a prezentat proiectul „Căruţa cu paiaţe“ la Ministerul Culturii, care a decis: „MCC si-a asumat finanţarea execuţiei obiectului plastic, prin plata onorariului autorului potrivit Legii nr. 8/1996, sprijinind astfel realizarea proiectului printr-un parteneriat public. (...) În consecinţă, fondurile, în valoare de 2.000.000 lei (RON), alocate de la bugetul Ministerului Culturii si Cultelor, în perioada 2003-2006, au avut ca scop plata drepturilor de autor ale artistului Ioan Bolborea aferente realizării Monumentului «Caragiale» până la faza de turnare în bronz. Fondurile destinate cheltuielilor ultimelor operaţiuni vor fi prevăzute în bugetul pe anii 2007-2008“. Asa cum am amintit, „fondurile destinate ultimelor operaţiuni“ (turnarea în bronz) au fost de 3.000.000 lei noi.
În 2004, Dinu Săraru si-a dat demisia de la conducerea Teatrului Naţional. Doi ani mai târziu, în 2006, „orfanul“ Caragiale a fost mutat din nou pe strada Maria Rosetti, de data asta pentru a face loc „Căruţei cu paiaţe“. În vara aceasta, sau poate la toamnă, sau poate la anul o vom avea în faţa Teatrului Naţional. Sau a Spitalului Colţea...

Un artist care se simte jignit
Ioan Bolborea s-a specializat în monumente. Unele în bronz, altele în piatră, altele în bronz si piatră: „Monumentul Reconcilierii“ (piatră si bronz), la Arad; „Horia, Closca si Crisan“ (bronz), la Alba Iulia; „Monumentul Infanteriei“ (bronz), în Parcul Kiseleff din Bucuresti; „Burebista“ (bronz), la Orăstie; „Eugen Ionescu“ (bronz), la Slatina; „Căruţa cu paiaţe“ (bronz), la Bucuresti. Valoarea acestor lucrări este recunoscută de criticii de artă. Preţul lor este suportat însă de contribuabili. Dacă-l întrebi de costuri, Ioan Bolborea se simte jignit si refuză orice discuţie pe tema asta. Zice că-i artist, cum să discuţi cu el asa ceva? Întrebare: când a primit banii pentru drepturile de autor (20 de miliarde, în cazul „Căruţei cu paiaţe“) nu s-o fi simţit jignit? (SAPTAMANA FINANCIARA - Caragiale în „Căruţa cu paiaţe“)

 

Cam aşa se prezentau lucrurile în 2008. Între timp numărul personajelor s-a înmulţit, de la 13 la 16, cu adaosul de bronz aferent (de la 16 la 25 de tone). Presupun că şi cu adaosul corespunzător de bani. La inaugurare, academicianul Răzvan Theodorescu, stânjenit şi el de denumirea „Căruţa cu paiaţe” (care era titlul unei piese de teatru de Mircea Ştefănescu), a „decretat” că anasmblul se va numi „Caragialiana”. Bine că măcar sub acest aspect s-a făcut dreptate şi linişte pentru că, altfel, tragedia comediei continuă. Dintr-o hotărâre din 2009 a Primăriei Capitalei privind statutul monumentului, aflăm că “amenajarea are caracter provizoriu, având în vedere eventualitatea ca amplasamentul să fie afectat, în viitorul apropiat, de lucrări de amenajare complexă a spaţiului public aferent Pieţei 21 Decembrie”.
Stau şi mă întreb: când s-a proiectat amplasarea monumentului „Căruţa cu paiaţe”, nu s-a ştiut de proiectul „Piaţa 21 Decembrie”? Şi dacă proiectul „Piaţa 21 Decembrie” abia acum e pe masa de lucru, trebuie neapărat să-l gonească din nou pe Caragiale din faţa teatrului care-i poartă numele? Adică istoria nouă chiar n-are loc de istoria veche? Şi încă o întrebare mă mai frământă: cu ce cap gândesc edilii ăştia, pe banii noştri?... La mulţi ani, nene Iancule!

 

Citeste si pe CERTITUDINEA