altmariustotal

Comentariu publicat de altmarius pe Iunie 21, 2009 la 10:28am

Meditaţie-Duminica a XII-a de peste an
Lecturile biblice ale Liturghiei din această duminică sunt o invitaţie de a reflecta asupra atotputerniciei lui Dumnezeu, atotputernicie care apare în capacitatea lui Dumnezeu de a stăpâni, de a ţine în frâu marea cuprinsă de furtună. A sta pe ţărmul mării când e timp senin şi liniştit şi să priveşti întinsul nesfârşit al apei, mai ales la răsăritul sau la apusul soarelui, este un spectacol fascinant, încântător. Dar a sta pe ţărm şi privi marea cuprinsă de furtună, cu valurile uriaşe care se agită şi se ridică în văzduh, cu zgomotul îngrozitor al valurilor, e un spectacol terifiant. Ce să mai zic dacă te afli într-o barcă sau într-un vapor pe timp de furtună!
Marea este simbolul haosului, al forţelor obscure, necontrolabile, misterioase, e locuinţa monştrilor maritimi, a lui Leviatan, a Satanei, care provoacă furtunile, scufundând corăbiile şi înecând călătorii. Numai Dumnezeu o poate controla şi ţine în frâu. Iob, în prima lectură a Liturghiei, compară marea cu un copil ieşit din sânul mamei; un copil rău, violent, neastâmpărat, capricios, năbădăios, care se agită, ţipă, dă din mâini şi din picioare, pe care mama îl înfăşoară în scutece, îl leagă de jur împrejur, îi legă mâinile şi picioarele, îl imobilizează. Aşa a făcut Dumnezeu cu marea: a înfăşat-o în scutece de nori şi întuneric, a înfăşat-o, a legat-o de jur împrejur cu nori.
Iob compară, de asemenea, marea cu un monstru pe care Dumnezeu l-a închis bine în cuşcă: „Cine a închis marea cu porţi când s-a aruncat din pântecele mamei sale?”.
Psalmul 107, din care s-au luat câteva versete la psalmul responsorial, este un imn de laudă şi mulţumire cântat de un grup de marinari, de negustori ce călătoreau cu corabia pe mare. Dintr-o dată, s-a iscat o furtună îngrozitoare. Valurile urcau spre ceruri şi coborau brusc spre adânc, cu corabie cu tot. Cei de pe corabie nu se mai puteau ţine pe picioare, se clătinau pe punte ca nişte oameni beţi, erau cuprinşi de ameţeală. Nu mai era nimic de făcut, iscusinţa corăbierilor era zadarnică, valurile purtau corabia în voia lor. Disperaţi, au strigat la Domnul, iar Domnul i-a salvat: a potolit furtuna şi i-a condus cu bine la liman.
Aceeaşi scenă de groază este în textul Evangheliei. Marea dezlănţuită ameninţa să scufunde barca lui Petru şi pe Apostolii ce erau în ea. Iar Isus dormea liniştit. „Doamne”, au strigat Apostolii disperaţi, „nu-ţi pasă că pierim?” Isus s-a sculat, a certat vântul şi a poruncit mării care vuia, lătra ca o haită de câini: „Taci!” Vântul s-a potolit şi s-a făcut linişte deplină.
Cheia acestui text o găsim în întrebarea cu care se încheie: „Cine este acesta, că ascultă de el chiar şi vântul şi marea?” Iar răspunsul se impunea de la sine: nimeni altul decât Dumnezeu în persoană. Evanghelistul Marcu îi făcea primei comunităţi creştine o invitaţie la credinţa în Isus ca Fiul lui Dumnezeu, după ce însuşi Isus făcuse o asemenea invitaţie, explicându-le celor din barcă sensul minunii pe care a făcut-o: „De ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot nu aveţi credinţă?”
Pentru primii creştini, pentru noi, creştinii de azi şi pentru creştinii dintotdeauna, barca lui Petru lovită de furtună e Biserica, avându-l pe Petru la cârmă. Biserica nu este un submarin care circulă în adâncul mării, unde apele sunt totdeauna calme, liniştite, ci o barcă pe care valurile o ridică până la ceruri şi o coboară până în adâncuri. O barcă lovită permanent de furtuni, de prigoane. Furtuni provocate de Leviatan, monstrul, Satana, care locuieşte în adâncul abisului mării. Dar barca lui Petru, Biserica, nu se poate scufunda, nu poate naufragia, căci în ea se află Cristos până la sfârşitul veacurilor. El o salvează de la pieire în toate furtunile istoriei. Dacă ar fi fost lăsată pe mâinile oamenilor, de mult s-ar fi scufundat, ar fi naufragiat.
Două lucruri ies în evidenţă în Evanghelia de azi: furtuna şi minunea. Întotdeauna minunile au fost dovada divinităţii şi autenticităţii Bisericii, dar furtunile, prigoanele sunt o dovadă la fel de convingătoare a divinităţii Bisericii, a prezenţei lui Cristos în Biserică: nimeni nu atacă, nu loveşte într-o barcă goală. Iar Isus dormea. Adesea, avem impresia că Isus doarme în continuare, că nu-i pasă că pierim. Dacă avem credinţă, îl recunoaştem drept Dumnezeu, avem certitudinea că el îşi salvează Biserica şi atunci când se preface că doarme, că e absent. Cine are credinţă e optimist, încrezător, nu e cuprins de pesimism, de descurajare, de îndoială, de gânduri negre, orice s-ar întâmpla. Câte întrebări pesimiste auzim: Oare ce se va întâmpla cu Occidentul, cu abandonarea vieţii creştine, cu lipsa gravă de vocaţii; dar ce se va întâmpla şi în România? Nu vom ajunge şi noi în aceeaşi situaţie dezastruoasă? Cine are credinţă nu dramatizează. Cu Occidentul, cu România se poate întâmpla orice: se pot scufunda, pot naufragia, dar Biserica nu poate pieri, căci este prezent Cristos în ea; el o salvează, el o va conduce la liman.
Dar furtuna se poate dezlănţui şi în inima noastră, prin îndoieli, nelinişti, ispite, momente de furtună, de criză, în care avem impresia că Dumnezeu ne-a abandonat. În aceste momente, să punem cele două întrebări pe care le punea Dominica Luisa, o contemplativă din zilele noastre: „Doamne, unde sunt?” „Eşti în adâncul inimii mele”. „Doamne, unde eşti?” „Sunt în adâncul inimii tale”.
Să ne pregătim acum să-l primim în Euharistie pe cel care a potolit odinioară furtuna pe mare, care este permanent în barca Bisericii, pe cel care potoleşte toate furtunile din inima noastră.

Pr. Claudiu Dumea

Comentariu publicat de altmarius pe Iunie 21, 2009 la 2:02pm

Iti multumesc, Florina! Nici eu nu sunt deplin familiarizat, si cred ca in chestiunea cu cele 2 grupuri (altmariusistoric si altmariustotal) am esuat. Ar trebui sa postezi ceea ce te reprezinta pe pagina ta - la membri, dai click pe avatarul tau si iti deschizi pagina personala. Cu grupurile ma voi lamuri, impreuna cu dl. Ioan Muntean din Brasov - insa nu acum...

Comentariu publicat de altmarius pe Iunie 21, 2009 la 2:14pm

Din pacate, incercarile repetate de a potoli furtuna au fost sortite esecului - acum sunt intr-o situatie absolut mizerabila, si numai increderea totala in El imi da sperante.

Comentariu publicat de altmarius pe Iunie 23, 2009 la 1:42pm

Splendid! Multumesc! Imi pare rau ca am fost nevoit sa inchid activitatea pe Weblog, dar multumirea creata de ning (altele nu prea mai am) este mare.

Comentariu publicat de altmarius pe Iunie 23, 2009 la 2:15pm

Imi este greu sa ma gindesc la compensatii acum; mi-ar placea sa stiu ca iti place albumul de fotografii Constanta la 1900 pe care ti l-am dedicat... Miine, ii voi dedica un album prietenului nostru Ioan Muntean din brasv.

Comentariu publicat de altmarius pe Iunie 24, 2009 la 6:26am

Padre Pio a călăuzit sufletele şi a alinat suferinţele
Posted: 22 Jun 2009 03:00 AM PDT

22 iunie 2009, Vatican (Catholica): Ieri, la ora 8.30, Papa Benedict al XVI-lea a plecat cu avionul de pe aeroportul Ciampino din Roma pentru a ateriza la baza militară Amendola de lângă Foggia, în sudul Italiei. Datorită vremii rele nu a putut să zboare cu elicopterul, aşa cum era prevăzut. La sosire a fost preluat cu maşina până la San Giovanni Rotondo, unde a fost întâmpinat de autorităţile politice, civile şi ecleziale. A mers apoi la sanctuarul Fecioarei Harului unde a fost salutat de pr. Mauro Johri, ministru general al Fraţilor Minori Capucini, şi de alţi membri ai ordinului. După o oprire în adoraţie în faţa Preasfântului Sacrament, Papa a mers la chilia din mănăstire unde a decedat Padre Pio da Pietrelcina, coborând apoi în criptă pentru a-i venera rămăşiţele pământeşti.
La ora 10.30, Sfântul Părinte a celebrat Liturghia în faţa bisericii Sf. Pio de Pietrelcina. Vorbind despre Sf. Pio în predica sa, Papa a explicat cum el a "`prelungit` lucrarea lui Cristos: vestirea Evangheliei, iertarea păcatelor şi vindecarea bolii din trup şi spirit... Cele mai mari `furtuni` care l-au ameninţat au fost atacurile diavolului, de care se apăra cu `armura lui Dumnezeu`, cu `scutul credinţei` şi cu `sabia Duhului care este Cuvântul lui Dumnezeu`. Rămânând unit cu Isus, privirea lui a fost mereu fixată pe profunzimea dramei vieţii umane şi pentru aceasta s-a oferit pe sine şi suferinţele sale, extinzându-şi eforturile pentru vindecarea şi mângâierea bolnavilor, un semn privilegiat al milostivirii lui Dumnezeu... Călăuzirea sufletelor şi alinarea suferinzilor: astfel am putea rezuma misiunea Sf. Pio de Pietrelcina."
După ce a subliniat că moştenirea Sf. Pio pentru fiii săi spirituali este sfinţenia, Papa a explicat că "grija principală (a sfântului), atenţia de preot şi părinte" a fost aceea "ca oamenii să revină la Dumnezeu, să experimenteze milostivirea Sa şi, înnoiţi în interior, să redescopere frumuseţea şi bucuria faptului de a fi creştin, în comuniune vie cu Isus, de a aparţine Bisericii Sale şi de a practica Evanghelia". Pontiful a continuat: "Pe primul loc era rugăciunea... Zilele lui erau un rozariu viu, o continuă meditare şi asimilare a misterelor lui Cristos, în unire spirituală cu Fecioara Maria. Aceasta explică prezenţa simultană şi unică în el a darurilor supranaturale şi a calităţilor umane concrete... Din rugăciune, ca dintr-un izvor nesecat, venea caritatea. Iubirea pe care o avea în inimă şi pe care o transmitea celorlalţi era plină de delicateţe, de atenţie continuă la situaţiile reale în care trăiau persoanele şi familiile. Pentru bolnavi şi suferinzi el a nutrit predilecţia Inimii lui Cristos, de aici venind ideea unui mare proiect social dedicat `alinării suferinţei`. Nu putem să interpretăm sau să înţelegem cum se cuvine această instituţie dacă o separăm de izvorul care a inspirat-o: caritatea evanghelică animată... de rugăciune".
Cu toate acestea, "riscurile activismului şi secularizării sunt mereu prezente", a avertizat Papa Benedict al XVI-lea. "Mulţi dintre voi, călugări şi laici, sunteţi atât de absorbiţi de multele voastre obligaţii în slujirea pelerinilor sau a bolnavilor în spital, încât riscaţi să neglijaţi ceea ce este cu adevărat important: a-l asculta pe Cristos şi a împlini voinţa lui Dumnezeu. Când înţelegeţi că sunteţi pe punctul de a risca acest lucru, priviţi la Padre Pio, la exemplul său, la suferinţele sale, şi invocaţi mijlocirea lui pentru ca să poată obţine de la Domnul lumina şi tăria de care aveţi nevoie pentru a continua misiunea lui, plini de iubire faţă de Dumnezeu şi de caritate fraternă".
Categorie: Vatican

Comentariu publicat de Bdi pe Iulie 8, 2009 la 11:49am

Cel care caută În El [Dumnezeu] suntem, vieţuim şi ne mişcăm.
Căci nu M-ai fi căutat de nu M-ai fi găsit.
Şi înainte de a Mă chema pe Mine, Eu le voi răspunde şi grăind ei încă, Eu îi voi fi ascultat.
Ochii Tăi m-au văzut înainte de a mă naşte şi în cartea Ta îmi erau scrise zilele toate: erau făurite pe când nu era nici una.
Cel care caută: eu, tu, ea/el, noi toţi – Una în/întru El.
Suntem făcuţi din lumină şi radiem lumină.
Eu nu sunt fiul mamei mele şi al tatălui meu. În definitiv, eu nu sunt cineva.
Suntem copiii lui Dumnezeu (ai Tatălui Ceresc şi ai Mamei Divine).
Eu am zis: “Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt”. Dar voi ca nişte oameni muriţi…
În comuniune cu frumuseţea tainică a lumii (care este) Vis al lui Dumnezeu (manifestare a Spiritului, Dumnezeu sub forma ei), gata pentru orice s-ar întâmpla în mine, cu mine, ori în jurul meu în univers.
„Un milion de sori strălucesc plini de lumină,
O mare de albastru se revarsă în cer,
Febra vieţii se linişteşte şi toate petele sunt curăţate când stau în mijlocul acelei lumi.
Ia aminte la clopotele nelovite de nimeni,
Umple-te de bucuria iubirii!
Ploile cad fără apă şi râurile sunt şuvoaie de lumină.
Iubirea-Una e cea care pătrunde întreaga lume, puţini sunt cei care-o cunosc deplin.
Sunt orbi cei care nădăjduiesc s-o zărească la lumina raţiunii, acea raţiune care e cauza despărţirii.
E muzica întâlnirii între suflet şi suflet;
E muzica uitării tuturor mâhnirilor,
E muzica care transcende naşterea şi moartea. …
Călătorind fără cărare, am ajuns în Ţara fără durere; oh, ce lesne mi-a venit mila Domnului preamărit.
Ei L-au cântat ca infinit şi de neatins: însă în meditaţiile mele eu L-am văzut fără vedere.
Aceea e într-adevăr ţara fără durere şi nimeni nu ştie cărarea ce duce acolo.
Numai cel care-i pe cărare cu siguranţă-i dincolo de orice durere.
Minunată e ţara aceea de pace, pe care n-o dobândeşte vreun merit.
Înţeleptul e cel care a văzut-o, înţeleptul o cântă.
Acesta e Ultimul Cuvânt: dar cum i-ar putea rosti cineva minunata savoare?
Cine l-a savurat o dată ştie ce fericire poate dărui.
Cunoscându-l, ignorantul devine înţelept, iar înţeleptul devine fără grai şi tace,
Închinătorul e îmbătat cu totul,
Înţelepciunea şi detaşarea lui sunt aduse la desăvârşire…
Dacă-ţi topeşti viaţa în Oceanul Vieţii, îţi vei afla viaţa în Ţara Supremă a Fericirii…
Astfel îndrăgostitul este liberat de frică; astfel toate greşelile vieţii şi morţii l-au părăsit.
Acolo cerul e plin de muzică.
Acolo plouă cu nectar.
Acolo răsună strunele harpei, acolo bat tobele.
Ce tainică splendoare e acolo, în căminul cerului!
Acolo nu se pomeneşte de răsăritul şi asfinţitul soarelui.
În oceanul manifestării, care e lumina iubirii, ziua şi noaptea sunt totuna.
Fericire pururi, nici durere, nici luptă!
Acolo am văzut fericirea plină ochi, desăvârşirea fericirii.
Nu-i loc de greşeală acolo.
Acolo, eu sunt martor la jocul Fericirii-Una!
Am cunoscut în trupul meu jocul universului; am scăpat de eroarea acestei lumi.
Interiorul şi exteriorul au devenit precum un cer,
Infinitul şi finitul sunt unul, mă îmbăt cu priveliştea acestui Tot!
Această Lumină a Ta împlineşte universul; lampa iubirii ce arde cu uleiul cunoaşterii.
Acolo nu se poate strecura eroarea, iar conflictul vieţii cu moartea nu mai e simţit.” (Kabir)


http://www.youtube.com/watch?v=fvIlhN0frdY

http://www.youtube.com/watch?v=x7Hkdd06OfU

http://www.youtube.com/watch?v=sRv2CX0mRIA


Enigma / „Return to the Innocence”: http://www.youtube.com/watch?v=YkaY_lc_2UM
Desireless / „Voyage Voyage”: http://www.youtube.com/watch?v=6PDmZnG8KsM
Desireless / „Qui sommes Nous?”: http://www.youtube.com/watch?v=kubDvmWQZM8&mode=related&search=

Comentariu publicat de altmarius pe Iulie 13, 2009 la 5:34am

Manastirea Panaghia Eleousa

Comentariu publicat de Monica Mureşan pe Iulie 27, 2009 la 9:13am

Multumesc pentru invitatia de a ma alatura grupului si o fac cu placere, nu numai pentru ca se implica in viata spirituala, ci si pentru ca si eu scriu texte pe aceasta tema. Iata un exemplu:

Poemul darului
----------------------
În cuibul gândului noi păzim comori.
Sunt sentimente de aur: iubire, speranţă, compasiune, mulţumire, bucurie.
Noi le dăm căldura gândului, iar acestea se hrănesc din lumina Domnului.
Depinde numai de noi ca ele să îşi ia zborul şi să strălucească
în veşnicie, în locul nostru.
Pentru că ele sunt adevăratele noastre podoabe şi singura bogăţie
ce o putem lua dincolo, mai departe, cum şi adevărata, marea
putere a gândului!
Îngrijite şi preţuite, sentimentele acestea ne vor încălzi, ne vor hrăni
şi ne vor apăra de oricine şi de orice, chiar şi de noi înşine...
Atât ni se cere: să le facem culcuş luminos în minte
până ce îşi săvârşeşte gândul ucenicia şi se naşte fapta.
Orice faptă bună e un dar. Ce se întoarce la cel ce a făcut-o.
Şi devii bogat, strălucind în lumina Domnului.

Comentariu publicat de silvian dobre pe Iulie 27, 2009 la 2:33pm

VA MULTUMESC PENTRU TOT MATERIALUL PREZENTAT ! FOARTE BUN !FELICITARI !

Adaugă un comentariu

• ‹ Înapoi
• 1
• 2
• 3
• 4
• Înainte ›
• Pagină