altmariusbook

Vă invit într-o călătorie a cunoaşterii. Căci vom păşi într-unul dintre cele mai fascinante centre urbane ale Egiptului, oraşul care sintetizează foarte bine, poate cel mai bine, aspectele, pline de contrast, ale vieţii egiptene - Alexandria. şi cum să nu fim încercaţi de admiraţie şi profund respect când ne gândim la provenienţa numelui, la faptul că pentru mai bine de un mileniu şi jumătate a găzduit una dintre cele şapte minuni ale lumii antice - Farul din Alexandria? Dar ne amintim mai ales de una din epocile în care a strălucit ca simbol al culturii pentru întreaga lume - perioada elenistică; aceasta din urmă este cuprinsă între anul 323 î.H., anul morţii lui Alexandru cel Mare, şi anul 31 î.H., când Egiptul e transformat în provincie romană.
Întemeiat în anul 331 î.H. de Alexandru Macedon, devenit celebru pentru Farul şi Biblioteca sa, oraşul Alexandria s-a impus drept cel mai mare centru al activităţii ştiinţifice din antichitate şi capitală a regatului Ptolemeilor. A depăşit alte focare vestite de cultură ale lumii elenistice, precum Pergam (Asia Mică), Atena (Grecia), Antiohia (Siria) sau Siracuza (Italia).
Cunoaşterea înseamnă putere. Acest principiu a stat la baza dorinţei regelui Ptolemeu I de a crea, în 285 î.H., un loc în care toate valorile culturale şi materiale ale lumii antice să fie reunite sub acelaşi acoperiş. Ideea sa a fost continuată de fiul său, Ptolemeu al II-lea, el însuşi un istoric, ce a scris despre campaniile militare ale lui Alexandru Macedon.
Marea Bibliotecă alexandrină făcea parte din celebrul Museion, primul muzeu al lumii, loc dedicat muzelor care patronau diferite activităţi intelectuale, rezervat savanţilor, filosofilor şi poeţilor în scopul cercetării ştiinţifice şi expunerii operelor de artă. Museion-ul se poate asemui cu un complex universitar modern ce reunea săli de lectură, laboratoare, Marea Bibliotecă, un observator astronomic şi chiar o grădină zoologică plus una botanică. Se află în cel mai important dintre cele cinci cartiere ale Alexandriei, numit Bruchium sau Cartierul Regal, astăzi dispărut în cea mai mare parte, datorită în principal mişcărilor de subsidenţă a scoarţei terestre care au modificat, în timp, fizionomia oraşului.
Biblioteca din Alexandria se mândrea în secolul I î.H. cu circa 700.000 de volume (cuvânt provenit din latinescul "voluminis" care desemna rulouri de papirus sau de pergament), cea mai mare colecţie de scrieri a lumii antice. Biblioteca nu era deschisă publicului şi avea legi stricte. Suveranii ptolemaici erau cunoscuţi pentru mania lor de a colecţiona astfel de valori spirituale. Ptolemeu al II-lea a cerut tuturor călătorilor care soseau în Egipt să declare orice manuscris pe care-l aveau asupra lor; textele care nu erau încă în colecţie erau copiate înainte de a fi returnate posesorilor, teoretic, cel puţin. Căci s-a dovedit că se înapoiau copii ale acestora, originalele fiind păstrate... Ptolemeu al III-lea a cerut atenienilor manuscrisele cu primele versiuni ale operelor clasice greceşti precum marile tragedii ale lui Eschil, Sofocle şi Euripide. Au fost achiziţionate, de asemenea, cărţile care au aparţinut bibliotecii personale a lui Aristotel, iar marea colecţie a Atalizilor (suveranii regatului elenistic Pergam), de peste 200.000 de volume, a fost transferată de asemenea la Alexandria.
Suluri de papirus au fost colecţionate în mai multe limbi (greacă, ebraică, aramaică - limba semitică vorbită în antichitate în Siria, Palestina şi Mesopotamia, arabă, indiană şi, bineînţeles, egipteană), reflectând amestecul etnic al oraşului.
Difuzarea culturii a fost mult înlesnită de folosirea în întreaga lume elenistică a limbii greceşti. Una dintre provocările de excepţie a fost traducerea în limba greacă a scripturilor ebraice (prima traducere a celor cinci cărţi ale Vechiului Testament care au alcătuit Torah-ul). Traducerea Vechiului Testament cunoscută sub numele de Septuaginta întrucât a fost săvârşită de cei 70 de cărturari legendari, care au fost izolaţi în prealabil pe Insula Pharos în tot atâtea încăperi...
Colecţia conţinea nu numai copii şi originale ale literaturii şi poeziei clasice, ci şi tratate de medicină, matematică, astronomie, la fel ca şi invenţii ştiinţifice. Printre marii savanţi care s-au grupat în jurul Bibliotecii din Alexandria s-au numărat: Eratostene (geograf care a măsurat circum-ferinţa Pământului cu o bună aproximare), Heron (reprezentant al şcolii alexandrine de mecanică, care a descoperit proprietăţile aburului), Aristarh din Samos (mare astronom al secolului al III-lea î.H. care a emis ipoteza heliocentrică, îmbrăţişată ulterior de Copernic), matematicieni ca Euclid, Arhimede, precum şi mari medici ai epocii, Eristratos (a scris multe tratate de anatomie) sau Herophilos (a dedus că locul inteligenţei este creierul, şi nu inima), iar lista ar putea continua.
Una dintre cele mai mari tragedii este că cea mai mare parte a cunoaşterii antice scrisă şi păstrată în Bibliotecă este pierdută. Sunt diverse supoziţii privind dispariţia ei. A fost distrusă, poate, de împăratul roman Iulius Cezar în anul 48 î.H., ale cărui trupe au incendiat flota lui Ptolemeu al XIII-lea, iar focul a aprins accidental un depozit plin cu suluri de papirus situat în apropiere de port şi presupus a fi Biblioteca însăşi. Creştinii şi arabii sunt şi ei suspecţi. Dar, cel mai probabil, în timp, Biblioteca a încetat să mai funcţioneze. Doar 700 de ani! Atât a strălucit Marea Bibliotecă a Alexandriei. La sfârşitul secolului al IV-lea d.H., Roma, creştinată deja, a manifestat un interes din ce în ce mai mic pentru misterele elenistice. Fără suport financiar pentru scribi care să copieze vechile texte, volumele au căzut în uitare şi nimeni nu protesta când ele erau împrumutate şi niciodată înapoiate.
Astfel, Alexandria a încetat să mai emane strălucire. Soarele a apus...
Dar, peste secole, ea a renăscut asemeni păsării Phoenix, graţie unui proiect finanţat de UNESCO şi guvernul egiptean. S-a organizat o competiţie internaţională de proiectare la care au participat peste 500 de echipe de arhitecţi, ea fiind câştigată de o firmă norvegiană, Snoetta. În anul 1988, preşedintele Mubarak a pus piatra de temelie a noii biblioteci, construcţia fiind terminată în anul 2000 cu contribuţia naţiunilor arabe, europene şi a SUA, deopotrivă; inaugurarea acestei lucrări arhitectonice a avut loc în 2002.
Locaţia ei este astăzi de-a lungul coastei mediteraneene, în faţa Peninsulei Silsila, ce închide Marele Port înspre răsărit, în locul Cartierului Regal de odinioară.
Întregul complex are o suprafaţă de circa 90.000 metri pătraţi, din care mai puţin de jumătate (36.770 metri pătraţi) reprezintă doar biblioteca propriu-zisă. Complexul cuprinde: un centru pentru internet, 6 biblioteci specializate, 3 muzee (Antichităţi, Manuscrise şi Istoria ştiinţei), un Planetarium, un centru de conferinţe, 6 galerii de artă pentru expoziţii temporare şi 7 institute de cercetare.
Noua Bibliotecă are o formă geometrică bine definită; este un cilindru vertical trunchiat, pereţii acesteia fiind îndreptaţi către nord, către mare, asemeni pantei acoperişului care atrage cel mai mult ochiul privitorului.
Clădirea este dispusă pe 11 etaje şi se întinde pe verticală pe un ecartament de 42 metri (de la 10 metri sub pământ până la 33 metri deasupra), va găzdui în viitor 8 milioane de cărţi. Sala centrală a bibliotecii reprezintă un vast semicerc cu diametrul de 160 metri şi cuprinde 7 din cele 11 etaje, acestea fiind dedicate cititorilor, cărora le sunt puse la dispoziţie 2.000 de scaune. Peretele sudic este acoperit cu plăci de granit cu suprafeţe neregulate, pe care sunt inscripţionate litere din toate alfabetele lumii. Un bazin cu apă înconjoară biblioteca, în care soarele şi lumina electrică se reflectă, evocând prin jocul de umbre şi lumini pereţii templelor egiptene antice.
Noua Bibliotecă reprezintă una din cele mai mari lucrări arhitectonice ale ultimelor decenii. Prin înclinarea acoperişului înspre Marea Mediterană, ea simbolizează discul solar care se înclină cu gratitudine în faţa valorii culturale de excepţie a lumii elenistice de odinioară. Dar Biblioteca se vrea şi o fereastră deschisă către lume, un nou imbold dat creierului universal prin susţinerea procesului de învăţare continuă.