altmarius

cultură şi spiritualitate

Colectii de carte Romania (2): Globus

Colectia Globus

Colecție impresionantă de volume,Globus conține lucrări beletristice diverse, adresându-se unui număr important de cititori ai perioadei în care a început publicarea acestora la editura Univers.

Fondată în anul 1961, editura Univers reprezintă o companie independentă de publicare de volume, care își îndreaptă atenția, în principal, spre traduceri ale unor opere ale literaturii internaționale, dar și spre opere de critică literară și teoria culturii.

Fiind fondată încă din 1961, editura Univers s-a bucurat de o prezență de aproape 50 de ani pe piața de carte din România, unde a avut o contribuție extrem de activă.

Pe parcursul acestei perioade, editura a fost recunoscută drept principala casă de producții specializată în traduceri, fiind publicat până acum un număr impresionant de circa 5000 de traduceri, toate purtând logo-ul editurii Univers.

Cele mai multe dintre titlurile care au fost comercializate sub umbrela acestui deja renumit brand au fost reprezentate de opere ale unor scriitori renumiți din literatura universală precum: Gabriel Garcia Marques, J. D. Salinger, John Fowles, Milan Kundera, Michel Foucault, Michel Tournier, Andrei Makine, Julio Cortazar, George Orwell, Ernesto Sabato, Thomas Pynchon, Franz Kafka, Ingmar Bergman, Jostein Gaarder, Boris Vian, Simone de Beauvoir și mulți alții.

Principalele colecții ale departamentului de carte al acestei edituri sunt chiar și în zilele noastre următoarele: „Romanul secolului XX”, „Romanul secolului XXI”, „Studii”, „Enigma” (romane polițiste, cu detectivi și spioni), „Clasici ai literaturii moderne”, „Clasici ai literaturii internaționale”, „Globus” (colecție căreia îi este dedicat acest articol) și „Serii de autori” (aici fiind incluse lucrările lui Frantz Kafka, Michel Tournier, Jostein Gaarder, Boris Vian, Cees Nooteboom, Nina Berverova, Annelies Verbeke și ale altor nume sonore ale literaturii mondiale).

Editura Univers s-a bucurat de un succes extraordinar de la lansare și până în perioada contemporană nouă, astfel încât, la data de 1 noiembrie 2009, a fost lansată editura-soră a celei românești, în Statele Unite ale Americii, continuând să publice și să comercializeze volume pe piața americană de carte, îndeplinind, în același timp, rolul de agenție literară pentru autori americani și ca furnizor de servicii editoriale.

Colecția Globus este o colecție importantă a acestei edituri, fiind reprezentată de un număr impresionant de volume, tradiția publicării acestei colecții fiind continuată, de editura care a lansat-o, până în zilele noastre, fapt care demonstrează succesul de care s-a bucurat colecția în evoluția sa diacronică.

Printre titlurile incluse în cadrul acestei colecții se numără: „A doua victorie”, „Acalmie”, „Acum în noiembrie”, „Al treilea inel”, „Am strabatut munții”, „Amăgirea”, „Apele care ne poartă”, „Arbuștii de vanilie”, „Asinul negru”, „Atentatul”, „Aud încă vocea”, „Badenheim 1939”, „Bazarul”, „Bariera”, „Banchetul”, „Balada lui Jan”, „Blocul turn”, „Ca vântul pe nisip”, „Câinele cu patru picioare”, „Călătorie în Jamaica”, „Cealaltă lume a lui Daniel”, „Casa noastră cea veche”, „Când sângele-i ca focul”, „Campionul vârstei”, „Ceasornic fără minutare”, „Celălalt”, „Cercetări în marca Brandenbourg și alte povestiri”, „Cercul de foc”, „Croaziera”, „Compoziție la viitor”, „Clanul Whiteoak”, „Cine călărește un tigru”, „Curcubeul”, „Cușca și poligonul”, „Destinație necunoscută”, „Dormind la soare”, „Diego de Zama”, „Diamantul”, „Două cărți într-una singură”, „Dușmănește, păsările”, „Duva”, „Emigranții”, „Fidelitate”, „Fericiții ani ai biliardului”, „Eu și automobilul meu”, „Fortăreața”, „Fructele de aur”, „Frumoasa Petra”, „Fuga spre nord”, „Gran Sol”, „Generația prizonierilor”, „Furtuna de vară”, „Funia”, „Haita lupilor”, „Hazel, fata pământului”, „Honolulu”, „În grabă mare”, „În căutarea dragostei pierdute”, „Hubert sau întoarcerea la Casablanca”, „Houtekiet”, „În lumea celor drepți”, „Închisoarea de la malul mării”, „Insula lui Circe”, „Insula pasiunilor”, „Lacul Constanta”, „La căderea nopții”, „Karen W.”, „Kamouraska”, „Lecția de limbă moartă”, „Lexic de familie”, „Mansarda”, „Martin cel avid”, „Menaud, omul pădurii”, „Memoriile unei bancnote”, „Mătușa Martine”, „Măștile”, „Mesagerul”, „Minciunile”, „Mulajul de ghips”, „Moștenitorii focului”, „Mireasa ascunsă”, „Noi, familia Rivero”, „Nopțile Ariadnei”, „O coborâre în Infern”, „Păcatele sărăciei”, „O minune în fiecare zi”, „Pasiunile Raiului”, „Piața Italiei”, „Picătura de aur”, „Plaja câinilor”, „Prăpastia”, „Povara”, „Premiul”, „Prințesa și anticarul”, „Răzbunarea”, „Rolanda”, „Rutualuri – cavalerul e mort”, „Recviem pentru muzicuță”, „Sanavardo”, „Sat fără bărbați”, „Sirenele”, „Sentința”, „Stăpânul fluviului”, „Starea de comă”, „Sub zidurile orașului mort”, „Țara de umbre”, „Țara de piatră”, „Testamentul”, „Traseul”, „Trista Veneție”, „Urme de pași sub apă”, „Un cer mai mic”, „Vara de neuitat – plaja”, „Veterinarul”, „Viața ingenuă”, „Zburătorul”, „Ziarul”.

Acestea sunt doar câteva din multitudinea de titluri care au fost incluse în colecția Globus și motivul pentru care le-am enumerat în cadrul acestui articol este acela de a le oferi cititorilor posibilitatea de a-și face o idee asupra amplorii proiectului demarat de către editura Univers la doar câțiva ani după lansarea sa pe piața din România, ajungând într-un timp relativ scurt să publice și să comercializeze mii de volume.

Toate aceste cărți și multe altele pot fi achiziționate aici.

Articol scris de: Alexandra Pusca

Carti:

 
Furtuna de vara

 2.0000 Lei  
 
Sirenele

 2.0000 Lei  
 
Ceasornic fara minutare

 3.0000 Lei  
 
Calatorie in Jamaica

 4.0000 Lei  
 
Minciunile

 2.0000 Lei  
 
Povara

 2.0000 Lei  
 
Traseul

 2.0000 Lei  
 
Fructele de aur

 3.0000 Lei  
 
Zburatorul

 9.0000 Lei  
 
Gran sol

 2.0000 Lei  
 
Veterinarul

 2.0000 Lei  
 
Dormind la soare

 2.0000 Lei  
 
Fortareata

 2.0000 Lei  
 
Blocul turn

 6.0000 Lei  
 
Casa noastra cea veche

 2.0000 Lei  
 
Gran Sol

 6.0000 Lei  
 

 

 
Mesagerul

 10.0000 Lei  
 
Croaziera

 2.0000 Lei  
 
La caderea noptii

 2.0000 Lei  
 
Diamantul

 2.0000 Lei  
 

 

 
Celalalt

 6.0000 Lei  
 
Curcubeul

 2.0000 Lei

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmariusbook !

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor