altmarius

cultură şi spiritualitate

Newsletter Agentia de carte - 1 iunie 2021

“Balerinul Serghei Polunin a lansat ”Bolero”, producție dedicată pe...


Balerinul Serghei Polunin a lansat ”Bolero”, producție dedicată per...

Posted: 31 May 2021 10:26 PM PDT

Serghei Polunin sprijină cauza persoanelor diagnosticate cu scleroză multiplă. Polunin lansează proiectul „Bolero”, un dans de balet prin care își dorește să atragă atenția asupra cauzei persoanelor diagnosticate cu această afecțiune. Celebrul balerin face o paralelă între scleroza multiplă și balet, arătând cât de importante sunt mișcările și coordonarea în viața de zi cu zi și dificultățile cu care se confruntă adesea persoanele care trăiesc cu scleroză multiplă. Conceptul și coregrafia aparțin lui Ross Freddie Ray. ZIua Mondială a Sclerozei Multiple este marcată în fiecare an pe 30 mai. 

 

VIDEO https://www.youtube.com/watch?v=fUjYQTZiWYY

 

Prin dansul din Bolero, Polunin își dorește să transmită întregii lumi mesajul că suntem cu toții interconectați și face o paralelă între scleroza multiplă și balet. Celebrul balerin arată cât de importante sunt mișcările și coordonarea în viața de zi cu zi și cât de dificil le este persoanele care trăiesc cu scleroză multiplă să facă lucruri pe care ceilalți le consideră banale.

 

„Este o mare onoare pentru mine să fiu implicat în proiectul #LiveFullLife, să pot fi alături în acest fel de ce-i care beneficiază de el și să atragem atenția asupra repercusiunilor pe care le poate avea această boală neiertătoare. Împreună, toți cei implicați putem face diferența și chiar schimba în bine viața cuiva”, a spus Serghei Polunin.

 

Scleroza multiplă este o boală severă, care poate produce invaliditate. Afectează progresiv sistemul nervos central, adica măduva spinării și creierul. Încă nu se cunosc cauzele acestei boli. Potrivit statisticilor, la nivel mondial o persoană din 3.000 suferă de scleroză multiplă. Incidenta este mai ridicată în țările cu climă temperată. Prevalența bolii în România este de 38,3 de cazuri la 100.000 de locuitori și o rată anuală a mortalității de 0,33 decese la 100.000 de locuitori – indicatori pentru anul 2016.

 

Considerat „cel mai bun balerin al generației sale”, Serghei Polunin a primit și titlul de „băiatul rău al baletului mondial” ca urmare a stilului său rebel și a aparițiilor șocante. A dansat pe marile scene ale lumii – London Royal Ballet, Staatsballet Munchen sau Teatrul Balsoi din Moscova. A apărut și într-o serie de producții cinematografice precum „Crima din Orient Express” (regia Kenneth Branagh, 2017), thrillerul „Red Sparrow” (2018), „Corbul alb” (2018) sau cel mai recent film al al său, “Pasiune Simplă”. De asemenea, Polunin a anunțat de curând că va lansa “The Dancer II”,  proiect la care lucrează în acest moment.

 

Număr de vizualizări :5http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/fIBt25RaTPM?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Mogosoaia ClasicFest 10

Posted: 31 May 2021 11:04 AM PDT

Cea de-a zecea ediție a Mogoșoaia ClasicFest va avea loc, într-un nou format, în perioada 12 – 13 iunie 2021, făcând parte în prima zi din proiectul “Noaptea muzeelor”. Pentru două zile, Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia va fi spațiul de poveste în care se vor succeda 15 manifestări deosebit de atractive: concerte și recitaluri de muzică clasică și jazz, spectacole sincretice în care artei sunetelor i se vor alătura artele plastice, lansări de carte și discografice, gala laureaților Concursului Internațional “Martha Bibescu” – ediția a II-a, ateliere pentru copii și adolescenți, precum și conferința “Bursa antreprenoriatului social și cultural”. Organizatorii: Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului, Asociatia Culturală Pro Valores și Ovlasart vă invită să aveți experienţe artistice de neuitat. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

Sâmbătă, 12 iunie, seria de atracții va începe la ora 12 cu atelierul de bijuterii handmade coordonat de Olesea Savvateeva. La ora 14 Romania Radio Brass Quintet vă va încânta cu un concert în aer liber în care vor răsuna teme celebre din repertoriul universal. La ora 15 va avea loc ceremonia de premiere, vernisajul expoziției și spectacolul lectură al laureaților Concursului de literatură și artă plastică „Martha Bibescu” – ediția a II –a. Tot la ora 15 va debuta atelierul “Arhitectura urbană”, în cadrul căruia copii și adolescenți, sub supravegherea unui arhitect, vor realiza macheta unui edificiu urban. De la ora 16 va avea loc un prim spectacol sincretic – arta interpretativă a pianistului Andreas Iliuță îmbinându-se cu arta vitralistei Amalia Verzea. Al doilea moment sincretic al zilei va începe la ora 17,30, atunci când vă vor încânta atât interpretările excepționalului Duo Kitharsis, cât și lucrările celui mai valoros pictor acuarelist al României – Corneliu Drăgan Târgoviște, manifestarea fiind urmată de lansarea discografică „Duo Kitharsis plays Chopin”, precum și a celui mai recent roman semnat de Simona Antonescu – „În umbra ei”. Ultima manifestare festivalieră a zilei – „Classic meets jazz” va începe la ora 19,30, protagonist fiind pianistul Cătălin Răducanu.

Duminică, 13 iunie, de la ora 12, Olesea Savvateeva îi asteaptă pe cei mici, la un nou atelier desfășurat sub genericul „Pictăm pe lemn”. La ora 14 va susține un recital prospătul laureat al Concursului Internațional George Enescu și unul dintre primii câștigători ai Concursului Drumul spre celebritate – violoncelistul Ștefan Cazacu, el fiind acompaniat de pianistul Gabriel Gîțan. Expoziția de artă fotografică, intitulată „Instantanee muzicale” și realizată de Virgil Oprina va fi deschisă publicului de la ora 14,40, iar la ora 15 va începe Conferința „Bursa antreprenoriatului social și cultural” la care vor participa: Alin C.Pop – Președintele Institutului Arbitrar Român, Cezar Iulian Armașu – Directorul Revistei Patronatului Român, Oltea Șerban Pârâu – jurnalist și manager cultural, Oana Pastramă – doctor în economie și Florin Negreanu – instrumentist și antreprenor cultural.

La manifestările din Palatul Mogoșoaia, accesul la concerte se face în limita a 50% din capacitatea sălilor, în baza obținerii invitațiilor solicitate pe adresa de e-mail: asociatiaprovalores@gmail.com.

Și locurile la cele trei ateliere pentru copii și adolescenți sunt limitate. Din cauza condițiilor pandemice și pentru siguranța participanților, la fiecare dintre acestea vor fi acceptați maxim 10 participanți. Doritorii trebuie și exprime dorința scriind pe adresa asociatiaprovalores@gmail.com.

Mai multe amănunte pe:

https://www.asociatiaprovalores.ro/mogosoaia-clasic-fest-2021/

Organizatori: Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului, Asociaţia Culturală “Pro Valores” și Ovalsart.

Sponsori: Vodafone și Arbo Residence

Parteneri: Profi, Heidi Chocolate,Bucharest Homes, Editura Polirom

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Trinitas, Revista Patronatului Român, Bucureşteni.ro, JurnalMM.ro, Romania pozitivă, Roportal.ro, AgențiadecArte.ro, Ultima Oră

Număr de vizualizări :55http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/Sk_2ItL2eJw?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Două nominalizări la Premiile UNITER pentru spectacolul TNB regizat...

Posted: 31 May 2021 10:56 AM PDT

Spectacolul trăirilor nedisimulate şi al amintirilor neperisabile, „Jurnal de România. 1989”, realizat de Carmen Lidia Vidu la Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București a fost nominalizat la Premiile UNITER din acest an la două categorii importante: „Cel mai bun regizor” și „Cel mai bun spectacol”. Premiera spectacolului a avut loc vara trecută, în Amfiteatru TNB, în acea perioadă extrem de dificilă în care lumea artistică de la noi şi din lume se pomenise, dintr-o dată, împinsă. Beneficiind de Amfiteatru TNB, acest spaţiu de joc în aer liber, TNB şi-a putut permite o premieră în plină pandemie.

 

Iniţial, publicul a putut asculta mărturiilor participanţilor la evenimentele din decembrie 1989 la o distanţă nu foarte mare de îndrăgiţii actori ce alcătuiesc distribuţia spectacolului: Oana Pellea, Ion Caramitru, Florentina Țilea și Daniel Badale.

Alături de cei patru actori, în spectacol mai sunt prezentate mărturii și amintiri ale unor istorici și cercetători care au dedicat timp consistent studierii evenimentelor de acum 31 de ani: Germina Nagâț, Dennis Deletant, procurorul Dan Voinea.

După o primă relaxare a măsurilor în contextul evoluției pandemiei de COVID-19, spectacolul a trecut pe Sălii Mari, unde se joacă şi în prezent.

În „Jurnal de România. 1989” istoria e văzută prin prisma biografiilor personale. Cercetarea, imaginea și sunetele alcătuiesc universul multimedia care completează poveștile actorilor, iar acest spectacol multimedia ne oferă ocazia de a pune laolaltă un puzzle puternic și foarte uman.

Imediat ce a primit vestea dublei nominalizări la Gala Premiilor UNITER, regizoarea Carmen Lidia Vidu a exclamat: „E un moment fantastic și mă bucur că-l trăiesc!”

„M-am temut că Revoluția nu e un subiect pentru o femeie regizor, nu am crezut că documentarul își va găsi locul într-un teatru atât de mainstream ca TNB-ul, dar așteptam să vină momentul în care la UNITER să văd nominalizate femei pentru cea mai bună regie și cel mai bun spectacol. E un moment fantastic și mă bucur că-l trăiesc. Aplaud întreaga echipă a spectacolului „Jurnal de România. 1989”, a mai declarat regizoarea.

 

După premiera din iunie 2020, pe 13 septembrie 2020, „Jurnal de România.1989” a deschis Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festivalul Dramaturgiei Românești.

 

Vă invităm să urmăriţi programarea spectacolului pe site-ul teatrului şi să nu rataţi întâlnirea cu „Jurnal de România. 1989” – un incitant proiect artistic de recuperare a istoriei cu „i” mic!

// Anunță TNB.

Număr de vizualizări :42http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/ksgrZpQssUw?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Memoriile cunoscutului refugiat iranian de etnie kurdă Behrouz Booc...

Posted: 31 May 2021 10:51 AM PDT

O nouă carte care a ținut prima pagină a publicațiilor din întreaga lume în ultimii ani a apărut zilele acestea în traducere în colecția ANANSI. World Fiction. Este vorba despre Niciun prieten, doar munții, volum de memorii al cunoscutului refugiat iranian de etnie kurdă Behrouz Boochani, o istorie tăioasă ce descrie poveștile adevărate ale refugiaților de pe Insula Manus, din Papua Noua Guinee, unde autorul a fost închis în 2013, după ce a fost prins încercând să intre cu barca în apele teritoriale ale statului australian. 

„O carte ce își merită pe bună dreptate locul pe raftul literaturii penitenciare, alături de diverse alte lucrări, precum De profundis a lui Oscar Wilde, Scrisori din închisoare a lui Antonio Gramsci, Into the Smother a lui Ray Parkin, The Man Died a lui Wole Soyinka și Letter from Birmingham Jail a lui Martin Luther King Jr”, scrie în prefața cărții îndrăgitul scriitor australian Richard Flanagan.

 

Volumul Niciun prieten, doar munții i-a adus lui Behrouz Boochani nu doar recunoașterea internațională și un loc în galeria scriitorilor pentru care instituții precum PEN Internațional au dus campanii în numele libertății de exprimare, ci și unul dintre cele mai importante premii literare din Australia: Victorian Prize, ediția 2019, primind astfel recunoașterea guvernului aceleiași țări care i-a refuzat cetățenia și l-a ținut închis timp de șase ani.

 

Cartea a fost scrisă inițial în limba kurdă, fragment cu fragment, și transmisă sub forma mesajelor pe Twitter sau pe telefon, a apelurilor telefonice și video și a e‑mailurilor. Ulterior, volumul a fost tradus în limba engleză de filosoful iraniano-australian, cercetător asociat onorific la Universitatea din Sydney Omid Tofighian, ediția engleză stând la baza principalelor traduceri în întreaga lume ale cărții. Ediția în limba română poartă semnătura Berthei Savu.

 

„Eram pe insula Manus de numai câteva ore când m‑am grăbit să ajung la autogara centrală din orașul Lorengau. Acolo ne‑am întâlnit pentru prima dată față în față. Behrouz nu mâncase nimic toată ziua — doar tutun la micul dejun și la prânz. Era încă pe telefonul mobil atunci când am coborât din mașină să‑l salut. Ceva mai devreme în ziua aceea aflasem că într‑un pâlc de copaci de lângă o școală fusese găsit cadavrul refugiatului Hamed Shamshiripour, prezentând urme de bătăi și un ștreang în jurul gâtului; trecusem, de fapt, cu mașina în drumul meu de la aeroport pe lângă mulțimea ce se adunase, mulțime formată din localnici manusieni și poliție. Circumstanțele erau extrem de suspecte și mulți refugiați încă susțin că a fost ucis. Behrouz este prima sursă de informații pentru mulți jurnaliști australieni și internaționali și, în momentul acela, avea deja stabilite interviuri pentru întreaga zi. Prima mea vizită pe insula Manus ar fi trebuit să fie dedicată lucrului la traducerea cărții, dar pe Manus doar tortura se poate desfășura conform programului”, povestește Omid Tofighian.

 

Despre povestea de viață și cartea de memorii a lui Behrouz Boochani au scris publicațiile din întreaga lume, instituțiile însărcinate cu apărarea drepturilor omului și a libertății de exprimare, precum și nume importante ale literaturii universale din întreaga lume.

„Din cruzime și durere s-a născut un lucru de o mare frumusețe. Behrouz Boochani este poet, filosof și un scriitor minunat, iar cartea lui ar trebui citită de toți apărătorii drepturilor omului, dar și ai literaturii adevărate”, scria Margaret MacMillan, cunoscut istoric, profesor la Oxford University.

De asemenea, scriitorul sud-african J.M. Coetzee, laureatul Nobelului literar din anul 2003, a mărturisit despre cartea lui Boochani: „Behrouz Boochani a reușit, în condiții atroce, să scrie și să publice o relatare a experiențelor sale, o relatare ce-i va face pe temnicerii lui să scrâșnească din dinți. Niciun prieten, doar munții este o dare de seamă cutremurătoare asupra primilor patru ani petrecuți de Boochani pe insula Manus, până când lagărul a fost închis, iar prizonierii, relocați. La fel de fascinantă este analiza pe care o face sistemului de funcționare a lagărului, sistem implementat de autoritățile australiene, însă autonom, în sensul în care îi ține captivi în ghearele sale atât pe prizonieri, cât și pe temniceri…”.

Behrouz Boochani a absolvit Universitatea Tarbiat Moallem și Universitatea Tarbiat Modares, ambele din Teheran; are o diplomă de master în științe politice, geografie politică și geopolitică. Este scriitor, jurnalist, activist cultural și cineast de origine kurdo-iraniană. Boochani semnează articole în revista de limba kurdă Werya, este membru onorific al PEN International, câștigător al Amnesty International Australia 2017 Media Award, al Diaspora Symposium Social Justice Award, al Liberty Victoria 2018 Empty Chair Award și al Premiului pentru jurnalism Anna Politkovskaia; este și profesor invitat nerezident la Sydney Asia Pacific Migration Centre (SAPMiC), Universitatea din Sydney. Publică frecvent în The Guardian, iar articolele sale apar și în The Saturday PaperHuffington PostNew MatildaThe Financial Times și The Sydney Morning Herald. Boochani este de asemenea coregizor (alături de Arash Kamali Sarvestani) al filmului de lung metraj Chauka, Please Tell Us the Time (2017) și consultant pentru piesa de teatru Manus a regizoarei Nazanin Sahamizadeh.

 

În 2021, în colecția ANANSI. World Fiction vor apărea în jur de 40 de cărți, lista incluzând majoritatea titlurilor recompensate cu cele mai importante premii literare ale anului trecut.

Opera poetei Louise Glück, laureata Nobelului literar, va fi tradusă și publicată începând cu acest an, alături de romanul The Discomfort of Evening semnat de scriitoarea olandeză Marieke Lucas Rijneveld, premiat cu The International Booker Prize, precum și de romanul Shuggie Bain de Douglas Stuart, recompensat cu The Booker Prize 2020.
ANANSI. World Fiction este cea mai recentă colecție dedicată traducerilor din literatura universală de pe piața de carte din România. Noul proiect editorial, coordonat de scriitorul și editorul Bogdan-Alexandru Stănescu, a fost lansat la finalul lunii septembrie 2020. Așezată sub semnul lui Anansi, zeul african al poveștilor, colecția ANANSI. World Fiction include cinci serii: Anansi. Contemporan – dedicată literaturii actuale, Anansi. Clasic – un spațiu al clasicilor secolului XX, Anansi. Mentor – ce reunește eseuri literare, Anansi. Ego – seria dedicată memorialisticii și Anansi. Blues – seria poeziei.

Număr de vizualizări :51http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/jrz5NNgKCJA?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Mihai Buzea în dialog cu Selma Iusuf despre romanul ”Paralel”

Posted: 31 May 2021 10:47 AM PDT

Joi, 3 iunie 2021, începînd cu ora 20.00, Mihai Buzea va intra în dialog cu Selma Iusuf, pornind de la romanul ”Paralel”, recent apărut în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom. Evenimentul va fi transmis via ZOOM pe paginile de Facebook: Cărturești și Editura Polirom.

facebook.com/Carturesti

facebook.com/polirom.editura

 

Despre carte

Iată o carte cu un subiect în aparență simplu: o familie de români cu un copil mic se mută în străinătate și învață încet-încet să depășească o serie de neajunsuri și să se împace cu altele. Mihai e scriitor (adică veniturile lui sînt subțirele), soția lui are un job nou de care e foarte mulțumită (adică veniturile familiei nu sînt deloc subțirele), iar fetița lor e definiția curiozității: din plimbările prin noul oraș se naște o altă realitate, mult mai interesantă, în care pădurile vecine aparțin unor vrăjitoare, zonele noroioase de pe lîngă blocuri sînt mlaștini stăpînite de căpcăuni ori egrete, iar în parcuri se întîmplă lucruri magice. Dar, dacă toate merg așa de bine, de ce e „greu să adormi seara”? Efectele cumulative ale dezrădăcinării sînt uneori greu de sesizat, așa că personajul Mihai Buzea se apără reconstruind un prezent pentru sine și ai lui și recuperîndu-și trecutul bucată cu bucată. Cît de bine te cunoști, dacă ești capabil să înțelegi ce s-a întîmplat cu tine și, mai ales, cine ești tu, cel de-acum – sînt tot atîtea întrebări pe care autorul Mihai Buzea le pune în cartea de față, sub pretextul rememorării unor părți din viața sa și a familiei sale. Întrebările ajung pînă la urmă să-și capete răspunsurile, însă independent de voința lui. Paralel îl atrage pe cititor într-un joc la care puțini își doresc să ia parte cu adevărat.

 

Mihai Buzea (n. 1971) a fost profesor și vînzător de asigurări, iar în prezent este reporter la Cațavencii. Alte ocupații: om bun la toate, plimbător de cîini, traducător, babysitter, Moș Crăciun, chelner, paznic de noapte. A mai lucrat ca bișnițar în anii ’90 (Cracovia, Istanbul, Praga), ca muncitor necalificat în anii 2000 (Budapesta, Paris, Lyon) și ca muncitor intelectual în București (copywriter). După 1 ianuarie 2014 a ajuns la Londra, unde a învățat meseria de arborist, descrisă în romanul-reportaj Gastarbeiter (2017). Alte cărți publicate: Berile de Aur (2006), Povestea lui Vasile Pogor (2018), Jimmy (2018), Recrutorii (2019). În prezent locuiește la Bruxelles.

Număr de vizualizări :32http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/dv-xRZXQkok?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Dirijorul libanez Lubnan Baalbaki și pianista Sînziana Mircea, în p...

Posted: 31 May 2021 10:34 AM PDT

După câteva luni în care, din motive pandemice, toate evenimentele stagiunii au fost transmise live de la Sala Radio – pe calea undelor sau online – publicul va reveni fizic în sală! Primul concert în care spectatorii se vor bucura de reîntâlnirea „vie” cu muzica și, reciproc, artiștii vor retrăi emoția interacțiunii cu publicul, se va derula vineri, 4 iunie 2021,ora 19.00. Dirijorul libanez LUBNAN BAALBAKI, care și-a urmat o parte dintre studiile muzicale în România și care are o inedită poveste de viață construită între Liban și România, se va afla la pupitrul ORCHESTREI NAȚIONALE RADIO. Invitată specială a serii este și apreciata pianistă SÎNZIANA MIRCEA. Debutul său pe scena Ateneului Român a avut loc la doar 7 ani, la  20 de ani a concertat la Tokyo Metropolitan Theatre și la St Martin-in-the-Fields (Londra) și 4 ani mai târziu a debutat la Carnegie Hall – New York, cu un recital integral.

În concertul de la Sala Radio, veți asculta MOZART: Concertul nr. 21 pentru pian şi orchestră și SCHUBERT: Simfonia nr. 8 – Neterminata. Cu abilităţi muzicale de geniu manifestate precoce, primul mare romantic din istoria muzicii, Schubert a compus extrem de mult în doar 31 de ani de viață: peste 600 de lucrări vocale (în special lied-uri, pe versurile a peste 90 de poeţi), şapte simfonii încheiate (şi încă şase neterminate), multe compoziţii pentru pian ş.a.

 

Din 2012 LUBNAN BAALBAKI este dirijor permanent al Orchestrei Filarmonicii din Liban. A înfiinţat prima Orchestră de Tineret a Libanului și alături de ambele ansambluri susţine concerte în Liban şi nu numai.

Dirijor, compozitor, violonist şi un remarcabil interpret al lăutei, Lubnan Baalbaki (n.1981) a fost înconjurat din copilărie de un anturaj artistic, prin familia sa alcătuită din pictori, muzicieni, actori ș.a. A descoperit tainele muzicii studiind vioara la Conservatorul din Liban. A ales apoi România ca destinaţie pentru a-şi urma visul de a deveni dirijor, urmând cursurile Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca. Formarea sa artistică a continuat cu studii de masterat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti și un al doilea masterat la Viena, urmate de un doctorat la București, sub coordonarea compozitorului Dan Dediu.

Experienţa sa artistică însumează colaborări cu Qatar Philharmonic Orchestra, Mexico City Philharmonic OrchestraIstanbul State Symphony Orchestra, Opera Română Timişoara şi orchestrele filarmonicilor din Cluj-Napoca, Iaşi, Sibiu, Craiova, Bacău, Arad şi Ploieşti.

 

Contextul pandemic din ultimul an a reprezentat pentru SÎNZIANA MIRCEA un răgaz pentru creație și introspecție, deschizându-i noi orizonturi artistice, însoțite de experiențe neobișnuite. Astfel, recitalul susținut alături de violonistul Alexandru Tomescu (mai 2021),  în cadrul Maratonului de Vaccinare, a atras atenția la nivel mondial, devenind subiect în prestigioase publicații internaționale, ca  Washington Post.

În 2020, Sînziana Mircea și-a lansat cel de-al treilea album intitulat  „Fortuna – Piano Sensation”, realizat de cunoscuta casă de discuri Electrecord, ce cuprinde compoziții proprii, interpretate chiar de ea. Creațiile sale au atras atenția canalelor de radio de specialitate din întreaga lume, fiind difuzate atât în Europa, cât și în SUA. În același an, pianista a participat în prestigioasa serie de concerte online “Steinway’s Lunch Concerts – Great pianists playing at home”, alături de mari pianiști ai lumii.

În 2019, Sinziana a realizat un amplu turneu in Japonia, urmat de turneul european „Imagine Chopin”, în care și-a prezentat și propriile compoziții. Recitalul susținut la Sala Radio a fost înregistrat, difuzat de Radio România Muzical și ulterior preluat de BBC Radio 3 și de EBU (European Broadcasting Corporation).

 

Pentru a se garanta siguranța spectatorilor și a se respecta normele în vigoare în context pandemic, sala va fi plină în procent de 30% din capacitatea totală. NU este necesară prezentarea nici unui certificat de vaccinare sau test. Accesul la concertele organizate la Sala Radio este permis până la ora 18.50 și publicul este rugat să respecte cu strictețe regulile de acces afișate la intrarea în incinta clădirii și pe site-ul www.orchestreradio.ro.

Biletele în format electronic pentru toate concertele lunii iunie vor fi puse în vanzare începând cu data de 31.05.2021, în sistem online, pe iabilet.ro. Biletele se vor găsi și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară. 

De asemenea, biletele se pot achiziționa şi de la  Casa de bilete a Sălii Radio – începând cu data de 02.06.2021, de la 15.00.  

Vizualizări: 39

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor