altmarius

cultură şi spiritualitate

Şi Ratzinger la beatificarea lui Paul al VI-lea

"Putem să ne aşteptăm la prezenţa papei emerit Benedict al XVI-lea la beatificarea lui Paul al VI-lea, duminica viitoare". Asta a anunţat părintele Federico Lombardi. În afară de papa emerit Joseph Ratzinger, care a fost făcut cardinal de Paul al VI-lea, vor fi prezenţi alţi doi cardinali creaţi de Montini, Paulo Evaristo Arns şi William Wakefield Baum.

Între timp, Dieceza de Milano se pregăteşte să participe la beatificarea lui Paul al VI-lea, care ca arhiepiscop, a condus Biserica ambroziană, între 1954 şi 1963, într-un moment istoric crucial pentru viaţa eclezială şi citadină, lăsând o amprentă de neşters.

De mâine, sâmbătă, 18 octombrie 2014, vor sosi la Roma 3.000 de pelerini ambrozieni pentru a trăi trei momente. Primul, mâine, la ora 18.30, la Bazilica celor Doisprezece Apostoli, pentru liturgia vesperelor prezidată de cardinalul Angelo Scola. Duminică, 19 octombrie, la ora 10.30, în Piaţa "Sfântul Petru", sfânta Liturghie de beatificare a lui Paul al VI-lea prezidată de papa Francisc. Luni 20 octombrie, la 9.30 pentru sfânta Liturghie de mulţumire în bazilica "Sfântul Paul din afara zidurilor", prezidată de cardinalul Scola, pentru credincioşii din diecezele de Milano şi de Brescia.

În parohiile ambroziene, sâmbătă, 18 octombrie se vor celebra vegheri ca pregătire pentru beatificare şi la toate liturghiile, începând de la cele din ajun de sâmbătă 18 şi apoi de duminică 19, credincioşii se vor uni în rugăciune cu pelerinii de la Roma. Când la Roma în Piaţa "Sfântul Petru" papa Francisc îl va proclama "fericit" pe Paul al VI-lea, la Milano şi în toate parohiile din dieceză, clopotele vor suna solemn în semn de sărbătoare.

Cine a rămas la Milano va putea să asiste la transmisia directă a acestei Liturghii, între orele 10.20 şi 12.30 circa, pe ecranul uriaş montat în Galeria Vittorio Emanuele II în centrul oraşului Milano. Va fi o proiecţie inovativă: fie pentru că este prima dată când o Liturghie este transmisă în galerie, fie pentru că pentru prima dată în Europa va fi efectuată pe ecran în 4K, un nou standard de televiziune care permite o calitate a imaginii de patru ori mai mare decât cea HD. Spectatorul din Galerie, privind evenimentul, va avea senzaţia că se află direct în faţa Pieţei "Sfântul Petru".

(După Vatican Insider, 17 octombrie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

 

Vizualizări: 39

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor