Seneca - Despre o viata retrasa

[altmariusideea]

Dacă ţi-aş arăta un picior umflat, o mînă vineţie. muşchii contorsionaţi ai unei pulpe strîmbe, m-ai sfătui să stau nemişcat într-un colţ şi să mă îngrijesc de boala mea: este încă şi mai grav un rău ce nu poate fi arătat: chiar în pieptul meu este puroi şi este plagă. Nu vreau, deloc nu vreau să mă lauzi, nu vreau să-mi spui: „Ce om de seamă!A privit totul cu dispreţ şi a fugit de nebuniile blestemate ale vieţii omeneşti.” Eu nu fug de nimic, doar de mine însumi.

Nu ai de ce să vii la mine ca să ai vreun folos. Greşeşti dacă speri să găseşti în mine un ajutor: aici nu locuieşte un medic, ci un bolnav. Prefer ca atunci cînd pleci să spui: „Îl credeam un om fericit şi învăţat, îmi ciulisem urechile. Sînt dezamăgit, nu am văzut nimic, nu am auzit nimic din ce speram şi ce m-ar putea împinge să mă întorc.” Dacă tu aşa gîndeşti, aşa spui, atunci s-a produs un progres: e mai bine ca tu să ai compasiune pentru viaţa mea retrasă, nu invidie.

„Şi tocmai tu, Seneca, mi-ai putea spune, îmi recomanzi o viaţă retrasă? Aluneci cumva înspre învăţăturile lui Epicur?” Îţi recomand o viaţă retrasă, în care să împlineşti fapte mai importante şi mai frumoase decît cele pe care le-ai lăsat în urmă: să baţi la porţile trufaşe ale oamenilor puternici, să ţii socoteala bătrînilor ce nu au urmaşi, să-ţi exerciţi influenţa în for – toate acestea sînt semne ale unei autorităţi ce stîrneşte invidia, de scurtă durată şi, dacă o priveşti bine, demnă de dispreț. Ramîi cu bine.

Seneca