Despre greci, arabi și latini în constituirea filosofiei prime

[altmariusideea]

Cartea de Filosofie:
 de Alexander Baumgarten

Faimosul întemeietor al filosofiei arabe, în secolul al IX-lea, al-Kindi, a fost editat, comentat și tradus în limba română recent de George Grigore, cu prefața Laurei Sitaru, amândoi profesori la Universitatea din București, cu tratatul Despre filosofia primă, în colecția „Biblioteca Medievală” a Editurii Polirom. Cartea ar merita să circule în toată lumea savantă, dincolo de granițele stricte ale limbii române, întrucât textul arab cunoaște astfel cea mai recentă ediție a sa, bibliografia este de ultimă oră, iar comentariile identifică surse antice în text pe care ediții și traduceri anterioare încă nu le-au identificat. Faptul că el a fost tradus în limba română este la rândul său important, deoarece fixează în cultura noastră filosofică și literară un moment foarte puțin cunoscut: cel al transformării gândirii peripatetice și neoplatoniciene într-o meditație unitară asupra ierarhiei lumii și a transcendenței, oferind astfel o punte de legătură de neocolit între școlile antichității târzii și filosofia latină medievală. Tratatul lui al-Kindi este o lucrare neîncheiată, gândită, poate, drept o prefață a apocrifului Teologia lui Aristotel, care conținea excerpte din Enneadele plotiniene. El folosește o mulțime de surse implicite din tratate aristotelice, precum Despre suflet, Categorii, Despre interpretare, dar mai ales Fizica și Metafizica. Alături de acestea, lecturi din Alexandru din Afrodisia, Porfir sau, poate, chiar dialogul platonician Phaidon se pot resimți pe parcursul textului. Procedura lui al-Kindi este însă una înnoitoare: el preia, ca punct de plecare al metodei sale de construcție a tratatului, o perspectivă a recuperării predecesorilor preluată din Metafizica (dar îndreptată contra concurenților contemporani filosofului arab) și conceptele de formă, materie, individual, mișcare, loc, timp, vid și infinit din Fizica. Acest din urmă tratat este, probabil, textulpivot al surselor din Despre filosofia primă. Pe clarificarea lor, al-Kindi construiește o ierarhie a lumii și o reducere a conceptelor filosofiei peripatetice a naturii la conceptele unității și unului: el se folosește pentru aceasta de sensurile peripatetice ale unității, dar le aplică într-un sens teologic, deși absent din corpus-ul aristotelic, totuși interesant pentru teologia musulmană în curs de constituire. El obține astfel cheia folosirii gândirii antice în constituirea unei gândiri teologice medievale preocupate, dealtfel, de recuperarea aristotelismului sau a neoplatonismului în determinarea limitelor minții umane în fața transcendentului. Un fapt poate frapa cititorul atent. Acest tratat nu a cunoscut o versiune latină. Cu toate acestea, procedura lui a fost cu siguranță transmisă latinilor începând cu finalul secolului al XII-lea, deoarece mai multe tratate latine urmează proceduri asemănătoare. Am în minte scurtul tratat al lui Dominicus Gundissalinus Despre unitate și unu (pe care o lungă tradiție medievală îl atribuia pe nedrept lui Boethius, a cărui autoritate a folosit însă la răspândirea acestui text), dar mai ales la Despre principiile naturii al lui Toma din Aquino. Acesta din urmă a fost primul text compus de autorul său și face un lucru similar lui al-Kindi, chiar dacă rezultatul este ușor diferit: pornește de la principiile peripatetice ale filosofiei naturii pentru a urma, cu mijloace datoare neoplatonismului și avicennismului, construcția unui proiect teologic care nu se încheie, aici, cu un elogiu al unității și unului, ci cu proiectul cel mai timpuriu al analogiei tomiste a ființei. Alături, însă, de sesizarea acestor continuități istorice largi, tratatul lui al-Kindi trebuie înscris în ceea ce înseamnă prima etapă de constituire a literaturii și mai ales a terminologiei filosofice a limbii arabe: este meritul Laurei Sitaru de a fi clarificat, în studiul introductiv, această înscriere. Apoi, vocabularul ales de profesorul Grigore în traducerea tratatului este o subtilă îmbinare a ceea ce face cu exactitate autorul textului: o confruntare a ceea ce cultura arabă moștenește prin traduceri dinspre greacă sau siriacă cu efortul acestei din urmă culturi de a califica propria limbă pentru a exprima sensul tradițiilor moștenite și pentru a planta în ele propriile probleme. Aceasta face ca vocabularul strict aristotelic să fie reconstruit pe baza termenilor luați din limba vorbită și calificați direct de autor pentru a exprima conceptele grecești: numai așa poate înțelege cititorul român de ce, pentru ceea ce el poate cu ușurință să recunoască (sau pentru ceea ce notele îi arată că trebuie să o facă) drept concepte clasice ale filosofiei grecești, el va întâlni termeni exploratorii și în curs de calificare conceptuală, așa cum, de pildă, pentru tuche-ul aristotelic apar deopotrivă și ‘norocul’, și ‘întâmplarea’. În felul acesta traducătorul ne pune în fața a mai mult decât un tratat al filosofiei medievale: el ne redă ritmul subtil de creștere al unei limbi și a unei culturi, cu probleme foarte asemănătoare pe care oricare din limbile care au curajul să înfrunte termenii peripatetismului le vor întâlni în mod necesar.