În cei două sute de ani de singurătate şi înstrăinare, poporul din Basarabia n-a lăsat în jos stindardul demnităţii şi conştiinţei naţionale, menţinându-se drept parte integrantă şi firească a neamului românesc. Străinii de toate seminţiile n-au reuşit să smulgă şi să dezrădăcineze din sufletul moldoveanului român dorul de neam şi credinţa ortodoxă strămoşească. În cei douăzeci şi unu de ani de independenţă s-a reuşit îndeosebi de mult în planul duhovnicesc şi spiritual al redevenirii la normalitate, trezirii şi vegherii conştiinţei naţionale. Pilonul de bază al acestei minuni este Biserica Ortodoxă a poporului român, în special sfintele mănăstiri.
Vizitând sfintele lăcaşuri ale Episcopiei de Sud din Mitropolia Basarabiei în scopul culegerii de informaţii pentru scrierea unei lucrări istorico-creştine, am poposit şi la cele patru lăcaşuri mănăstireşti aflate în vecinătate cu oraşele Cantemir, Cahul, Vulcăneşti. Sunt micile şi preţioasele schituri: "Toţi Sfinţii Români", "Sfânta Treime", "Sfântul Kneaz Vladimir" şi Mănăstirea "Naşterea Maicii Domnului", stareţă fiind maica Dionisia.
Schitul "Toţi Sfinţii Români" s-a ridicat în vecinătatea nemijlocită a Cimitirului de Onoare al Ostaşilor români căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial pentru dezrobirea neamului românesc. Rugăciunile înălţate la cer le aduc uşurare celor peste 1.200 de ostaşi înhumaţi în pământul multpătimitor al Basarabiei. Celelalte trei mănăstiri au fost înălţate pe ruinele unor edificii construite în timpul regimului sovietic. Fiind sortit eşecului, acest regim a atras după sine în hău şi dărâmare aceste clădiri construite în sudoarea muncii oamenilor simpli în apropiere de satul Găvănoasa şi departe de orăşelul Vulcăneşti, sfânta mănăstire a fost înfiinţată pe ruinele depozitului de grâne şi ale unui depozit de îngrăşăminte chimice.
În apropiere de oraşul Cahul, un lăcaş mănăstiresc a fost adăpostit într-o fostă unitate militară, iar altul pe locul unei pivniţe din vremurile apuse sovietice. Eforturile depuse de către slujitorii bisericeşti au adus rodul cuvenit. Lăcaşurile mănăstireşti au fost deschise pentru rugăciunea mirenilor spre mântuirea sufletelor lor şi celor apropiaţi, vii şi adormiţi.
Am avut fericita ocazie să discut cu aproape toţi înaintestătătorii lăcaşurilor mănăstireşti. Duhul de jertfă, iată ce i-a determinat să lase cele lumeşti şi să se consacre călugăriei. De la bun început au fost ameninţaţi cu răfuiala fizică, alungaţi, ţinuţi la zid, având asupra lor armele ridicate. Aceste patimi sunt doar câteva picături ale calvarului prin care au trecut.
Sfaturile maicii Dionisia de la Găvănoasa
Am fost profund impresionat de cunoştinţa cu maica Dionisia de la mănăstirea din Găvănoasa. Este venită din Constanţa Dobrogei. A decis să-şi consacre tot restul vieţii slujirii lui Dumnezeu şi fraţilor săi basarabeni. Are studii pedagogice, fiind învăţătoare de clasele primare, o meserie cu adevărat mucenicească. Fiind o personalitate erudită, cu experienţă de viaţă de invidiat, îşi dăruie tot generaţiei tinere, îndeosebi copilelor tinere, pentru a se pregăti temeinic pentru viaţa şi destinul care le aşteaptă. Dovada: zi de zi vin cârduri de tinere, cu părinţii lor, pentru a cere sfatul trebuincios sufletului lor. Pleacă de acolo zburând.
Marele scriitor francez Antoine De Saint-Exupery zicea: "Cel mai mare lux este luxul relaţiilor omeneşti". Aici îşi găsesc vocaţia preoţii duhovnici, călugării înduhovniciţi. Cuvioasa maică Dionisia are dorinţa ca biserica să fie înălţată cât mai repede posibil. În paraclis stăpâneşte o ordine desăvârşită, este ajutată la slujbele bisericeşti şi în ale gospodăriei de către sora Lucica, venită de asemenea din oraşul Constanţa. Prin partea locului vieţuiesc 17 naţionalităţi. La sfat cu maica Dionisia vin românul şi găgăuzul, rusul şi ucraineanul, albanezul şi bulgarul. Pentru toţi găseşte un cuvânt de mângâiere şi o povaţă de folos, servindu-i cu ce dă Dumnezeu.
O gură de rai pentru cahuleni
Mănăstirea "Sfânta Treime" este administrată de egumenul Nicanor, originar din satul Anadol, raionul Reni, Ucraina. Este amplasată la sud-est de oraşul Cahul. La momentul vizitei pe care am efectuat-o împreună cu vicarul-administrativ al Episcopiei de Sud, părintele Iulian Budescu - paroh la Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil", era ajutat la treburile gospodăreşti de către câteva creştine şi creştini. Locul este deosebit de pitoresc şi frumos. Întâmpină mari greutăţi. Dar nu se descurajează. Este necesară fortificarea mănăstirii cu monahi experimentaţi pentru a fi de ajutor în săvârşirea slujbelor bisericeşti. Pentru cahuleni mănăstirea este o gură de rai. Aici, după spusele lor, vin duminică de duminică să-şi încarce bateriile sufleteşti.
Marele Sfânt Ioan Gură de Aur, referitor la monahi, zicea următoarele: "Ei, monahii, sunt rinichii Bisericii şi pavăza Ortodoxiei", iar Sfântul Grigorie al VI-lea, patriarhul Constantinopolului, ne învaţă: "Această tagmă este cuvântătoarea Adevărului şi călăuzitoare tinerimii ortodoxe, care o învaţă pe aceasta Sfintele Dogme şi morala dreaptă… N-a molipsit niciodată Biserica văzută a lui Hristos, ci mereu a luminat-o, a slăvit-o şi a statornicit-o prin trăire duhovnicească, prin scrierile dogmatice şi prin bunele moravuri".
Nerecunoştinţa şi uitarea posterităţii
Aceste cuvinte au prins viaţă după ce Milostivul Dumnezeu a decis să mă întâlnesc cu egumenul Sfintei Mănăstiri "Sf. Kneaz Vladimir", ieromonahul Varsanufie Bordeianu, la autogara Cahul. Ţinuta demnă şi plină de smerenie era din altă lume nevăzută de ochii obişnuiţi şi parcă înstrăinat de lume, fiind cu Dumnezeu în pace şi rugăciune. Fiind binecuvântat, am mers în vizită la mănăstire, călătorind cu "Dacia" sa de milenii. Un reproş mut la nerecunoştinţa şi uitarea posterităţii. Este un loc binecuvântat de Dumnezeu, cu o privelişte panoramică de nedescris, foarte bine ales şi potrivit pentru aşezământ monahicesc. De aceea e nevoie de un "desant" de buni monahi şi în sudul Basarabiei. Paraclisul, amenajat în una din clădirile fostei unităţi militare, confirmă sfântul adevăr: "Prin curăţenie ajungem la sfinţenie". M-am simţit mobilizat şi îmbărbătat de încrederea sa statornică în cele ce are de înfăptuit cu luciditate şi neclintită credinţă.
În concluzie, ceea ce n-au reuşit să făptuiască timp de 200 de ani Imperiul Rus şi cel Sovietic - unul să construiască, iar altul să dărâme o singură mănăstire ortodoxă pe aceste meleaguri - s-a reuşit în mai puţin de 20 de ani, cu ajutorul dezinteresat frăţesc creştin al Marelui Popor Român. Iar pentru toate bunătăţile lumeşti şi duhovniceşti Să-i mulţumim Dumnezeului nostru că nu ne-am pierdut ca neam creştin în istorie şi veşnicie.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius