altmarius

cultură şi spiritualitate

Răspunsuri duhovniceşti: „Niciodată ajutorul lui Dumnezeu nu trebuie condiţionat“

Răspunsuri duhovniceşti: „Niciodată ajutorul lui Dumnezeu nu trebuie condiţionat“

Nicoleta Olaru

Răspunsuri oferite de pr. dr. Mihai Vizitiu, Catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Târgu Neamţ.

  • Pr. dr. Mihai Vizitiu, Catedrala „Adormirea Maicii Domnului“ din Târgu Neamţ
    Pr. dr. Mihai Vizitiu, Catedrala „Adormirea Maicii Domnului“ din Târgu Neamţ

Preacucernice părinte, e greşit să promiţi lui Dumnezeu ceva, când te afli într-un impas, în vederea reuşitei?

Niciodată ajutorul lui Dumnezeu nu trebuie condiţionat.

Că poţi să promiţi ceva ce nu poţi îndeplini, nu ştii ce stă în puterea ta să faci. Te poţi ruga să câştigi la loterie, pentru un scop bun: să ridici o şcoală sau o biserică.

Dar nu-i sunt plăcute lui Dumnezeu astfel de cereri şi de aceea nici nu ţi le poate îndeplini.

Pentru că un joc dintr-acesta este un act imoral; practici un joc necinstit, pe speranţa altora care pierd, şi-ţi însuşeşti din suferinţa altuia.

Dar dacă e vorba de un examen şcolar important?

Nici în cazul acesta. Lui Dumnezeu poţi să-I făgăduieşti numai ceea ce este din lucrarea Sa. Dar, în acelaşi timp, nici nu poţi să-I promiţi lui Dumnezeu că te vei ruga mai mult dacă te va ajuta să iei examenul, pentru că rugăciunea e de datoria ta creştinească. Dumnezeu oricum te ajută, dacă e spre binele tău sau al celor din jur, sau şi al celor din jur. Iar tu oricum Îi ceri lui Dumnezeu zi de zi să te ajute, să te ocrotească, să-ţi îndeplinească dorinţele bune. Dar noi ce dăm în schimb? Aţi văzut, în rugăciunea domnească - "Şi ne iartă nouă, precum şi noi iertăm", deci cererile acestea se răsfrâng şi asupra celuilalt. Sau "pâinea cea de toate zilele dă-ne-o nouă", nu mie.

E posibil ca Dumnezeu nici să nu-ţi primească rugăciunea?

Da, atunci când condiţionezi ajutorul lui Dumnezeu prin făgăduinţe de tot felul e posibil ca Dumnezeu să nu-ţi primească rugăciunea. Căci, în fond, ce-i putem oferi noi Domnului? Tot ceea ce avem e darul Lui, începând cu viaţa. Sfântul Apostol Pavel spune - şi citez din memorie: "Ce tot vă lăudaţi cu ale voastre? Ce aveţi fără să nu fi primit?" Şi, dacă suntem oameni credincioşi, întoarcem spre Dumnezeu, cum se roagă preotul la Sfânta Liturghie: "Ale Tale dintru ale Tale Ţie Îţi aducem de toate şi pentru toate". Dacă aducem un dar lui Dumnezeu, acesta provine tot din ceea ce am primit de la El.

Aici intervine şi un alt aspect, care ţine de educaţia primită de la părinţi. Nici părinţii nu trebuie să-şi obişnuiască copiii cu promisiuni de tot felul: dacă vei învăţa bine, îţi voi cumpăra bicicletă sau te voi lăsa în tabără etc. Copilul trebuie să ştie că învăţatul e datoria lui. Nu trebuie stimulat acest sentiment de plată pentru ceea ce el trebuie să facă. Pentru că se va obişnui să înveţe dintr-un interes al lui material, nu din convingerea că îi va fi bine.

Vizualizări: 45

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor