altmarius

cultură şi spiritualitate

Newsletter Agentia de carte - 14 noiembrie 2018

“Premiul Uniunii Europene pentru eseu, ediția 2018: ”Ungaria lui Or...


Premiul Uniunii Europene pentru eseu, ediția 2018: ”Ungaria lui Orb...

Posted: 13 Nov 2018 07:09 AM PST

Volumul ”Ungaria lui Orbán ” de Paul Lendvai, apărut în limba română la Editura Polirom (2017, traducere de Maria-Magdalena Anghelescu), este câștigătorul Premiului Uniunii Europene pentru eseu, ediția 2018. Inaugurat în anul 2007, la Paris (Le Prix du Livre Européen) de către Asociația Esprit d’Europe (înființată de France Rouqe, Luce Perrot și François-Xavier Priollaud), the European Book Prize – care se acordă titlurilor apărute în categoriile„eseu” și „romane & povestiri” – își propune să promoveze valorile europene și să contribuie la o mai bună înțelegere a Uniunii Europene ca entitate culturală. Volumele nominalizate la acest premiu trebuie să fi apărut în unul dintre cele 28 de state membre UE, ca ediție originală sau traducere. Printre câștigătorii edițiilor anterioare, la categoria eseu, se numără: Raffaele Simone (2017), Erri De Luca (2016), Robert Menasse (2015), Tony Judt (2008).

Ceilalți laureați ai ediției cu numărul 12 a European Book Prize sînt Géraldine Schwarz (pentru romanul Les Amnésiques) și Paul Philippe Sands (Premiul special al juriului pentru volumul Retour à Lemberg, considerat „Cartea europeană a ultimelor luni”).
Ceremonia de decernare a premiului în valoare de 10.000 de euro va avea loc în data de 5 decembrie 2018, la Parlamentul European, Bruxelles, cu participarea lui Antonio Tajani, președintele Parlamentului European.

 

Sub aparenţa democraţiei, Viktor Orbán conduce Ungaria cu o mână de fier. Drumul său spre putere nu a fost nici scurt, nici lipsit de obstacole, dar în 2010, când Fidesz – organizaţia de tineret independentă pe care a fondat-o în 1988 împreună cu câţiva studenţi, devenită între timp un partid de dreapta conservator – a obţinut victoria în alegerile legislative, Orbán a ajuns în centrul scenei politice. Următorii ani au dovedit în repetate rânduri că noul „om puternic” de la Budapesta nu poate fi oprit din mersul său spre un regim autoritar nici de opoziţia politică, nici de societatea civilă. Între timp însă, statisticile referitoare la economie, politică, instituţii guvernamentale, cercetare şi alte domenii esenţiale arată un declin al Ungariei în comparaţie cu alte state postcomuniste…
Paul Lendvai (n. 24 august 1929) a părăsit Ungaria natală după revoluţia din 1956 şi s-a stabilit în Austria. În perioada 1960-1982 a fost corespondent pentru Europa de Est al Die Presse și Financial Times și a scris mai multe cărţi despre istoria ţărilor central- şi est-europene. Între 1982 şi 1987 a fost redactor-şef pentru Europa Centrală şi de Est al postului de televiziune Österreichischer Rundfunk (ORF), iar între 1987 şi 1998, director la Radio Österreich International (RÖI). În prezent este coeditor şi redactor-şef al revistei Europäische Rundschau. De acelaşi autor: Der rote Balkan (1969); Antisemitismus ohne Juden (1972); Die Grenzen des Wandels (1977); Der Medienkrieg (1981); Auf schwarzen Listen. Erlebnisse eines Mitteleuropäers (1996); Mein verspieltes Land. Ungarn im Umbruch (2010); Hungary: Between Democracy and Authoritarianism (2012); Leben eines Grenzgängers (2013).

 

 

vizualizari: 4http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/SrHCGhRAKdk?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

România, țară invitată la Festivalul de Film European de la Segovia

Posted: 13 Nov 2018 07:01 AM PST

România va fi țară invitată la cea de-a XIII-a ediție a festivalului de film necompetitiv Muestra de Cine Europeo din Segovia, în perioada 14-20 noiembrie, ceea ce vine să confirme încă o dată interesul deosebit de care se bucură cinematografia românească în Spania. Participarea românească, organizată de Institutul Cultural Român de la Madrid și Ambasada României în Regatul Spaniei, în colaborare cu Dacin Sara, va include 25 de activități. Programarea se articulează în jurul a douăsprezece filme clasice și contemporane.

În secțiunea principală vor fi prezentate filme recente premiate și remarcate de critica internațională: Nu mă atinge-mă, realizat de Adina Pintilie, distins cu Premiul Ursul de Aur la cea mai recentă ediție a Berlinalei, Luna de miere / Lemonade, lungmetraj regizat de Ioana Uricaru, recompensat cu 5 premii internaționale, și Un pas în urma serafimilor, cel mai premiat film românesc în cadrul galei Premiilor Gopo 2018. Două documentare semnate de Radu Jude, Țara moartă, și Alexandru Solomon, Oăule lui Tarzan, precum și lungmetrajele De ce eu? (r. Tudor Giurgiu), La „Moara cu norcoc” (r. Victor Iliu), Reconstituirea (r. Lucian Pintilie), Secvențe (r. Alexandru Tatos), Moartea domnului Lăzărescu (r. Criti Puiu), 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (r. Cristian Mungiu), A fost sau n-a fost? (r. Corneliu Porumboiu) completează selecția filmelor ce au marcat istoria cinematografiei românești.

Seria de activități menite să celebreze cultura românească în anul Centenarului Marii Uniri va include expoziția în aer liber „Patrimoniu UNESCO din România”, realizată de fotograful Florin Andreescu, ce va putea fi vizitată până în data de 9 decembrie în Plaza Mayor din Segovia, și două activități muzicale: un recital susținut cu ocazia inaugurării de pianista Mihaela Duma, cu lucrări de George Enescu, Paul Constantinescu și Manuel de Falla și, în data 18 noiembrie, concertul virtuoșilor Clara Cernat și Thierry Huillet, în fosta biserică San Juan de los Caballeros, actualmente parte a muzeului segovian Zuloaga. Criticul programatorul și profesorul Roberto Cueto va susține o conferință despre Noul Val și teoria planului-secvență în data de 19 noiembrie în campusul María Zambrano din Segovia a Universității din Valladolid.

În data de 17 noiembrie, invitații festivalului – cineaști, ziariști, autorități – vor putea degusta vinuri românești și brânzeturi artizanale oferite de sponsorii Domeniile Blaga, Cramele Recaș, Senator Wines, respectiv Ferma Cățean.

Producțiile cinematografice românești au luat cu asalt festivalurile din Peninsula Iberică, în luna noiembrie șapte filme românești avându-și premiera în festivaluri din Sevilia, Gijón, Segovia și Santiago de Compostela, alături de filmele clasice pe care Institutul Cultural Român de la Madrid și Dacin Sara le prezintă în Almeria, Cordoba, Granada și Sevilia.

 

Detalii suplimentare puteți obține la:

http://www.icr.ro/madrid/

Facebook dedicat cinematografiei românești: CineRumano;

Facebook: IcrMadrid; Instituto Cultural Rumano

 

vizualizari: 7http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/oOi8ClQjl9c?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Festivalul Internațional de Muzică Contemporană TIMSONIA

Posted: 13 Nov 2018 06:33 AM PST

În perioada 18-22 noiembrie 2018, la Timișoara, va avea loc cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Muzică Contemporană TIMSONIA. În acord cu momentul aniversar prilejuit de Centenarul Marii Uniri, festivalul aduce în fața publicului timișorean excepționala calitate a actului creativ și de cercetare în domeniul muzicii contemporane desfășurat atât în țară, cât și în străinătate, o întrunire aflată sub semnul excelenței.

Tematica festivalului reflectă ideea de Interferențe în trei parametri ai actului artistic:

  • Interferențe de natură stilistică, evidente în structurarea fiecărui concert:
    • Bizantin/Gregorian–Contemporan (18 noiembrie);
    • Tradițional–Contemporan (19 noiembrie),
    • Baroc–Contemporan (21 noiembrie) precum și
    • Romantic–Contemporan (22 noiembrie);
  • Interferențe culturale prin programarea concertelor astfel încât să cuprindă atât interpreți autohtoni cât și invitați din afara granițelor țării.
  • Interferențe între generații, materializată prin implicarea în același concert a cadrelor didactice ale Facultății de Muzică și Teatru, active în domeniul muzicii noi, precum și a studenților dornici de a explora lumi sonore inedite (20 noiembrie).

În cadrul festivalului vor avea loc 5 concerte, 4 Masterclass-uri și 7 prelegeri susținute de interpreți și compozitori de prestigiu, cu lucrări în primă audiție absolută la fiecare concert.

Compozitori invitați: Martin Wistinghausen (Germania), Raphaël Languillat (Franța), Ana Gnjatovic  (Serbia), Peter Tornyai (Ungaria), Filippo Perocco (Italia), Cătălin Crețu, Diana Rotaru, Sabina Ulubeanu, Mihai Măniceanu (București), Cristian Bence-Muk, Șerban Marcu (Cluj) și Darie Nemeș Bota (Baia Mare).

Interpreți invitați: Duo Matei Ioachimescu & Alfredo Ovalles (Austria); Duo Saša Mirković & Vladimir Blagojević  (Serbia); Martin Wistinghausen (Germania); Christian Naș (Germania), Mihai Măniceanu și Diana Moș (București); Sorin Petrescu (Timișoara).

Cadre didactice ale Facultații de Muzică și Teatru din Timișoara: Manuela Mihăilescu și Dragoș Mihăilescu, Cristian Miclea, Cristina Mălăncioiu, Victor Andrei Părău, Doru Roman, Marcela Sorina Costea, Mia Iuga, Aida Marc, Sergiu Cârstea, Sorina Munteanu și Roxana Ardeleanu

Studenți ai Facultății de Muzică și Teatru din Timișoara:

  • Ansamblul de muzică experimentală FMT,
  • Ansamblul Percutissimo,
  • Vlad Faur, Evelina Vicleanu, Paul Grosar, Bordos Csilla, Bernadett Bakos, Cristina Zgriban, Semela Amara și Cătălina Căpățînă, Simona Dehelean, Radu Mariana, Irina Vizir, Petre Călin

Participanți de la Liceul de Artă „Ion Vidu”

Corul Liceului de Artă „Ion Vidu”, dirijor Maria Gyuris și Teofil Buteică, prof. Liceul de Artă „Ion Vidu”.

 

Echipa de organizare

Gabriel Almași, Brigita Almași, Roxana Ardeleanu, Rafaela Carabenciov, Cristina Mălăncioiu, Gabriel Mălăncioiu, Cristian Miclea, Melitta Neag, Victor Andrei Părău, Mihai Popean, Iulia Toma, Ortensia Zeman.

Website-ul festivalului cu programul detaliat: http://timsonia2018.weebly.com/

 

Organizatori: Facultatea de Muzică și Teatru, Universitatea de Vest, Centrul de Cercetare Muzicală și Transdisciplinară.

Parteneri: Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Județean Timiș, Filarmonica “Banatul”, Liceul de Artă “Ion Vidu”, Muzeul de Artă Timișoara, Muzeul Banatului Timișoara, Centrul Cultural German Timișoara, Centrul Cultural Francez Timișoara.

 

PROGRAMUL FESTIVALULUI

Concerte

 

Concertul 1 – 18 noiembrie Liceul de Artă „Ion Vidu”, Sala Mihai Perian, ora 19

Corul Liceului de Artă „Ion Vidu” – Christian Naș – Duo Doru Roman & Sorin Petrescu (BIZANTIN / GREGORIAN – CONTEMPORAN)

 

Programul Corului “Ion Vidu”

Filothei sin Agăi Jipei – O, minunile nașterii Tale pentru cor pe voci egale

Mesrob Mashtots – Looys Parats pentru cor pe voci egale

Ola Gjeilo – Ubi Caritas pentru cor pe voci egale

Remus Georgescu – Născătoare de Dumnezeu pentru cor pe voci egale

 

Program Duo Doru Roman (percuție) & Sorin Petrescu (pian) – Christian Naș (violă)

Arvo Pärt: Trivium pentru pian și percuție

Paul Constantinescu – Sonata bizantină pentru violă

Darie Nemeș Bota  – Rurisodon pentru pian și percuție (p.a.a.)

Aurel Stroe – Piese pastorale pentru pian și percuție

Violeta Dinescu – Din cimpoiu pentru violă

Horst Lohse – The Seven Mortal Sins  inspirate de Hieronymus Bosch: Acedia, Avaritia pentru pian și percuție

Cornelia Tăutu: Da capo pentru pian și percuție

Raphaël Languillat – Vision of the Living Light (d’après Hildegard von Bingen) pentru violă

Dan Dediu – Axionvorspiel  Scala aenigmatica pentru pian și percuție

 

Concertul 2 – 19 noiembrie, Bastionul Theresia, ora 19, Diana Moș & Mihai Măniceanu – Duo Saša Mirković & Vladimir Blagojević (Serbia) – (TRADIȚIONAL – CONTEMPORAN)

 

Program Diana Moș (vioară) & Mihai Măniceanu  (pian)

Tiberiu Olah – Sonatina pentru vioară și pian

Mihai Măniceanu – Cantabile e Presto pentru vioară și pian

Aurel Stroe – Sonata I  pentru pian

Nicolae Brânduș – Glossa pentru vioară și pian

 

Program Duo Saša Mirković (violă) & Vladimir Blagojević (acordeon)

Maja Bosnić – com.app.data pentru violă și acordeon

Cătălin Crețu – Prosopopeea urmei pentru violă și acordeon

Vladimir Trmčić – Longing pentru violă și acordeon

Ana Gnjatović – Sotto voce pentru violă, acordeon și bandă (p.a.a)

Stevan Kovač Tikmajer – Luce Sconosciuta pentru violă, acordeon și bandă

Dragana Jovanović – Aydes Virays Amo pentru violă și acordeon

 

Concertul 3 – 20 noiembrie Muzeul de Artă, ora 18, Concertul cadrelor didactice și al studenților FMT

 

Programul cadrelor didactice FMT

Marcela Sorina Costea (pian) – Remus Georgescu – Interludiu și Toccata din Suita a II-a

Mia Iuga (voce) & Aida Marc (pian) – Dumitru Capoianu – Vin țigăncile…

Felicia Donceanu – Amărîtă turturea

Aida Marc (pian) & Teofil Buteică (vioară, prof. CNA Ion Vidu) – Sabin Păutza – Divertimento Nr. 3 pentru vioară și pian

Sergiu Cârstea (trompetă) – Elena Apostol – Puzzle

Melitta Neag (pian) – Constantin Silvestri – Sonata IV – Rapsodia in tre episodi, partea I

Sorina Munteanu (voce) & Victor Andrei Părău (pian) – Sabin Păutza – Trei cântece pe versuride Tristan Tzara

Dan Dediu – Un păianjen (versuri T. Arghezi) și Voci dulci (versuri K. Kavafis)

Mihai Popean – Bardo – muzică acusmatică

Mihai Ungureanu – Cvartetul de coarde nr. 5  (interpretează Simona Dehelean, Radu Mariana, Irina Vizir, Petre Călin)

 

Programul studenților FMT

Cătălina Căpățînă (vioară) & Roxana Ardeleanu (pian) – Cristian Bence-Muk – Interferences – Radio.zip retuned

Ansamblul de muzică experimentală FMT: Beatrice Degan, Georgiana Groza, Mihai Reja, Dusko Savic, Ligia Tiponut, Filip Nasui – Karlheinz Stockhausen – Aus den sieben Tagen (selecții)

Vlad Faur (trombon) – Nicolae Brânduș – Soliloque IV

Evelina Vicleanu (vioară) – Armando Balice – Călătorie în România

Paul Grosar (trompetă) & Bordos Csilla (pian) – Gyorgy Ligeti – Mysteries of the macabre

Bernadett Bakos (pian) – George Crumb – Makrocosmos I: Proteus -Pisces,  Dream images -Gemini

Cristina Zgriban (pian) – George Crumb – Makrokosmos II: Morning Music – Cancer, The  Mystic Chord – Sagittarius

Semela Amara (happening) – John Cage – 4.33

Ansamblul Percutissimo: Amelia Trifu, Patrick Cojerean, Philip Goron – G. Bomhof, Z. Pongracz, D. Punto

 

Concertul 4 21 noiembrie, Bastionul Theresia, ora 19, Manuela Mihăilescu & Dragoș Mihăilescu – Duo Matei Ioachimescu & Alfredo Ovalles  (BAROC – CONTEMPORAN)

 

Program Manuela Mihăilescu (pian) & Dragoș Mihăilescu (pian)

Henry Purcell / György Kurtág – Fantasia upon one note pentru două piane

Martin Lichtfuss –  11 Minuten für Klavier  pentru pian

Gabriel Almași – Arabesque pentru două piane

 

Program Duo Matei Ioachimescu (flaut) & Alfredo Ovalles (pian)

Marin Marais – La Folia pentru flaut, pian și sunete electronice

Toshio Hosokawa – Lied pentru flaut și pian

Füsun Köksal – Voce Rotta pentru flaut și pian

Wolfram Wagner – Duo pentru flaut și pian

Doina Rotaru – Elegie pentru flaut și pian

Margareta Ferek-Petric – Beasty Poetry pentru flaut și pian

 

Concertul 5 – 22 noiembrie, Bastionul Theresia, ora 19, Martin Wistinghausen (Germania) – Ansamblul Atem – (ROMANTIC – CONTEMPORAN)

Program Martin Wistinghausen (bas) – Ansamblul Atem: Cristian Miclea (clarinet), Cristina Mălăncioiu (vioară), Victor Andrei Părău (pian)

Franz Schubert: Grenzen der Menschheit pentru bas și pian

Sabina Ulubeanu: Unfinished Doppelgänger pentru bas și pian de jucărie (p.a.a)

Franz Schubert: Serenade pentru vioară și pian

Șerban Marcu: Toccata impaziente pentru clarinet, vioară și pian (p.a.a.)

Erich S. Hermann: shift 3 – nowhere near (5 exercises to keep yourself busy) pentru bas solo

Franz Schubert: Der Tod und das Mädchen pentru bas și pian

Filippo Perocco: Dalla brina pentru pian

Franz Schubert: Sei mir gegrüßt pentru vioară și pian

Gabriel Mălăncioiu Interferențe pentru bas, clarinet, vioară și pian (p.a.a.)

Franz Schubert: Florio pentru bas și pian

Peter Tornyai: aus seinen Schriften pentru bas solo (p.a.a.)

Diana Rotaru: Meander pentru clarinet

Franz Schubert: Der Wanderer an den Mond pentru bas și pian

Martin Wistinghausen: Lună tu – Beiseit pentru bas, clarinet, vioară și pian (p.a.a.)

 

Prelegeri

 

Prelegerea 1 18 noiembrie, Bastionul Theresia, ora 11 Raphael Languillat (Some thoughts about the necessary metamorphosis of contemporary music) & Ana Gnjatovic (Contemporary music map of Belgrade)

Prelegerea 2 20 noiembrie, Bastionul Theresia, ora 11 Cătălin Crețu (Prolongație corporală prin gest mediat tehnologic) & Mihai Popean (Transcendence: Aus den sieben Tagen)

Prelegerea 3 21 noiembrie, Bastionul Theresia, ora 11 Make it happen! O conversație atipică  despre management cultural și imaginea personală a artistului în secolul 21.

Participă Sabina Ulubeanu – compozitoare, Oltea Zambori – specialist comunicare și Matei Ioachimescu – flautist

Prelegerea 4 22 noiembrie, Bastionul Theresia, ora 11  Filippo Perocco (Lucrări dedicate ansamblului L’Arsenale) & Peter Tornyai (‘Objet trouvé’ and quotation in the works of young Hungarian composers)

 

Masterclass-uri

 

Masterclass 1 19 noiembrie, sala 26 FMT, ora 15, Christian Naș – Masterclass de violă

Masterclass 2 21 noiembrie, sala 26 FMT, ora 15, Martin Wistinghausen – Masterclass de Canto

Masterclass 3 22 noiembrie, sala 14S FMT, ora 11, Matei Ioachimescu – Masterclass de flaut

Masterclass 4 22 noiembrie, sala 12S FMT, ora 15, Alfredo Ovalles – Masterclass de pian

 

vizualizari: 21http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/iPbkuFSYCD0?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

20 de ani cu Editura Casa Radio: cărți și hărți sonore la Gaudeamus...

Posted: 13 Nov 2018 05:58 AM PST

Editura Casa Radio vă așteaptă la cea de-a XXV-a ediție a Târgului Internațional de carte Gaudeamus, în perioada 14-18 noiembrie 2018, la standul Radio România (Pavilionul Central Romexpo).

Se apropie viitorul, se aude, se vede…

90 de ani de Radio România și… 20 de ani cu Editura Casa Radio. 20 de ani de restituiri: voci valoroase la microfon și înregistrări de patrimoniu, montări radiofonice de excepție, povești rostite cu har înainte de culcare, marea poezie în rostirea prețioasă a Poetului, cărți și hărți sonore, sonorul tradus în vizual, întâlniri peste timp între artiști și actori, între poeți și critici literari contemporani, înregistrări muzicale care au făcut istorie pe scenă, înregistrări noi pentru o fonotecă de mâine. Așa am putea rezuma, în câteva cuvinte, primii douăzeci de ani de viață ai Editurii Casa Radio, o instituție care este atentă, cu fiecare pas pe care îl face, la o altă viață, cea a Radioului public, a arhivelor sale scrise și sonore. O Editură orientată deopotrivă către trecutul și viitorul patrimoniului radiofonic.

Am pregătit pentru ascultătorii și cititorii noștri alături de noi titluri în colecțiile consacrate ale Editurii, o apariție hors collection, precum și o ediție aniversară de poezie.

  În Colecția „Biblioteca de Poezie Românească” vă propunem o apariție (carte+CD) în premieră semnată de Ileana Mălăncioiu, Undeva deasupra, ilustrată de Tudor Jebeleanu și prefațată de criticul literar Eugen Negrici. În aceeași colecție vă invităm să îl citiți și să îl (re)ascultați pe Nichita Stănescu, într-o nouă apariție, care pornește de la un bestseller al editurii. Este vorba despre o carte și 2 CD-uri ce conțin poeme rostite la Radio, alături de tablete și convorbiri radiofonice semnate de Nichita Stănescu: Cartea vorbită. De asemenea, vă invităm la un triplu CD, o ediție aniversară Bacovia / Blaga / Botta – poeme rostite la Radio, înregistrări istorice din Arhivele Radio România (1954-1973) – prezentată de Bogdan Ghiu („Mesajele secrete ale poeților”) și cu alte analize semnate de Simona Popescu, Dinu Flămând și Bogdan-Alexandru Stănescu.

În Colecția „Teatru la microfon” vă invităm să ascultați și să citiți o carte cu CD absolut specială, care pornește de la Urmuz, acest „premergător al revoltei literare universale”, cum îl numește Eugen Ionesco: Șambelan la viezuri, o „fantezie radiofonică” semnată de Puşa Roth după urmuzienele Pagini bizare. O ediție ilustrată de Daniel Ivașcu.

  În Colecția „Radio-Prichindel” vă invităm să ascultați, să citiți și să desenați, alături de Lebedele lui H.C. Andersen, Spărgătorul de nuci de E.T.A. Hoffmann, Familia Chiț-Chiț de Ion Pas. Dacă primele două titluri sunt ilustrate de Carmen Acsinte, șoriceii Chiț-Chiț și cântecele lor celebre sunt semnate grafic de Alexandru Ciubotariu.

În Colecția „Noapte bună, copii!” vă propunem o săptămână de povești rostite seara de Sandu Sticlaru: șapte seri cu Amintiri din copilărie de Ion Creangă, un audiobook și un glosar de regionalisme pentru publicul contemporan.

În Colecția „Ora veselă” am pregătit un nou titlu: La microfon… Vasile Tomazian. Momente vesele din emisiunea „La microfon satira și umorul”, 1959-1966, cu un studiu critic semnat de Florin Iaru.

  Hors collection vă propunem o apariție cu totul ieșită din comun, o creație semnată de Alexandru Ciubotariu: Luceafărul în bandă desenatăO carte-obiect originală, însoţită de un CD cu trei rostiri ale poemului: una din Fonoteca Radio, alte două realizate cu ocazia acestei apariții (George Vraca, Ion Caramitru și Ada Condeescu).

 

Ne auzim și ne vedem la Gaudeamus!

După cum ştiţi, la Editura Casa Radio marile voci dau cortina la o parte…

 

Mai multe detalii despre fiecare titlu pe www.edituracasaradio.ro

 

Programul lansărilor Editurii Casa Radio la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus 2018 (Pavilionul Central Romexpo, stand Radio România)

 

Vineri, 16 noiembrie

 

12.00-14.00

 

Cele mai noi apariții în Colecțiile „Radio-Prichindel” și „Noapte bună, copii!”

 

Atelier de poveşti & ilustrație de carte pentru copii. Cu participarea actriţei Alexandrina Halic şi a artiștilor Carmen Acsinte și Alexandru Ciubotariu.

 

E.T.A. Hoffmann, Spărgătorul de nuci, carte ilustrată de Carmen Acsinte și montare radiofonică pe CD semnată de Silvia Kerim (1982). Interpetează: Valeria Ogășanu, Alexandrina Halic, Fory Etterle, Ștefan Mihăilescu-Brăila ș.a.

 

Hans Christian Andersen, Lebedele, carte ilustrată de Carmen Acsinte și montare radiofonică pe CD (1967). Interpretează: Ion Caramitru, Mariana Mihuț, Emil Hossu, Nineta Gusti ș.a.

 

Ion Pas, Familia Chiț-Chiț, carte ilustrată de Alexandru Ciubotariu și scenariu radiofonic semnat de autor (1965). Interpretează: Octavian Cotescu, Alexandrina Halic, Nicolae Grigorescu Bălănescu, George Groner ș.a.

 

Noapte bună, copii! Amintiri din copilărie în lectura lui Sandu Sticlaru (2005) – CD ilustrat de Alexandru Ciubotariu

 

 

Sâmbătă, 17 noiembrie

 

12.00-13.00

 

Lansarea unei noi apariţii în Colecţia „Biblioteca de Poezie Românească”

Ileana Mălăncioiu, Undeva deasupra. Poeme rostite la Radio (1990-2018). O ediție ilustrată de Tudor Jebeleanu. Participă: Ileana Mălăncioiu, Eugen Negrici, Luca Jebeleanu

 

13.00-14.00

 

hors collection

 

Mihai Eminescu, Luceafărul în bandă desenată. O carte-obiect semnată de Alexandru Ciubotariu. Conține CD cu trei rostiri din Fonoteca Radio (George Vraca, 1959; Ada Condeescu, Ion Caramitru, 2018). Participă: Alexandru Ciubotariu, Ada Condeescu, Ion Caramitru, Ion-Bogdan Lefter

 

14.00-15.00

 

Bacovia / Blaga / Botta. Poeme rostite la Radio. Ediție aniversară în Colecţia Biblioteca de Poezie Românească, prezentată de Bogdan Ghiu. Participă: Bogdan Ghiu, Simona Popescu, Bogdan-Alexandru Stănescu

Moderator: Daria Ghiu” , anunță editura Casa Radio.

 

vizualizari: 25http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/XsAr_bn4Qb8?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA sau tot omul de la Cluj / cântă doină, ba ...

Posted: 13 Nov 2018 02:57 AM PST

Luni, 12 noiembrie 2018, ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca  (Piața Lucian Blaga, nr.1-3), asociația Euro CulturArt și Clubul UNESCO-Adolescenții au prezentat a treia secvență a programului 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA,  un proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale și selectat de Comisia interministerială dedicată sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 2018. În 10 orașe din România (Satu Mare, Timișoara, Cluj, Galați, Sighișoara, Brașov, Sibiu, Constanța, Iași și București), Mike Godoroja & Blue Spirit (Vali Vătuiu, percuție, Alin Păun, chitară solo, Tibi Duțu, chitară bas, Dorian Pîrvu, pian și sintetizator), Marius Mihalache, Eugen Mihăescu, Marcian Petrescu, Rareș Totu și Dan Mircea Cipariu prezintă un show unic de poezie și blues. În cadrul show-ului a fost prezentată și oferită publicului antologia centenară 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA, apărută la Editura Tracus Arte din București, imprimată, în septembrie 2018, în 1000 de exemplare (prima ediţie!), din care 50 numerotate de către editor, cu un timbru sec de Mihai Zgondoiu.

Spectacolul a fost deschis cu un colaj video în care au fost prezentate publicului imagini cu personalități marcante ale culturii românești și cu piesa  ”Născut în România” semnată Mike Godoroja & Blue Spirit.

 

”Feți Frumoși și Ilene Cosânzene, sunteți în fața unei serate în care vom cânta și vom asculta poezie sub spectrul unei idei care mi-a venit într-o noapte  când băiatul meu Alexandru mi-a furat din discoteca personală un album cu Bruce Springsteen și care se numea ”Born in  the USA”. A luat vinilul, s-a așezat în pat  și-a pus căștile pe cap  și asculta albumul. După ce a terminat a venit la mine și mi-a zis ” tată, de ce nu faci același lucru  și tu ca Springsteen?”. Atunci m-am uitat în ochii lui și i-am spus: Alexandru, Born in  the USA cu Bruce Springsteen nu este o laudă pentru Statele Unite, ci este o critică, este, dacă vreți, un pumn în gura guvernelor americane care nu își fac treaba, așa că nu prea mă inspiră, și atunci el mi-a spus da, dar uite ce am auzit, că de fapt a fost inspiria la rândul lui de James Brown care cânta ”Living in America” și, tot bătându-mă la cap așa , mi-a spus te rog, fă ceva care să mă convingă să rămân aici după ce termin facultatea. Atunci l-am sunat pe bunul meu prieten, poetul rebel al generației actuale, Dan Mircea Cipariu, și cu el împreună am pus bazele acestei serate de muzică și poezie”, a spus Mike Godoroja.

 

”O seară fastuoasă, vă spune Dan Mircea Cipariu, nefumător și ovo-lacto-bar. Sunt vis-à-vis de o clădire care îmi este foarte dragă, Biblioteca Centrală Universitară. Atunci când, după venirea comuniștilor i s-a retras dreptul de semnătură lui Lucian Blaga, el, după cum probabil știți, a fost ani de zile bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară și pentru că auzise că au fost aruncate în Târnava Mică cărți și manuscrise din celebra bibliotecă a lui Timotei Cipariu de la Blaj, Lucian Blaga a adus la Biblioteca Centrală Universitară un dulap, un armariu, din armariul lui Cipariu. Pentru că am aici, vis-à-vis, un dulap, am și o piață cu același nume, am să încerc să improvizez ceva … că tot omul de la Cluj  / cântă doină, ba și blues. Aseară vântul bătea / Blues-ul tom mă-stâmpărea. După acest mic intro, am să vă citesc câteva poeme din antologia 10X10 NĂSCUT ÎN ROMÂNIA, antologia centenară care cuprinde poemele a 10 poeți (5 poete – Rita Chirian, Ioana Crăciunescu, Nora Iuga, Ioana Nicolaie, Andra Rotaru și 5 poeți – Dan Coman, Teodor Dună, Ioan Es. Pop, Bogdan O. Popescu, Robert Șerban), din generații și geografii literare diferite, câștigători, în ultimii ani, ai unor premii naționale și internaționale de prestigiu, câteva dintre cele mai autentice și carismatice voci ale literaturii române contemporane. La finalul cărții este un trialog de poezie care a fost scris de către mine, de către artistul vizual Mihai Zgondoiu și Mike Godoroja. Pentru că suntem la Cluj vă voi citi pentru început un poem al lui Ioan ES Pop, care este unul dintre cei mai importanți poeți români contemporani”, a spus Dan Mircea Cipariu.

DMC a citit, în prima secvență poetică, ”Singurătatea” de Ioan ES Pop, ” Galeria”, de Rita Chirian și ”Compoziția”, de Ioana Crăciunescu.

 

”Vă vom cânta o piesă despre un poet pe care îl citesc, odată cu nașterea copiilor mei, în pat,  noaptea la culcare. Am doi gemeni, fată și băiat. Într-o seară ei au luat Luceafărul, s-au așezat în pat sub plapumă și toți trei am început să ne împărțim câte o strofă. La un moment dat, mă întreabă Ana Maria, ”tati, de ce nu se vorbește despre Eminescu?” Și i-am scups că despre Eminescu se vorbește mai mult politic decât literar, așa că am făcut o piesă care se numește Emigrantul Eminescu”, a spus Mike Godoroja.

 

Mike Godoroja & Blue Spirit  au cântat piesele ”Caii din Pădurea Letea”, ”Emigrantul Eminescu” și ” Ana, frumoasă fată”.

 

Dan Mircea Cipariu a continuat recitalul poetic cu ”Tehnici de camuflaj” de Robert Șerban, ”Tarantula” de Andra Rotaru și ”Fără șansă” de Bogdan O. Popescu.

 

Pe scenă s-a alăturat Marcian Petrescu despre care Mike Godoroja a spus că este ”cel mai bun scufundător al muzicuțelor din România”.

 

Mike Godoroja & Blue Spirit, Eugen Mihăescu și Marcian Petrescu au cântat piesa ”Cântă o manea”.  A urmat un ”război” al chitărilor cu Eugen Mihăescu, Alin Păun și Tibi Duțu.

 

A treia secvență de poezie i-a avut în prim plan pe poeții: Ioana Nicolaie, cu poemul ”Adolescență”, Nora Iuga– ”Într-o zi de 10 mai” și Dan Coman– ”Centenar”.

 

A urmat o parte solistică a muzicianului Dorian Pârvu.

 

Dan Mircea Cipariu a improvizat pe textul unui cântec de peste 150 de ani, cules de la Timotei Cipariu  și publicat de un elev al său, Nicolae Pauleti.

 

”Am intrat în ultima parte a showului și veți cunoaște sau veți recunoaște două nume majore ale scenei muzicale de la noi, nume cu importanță și rezonanță cu mult peste hotarele noastre. Îl invit acum  pe un chitarist al cărui renume se leagă foarte mult de două titluri pe care le-a primit pe bună dreptate, cel mai bun chitarist, un om care a cântat în foarte multe locuri din lumea asta, un muzician, compozitor, orchestrator, producător, un excelent inginer de sunet de studio și un iubitor pătimaș al chitarelor electrice. Îl invit pe scenă pe Rareș Totu”, a spus Mike Godoroja.

 

Rareș Totu a cântat împreună cu Mike Godoroja & Blue Spirit  piesa ”Nopți de Sânziene”.

 

A urmat Marius Mihalache cu al lui țambal magic.

 

În finalul showului, Dan Mircea Cipariu a recitat un poem al lui Alexander Baumgarten, scris de universitarul clujean pe când avea 15 ani, ”Fetițele”, și poemul ”Pink Freud” de Sorin Gherguț.

 

Piesa de final semnată Mike Godoroja & Blue Spirit a fost ”Mă doare” .

 

Publicul clujean entuziast a rechemat artisții pe scenă. Aceștia au cântat piesa ”Vă rog să aveți o viață frumoasă”.  Zeci de spectatori au primit câte un exemplar din antologia 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA, iar artistii au dat autografe.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

***

Turneul 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA

 

Itinerariu:

Galați, 14 noiembrie 2018, ora 19.00, Teatrul Dramatic ”Fani Tardini” / invitat special: Nora Iuga

 Sighișoara, 18 noiembrie 2018, ora 19.00, Casa de Cultură ”Mihai Eminescu” / invitat special: Ioana Crăciunescu

 

Brașov, 20 noiembrie 2018, ora 19.00, Centrul Cultural Reduta / invitat special: Teodor Dună

 

Sibiu, 22 noiembrie 2018, ora 19.00, Teatrul Gong / invitat special: Rita Chirian

 

Constanța, 27 noiembrie 2018, ora 19.00, Teatrul de Stat / invitat special: Andra Rotaru

 

Iași, 29 noiembrie 2018, ora 19.00, Ateneul din Iași

 

București, 1 decembrie 2018, ora 18.00,  în Sala ”Ion Băieșu” a Muzeului Național al Literaturii Române din București – MNLR (Calea Griviței, nr.64-66) /  invitați speciali: Ioan Es.Pop și Bogdan O. Popescu, alături de artistul vizual Mihai Zgondoiu. Intrarea la eveniment se face cu invitație oferită de organizatori prin intermediul adresei de e-mail cipariu@yahoo.com până cel mai târziu la data de 27 noiembrie 2018, ora 15.00.

 

 ***

AgențiadeCarte.ro este partenerul media al turneului 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA.

 

 ***

10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA este un program de educaţie culturală, multiart și un program dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 prin dezvoltarea de abordări interculturale și multidisciplinare pentru două genuri de nișă: Poezia și Blues‑ul contemporan. Au fost invitați în antologia centenară 10 poeți (5 poete – Rita Chirian, Ioana Crăciunescu, Nora Iuga, Ioana Nicolaie, Andra Rotaru și 5 poeți – Dan Coman, Teodor Dună, Ioan Es. Pop, Bogdan O. Popescu, Robert Șerban), din generații și geografi literare diferite, câștigători, în ultimii ani, ai unor premii naționale și internaționale de prestigiu, câteva dintre cele mai autentice și carismatice voci ale literaturii române contemporane. Selecționer: Dan Mircea Cipariu, președintele Asociației Euro CulturArt. Antologia centenară este însoțită de un trialog de poezie 10×10 semnat de Dan Mircea Cipariu, Mike Godoroja și Mihai Zgondoiu.  

 

 

Text: Simona IONIȚĂ

Foto: Mihaela PETRE

vizualizari: 93http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/blF7Nlioc0Y?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Lansarea volumului ”CULORI SECRETE” – ediția a II-a, revăzută și ad...

Posted: 13 Nov 2018 01:21 AM PST

Sâmbătă, 24 noiembrie 2018, ora 17.00, la Casa de cultură Friedrich Schiller – str. Batiștei nr. 15, sector 2, București, va avea loc lansarea volumului ”CULORI SECRETE” – ediția a II-a, revăzută și adăugită – de CAMELIA PANTAZI TUDOR, Editura ASTRALIS. Prezintă: Ana Dobre, Evelyne Maria Croitoru, Luminița Zaharia,  Geo Călugăru, Mihai Floarea, Lucian Gruia, Nicolae Rotaru, Ion C. Ștefan, Victor Gh. Stan. Lectură: Magda Băcescu și Ștefan Apostol. Evenimentul se va încheia cu un moment muzical susținut de soprana Diana Tudor; la pian: Alexandru Burcă. Moderator: Magda Băcescu.

 

Camelia Pantazi Tudor a absolvit Facultatea de Finanţe-Contabilitate (A.S.E. București) şi Facultatea de Istorie (Universitatea din Bucureşti).

A debutat literar în anul 2008, în revista „Magazin istoric”, iar editorial, în anul 2010, cu volumul Atingerea unui ideal – literaţii din perioada dinastiei chineze Tang, Editura Rawex Coms, București.

Alte volume publicate:  New Beijing (2012), Momente istorice (2013), Culori secrete (2014), Misterul eșarfei roșii (2015), Taine în vis (2016), Lecturi prin timp (2017).

Texte de proză scurtă inedită, eseuri cu tematică istorică și comentarii literare au apărut în numeroase reviste, printre care: „Viaţa Românească”, „Luceafărul de dimineață”, „Portal Măiastra”, „Argeș”, „Oglinda literară”, „Cultura”, „Literatorul”, „Tribuna”, „Independența română”, „Arena literară”, „Casa Prieteniei” (editată de Casa româno-chineză) ș.a.

Este realizator al emisiunii „Portret de autor Mihail Grămescu” de la Radio Shalom România, din anul 2014 și director al Editurii ASTRALIS din București.

vizualizari: 21http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/rc-yK381TYU?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Prezentarea cărții de poezie ”CLIPA ACEEA”, de Elena Liliana Popescu

Posted: 13 Nov 2018 12:51 AM PST

Sâmbătă, 17 noiembrie 2018, de la ora 14.00, la standul nr. 17, al Editurii Eikon,  va avea loc prezentarea cărții de poezie ”CLIPA ACEEA”, de Elena Liliana Popescu, Editura Eikon, 2018, cu o prefaţă de Dariusz Pacak.

Cartea cuprinde șapte capitole: primele cinci conțin poeme din volumele Ție (1994), Tărâmul dintre gânduri (1997), Imn Existenței (2000), Pelerin (2003), Cât de aproape – Lo cerca que estabas (2007), Dincolo de azur – Além do azul (2012), al șaselea și al șaptelea conțin poeme inedite (Acropolis),  respectiv texte-referințe semnate de peste 70 de oameni de cultură români și străini.

Evenimentul va fi moderat de Valentin Ajder, directorul Editurii Eikon și se va încheia cu o scurtă lectură poetică.

Cartea va fi prezentată de prof. univ. dr. Anca Irina Ionescu, Prof.dr. George Volceanov, prof.dr. Mihaela Albu, lect. univ. dr. Joan Llinàs și prof. univ. dr. Elena Liliana Popescu.

 

***

Originalitatea acestor poezii trebuie căutată în amestecul personal de clasicism şi modernism, de tradiţie şi inovaţie, amalgam insolit detectabil atât în versificaţie, cât şi în conţinutul poemelor. Elena Liliana Popescu reuşeşte să se impună prin redescoperirea valorilor perene ale artei. Ca şi în cazul lui Ion Barbu, poezia sa înseamnă căutare, un teritoriu al ideii şi al marilor interogaţii, devine un act de cunoaştere, mai exact o modalitate de meditaţie asupra condiţiei umane. (Gheorghe Glodeanu)

 

Am spus că poezia lui Popescu este „metafizică”. Nu am spus-o atât în sensul filozofiei aristotelice, ci într-un sens mai amplu. Vreau să spun că este o poezie care caută transcenderea, – inclusiv în unirea cu Absolutul –, şi depărtarea de emoţia facilă; care caută să bată la poarta inimii în căutarea frumuseţii eterne; care îi cheamă pe cititorii săi, astfel încât aceştia, de asemenea, să pornească pe o cale de contemplare şi de iubire. (Raúl Lavalle)

 

Limbajul, în același timp simplu și multiform, stilul fluid, luminos și esențial, împreună cu intensitatea pe cât de profundă, pe atât de înalt nivel a conținutului ne permite să afirmăm că arta poetică a Elenei Liliana Popescu poate și trebuie, pe bună dreptate, să fie considerată continuarea perfectă în stil contemporan a marii tradiții romantice românești, care, după părerea mea, nu poate fi separată de acea călăuză care a fost Mihai Eminescu, pentru întregul său popor, chiar și dincolo de epoca în care a trăit. (Antonino Caponnetto)

 

vizualizari: 10http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/bwMRBO8NvqA?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Lansarea volumului ”Înţeleptul de la Arunachāla”, la Gaudeamus 2018

Posted: 13 Nov 2018 12:10 AM PST

Joi, 15 noiembrie 2018, de la ora 17.00, la standul nr. 25, al Editurii Herald, se va lansa volumul ”Înţeleptul de la Arunachāla” (Convorbiri cu Ramana Maharshi, Editura Herald, 2018), traducere, note și îngrijire ediție de Elena Liliana Popescu. Invitaţi: Elena Popescu, Simona-Grazia Dima, Marius Vornicescu. Moderator: Sorin Lucaci.

Prezentul volum cuprinde dialogurile din Talks with Sri Ramana Maharshi, lucrare apărută pentru prima oară in limba engleză în anul 1955. Convorbirile purtate cu Ramana Maharshi, între anii 1935 și 1939, de către discipoli din ashram și vizitatori veniți din întreaga lume au fost înregistrate de Sri Munagala Venkataramiah, devenit mai târziu Swami Ramānanda Sarasvati. Îi suntem recunoscători acestuia pentru rigurozitatea cu care a notat dialogurile, ca interpret calificat in cadrul ashramului. Prin grija sa, cea mai mare parte dintre acestea au fost revăzute și corectate de Sri Ramana insuși, oferindu-se astfel o garanție în plus a autenticității.

Ramana Maharshi, supranumit și Înțeleptul de la Arunāchala, nu ținea conferințe, discursuri sau predici, nu pretindea nimănui să creadă în cuvintele sau in tăcerile sale, nu considera pe nimeni discipol, pentru că știa că singurul Maestru este Dumnezeu. Prin simpla sa prezență, Ramana Maharshi reușea să ăi transforme pe cei pătrunși de tăcerea sa elocventă și de pacea ce se degaja din personalitatea sa atât de impersonală…

Prezența lui Sri Ramana Mahashi, manifestată prin învățăturile sale, va oferi, prin tăcere, cititorului însetat de adevăr răspunsul la întrebările lui nerostite. Maestrul însuși spunea: „Tăcerea gurului este învățătura spirituală cea mai puternică, cea mai explozivă. Este, de asemenea, forma sublimă a Grației.”

***

„Au trecut 20 de ani de la apariția primei ediții în limba română a convorbirilor cu Sri Ramana Maharshi. Considerăm că este binevenită și necesară publicarea acestei noi ediții, prima fiind, de mai mulți ani, epuizată. Această ediție revăzută și completată cu un glosar și un index, va veni in întâmpinarea cititorilor care o așteaptă, pentru a-i călăuzi, prin învățătura mereu actuală a Înțeleptului de la Arunāchala, în găsirea drumului înspre propria natură din fiecare dintre noi.”- E. L. Popescu

 

”Învăţătura centrală a lui Sri Ramana este Introspecția. În loc de a urmări să știi una sau alta, caută să îți cunoști Sinele. Întreabă „Cine sunt eu?” în loc de a întreba despre o sută de alte lucruri. Introspecția ar trebui să fie cea mai ușoară dintre toate activitățile noastre, dar pare să fie cea mai dificilă, pentru că ne-am înstrăinat de noi înșine. Ce trebuie făcut este simplu: să rămânem in Sine. Acesta este Adevărul ultim. Este starea noastră eternă, naturală, inerentă. Din cauza ignoranței, ne identificăm pe noi înșine cu ceea ce nu suntem… Învățăturile lui Sri Ramana conținute în „Convorbiri” aduc speranță pentru oricine. Nimeni nu trebuie să creadă că este în afara mântuirii.”- M. P. Mahadevan

 

vizualizari: 10http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/eR70DVPpOmo?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

”Amprenta Fluturelui sau incredibila idilă între Capitalism şi Dict...

Posted: 13 Nov 2018 12:05 AM PST

Miercuri, 14 noiembrie 2018, ora 18.30, La Romexpo (parter pavilion 17), în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, Marina Anca va lansa al treilea volum al trilogiei “Amprenta Fluturelui sau incredibila idilă între Capitalism şi Dictatură“, apărut la editura Eikon. 

Marina ANCA, scriitoarea franceză de origine română care a publicat deja două volume în limba română – „Când Omida devine fluture sau dictatura română văzută de o adolescentă liberă” precum şi “Fluturele în Safari între Franța și Nigeria – Călătorii între alb și negru” revine la Gaudeamus în această toamnă cu al treilea volum al trilogiei “Amprenta Fluturelui sau incredibila idilă între Capitalism şi Dictatură“, apărut la editura Eikon.

Versiunea originală, scrisă în limba franceză, a fost prezentată pe 13 septembrie 2018 la Institutul Cultural Român din Paris cu ocazia primei lor serate literare „Le Club”. Ca şi în celelalte volume, prin anecdotele ei delicioase – de data aceasta din liceu şi de la casa de modă Yves Saint Laurent – , Marina Anca ne desfășoară istoria societății noastre cu o sinceritate și un stil unic şi amuzant. Printr-o poveste autobiografică, scriitoarea deapănă povestea noastră: cea a României, a Franţei, a Europei şi a Americii. Când închide cartea, cititorul își revizitează trecutul pozitiv. Marina Anca ne oferă o mărturie literară preţioasă. Tonul și intensitatea narațiunii crește treptat, pe măsură ce adolescenta din primul volum devine o femeie matură împlinită.

În prima zi a Târgului de carte  Gaudeamus scriitoarea va lansa prima ei carte pentru copii, la fel de surprinzătoare şi neformală ca şi viaţa ei. O veverita, denumita O’Loty, propune copiilor o călătorie în universul artei și științei prin literele alfabetului si pozele scriitoarei. Cartea fiind scrisă în două limbi, ea deschide gustul copiilor să învețe o nouă limbă străină.

Scriitoare franceză de origine română, Marina Anca trăiește la Paris din anii ’80. După douăzeci și cinci de ani în modă și publicitate, pașii ei s-au îndreptat pe calea artei.

 

 

vizualizari: 19http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/DtOvZ3dBfYo?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Conferința Națională de Educație Muzeală

Posted: 12 Nov 2018 11:30 PM PST

În perioada  15 – 16 noiembrie 2018, Muzeul Satului Național „Dimitrie Gusti” din București organizează Conferința Națională de Educație Muzeală, tema de anul acesta fiind ”Integrarea publicului cu nevoi speciale în programe educaționale”.

Vor fi dezbătute metode de abordare şi facilităţi punctuale, pâna la activităţi specifice, prin care publicul cu nevoi speciale poate beneficia de toate programele educaţionale oferite de instituţiile de cultură, de la expoziţia permanentă, la expoziţiile temporare, programe educative, publicaţii etc. Vorbim de un public aparte care poate fi cu usurinţă ignorat, dar a cărui atragere către muzee şi nu numai poate oferi metode extrem de creative şi care să descopere noi valenţe ale rolului pe care cultura îl are în viata de zi cu zi.

 

Sunt așteptați să participe specialiști din muzee, universități, licee, școli și grădinițe, centre și ONG-uri. Totodată, vor participa reprezentanți ai Ministerului Culturii și Identității Naționale, ai Ministerului Educației Naționale, UNICEF România.

 

Vizualizări: 154

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor