altmarius

cultură şi spiritualitate

9. BIBLIOTECA TELEKI-BOLYAI, TÎRGU-MUREŞ

Biblioteca Teleki-Bolyai păstrează în prezent peste 200.000 de tipărituri (cărţi şi periodice), circa 3. 000 de manuscrise, un bogat şi valoros material arhivistic şi o însemnată colecţie de obiecte cu caracter muzeal. „Între anii 1739 şi 1832, Teleki a cumpărat 40.000 de volume pentru biblioteca unui oraş cu 6.000 de locuitori. Folosea şi un sistem de abonament: cumpăra lucrări în mai multe volume, le plătea dinainte, şi cum editarea cerea pe atunci mult timp, multe lucrări au sosit după moartea lui.”[1]

Principalele ei fonduri de tipărituri provin din cele circa 40.000 volume ale Bibliotecii Teleki şi din cele 80.000 de volume ale Colegiului Reformat din localitate (Colegiul Bolyai). Colecţia Bolyai a fost fondată de cei doi  matematicieni, tată și fiu, care au pus şi bazele colegiului reformat din localitate.

În Biblioteca Teleki-Bolyai sunt păstrate un număr de 66 incunabule, provenite din fonduri diferite. Majoritatea (52 de titluri) aparţin fondului Teleki, 10 aparţin fondului Bolyai, iar ultimele 4 provin din Biblioteca fostei mănăstiri franciscane din Călugăreni, jud. Mureş.[2]

Menţionăm că un număr de alte 4 incunabule se află în posesia Bibliotecii Municipale Tîrgu-Mureş[3].

Primul incunabul pe care-l vom descrie se intitulează „De regimine principum”, aparţine lui Aegidius Romanus, şi a fost tipărit la Veneţia în anul 1498 de Simon Bevilaqua. Conţine 136 file nenumerotate, iar pe pagina de titlu are o dedicaţie „Nobilului şi generosului întru Domnul Joann Schellenberg...” Aegidius Romanus (Egidio Romano), filosof din secolul al XIII-lea, eremit augustinian, este în principal autor al unui tratat intitulat „Erorile filosofilor”- versiune creştină a lucrării „Tahafut al-Falāsifa” – în care rolul filosofilor este deţinut de arabi, iar acest lucru reprezintă „expresia directă a corpusului filosofic din acel secol”[4]. O altă lucrare importantă a lui Aegidius Romanus este „De ecclesiastica potestate” (Despre puterea Bisericii), care a avut o puternică influenţă în epocă asupra dezvoltării doctrinei universalităţii bisericii.

Annius Johannes – singura prezenţă în bibliotecile din România este la Teleki-Bolyai – este autorul lucrării „Auctores vetustissimi”. Exemplarul este autograf şi conţine 36 de file, fiiind tipărit la Veneţia în anul 1498.

Historia Romana” a lui Appianus Alexandrinus are specificaţia în subtitlu: „e graeco in latinum traducta per Petrum Candidum Decembrium” Părţile I şi II a acestui incunabul au fost tipărite la Veneţia de Bernardus Maler, Erhardus Ratdolt şi Petrus Loeslein de Langencensi în anul 1477. Pier Candido Decembrio (1392-1477), cunoscut sub numele latinizat Petrum Candidum Decembrium s-a născut în localitatea Pavia. Activitatea lui principală a fost cea de traducător – din literatura antichităţii – şi anume Plutarh, Platon, Homer, precum şi cea de biograf (pentru Francesco Sforza şi Fillipo Maria Visconti). A decedat în Milano. Exemplare ale acestui incunabul pot fi găsite şi la Biblioteca Naţională şi la Muzeul de Istorie şi arheologie Prahova din Ploieşti.

Athenagoras cu lucrarea numită „De Resurrectione”, un dialog „Axiochus”, atribuit în epocă lui Platon – ambele în traducerea lui Marsilio Ficino, şi o traducere a lucrării „Tabula” aparţinînd lui Cebes, traducere efectuată de Ludovicus Odaxius, formează substanţa unui incunabul editat la Paris de Guido Mercator pentru Johanne Petit, incunabul apărut la data de 18 august 1498. Athenagoras a fost un filosof grec creştin care a trăit în secolul al II-lea. Lucrarea sa „Presbeia peri Christianon” (Solie pentru creştini), scrisă probabil în anul 177, este una dintre cele mai timpurii opere care utilizează concepte neoplatonice pentru a interpreta Credinţa Creştină. Lucrarea a fost redactată în 30 de capitole pentru împăratul Marcus Aurelius şi fiul său, Commodus. O altă operă importantă este „Peri anastaseos Nekron” ( Despre învierea morţilor), în care Athenagoras respinge teza platonică după care trupul este prizonierul sufletului şi afirmă complementaritatea materie-spirit.

Alţi autori prezenţi în colecţiile Bibliotecii Teleki-Bolyai din Tîrgu-Mureş: Phillipus Beroaldus (cu „Annotationes Centum”), Jacobus de Voragine – cu două incunabule, Galleotus Martius.

Martianus Minneus Felix Capella a trăit la sfîrşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea, d. Chr. Născut în Africa de Nord, a ajuns un avocat de succes la Cartagena, dar cea mai importantă activitate este considerată scrisul; poezia şi proza sa au avut o influenţă covîrşitoare asupra Evului Mediu. „De nuptiis philologiae et mercurii, de gramatica...” este o lucrare care a fost scrisă înainte de anul 439, ea conţinînd şapte cărţi despre: arta gramaticii, arta dialecticii, arta retoricii, geometrie, aritmetică, astrologie şi armonie. Exemplarul de la Biblioteca Teleki-Bolyai, Tîrgu-Mureş, conţine 100 de file, a fost tipărit la Mutinae (Modena) de Dionysius Bertyhocus în anul 1500.

Cicero a fost editat în multe ediţii în perioada anilor 1450 şi 1500. Patru dintre aceste ediţii se regăsesc şi în biblioteca mureşeană, şi anume: „De Oratore”, intr-o ediţie tipărită la Veneţia în anul 1495; „Orationes”, intr-o altă ediţie veneţiană din aceeaşi perioadă; „Tusculanae Disputatione” . Această ediţie a fost tipărită de Johannes de Forlivio - ­şi ruda sa Gregorius de Gregoriis – în anul 1482. reamintim că exemplarul deţinut de Biblioteca Naţională a României din aceeaşi lucrare datează din anul 1494; şi, în fine, aceeaşi lucrare, tipărită însă la Bononiae în anul 1496.

Din scriitorii bizantini, biblioteca Teleki deţine un incunabul reunind trei lucrări in limba greacă sau în traducere latină, şi anume: „Erotemata”a lui Demetrius Chalcondylas, „Erotemata” a lui Moschopolus şi „De dialectis” a scriitorului Gregorius Corinthius. Incunabulul prezintă adnotări bibliografice făcute de contele Samuel Teleki, iniţiatorul colecţiei. Tiparul s-a făcut la Mediolanum, în jurul anului 1493.

O culegere cuprinzînd „Epistole diverse ale filosofilor, oratorilor şi retorilor” a fost publicată in limba greacă la Veneţia de Aldus Manutius in anul 1499. Incunabulul conţine 266 file nenumerotate pentru partea I şi 138 file nenumerotate pentru partea II.

Opera lui Horaţiu este reprezentată doar la Biblioteca Teleki printr-un incunabul, tipărit la Basel de Michael Wenssler în anul 1490. Acest incunabul conţine 14 file nenumerotate şi 266 file numerotate, însoţite de semnătura proprietarului.

Lactantius (Caelius Firmianus Lactantius) s-a născut în nordul Africii în anul 260. Fiind elev al lui Arnobius, a devenit un orator şi prozator ce s-a convertit la creştinism. A trăit 65 de ani, pînă în 325, fiind un prozator, orator şi profesor renumit în epocă. Păgîn, s-a convertit la creştinism. Opera sa cuprinde mai ales lucrări de explicare a doctrinei creştine, cum ar fi „Despre mînia lui Dumnezeu”, „Despre creaţia lui Dumnezeu”, „Instituţii divine”[5]. Un exemplar al incunabulului ce reproduce cîteva din scrierile lui Lactantiu, sub titlul „Opera” şi „Colligatum cum aliis duobus operibus” (coligat cu alte două opere) a fost tipărit la Veneţia de Simon Belaviqua în aprilie 1497. În acest incunabul se mai găseşte şi lucrarea lui Eusebius Pamphilus (aceeaşi persoană cu Eusebiu din Caesarea, autorul „Istoriei ecleziastice”) intitulată „De Preparatio Evangelica” (Despre învăţarea Evangheliilor).

Martial (Marcus Valerius Martialis 38-103 d. Chr.) a perfecţionat epigrama latină, fiind considerat creatorul epigramei moderne. El a scris în total 1561 de epigrame, iar prima lui carte, publicată în anul 80, „Despre spectacole”, conţinea epigrame dedicate spectacolelor ce aveau loc la Colloseum. Din opera lui Martial la Tîrgu-Mureş se găseşte un incunabul ce poartă titlul: „Epigrammata, cum comentariis Domitii Calderini et Georgii Merulii” tipărit la Veneţia de Bartholomeus de Zanis în anul 1493

Opera lui Ovidius, poetul roman exilat la Pontul Euxin, poate fi găsită şi la Biblioteca Teleki în două incunabule: unul de la Veneţia din anul 1493, celălalt (conţinînd „Metamorfozele”), tipărit în acelaşi an la Veneţia.

Pelbartus de Themeswar (=Timişoara) este autorul unor predici, reproduse în mai multe incunabule prezente în această colecţie. „Sermones Pomerii de Sanctis” a fost tipărit la Hagenoae în anul 1499; „Sermones Pomerii de Tempore. Pars aestivalis” datează din anul 1498, prima ediţie, şi din anul 1500 a doua ediţie; „Sermones Pomerii Quadragesimales” datează şi el din anul 1500; în fine, „Stellarium Coronae Benedictae Virginis Mariae”, tipărit la Basel.

Satirele lui Persius apar şi într-un incunabul deţinut de Teleki. Acest incunabul este tipărit în anul 1482, de Rainaldus de Novimagio, la Veneţia: „Satyrae, cum commentario Bartholomaei Fontii” Un alt incunabul cu opera lui Persius este datat 1495, Veneţia; acesta beneficiază în plus faţă de precedentul şi de comentariile lui Johannes Britannicus, incunabul tipărit de Johannes Tacuinus. Persius (Aulus Persius Flaccus 34-62 d.Chr.), a fost un poet stoic latin, ale cărui satire au un înalt ton moral. Cele şase satire rămase de la el (care a murit la doar 28 de ani) sunt create în hexametri; în prologurile acestor satire, apare însuşi autorul, care într-un mod ironic arată că scrie pentru a-şi cîştiga pîinea, deşi era extrem de bogat.

Alţi autori: Petrus de Pallude, Franciscus Philelphus, Johannes Marius Philelphus, Bartholomeus Platina (cu un incunabul intitulat „Vitae Pontificum”), Plaut (cu „Comediile” sale)

Caius Secundus Plinius este celebrul autor al unei „Historia Naturalis”, precum şi al unei istorii a războaielor cu germanii („Bello Germaniae”). „Istoria naturală” cuprinde în 37 cărţi (păstrate) totalitatea cunoştiinţelor din antichitate din domeniile botanicii, medicinii şi farmacologiei, mineralogiei şi istoriei artelor, etc. Incunabulul a fost tipărit la Veneţia de Thomas de Blavis în anul 1491.

Carmina” (Cîntece) de Sextus Propertius, împreună cu comentariile lui Phillippi Beroaldi formează corpusul unui alt incunabul tipărit în anul 1487 la Bononiae. Autor de elegii erotice, Propertius a trăit între anii 49 şi 15 î. Chr. Ediţia princeps a operei lui Propertius a apărut în anul 1472 la Veneţia.

Alţi autori: Jacobus Comes Purliliarum (singurul incunabul din ţară aparţinînd acestui autor se intitulează „De generosa liberorum Educatione” – Despre generozitatea educaţiei liberale), Johannes Reuchlin, Wernerus Rollewinck, Gaius Valerius Maximus, Maphaeus Vegius, Johannes de Verdena.

Jacobus de Voragine (Genova, 1228-1298) a fost arhiepiscop de Genova, cronicar şi autor al „Legenda Aurea”. În anul 1244, Jacobus de Voragine a intrat în ordinul Dominican ; după ce şi-a cîştigat reputaţia ca preot şi teolog, a fost numit „provincial” al Lombardiei, iar în 1292 a fost numit arhiepiscop al cetăţii independente Genova. Beatificarea lui – în anul 1816 – s-a produs ca urmare a faptului că a reuşit să producă o împăcare a partidului pro-papal (Guelfii) cu partidul pro-imperial (Ghibelinii). Principala sa lucrare este „Legenda Aurea”, o colecţie de vieţi ale sfinţilor, începînd cu cei din vremea lui Iisus şi a Fecioarei Maria. Din această lucrare, Biblioteca din Tîrgu-Mureş deţine un exemplar tipărit la Basel de Michael Wenssler în anul 1490; dar exemplare mai pot fi găsite la Bruckenthal, tipărite la Nürnberg de Anthonius Koberger, în două ediţii, din anii 1478 şi 1482.

Savonarola figurează ca autor al unui număr de 15 incunabule care figurează în colecţiile de la Tîrgu-Mureş. Începem cu „Epistola a Madonna Magdalena, contessa della Mirandola” (Scrisoare către Doamna Magdalena, Contessa della Mirandola), incunabul tipărit la Florenţa în anul 1495. O altă „Epistola a tutti gli eletti di Dio” (Scrisoare către toţi aleşii Domnului) este de asemenea tipărită la Florenţa în anul 1497. De altfel, toate incunabulele sunt tipărite la Florenţa, iar printre tipografi s-au numărat Bartholomeus de Libris, Laurentius de Morgianis, Antonius Tubini. Alte titluri din scrierile lui Savonarola: „Epistola a uno amico”, „Espozione sopra la orazione deela Vergine gloriosa”, „Lettera alla christianisima maestra del re di Francia”, „Lettera alle suore del terzo ordine di San Domenico”, „Libro della Semplicita della vita christiana” ( Carte despre simplitatea vieţii creştine), „Operetta del amore di Jesu”, „Operetta divota sopra i dieci comandimenti di Dio” ( Lucrare dedicată celor zece porunci ale lui Dumnezeu), „Oratione de Hieremia Propheta”, predici, etc.

Comediile lui Terentius se găsesc în două incunabule tipărite la Veneţia, primul în 1492, cel de-al doilea în 1497, ambele purtînd acelaşi titlu: „Commoediae”. Terentius (Publius Terentius Afer 195-159 î.Chr.) este considerat unul dintre cei mai valoroşi dramaturgi comici latini; autor a şase comedii în versuri, dintre care enumerăm „Andria”, „Hecyra”, „Eunucul”.

Alte compilaţii care se găsesc în Biblioteca Teleki-Bolyai din Tîrgu-Mureş: „Vocabularis iuris utriusque” (vocabular juridic) – incunabul tipărit la Nürnberg de Anton Koberger în anul 1481, avînd semnătura editorului. Incunabulul are circa 112 file nenumerotate[6].

Papa Pius al II-lea (Enea Silvio Picollomini) este autorul – aşa cum am precizat şi în capitolele destinate Bibliotecii Naţionale şi Bibliotecii Academiei – unor „Epistolae familiares”. Incunabulul de la Biblioteca Teleki-Bolyai a fost tipărit la Nürnberg de Anton Koberger in anul 1496.

Biblioteca Municipală Tîrgu-Mureş deţine la rîndul ei 4 incunabule, a căror descriere a fost făcută în lucrarea apărută în anul 1971, „Catalogus Incunabulorum Bibliothecae Teleki-Bolyai”. Cele patru incunabule aflate în proprietatea Bibliotecii Municipale sunt: un „Vitae patrum antiquorum”, atribuit – Pseudo-Sfîntului Ieronim; incunabulul a fost tipărit la Argentinae în anul 1485; al doilea, aparţine lui Jacobus de Voragine şi se intitulează „Legenda Aurea Sanctorum”, editat fiind de Bonetus Locatellus la Veneţia în anul 1500; al treilea, îi este atribuit lui Johannes de Verdena: „Sermones dormi secure de tempore et de sanctis”. Locul tiparului este Basel, iar anul – probabil – 1490. Ultimul, este un incunabul cu temă istorică, publicat la Veneţia de Johannes Hamann în anul 1498, şi se intitulează „Legendae Sanctorum Regni Hungariae in Lombardica Historia non contentae” (Legendele sfinţilor regi ai Ungariei care nu au fost povestite în Istoria Lombardiei).

Marius Ionescu



[1] Mihail Spielman, în „Carte rară pentru cititori şi mai rari”, Cotidianul, no. 88, 16 aprilie 2005, p. 18

[2] *** - Catalogus Incunabulorum Bibliothecae Teleki-Bolyai, Tîrgu-Mureş: Biblioteca Teleki-Bolyai, 1971, pag. 8

[3] CIMEC – Repertoriul incunabulelor din România, Bucureşti: CIMEC, 2001

[4] Alain de Libera – Gândirea Evului Mediu, Timişoara: Amarcord, 2000, pag. 47

[5] *** - Scriitori greci şi latini, Dicţionar, Bucureşti: Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978, pag. 395

[6] CIMEC – Repertoriul incunabulelor din România, Bucureşti: CIMEC, 2001

Vizualizări: 137

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor