Incunabule (II) Biblioteca Nationala a Romaniei

[pagina em portugues]

2. BIBLIOTECA NATIONALĂ A ROMÂNIEI

Biblioteca Naţională s-a constituit în anul 1955 ca Bibliotecă Centrală de Stat avînd rolul de a conserva memoria culturală a ţării, de a depista, colecţiona, organiza documentele importante din ţară. Colecţiile Bibliotecii Naţionale (a cărei denumire actuală datează din anul 1990) s-au îmbogăţit prin achiziţii, donaţii, transferuri de carte în ţară şi străinătate. Laboratoarele Bibliotecii Naţionale au capacitatea de a restaura documente de mare importanţă pentru istoria cărţii şi a tiparului, în general.

Vom face o prezentare a incunabulelor existente în depozitele Bibliotecii Naţionale, incunabule în număr de 141 de exemplare. Provenienţa acestora: donaţii, achiziţii, colecţii destructurate. O parte a colecţiei Constantin Karadja a fost achiziţionată de fosta Bibliotecă Centrală de Stat în anul 1962. Această colecţie cuprindea la data achiziţionării un număr de 20 incunabule, printre care : „De summo bono”, autor Isidorus Hispalensis, tipăritură cu data de 5 noiembrie 1493 şi avînd marca tipografului Guido Mercator din Paris; „Chroniques de France, d’Angleterre... et des lieux circumvoisins”, autor Jean Froissart, incunabul tipărit de Antoine Vérard, de asemenea la Paris. Aceste volume conţin ex-librisul colecţiei Karadja, un cavaler medieval îmbrăcat în armură şi înarmat cu o lance.

Albert cel Mare este prezent cu o lucrare, tipărită la Veneţia de Johannes şi Gregorius de Gregoriis în anul 1495: De animalibus. Foarte interesant este incunabulul intitulat „Historia Alexandri Magni”, redactat de Leo Archipresbyte în care este menţionat „typographus operis” Jordani de Quedlinburg şi data lucrării: 17 martie 1489. Cercetătorii istoriei tiparului au stabilit posibilitatea ca tipograful acestei lucrări să se fi numit Georg Husner.

Din opera sfîntului Ambrozie, Biblioteca Naţională a României deţine un tom de 358 file tipărit la Basel de Johann Amerbach. Sfîntul Ambrozie (339-397 A.D.) a fost episcop al Milanului, interpret al Cărţilor Sfinte şi iniţiator al ideilor care promovau un model pentru concepţiile medievale privind relaţiile între stat şi biserică. Opera sa literară a fost catalogată ca fiind o capodoperă a elocinţei latine. Sfîntul Ambrozie a fost cel care l-a convertit şi botezat pe Sfîntul Augustin.

Angelus de Clavasio (1411-1495) este autorul lucrării „Summa Angelica de casibus conscientiae”, din care Biblioteca Naţională a Romăniei deţine un exemplar tipărit la Veneţia de Georgius Arrivabene în anul 1487, şi un alt exemplar tipărit la Nürnberg de Anton Koberger unsprezece ani mai tîrziu, în anul 1498. Ambele ediţii sunt însoţite de comentariile lui Hyeronimus Tornielli; diferenta dintre cele două ediţii constă în faptul că ediţia de la Veneţia este tipărită in octavo, cealaltă, in folio.

Antoninus Florentinus (1389-1459) a intrat în ordinul dominican la vîrsta de 16 ani, unde a devenit un conducător activ. Calităţile sale morale şi intelectuale l-au propulsat pînă la funcţia de arhiepiscop al Florenţei, în anul 1446. A fost canonizat de Papa Adrian al VI-lea, în anul 1523. Principalele sale opere sunt „Summa Confessionum”, tipărită în anul 1472 , „Summa Moralis” tipărită la Veneţia în 1477 şi „Summa Historialis”.[1]

Din opera lui Antoninus Florentinus cităm mai multe incunabule; primul reproduce „Confessionale. Titulus de restitutionibus”, şi este tipărit la Veneţia de Bartolomeo da Cremona în anul 1473. O altă ediţie va fi tipărită la Strassburg de Martin Flach, exemplar care se află şi el în colecţiile Bibliotecii Naţionale. „Confessionale” au mai fost tipărite şi la Florenţa (Firenze) în anul 1496, într-un volum in quarto. Al doilea, „De censuris” (Despre cenzură) a apărut tot la Veneţia un an mai tîrziu, în 1474. Al treilea, „Summa theologica” este tipărit cu adnotările lui Franciscus Moneliensis în 4 vol. in folio, de asemenea la Veneţia. „Chronicon” în trei părţi, este publicat de tipograful Anton Koberger la Nürnberg in anul 1484. De altfel, se poate remarca faptul că Anton Koberger de la Nürnberg este unul din cei mai activi tipografi la sfîrşitul secolului al XV-lea. În total, din opera lui Antoninus Florentinus, Biblioteca Naţională dispune de un număr de 6 incunabule.

Biblioteca Naţională deţine un incunabul conţinînd „Historia Romana” a lui Appianus Alexandrinus (Appian; sec. II d. Chr). Exemplarul de la Bucureşti a fost tipărit în anul 1477 la Veneţia şi menţionează numele traducătorului: Petrus Candidus Decembrius. Appian este un istoric grec – născut la Alexandria – al perioadei republicane a Romei.

Din Aristotel (384-322 î. Chr.), fondatorul ştiinţelor moderne, Biblioteca Naţională deţine un incunabul cu „Politica et Oeconomica”, care menţionează traducătorul manuscrisului în limba franceză: Nicolas Oresme. Acest exemplar a fost tipărit la Paris în anul 1498, de către Guy Marchant pentru Antoine Vérard. Nicolas Oresme (1320-1382) a fost matematician, profesor la un colegiu parizian între anii 1348 şi 1361 şi se numără printre iniţiatorii literaturii ştiinţifice în limba franceză. Răspunzînd cerinţelor de traducere din literatura antichităţii, Nicolas Oresme transpune în limba franceză îndeosebi opera lui Aristotel, faţa de care nutreşte o admiraţie profundă. Astfel, manuscrisul lucrării „Politica et Oeconomica”, tradusă de Oresme s-a aflat în biblioteca Regelui Carol al V-lea cel Înţelept (1338-1380, rege din anul 1364).

Sfîntul Augustin (354-430), elevul Sfîntului Ambrozie, este creatorul unei opere impresionante prin erudiţie şi căldură sufletească. Opera sfîntului Augustin poate fi găsită la Bucureşti, în trei incunabule. Unul cu „Civitate Dei”, tipărit la Florenţa de Antonio Miscomini; altul , cu opere minore, („Opuscula”) tipărit la Veneţia de Peregrino Pasquale în anul 1491; în fine, „Sermones” cu comentariile lui Sebastiani Brant tipărit la Paris în 1499.

Alţi autori prezenţi în colecţiile Bibliotecii Naţionale a României: Johannes Berberius, cu două exemplare ale incunabulului tipărit la Strassburg în 1493 de Johann Prüss cu lucrarea „Viatorum utriusque iuris”; Berberius a fost un jurist care a trăit în secolul al XV-lea , iar numele său real era Jean Barbier de Yssingeaux. Jacopus Phillipus de Bergamo (1434-1520) este prezent în colecţiile Bibliotecii Naţionale cu trei incunabule, iar Phillipus Beroaldis (1453-1505), filolog şi profesor de retorică, comentator erudit al clasicilor latini şi greci cu lucrarea „Annotationes centum”.

Din Biblia tradusă în limba germană (Vechiul Testament şi Noul Testament), tipărită la Nürnberg de acelaşi Anton Koberger, Biblioteca Naţională deţine un exemplar cu xilogravuri şi 583 file in folio. Incunabulul a apărut în anul 1483.

Din Biblia în limba latină (Vechiul Testament şi Noul Testament), în colecţiile Bibliotecii Naţionale se află mai multe exemplare, după cum urmează: un prim exemplar editat de Octavianus Scotus la Veneţia în anul 1480 şi conţinînd 460 file in quarto; două exemplare din ediţia de la Strassburg din anul 1481,cu comentarii descrise ca: „Biblia cum glossa ordinaria Walafridi Strabonis aliorumque et interlineari Anselmi Laudunensis”. Aceste exemplare sunt masive, ele conţin cîte 1211 file in folio, avînd o înălţime la cotor de 49 cm. La Basel, Johann Amerbach a tipărit pentru Anton Koberger între anii 1498 şi 1502 o Biblie în 7 vol. conţinînd numeroase xilogravuri. Dintre acestea, în colecţiile Bibliotecii Naţionale se regăsesc volumele 2, 4 şi 5. În total, Biblioteca Naţională deţine 6 exemplare ale Bibliei în limba latină, unul în limba germană, unul în limba italiană

Giovanni Boccaccio (1313-1375), este autorul lucrării „Genealogiae Deorum. De montibus, silvis, fontibus” tipărită la Veneţia de Bonetus Lucatellus pentru Octavianus Scotus. Data apariţiei este 1495, conţine 162 file cu xilogravuri.

Boethius (480-524) se află în colecţiile Bibliotecii Naţionale cu un alt exemplar din De consolatione philosophiae cu un comentariu atribuit lui Pseudo-Toma D’Aquino, fiind editat de Conradus Poseiaen la Lugduni (vechea denumire pentru Lyon). Anicius Manlius Severinus Torquatus Boethius a fost filosof creştin şi om de stat. Viaţa sa a fost descrisă de Cassiodorus[2]. Boethius a trăit între anii 470 -524, făcînd parte din vechea familie romană a Anicienilor. De altfel, tatăl său a fost numit consul în anul 487. Operele de tinereţe ale lui Boethius vizau aritmetica şi muzica, bazate fiind pe lucrările greceşti ale lui Nicomachus din Gerasa. Ulterior, a transpus în limba latină întrega operă a lui Aristotel. Cele mai importante scrieri boethiene rămase sunt: „Utrum Pater et Filius et Spiritus Sanctus de divinitate substantialiter praedicantur” („Dacă Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh se predică substanţial despre Divinitate”), „Quomodo Trinitas unus Deus ac nonb tres dii” („Cum este Treimea un singur Dumnezeu şi nu trei Dumnezei”) şi „De fide Catholica” (Despre credinţa catolică”). De asemenea, Boethius a luat o poziţie fermă împotriva ereziilor, în lucrarea „Contra Eutychen et Nestorius”.

Papei Bonifaciu al VIII-lea (1294-1303) îi aparţine o carte de decrete (bule papale), lucrare intitulată „Liber sextus Decretalium”, apărută în mai multe ediţii – inclusiv incunabule - dintre care la Biblioteca Naţională se află cea editată de Peter Schőffer la Mainz în anul 1476. Papa Bonifaciu al VIII-lea a dat formularea cea mai categorică principiilor primatului universal al papalităţii, aceasta ducînd la un conflict deschis cu regele Franţei, Filip al IV-lea cel Frumos[3]. În anul 1302, Papa Bonifaciu al VIII-lea a emis bula „Unam Sanctam”, care accentua faptul că exista o singură biserică şi că în afara ei nu există mîntuire. Bula coincide în numeroase puncte cu lucrarea eremitului augustinian Aegidius Romanus „De ecclesiastica potestate”, precum şi cu lucrările Sfîntului Toma D’Aquino.

Alţi autori prezenţi la Biblioteca Naţională: Mattheus Bossus (1428-1502), Wenzeslaus Brack (sec.XV), Leonardus Brunus Aretinus şi Guarinus Veronensis, Guillelmus Caoursin (1430-1501), Michael de Carcano (predicator franciscan mort în anul 1490), Matthaeus Colatius, Conradus de Brundelsheim (? – 1321).

Hermolaus Barbarus (1454-1493), numit „poeta laureatus” , a fost în ultima perioadă a vieţii patriarh de Aquileia[4]. În anul 1495, la doi ani de la moartea sa, Carol Darlerius a publicat la Cremona o lucrare de 160 de file, intitulată „Castigationes Plinianae...(cum additionibus)Augustini Grandis”. Exemplarul deţinut de Biblioteca Naţională este într-o bună stare de conservare, el provenind dintr-o donaţie făcută în anul 1982 de Protopopiatul Romano-Catolic din Oradea. Această donaţie a cuprins printre altele 11 incunabule, de excepţională valoare.

Leonardo Bruni (zis şi Aretinus; 1370-1444) s-a născut în Arezzo. Secretar apostolic, cancelar al Republicii Florentine, a desfăşurat o vie activitate pentru cercetarea operelor antichităţii greceşti îndeosebi, dedicîndu-se studiilor de istorie antică. Principala sa operă este „Historiae florentini populi” , din care un exemplar se găseşte la Biblioteca „V.A. Urechia” din Galaţi; la Biblioteca Naţională există un incunabul reproducînd „De primo bello punico”, coligat cu o lucrare a lui Guarinus Veronensis (1374-1460), lucrare tipărită la Brescia de Jacobus Brittanicus în anul 1498. Guarinus Veronensis, la rîndul lui a fost profesor la „Studio” din Florenţa şi la cel din Ferrara. A colecţionat şi a îngrijit editarea – ca şi Leonardo Bruni – unui număr important de manuscrise greceşti, a comentat autori clasici ca Plutarh şi Strabon.

Împăratul Carol al IV-lea de Luxemburg (1347-1378) a înfiinţat Universităţile din Praga (1348) şi Viena (1365). El este autorul Bulei de aur – în vigoare pînă în anul 1806 – prin care împăratul era ales prin vot majoritar de către un colegiu alcătuit din şapte prinţi electori[5]. Textul acestei Bule apare în lucrarea „Die güldin bulle und küniglich Reformazion”, carte tipărită la Strassburg de Johann Prüss în anul 1485.

Alti autori: Senatorul Flavius Magnus Aurelius Cassiodorus – cel care a prezentat viaţa lui Boethius - cu „Expositio psalterii”, Hugo de Santo Charo, Leonellus Chieregatus (? – 1506), Dandulo Fantinus (1379-1459), Robertus Gaguinus – cu două incunabule, Gaietano de Thienis, Johannes Gerson (1363-1429).

Leonellus Chieregatus a fost doctor în dreptul canonic, episcop, avînd şi atribuţia de „refendarius domesticus” şi calitatea de legat papal. Lucrarea „Propositio coram Carolo VIII Francorum rege facta”, a fost publicată la Roma de Stephan Plannck în anul 1488.

Cicero (Marcus Tullius Cicero; 106-43 î. Chr.), omul politic roman renumit prin discursurile sale este prezent în Biblioteca Naţională cu trei incunabule: două exemplare din lucrarea „De officiis”, beneficiind de comentariile lui Petrus Marsus, apărut la Veneţia în anul 1481, şi un exemplar din „Tusculanae disputationes”, tipărit la Veneţia de Johannes Tacuinus în anul 1494.

„Corpus iuris civilis” este corpul de legi civile ce a guvernat societatea romană începînd din timpul împăratului Justinian, fiind corpul de legi fundamental timp de mai multe secole. Acest corp de legi a fost editat de mai multe ori în partea a doua a secolului al XV-lea, în mai multe centre tipografice din Europa. Astfel, asemenea lucrări s-au tipărit la Basel, Veneţia, Paris, în oraşele germane. La Biblioteca Naţională se află un incunabul cu acest conţinut tipărit la Basel, în anul 1478.

Dandulos Fantinus (1379-1459) a fost guvernatorul Bolognei, Arhiepiscop de Creta, episcop de Padova. Singura operă rămasă poartă titlul: „Compendium catholicae fidei”, şi a fost tipărită în trei ediţii incunabulare: la Antwerpen, în 1485 şi 1487 şi la Veneţia, în 1490. Exemplarul de la Biblioteca Naţională face parte din a treia ediţie.

„Elegantiolae” este titlul unei lucrări semnate de Augustinus Datus (Agostino Dato 1420-1478), filosof, teolog, istoric şi profesor de retorică la Siena. Lucrarea conţinînd 12 file, cu 44 rînduri pe pagină, este într-o foarte bună stare de conservare şi prezintă un ex-libris ştampilă „A. Lampis. Paris”, cu tuş roşu, şi un ex-libris etichetă „From the Library of Ch. Fairfax Murray”. În colecţiile Bibliotecii Naţionale a intrat în anul 1965, prin achiziţie de la un anticariat bucureştean.

„Danse macabre” (Dans macabru) este o temă apărută în literatura medievală la sfîrşitul secolului al XIV-lea amplu ilustrată de gravura şi pictura vremii. Această temă este concretizată prin picturile din Cimitirul Inocenţilor din Paris, realizate în anul 1425, şi în care cadavrele înlănţuite dansează o cumplită sarabandă.[6] Elegia mortuară „Vado Mori”, din tema dansului macabru a inspirat unui călugăr dominican din Würzburg poemul „Totentanz” (Dansul morţii), temă cu un mare răsunet în secolele XIV şi XV. De asemenea, această temă a fost sursă de inspiraţie pentru pictorul Hans Holbein, în crearea suitei de desene „Bilder des Todes” (Imagini ale morţii). Prima ediţie a Dansului macabru a fost tipărită de Guy Marchand la Paris, în anul 1485, iar această ediţie a fost urmată pînă în anul 1500 de alte 15 ediţii. O ediţie, tipărită de Petrus Desrey în anul 1490, ilustrată cu o serie de xilogravuri, se află în colecţiile Bibliotecii Naţionale.

„Bibliotheca” lui Diodor din Sicilia (Diodorus Siculus; 80-21 î.Chr.) a fost tipărită într-un alt incunabul, alături de lucrarea „Germania” al lui Cornelius Tacitus; incunabul tipărit la Veneţia în anul 1477, şi avînd 128 file in folio.

De semnalat de asemenea lucrarea lui Diogene Laertios (sec. III) „Vitae et sententiae philosophorum”,lucrare editată de Benedictus Brognolus şi tipărită la Bologna pe data de 30 martie 1495.

„Directorium humanae vitae alias parabolae antiquorum sapientum” este un incunabul tipărit la Strassburg de Johann Prüss în anul 1489. Conţine 82 de file cu o serie de xilogravuri, fiind tipărit in folio.

Alţi autori prezenţi în colecţiile Bibliotecii Nationale: Johannes Duns Scotus – cel care poate fi regăsit şi la Bruckenthal – cu două incunabule; Josephus Flavius („Opera”) – titlu care poate fi regăsit şi la Bruckenthal, Johannes Gritsch, Sfîntul Hyeronimus, Hyginus Mythographus, Sfîntul Isidor Hispalensis, Jacobus de Voragine, Johannes Canonicus, Johannes Kannemann.

Culegeri: „Flores poetarum de virtutibus et vitiis”, Formularium diversorum contractum, etc.

Jean Froissart este poet şi cronicar care a trăit între anii 1337 (născut la Valenciennes) şi cca. 1400 (decedat în Chimay, Hainaut). Opera sa de cronicar, care ne interesează în acest moment, cuprinde istorii ale Franţei, Angliei şi ţărilor vecine, precum şi o cronică a Flandrei pentru anii 1378-1387[7]. Jean Froissart a mai scris poeme de inspiraţie curtenească, compuse între anii 1362 şi 1390, dintre care enumerăm: „Le Paradis d’amour” şi „Le prison amoureuse”, precum şi romanul „Méliador”. Din „Chroniques” (Cronici), Biblioteca Naţională deţine două incunabule, din două ediţii diferite, ambele editate la Paris de Antoine Vérard în anii 1495 (prima ediţie) şi 1500 (a doua ediţie). Am menţionat deja provenienţa ediţiei din anul 1495, şi anume colecţia Constantin Karadja.

Continuăm cu enumerarea altor autori, ale căror lucrări se află în colecţiile B.N.R.: Osualdus de Lasko, Nicolaus de Lyra (cu incunabulul intitulat „Postilla super Actus Apostilorum. Epistolas canonicales et Apocalypsim”), Baptista Mantuanus, Johannes Marchesinus, Mombritius Boninus, Guido de Monte Rocheriis, Peregrinus (cu singurul incunabul aflat în România, „Predici despre timp şi despre sfinţi”), Nicolaus Perrotus – cu două incunabule avînd ca tematică gramatica, Petrus de Palude – cu patru incunabule, Petrus de Vincentia, Platina Bartolomaeus.

Mantuanus Baptista, pe numele său real Battista Spagnuoli, s-a născut în anul 1448 în Mantua, şi a decedat în anul 1516. De formaţie umanistă, este cunoscut îndeosebi datorită eglogelor morale, scrise în limba latină, ce erau obligatoriu studiate în şcoală. Din opera lui Mantuanus Baptista, Biblioteca Naţională deţine un incunabul conţinînd lucrarea „De Patientia: cum additionibus Heliae Capreoli et Johanni Taberii” , Tipărit la Brescia în anul 1497 de Bernardinus Misinta; un exemplar al acestei lucrări se găseşte şi la filiala din Cluj-Napoca a Bibliotecii Academiei Române, dar tipărit de Jacobus Pentius la Veneţia în anul 1499.

Epigramele lui Martial (38-103) sunt prezente într-o ediţie din anul 1485, tipărită la Veneţia, avînd comentariile lui Domitius Calderinius.

Satirele lui Persius (Aulus Flaccus Persius; 34-62) sunt prezente într-un incunabul tipărit la Veneţia de Bartolomaeus de Ragazonibus în anul 1493, şi avînd doar 48 de file.

Din opera lui Francesco Petrarca (1304-1374) menţionăm ca fiind prezentă în colecţiile Bibliotecii Naţionale lucrarea „De remediis utriusque fortunae”. Din această lucrare, colecţiile Bibliotecii Naţionale deţin trei exemplare, unul de la Heidelberg din anul 1490, celelalte două aparţinînd aceleiaşi ediţii de la Cremona din anul 1492 de Bernardinus Misinta şi Caesar Parmensis.

Papa Pius al II-lea (1458-1464) este autorul unor scrisori destinate rudelor şi prietenilor („Epistolae familiares”), din care Biblioteca Naţională deţine două incunabule, precum şi a lucrării „In Europam” din care există un exemplar.

Plutarh (46-120) este autorul lucrării „Apophtegmata”. Traducerea în limba latină a fost efectuată de Franciscus Philelphus; ediţia a apărut în anul 1471 la Veneţia şi are 82 de file in quarto. Tot din antichitatea greacă provine şi textul incunabulului - tipărit în anul 1495 de Johann Amerbach la Basel – avînd ca autor pe Porphyrios; în acest incunabul mai sunt tipărite o lucrare a lui Aristotel şi una aparţinînd lui Johannes de Lapide.

Alţi autori: Werner Rolewinck, Hartmann Schedell. Cartea lui Hartmann Schedell a apărut într-o primă ediţie la Nürnberg în anul 1483, avînd o serie de ilustraţii xilogravate de Michael Wolgemut.[8] Aceste ilustraţii reproduc vederi ale oraşelor Nürnberg, München şi Regensburg: din Nürnberg pot fi admirate cetatea imperială, bisericile Sf. Lorenz şi Sf. Sebaldus, casa Nassauer, iar din München, turnul din incinta curţii vechi a castelului familiei Wittelsbacher. De asemenea, în ilustraţiile xilogravate ale acestei cărţi, pot fi admirate vederi ale unor oraşe din italia, Cehia, Moravia, Ungaria, Elveţia, etc. Biblioteca Naţională deţine trei exemplare ale incunabulului tipărit de Anthonius Koberger la Nürnberg în anul 1493, ce poartă titulatura în latină „Liber Chronicarum”.

Seneca (55 î. Chr.- 41 d. Chr.) a beneficiat de o receptare în cursul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XV-lea cu totul deosebită, astfel încît au fost produse numeroase incunabule în diferitele centre tipografice europene. O parte dintre ele – cele aflate în colecţiile Bruckenthal le vom prezenta.în capitolul respectiv. Acum vom prezenta cele trei incunabule aflate în posesia Bibliotecii Naţionale a României din Bucureşti.

„Opera philosophica et epistolae” este titlul unui incunabul tipărit la Treviso (Tarvisii) de tipograful Bernhardt din Kőln în anul 1478. Acelaşi titlu îl poartă şi incunabulul tipărit la Veneţia în anul 1490. De asemenea, putem găsi un incunabul intitulat „Proverbia secundum ordinem alphabeti” din anul 1490, Leipzig.

Din opera lui Caius Iulius Solinus regăsim opusculul (46 file in quarto) intitulat „Collectanea rerum memorabilium” (Colecţie de lucruri memorabile). Geograf, a cărui viaţă este puţin cunoscută – se pare că a trăit în secolul al III-lea d. Chr. – a scris lucrarea folosind ca izvor documentar pe Pliniu cel Bătrîn; dar această lucrare conţine o serie întreagă de inexactităţi. Lui Solinus îi este atribuit şi un tratat de pescuit, „Pontica”. Exemplarul de la Biblioteca Naţională a fost tipărit de Johannes Rubeus la Veneţia în anul 1498. Un alt exemplar, intitulat „De memorabilis mundi”, se află la Bruckenthal.

La Augsburg, în anul 1476 s-a tipărit sub oblăduirea lui Günter Zainer un incunabul intitulat „Speculum humanae salvationis”. Volumul are 269 de file. Carte didactică, înrudită cu „Biblia Pauperum”, a fost scrisă în jurul anului 1325 de călugărul Ludolf din Saxonia. De-a lungul a 45 de capitole este relatată Biblia, iar povestirea este ilustrată – aşa cum am arătat – de un mare număr de xilogravuri. Ultima ediţie incunabulară a fost tipărită de Schönsperger în anul 1500, iar prima de Zainer în anul 1473[9].

Biblioteca Naţională a României deţine un exemplar al lucrării „Geographia”, scrisă de Strabon (63 î. Chr.- 19 d. Chr.). Traducerea a fost efectuată de Guarinus Veronensis şi Gregorius Tiphernas. Editor este Episcopul Aleriei, Johannes Andreae; lucrarea a apărut în anul 1480. Volumul conţine 320 file in folio.

Suidas este autorul prezumtiv al unui lexicon bizantin,compus probabil la sfîrşitul secolului al X-lea d. Chr. Editorul ştiinţific al lexiconului a fost Demetrius Chalcondylas, acelaşi care va tipări şi ediţia princeps a operei lui Homer. „Lexicon graecum” este o compilaţie de date, fiind un izvor documentar important pentru Grecia antică şi Bizanţ. În colecţia Bibliotecii Naţionale se află ediţia tipărită la Milano de Johannes Bissolus et Benedictus Mangius în anul 1499, ediţie avînd 516 file.

Thoma D’Aquino (1223-1274) a fost un filosof creştin care a dezvoltat într-un stil personal teoriile aristotelice pe care le-a promovat în cele două principale lucrări ale sale: „Summa Theologiae” şi „Summa contra gentiles”. El este de asemenea autorul lucrării „Catena aurea super quattor evangelistas”, tipărită la Veneţia de acelaşi neobosit tipograf Johannes Rubeus – tipograf şi editor al unui mare număr de incunabule – în anul 1494, avînd 342 file in quarto.

Johannes Thurocz (sec. XV) este autorul unei celebre istorii intitulate „Chronica Hungarorum”. Pentru români această cronică are o importanţă deosebită, ea prezentînd informaţii despre răscoala ţărănească din anul 1437. „Cronica Ungurilor” a fost tipărită în mai multe ediţii, din care la Bruckenthal se găsesc două (una de la Brno, cealaltă de la Augsburg), iar la Biblioteca Naţională se găsesc două exemplare ale ediţiei de la Brno şi unul dintr-o ediţie adăugită de la Augsburg.

Alţi autori: Leonardus de Utino, Caius Valerius Maximus, Nicolaus de Valle, Vergilius (aceeaşi ediţie care poate fi găsită şi la Sibiu), Vincentius Bellovacensis.

Cartea lui Leonardo de Utino („Sermoenes Aurei”) a fost tipărită în anul 1480 de Stephan Koblinger la Viena. Conţine 356 file numerotate, este ornată cu letrine colorate în roşu şi albastru; textul este tipărit pe 2 coloane. Coperta cărţii este ulterioară – ea datează cu aproximaţie din secolul al XVI-lea. Biblioteca Centrală de Stat a achiziţionat această carte în anul 1969 de la anticariatul aflat atunci pe str. Polizu, în Bucureşti.

Vincentius Bellovacensis (1190, Beauvais – 1264, Paris) a fost profesor şi enciclopedist francez, a cărui lucrare „Speculum majus”, a fost principala enciclopedie europeană pînă în secolul al XVIII-lea. Intrat în ordinul dominican în anul 1220, a devenit preot şi teolog, Vincentius Bellovacensis a avut ideea de a crea o compilaţie sistematică a cunoaşterii universale, iar începînd din anul 1244 a lucrat la acest proiect. „Speculum majus” conţine patru părţi: oglinda istoriei – această parte se regăseşte în incunabulul aflat la Biblioteca Naţională – oglinda naturii şi oglinda ştiinţelor. O a patra parte – oglinda morală – a fost scrisă în secolul al XIV-lea de un autor necunoscut, şi cuprinde comentarii ale operelor lui Teophrast şi Pliniu cel Bătrîn. Lui Vincentius din Beauvais îi mai aparţine şi lucrarea „De eruditione filiorum nobilium” (Despre educaţia fiilor de nobili), apărută în anii 1260-1261.

---

[1] *** - Encarta Reference Library Premium 2005, on CD-ROM.

[2] *** - Encyclopedia Brittanica on CD-ROM, ed. 1998.

[3] *** - Micul dicţionar enciclopedic, Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978, pag. 1121

[4] Elena-Maria Schatz – Incunabule,Bucureşti: Biblioteca Naţională a României, 1995, pag. 53

[5] *** - Istoria lumii în date. Bucureşti: Editura Enciclopedică Română, 1969, pag. 118

[6] *** - Dicţionar al literaturii franceze, Bucureşti : Ed. Ştiinţifică, 1972, pag. 144

[7] Ibidem, pag. 200

[8] Hermann Fabini – Sibiul gotic, Bucureşti: ed. Tehnică, 1982, pag. 34

[9] *** - Encarta..., 2005