„Căldărușani la 29 VI 1949, din exil și fericită robie!”, este înscrisul de pe versoul icoanei lui Isus Răstignit pe Cruce, dăruită doctorului Victor Gherman de către episcopii și preoții închiși la Mănăstirea Căldărușani. Ei au semnat-o înscriind dedicația „Onor familiei Dr. Victor Gherman, cu adâncă recunoștință și binecuvântare.”

Dar cine este acest mirean care s-a bucurat de stima și recunoștința apostolilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, pe care un regim ateu și autoritar a scos-o în afara legii?

Fiu de preot greco-catolic din Sânlazăr-Tria, Bihor, dr. Victor Gherman a fost crescut în dragostea de Dumnezeu, de țară și de biserica strămoșească, și și-a format caracterul la Academia Teologică din Oradea. Acei ani își vor pune amprenta asupra activității sale de mai târziu .

Ca om politic, el a fost membru activ al Partidului Național Român și a trăit împlinirea visului românilor la 1 Decembrie 1918, participând la Marea Adunare de la Alba Iulia, care a consfințit Unirea Ardealului cu Țara Mamă. De asemenea a trăit cu sufletul îndurerat calvarul celor 5 luni, decembrie 1918 – aprilie 1919, până la eliberarea pământului de dincolo de Mureș, de către armata română. Iar în perioada 1938-1940 a fost viceprimar al Oradiei.

Jurnalist cu pană ascuțită, dr. Victor Gherman nu s-a sfiit să demaște nedreptățile vremurilor trecute, căci istoria nu iartă: „și a trecut o iarnă cumplită peste noi. Țărani săraci și nenorociți arși pe rug de furia barbară, pentru că își cereau dreptul la viață. Primari împușcați, pentru că protestau contra jafului dezlănțuit asupra satelor noastre, preoți străpunși de baionete în margine de drum, intelectuali îngropați de vii, după îngrozitoare chinuri, în gropi săpate de dânșii.”[1]

Un foarte bun profesionist, absolvent al facultăților de Medicină de la Cluj și Budapesta, cu specializarea în Radiologie la Viena, șef de lucrări la Catedra de Radiologie a Facultății de Medicină din Cluj, și-a deschis la Oradea un cabinet de radiologie.

Și, nu în ultimul rând, dr. Victor Gherman a fost un mirean de frunte al Eparhiei greco-catolice de Oradea. În anul 1935, cu ocazia congresului AGRU Eparhial ce s-a ținut la Beiuș, a fost reales președinte AGRU. Omagiind cu această ocazie pe cei doi martiri ai Bihorului, Ioan Ciordaș și Nicolae Bolcaș, dr. Victor Gherman a spus „din sufletul lui Ciordaș și alții ca dânsul a luat ființă AGRU-l nostru, prin ruga și vrednicia lor s-a îndurat Cel de Sus.”

Programul AGRU propus și adoptat cu această ocazie era atotcuprinzător, referindu-se atât la măsuri administrative, cât și la probleme de ordin social, și prevedea și o activitate susținută în vederea intensificării vieții de credință a mirenilor, amenințată de „bolșevismul latent” precum și de „desvoltarea sectelor”.[2]

Pentru atitudinea sa românească, pentru activitatea sa în sprijinul Bisericii Greco-Catolice, în anul 1940, dr. Victor Gherman, împreună cu familia sa, a fost expulzat sub amenințarea puștilor soldaților hortiști, din Ardealul pe care un dictat nedrept l-a smuls din trupul țării.

Până în ultimul moment și-au văzut moartea cu ochii, dar Victor Gherman, omul crescut de biserică, nu a uitat nici un moment cuvintele lui Isus „Cereți și vi se va da, bateți și vi se va deschide” (Luca 11, 9) astfel că și-a încredințat viitorul lui și al familiei sale în mâinile Creatorului. Și într-adevăr viața le-a fost salvată. Au fost expulzați, dar nu executați, și au ajuns la București, unde dr. Victor Gherman a început să lucreze la Spitalul Studențesc, iar cu timpul și-a deschis și un cabinet particular de radiologie. La Spitalul Studențesc s-a întâlnit cu studenții ardeleni care au fost expulzați sau au fugit din fața armatei hortiste ce ocupase Ardealul de Nord.

El care știa ce înseamnă să-ți părăsești locurile natale, rudele, le-a fost studenților ca un părinte, încurajându-i, sprijinindu-i cu medicamente, alimente și un sfat bun, având mereu în minte cuvintele Apostolului: „Credința fără fapte, este moartă”(Iacob 2, 20).Totodată, se gândea și la sufletele lor, le vorbea despre biserica din str. Polonă, despre întâlnirile cu studenții și prelegerile care se țineau acolo de către monseniorul Ghika și părintele Tit Liviu Chinezu, îndemnându-i să participe la conferințe.

Deși în 1944 Ardealul de Nord revine României, a fost sfătuit să nu se întoarcă la Oradea, unde ar fi fost luat în vizorul autorităților comuniste.

Vine și fatidicul an 1948, când conducerea comunistă a țării, atee, scoate în afara legii cultul și implicit Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, iar episcopii și clerul care au refuzat să treacă la ortodoxie, menținându-și credința strămoșească, au fost arestați și închiși.

Într-o zi a anului 1949, povestea cumnata mea Gloria Petica, născută Gherman, că la ușa casei lor s-a prezentat un soldat care i-a transmis tatălui ei invitația „bunului comandant” să-i viziteze pe episcopii deținuți la Mănăstirea Căldărușani. În sufletul său s-a dat o mare bătălie. Era medic inspector, funcție ce i-ar fi permis accesul la episcopii și preoții închiși acolo, dar pe de altă parte era familia sa, pe care putea s-o pună în primejdie. Copiii erau încă elevi, iar soția casnică. Dar atunci și-a amintit de cuvintele Mântuitorului: „ori de câte ori ați făcut unuia dintr-aceşti frați ai Mei, mai mici, Mie Mi-ați făcut” (Matei 25, 40) și s-a hotărât să meargă cu orice risc și să ducă alinare sufletească și trupească celor închiși.

Iată cum povestește Fericitul Cardinal Iuliu Hossu, în memoriile sale acest episod:

„fiind încă la noi bunul comandant, […] a intrat nepotul P.S. Bălan, X, și Dr. Gherman, aduși cu un pretext oarecare, pentru acoperirea sa față de soldații în post (inspectori); și dânșii ne-au informat în grabă despre ce se petrece afară; deja atunci, la câteva luni după arestarea noastră, spuneau că nici nu ne putem închipui ce este afară, „o altă lume”; ne-am îndurerat și mai mult, dar ne-am bucurat că am putut îmbrățișa suflet venit din afară. Pe urmă, lucrurile s-au descoperit, cu urmări dureroase de închisoare pentru cei îndrăzneți, mânați de dragoste creștinească; comandantul a fost condamnat la 10 ani, apoi trecut și la canal…”[3]

Cumnata mea, Gloria Maria Petica, povestea cum tatăl său, dr. Victor Gherman, își transformase casa în oficiu poștal, transmițând familiilor celor închiși vești de la dragii lor, despre care nu mai știau nimic, alinând suferințele psihice ale preoților închiși, transmițându-le vești de acasă. Și mai mult încă, a strâns donații bănești. Cu acestea și cu contribuțiile de la Nunțiatură, au fost ajutate familiile de preoți rămase în nevoi.

Legătura dr. Victor Gherman cu Nunțiatura Apostolică din București a făcut posibilă transmiterea către părintele Tit Liviu Chinezu a aprobării Sfântului Părinte de a-și organiza în lagăr propria sa consacrare episcopală.

„– După acceptarea părintelui Chinezu, la 25.10.1948, Papa a decis:

Rev. Liviu Chinezu să fie consacrat cât mai curând, în mod foarte secret, fără a aștepta sosirea decretelor papale, și să primească facultatea de a conduce chiar toate Eparhiile, dacă ar ajunge să dispară toți ceilalți Episcopi.”

– Dar la 29.10.1948, a intervenit arestarea. La 13.04.1949 s-a înaintat Papei propunerea venită de la Nunțiatura din București de a se face consacrarea în lagăr. La 19.04,1949 s-a comunicat Nunțiaturii aprobarea Papei. La 21.04.1949 Nunțiul Apostolic i-a transmis părintelui Chinezu, printr-un mesager clandestin, doctorul Victor Gherman, misiunea de a organiza în lagăr propria sa consacrare episcopală, în secret absolut.

– Consacrarea a avut loc la 25.04.1949, după care cei trei episcopi consacratori au semnat un document de confirmare. În aceeași zi, Episcopul Tit Liviu Chinezu i-a transmis Nunțiului Apostolic o scrisoare de mulțumire…” [4]

Dar aceste fapte creștinești ale doctorului Victor Gherman, de susținere a celor ce nu și-au trădat crezul primit în botez, nu au rămas neobservate de către Securitate. El a fost arestat în data de 6 decembrie 1949. A fost judecat și condamnat la 4 ani de închisoare. A trecut prin închisorile de la Jilava, Ghencea și Canalul Dunăre-Marea Neagră – punctul Cernavodă. Cabinetul radiologic i-a fost confiscat, iar fiului său Dorin i-a fost interzis să se înscrie la facultate la Politehnică.

ec. Marina German

 

[1] Noua Gazetă de Vest, nr. 1154, din 20 aprilie 1940, p. 2.

[2] Vestitorul – organ al Eparhiei Române Unite de Oradea și Revistă de Cultură Religioasă, An XI, 15 iunie – 15 iulie, nr. 15-14, p. 94-97.

[3]Iuliu HOSSU, Cardinal al Bisericii Greco-Catolice, Credința noastră este viața noastră: Memoriile Cardinalului dr. Iuliu Hossu, Editura Viața Creștină, Cluj-Napoca, 2003, p.163.

[4] Emanuel COSMOVICI, Episcop Tit Liviu Chinezu, Viața și martiriul, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2019, pp. 28-29.