Înțelegem prin ce trece Effi Briest, personajul de care vorbeam rândul trecut, pentru că ea aparține unei lumi asemănătoare cu cea în care trăim și noi, cititorii, o lume a ocupațiilor și grijilor cotidiene, a greșelilor destul de obișnuite și, la sfârșit, a unei împăcări lăuntrice ale cărei ecouri au un sunet familiar. Cu toate că romanul lui Theodor Fontane se petrece acum mai bine de un secol, în parte în Prusia Orientală, o țară care demult nu mai există, arta apropierii ne invită să ne simțim printre personajele ei ca acasă.
Lâna de aur, trilogia lui Franz Grillparzer reprezentată pentru prima oară la Viena în 1821, proiectează, dimpotrivă, sus și la distanță locurile unde se petrece acțiunea, dincolo de cele în care trăim noi, cititorii și spectatorii. Și totuși, în ciuda exagerărilor impuse de această artă a îndepărtării, atunci când îi urmărim acțiunea care se desfășoară ca și cum personajele sculptate pe frontonul unui templu antic s-ar pune în mișcare și și-ar recita durerea, recunoaștem ce spune fiecare, ce dorește și ce îndeplinește, cu sau fără voie.
Inspirat de legenda mitologică a lânei de aur, Grillparzer subliniază aspectele impulsive, nesigure ale acțiunilor umane.11
De ce, ne întreabă trilogia lui, în momente grele facem tocmai ceea ce facem, de ce, atunci când la o răscruce de drumuri alegem una dintre căi, nu știm întotdeauna bine ce ne împinge spre ea? Așa cum ne previne de la bun început Medea, fiica lui Aietes, regele Colhidei situate la răsăritul Pontului Euxin: „Ceea ce eu fac, eu vreau / Și ce vreau – se-ntâmplă câte-o dată să nu fac“ (Oaspetele, prima parte a trilogiei, v. 66-7).
Jason, moștenitor legitim al tronului Tezaliei, conduce expediția Argonauților spre Colhida. Pentru ca el să reprimească coroana țării lui, Argonauții caută prețioasa lână de aur pe care trebuie să o aducă înapoi în Grecia. Considerați „sălbatici“ de invadatorii greci, regele Aietes și locuitorii Colhidei se opun. Frumoasa Medea, „jumătate Charis [zeița grației], jumătate menadă“ (v. 249), inițiată în tainele magiei, ar trebui să-și ajute compatrioții. Jason însă îi face curte, o trage spre el: „Uită-te în ochii mei […] / Lasă-mă să-mi citesc soarta în privirea ta“ (Argonauții, II, v. 919-20) și cu toate că Medea se desprinde și fuge, în cele din la urmă, știind bine că „ceva în ființa umană / Fără să-asculte ce vrea ea / Atrage și respinge cu-o putere oarbă“ (v. 1112-4), se îndrăgostește de Jason. Fascinat de frumusețea ei stranie, el o farmecă mărturisindu-i cum, venit de departe, de peste mări și țări, pregătit pentru război și luptă, când a privit-o și a aflat cine este „Mi s-a părut, pe-acest pământ străin, că sunt la mine-acasă“ (v. 1190). Sonor, ceremonial, monologul lui Jason continuă: „Eu, grec, iar tu, de neam barbar, / Eu, liber, sincer, tu o vrăjitoare, / Dușman eu al Colhidei, tu fiica regelui, / Și totuși, o! Medea, totuși, totuși…“ (v. 1205-8), iar Medea, ca „prinsă într-un vîrtej“ (v. 1245), trece de partea lui și-l roagă în genunchi pe regele Aietes să-l găzduiască pe Jason ca prieten și fiu. Furios, tatăl ei o previne: „Privește-l pe cel pe care l-ai ales; / I te dau lui; / El mă va răzbuna, el te va pedepsi, / El însuși, mai curând decât te-aștepți“. (v. 1384-6).
Rândul viitor vom vedea care dintre aceste personaje are drep tate.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius