altmarius

cultură şi spiritualitate

Tamara de Lempicka

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Tamara de Lempicka, fotografiată de Ora Studio,Paris, 1929

Tamara de Lempicka (n.16 mai 1898 la Varșovia în Polonia – d. 18 martie 1980 laCuernavaca în Mexic), născută Maria Gorska, este o pictoriță poloneză, reprezentantă de vârf a curentului Art Deco în pictură. A fost un star și s-a comportat ca atare, făcând din viața sa o continuă punere în scenă, profitând în afară de talentul său, și de frumusețea sa.

Biografie

Fiică de avocat, crescută într-un mediu privilegiat, își petrece tinerețea între Sankt Peterburg,Monte Carlo și stațiunile turistice la modă din Europa. La vârsta de 16 ani, în 1914, se instalează la Sankt Peterburg, la o rudă, unde ia și primele lecții de pictură. Aici îl întâlnește pe Tadeusz Lempicki, tânăr avocat rus, cu care se căsătoreste în 1916. Revoluția bolșevicăîntrerupe brusc această viață fără griji. Pleacă la Copenhaga, apoi eșuează la Paris ca de altfel, majoritatea emigranților ruși. Pierderea reperelor inițiale ale vieții duce la desagregarea căsătoriei.

Soțul său refuzând să muncească, Tamara se hotărăște să-și ia soarta în mâini, alegând, pentru a reuși, o carieră în pictură. Începând din 1920 frecventează academia Grande Chaumière și iși desăvârseste formația cu pictorii Maurice Denis și André Lhote precum și cu călătorii în Italia unde copiază din mari maeștri ai picturii. Primul contact cu publicul are loc în 1922, la Salonul de Toamnă, unde expune un portret. În continuare dezvoltă un stil sculptural, în culori puternice, influențat de cubism. Succesul nu este imediat, dar cu personalitatea sa puternică se impune repede în mediul artistic și în cel monden. Se instalează în cartierul Montparnasse, participând intens la viața boemă din acesta, care îi și inspiră teme pentru pictura sa. Subiectul preferat îl constitue portretele de femei, de care de altfel era atrasă, în pozitii lascive, de abandon. Își creează astfel o imgine de “femeie bărbat”, ilustrată între altele și de tabloul său “Autoportert într-un Bugatti verde”. Primește în paralel comenzi de portrete de la diverse personalități artistice sau ale lumii mondene, portrete care constituie o altă latură a operei sale. Felul particular în care realizează aceste portrete, prin deformarea proporțiilor, ii atrag supranumele de “Ingres pervers”.

După divorțul din 1928, efectuează o primă călătorie în Statele Unite unde se bucură de un mare succes. De acum opera sa este recunoscută oficial, începând să fie achiziționată de muzee. În 1933 se căsătorește cu baronul Raoul Kuffner, unul din cei mai importanți clienți. Rangul social de acum căpătat o face să piardă legăturile cu mediul artistic parizian. Odată cu criza economică subiectele sale se diversifică cu figuri de bătrâni, țărani, sfinți, însă aceasta o îndepartează de admiratorii săi de până atunci. În 1939 fuge din calea războiului și se stabilește cu soțul său în Statele Unite, unde iși urmează cariera în pictură organizând și câteva expoziții. Cunoaște un deosebit succes mai ales în lumea cinematografiei, multe din picturile sale găsindu-se azi în colecțiile starurilor americane . Din 1943, când se instalează la New York, intră în totală uitare până în 1957, când este redescoperită cu ocazia unei monografii care îi este consacrată. Entuziasmul anilor “70 pentru curentul “Art Deco” fac din Tamara de Lempicka o reprezentantă de vârf a acestui curent. A murit pe 18 martie 1980 la Cuernavaca, în Mexic unde se retrăsese în ultimul timp.

Opera

Tamara de Lempicka ocupă un loc aparte în arta secolului XX: în ciuda unei opere restrânse (circa 150 de tablori în perioada sa cea mai fertiă, 1925-1935), tablourile sale sunt cel mai adesea chemate să ilustreze "lumea nebuna" a anilor interbelici.

Modelele sale se caracterizeză prin priviri interogative și senzuale, buze cărnoase la femei și ascuțite la bărbați,culori puține dar vii, puse în valoare de fondurile gri sau negre. În spatele unui aspect neo-cubist care le încadrează perfect în epocă, tablourile sale respectă respectă întrutotul rețetele magistrale de compoziție trasate de marii maeștri ai Renașterii.

Legături externe

Polish Girl by Tamara de Lempicka

Calla Lillies by Tamara de Lempicka

Cum sa iei totul de la viata

Imprimare E-mail

miercuri, 24 martie 2010

http://www.revistamagazin.ro/content/view/7700/7/

 Dintre toate modelele si artistele despre care am vorbit deja, as fi vrut s-o cunosc personal pe pictorita de mare succes Tamara de Lempika, cea mai proeminenta figura a stilului Art Deco (triumfator în perioada interbelica si apoi redescoperit în anii 70) si una dintre cele mai fermecatoare personaje feminine ale lumii mondene din Paris, Roma si Hollywood. O femeie plina de viata, care a luat totul de la viata, fiind un reper pentru ceea ce vrea sa spuna expresia „savoir vivre”.

Nascuta la Moscova (1898) într-o familie poloneza evreiasca, Tamara Gorski si-a schimbat locul nasterii cu Varsovia, caci nu putea suporta ideea ca Imperiul tarist avea sub ocupatie (pana-n 1917) si Polonia. Om bogat, tatal sau, Boris, dispare din istoria familiei (divort sau sinucidere), iar Tamara este crescuta de o matusa, la Sankt Petersburg. Desi adolescenta, a stiut ce sa vrea de la viata înca de atunci. Era frumoasa de întorceau barbatii capul dupa ea si domnisoara l-a „fixat” pe un avocat cam fustangiu, un vanator de zestre care a cedat farmecelor ei. S-au casatorit chiar la majoratul ei si ea a nascut-o pe Kizette. A doua mare dovada a faptului ca era o fiinta superba a fost eliberarea lui Tadeus de Lempiki, sotul ei, din mainile bolsevicilor, în 1917. Familia Lempiki a plecat în pelerinaj prin Europa si s-a oprit la Paris.

A fost etapa decisiva a vietii ei: a descoperit ca barbatul habar nu are sa faca bani si inteligenta ei nativa a condus-o spre propriul drum de succes, prin intermediul artei. Intrand în boema parisiana si studiind pictura cu asiduitate, Tamara cam uita ca este maritata si începe o viata de petreceri si lucru cu penelul. Astfel, face si a treia descoperire: este atrasa si de femei si intra în cercuri de artiste lesbiene. În mediile artistice din Paris si Roma (unde studiaza clasicii) a fi bisexual nu era o noutate. Iar Tamara de Lempika (îsi pastreaza numele dupa divortul inevitabil) straluceste pe unde calca. Asa se face ca succesul în arta era asezonat cu repetate cuceriri. Dar Tamara stia sa cucereasca barbatii mai în varsta din înalta societate, iar noptile si le petrecea cu tinerei, în locuri discrete...

Reprezentanta de frunte a amalgamatei arte decorative, Tamara de Lempika respinge, în fapt, toate curentele anterioare, avand o oarecare stima pentru cubism. De altfel, stilul ei, atat de personal si captivant, a fost numit „cubism temperat” sau „sexualitate decorativa”. Ea este inventatoarea nudului rece, în care femeile au o expresie indiferenta, chiar ostila celor din jur. Dar atunci cand vrea sa fie tandra, femeia din opera Tamarei are fizionomia îndragostitei, a celei care asteapta cu nesat clipele de amor. Ea însasi se defineste în faimoasa panza „Tamara în Bugatti verde”, unde apare exact asa cum era la douazeci si sapte de ani: o diva ucigatoare de barbati prin frumusete si blazare.

Se recasatoreste, evident, cu un baron, Raoul Kuffner, si pleaca în SUA. Ajunge la Hollywood, locuieste într-o vila ultraluxoasa si devine o stea printre vedete, facand numeroase portrete ale marilor actori interbelici. Uitase de fiica sa, dar o scoate din mainile nazistilor si, în 1941, o aduce cu ea la New York. Baronul Kuffner moare în 1962, iar Tamara, la saizeci si patru de ani, vinde averea si face trei calatorii în jurul lumii. Traia din plin si la batranete, desi cuceririle se cam raresc. A murit în somn în 1980, iar postmortem a mai dat o „lovitura”: cenusa ei a fost aruncata deasupra vulcanului Popocatepetl (Mexic), de catre contele Giovanni Agusta... Vulcanul Tamara de Lempika se înfratea pentru eternitate cu alt vulcan.

PAUL IOAN

Vizualizări: 158

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor