Bătălia de la Wagram - 3

[altmariusistoric]

Marea Baterie[

Detaliu al unui tablou de Gros. Napoleon ordonând urgentarea desfășurării Marii Baterii. În dreapta, se poate observa cum Bessières tocmai a fost lovit de o ghiulea, căzând de pe cal, cu toate că în realitate acest episod nu s-a petrecut în prezența Împăratului.

Colonelul Drouot comandând artileria pedestră a Gărzii Imperiale la Wagram.

În timp ce Bessières își conducea escadroanele pentru a bloca înaintarea austriecilor, la ordinul Împăratului, generalul Lauriston supraveghea desfășurarea celei mai mari baterii din istorie până la acel moment. Această baterie a intrat în acțiune în jurul orei 11 și avea ca obiectiv să gonească inamicul de pe poziția dintre Aderklaa șiSüssenbrunn. Era formată din artileria ecvestră a Gărzii Imperiale, care a intrat prima în acțiune și care cuprindea 6 baterii de tunuri de 6 și 8 livre și obuziere grele de 24 de livre, sub conducerea colonelului d'Aboville, urmate de artileria pedestră a Gărzii, 4 baterii grele de câte 6 tunuri de 12 livre, sub comanda locotenent-colonelului Drouot. Acestora li s-a alăturat apoi artileria „Armatei din Italia” și piesele grele bavareze de 12 livre. Piesele italiene, 40 la număr, s-au plasat pe dreapta, în fața rezervei degrenadieri ai lui von Liechtenstein, Drouot, cu cele 24-36 de piese ale sale, în centru, în fața Corpului de armată al lui Kollowrat iar d'Aboville pe stânga, cu 24 de piese. Astfel, această Mare Baterie, îndreptată spre vest, era desfășurată de-a lungul a aproape 2 kilometri, începând din apropierea localității Aderklaa și prelungindu-se până în dreptul localității Breintlee. Pe măsură ce tunurile franceze ajungeau pe poziție, deschideau focul imediat și, aflându-se la o distanță de doar 350 - 550 de metri față de inamic, puteau în anumite sectoare să tragă chiar cu mitralie, devastatoare pentru infanteria lui Kollowrat și Liechtenstein. Pe măsură ce tunurile franceze trăgeau, acestea înaintau, astfel că Kollowrat a fost curând nevoit să se replieze spre Breintlee. Artileria austriacă era în mare parte formată doar din tunuri ușoare de 6 livre sau medii de 8 livre și nu putea face față unei contrabaterii prelungite. Cu toate acestea, 2 baterii grele austriece de 12 livre, aflate în fața localității Wagram, la nici un kilometru distanță de Marea Baterie franceză, au lansat un tir devastator, care a produs pierderi grele francezilor. Din cauza proximității față de linia austriacă, francezii începuseră să sufere și din cauza focului de muschetă și curând echipajele de servanți ale mai multor baterii au avut efectivele într-atât reduse încât Napoleon a cerut voluntari din infanteria Gărzii pentru a înlocui servanții scoși din luptă. De asemenea, duelul intens de artilerie a aprins culturile înalte de porumb și mulți dintre răniți, austrieci și francezi, au ars de vii.^[69][70]

În acest timp, trupele conduse de Masséna, mai puțin divizia Boudet, s-au putut încolona pentru a mărșălui spre sud, direct spre flancul lui Klenau, aflat într-o poziție avansată în spatele liniei franceze. Generalul austriac putea amenința podurile esențiale spre insula Lobau sau lovi în spatele liniei franceze, dar, din lipsă de ordine și considerând că nu are destui oameni pentru o asemenea întreprindere, se oprise și se mulțumea să bombardeze capul de pod spre Lobau. Pentru a îl ataca, Masséna trebuia să parcurgă nu mai puțin de 8 kilometri, trecând în coloană de marș prin fața Corpului de armată austriac al lui Kollowrat, întărit de rezerva de cavalerie a lui Liechtenstein. Această manevră era extrem de periculoasă, dar Masséna era unul dintre cei mai experimentați comandanți de pe câmpul de bătălie și beneficia de existența unor culturi înalte de porumb, care ascundeau parțial manevrele. Pentru a proteja marșul coloanei sale, Masséna și-a dispus o parte din cavaleria ușoară pe dreapta, între coloană și austrieci și a primit drept întăriri divizia de cuirasieri a lui Saint-Sulpice. Restul cavaleriei ușoare, brigada lui Marulaz, se afla în frunte pentru a deschide drumul.^[71] Pe măsură ce înainta, artileria franceză deschidea focul, înainte de a își schimba poziția iar infanteria era eșalonată pe regimente, batalioanele formând careu atunci când cavaleria inamică se apropia prea mult, doar pentru a-și relua apoi marșul.^[72] Astfel, parțial ascunși de culturile de porumb, în afara razei focului de muschetă austriac, dar sub bombardamentul constant al artileriei acestora, soldații francezi au înaintat spre sud, fără ca austriecii să încerce vreo acțiune majoră care să îi împiedice, cu excepția unui singur atac de cavalerie, rapid respins. În jurul orei 12, elementele din fruntea diviziei Legrand ajungeau în apropierea localității Essling, putând vedea deja inamicul.^[71]

Atacul lui Davout asupra Markgrafneusiedl

Imagine recentă din localitatea Markgrafneusiedl, cu turnul pătrat, care a supravieţuit trecerii timpului.

De cealaltă parte a câmpului de bătălie, după ce oprise atacul lui Rosenberg și îl respinsese în spatele râului Russbach, Davout și-a pregătit ofensiva în conformitate cu deciziile luate de Împărat în timpul nopții. Pentru acesta din urmă, poziția de pe platou era una esențială și capturarea ei era deci o prioritate absolută. Cu toate că Davout dispunea de forțe mult superioare numeric, Rosenberg avea totuși avantajul unei cavalerii mai numeroase și unei poziții foarte solide: satul Markgrafneusiedl, care domina această parte a platoului, era format din case solide de piatră și cuprindea o serie de clădiri mari, printre care o biserică dezafectată cu un turn pătrat, înconjurate de un șanț și vechi lucrări de terasament, cât și o mănăstire și o moară, aflate mai jos, la baza platoului. Singurul punct nevralgic era pe stânga lui Rosenberg, unde platoul cobora într-o pantă lină spre sud-est. Devreme, în timpul dimineții, Împăratul ordonase ca o mișcare de flancare să aibă loc pe aici. Cele patru divizii ale lui Davout trebuiau să cucerească poziția-cheie reprezentată de Markgrafneusiedl și înălțimile care dominau satul. Elementul principal al sistemului defensiv austriac era turnul pătrat, înconjurat de vechi tranșee care serviseră odinioară pentru apărarea împotriva cavaleriei maghiare. Însă, deși lucrările de terasament nu erau desăvârșite, bateriile austriece, plasate în spatele ridicăturilor de pământ, dominau câmpia Marchfeld.^[73][74]

Planul lui Davout era simplu: artileria sa, susținută de o parte din cea din Corpul II, își va concentra focul încrucișat împotriva satului. Erau în total între 93^[75] și 114^[76] piese (numărând și cele 32 de piese provenite de la regimente), dintre care 8 de 12 livre și 25 de 8 livre, calibre superioare față de majoritatea pieselor austriecilor. Între timp, diviziile Gudin șiPuthod urmau să atace dinspre Grosshofen, obligându-l pe Rosenberg să le confrunte. Aceasta va permite diviziilor luiFriant și Morand să flancheze poziția prin dreapta, în punctul nevralgic unde platoul coboară spre sud-est. Infanteria urma să fie protejată pe flancul drept de cavaleria ușoară a lui Montbrun și de dragonii lui Grouchy și Pully. Aceste escadroane trebuiau să respingă cavaleria austriacă și, dacă era posibil, să încercuiască prin spate pozițiile lui Nordmann și Rosenberg de pe platou. Divizia de cuirasieri a lui Arrighi rămânea în rezervă între Glinzendorf și Grosshofen.^[75]

O ilustrare a operaţiunilor franceze din dimineaţa zilei de 6 iulie.

Pentru a face față acestui atac, Rosenberg fusese întărit de avangarda lui Nordmann și de divizia de cavalerie a lui Nostitz, însă Corpul IV, de sub comanda sa, suferise pierderi în atacul dat în zori, iar generalul austriac nu se putea baza pe sprijinul Corpului II. Hohenzollern trebuia de acum înainte să reziste pe o zonă întinsă a platoului sub focul de artilerie al lui Oudinot și amenințarea celor trei divizii ale sale, pregătite să înceapă asaltul.^[75] Rosenberg își exprimase în mod clar rezervele cu privire la capacitățile Corpului său, 18 500 de infanteriști cu 60 de piese de artilerie, de a rezista pe poziții, dar arhiducele Carol nu a putut decât să îi ofere asigurări căarhiducele Ioan va sosi în timp util pentru a-l susține.^[74]

În jurul orei 9, bombardamentul pozițiilor austriece a început. La efectul tirului s-a adăugat cantitatea mare de fum degajată de atât de multe guri de foc, care a disimulat preparativele franceze de atac. La Leopolsdorf, Montbrun a traversat râul Russbach și a avansat spre Obersiebenbrunn, de unde a izgonit escadroanele lui Fröhlich. În stânga sa, cele două divizii de dragoni protejau înaintarea lui Morand și Friant, care au putut astfel traversa la rândul lor râul. Către ora 10, Davout a considerat că dispozitivul său se afla pe poziții și a ordonat un atac general.^[75] După ce a traversat râul Russbach, Friant, cu Morand în dreapta sa, și-a început manevrele pentru a învălui satul Markgrafneusiedl. Astfel poziționate, cele două divizii de infanterie și cavaleria franceză blocau drumul spre Marchegg, de unde Rosenberg sperase mereu să vadă înaintând coloanele arhiducelui Ioan. Văzând mișcarea de învăluire a francezilor, Rosenberg și-a repoziționat trupele. Soldații din a doua linie au fost plasați perpendicular față de linia întâi, joncțiunea dintre cele două având loc în dreptul turnului. Această a doua linie era compusă în principal din batalioanele lui Nordmann, greu încercate cu o zi în urmă. Pe câmpie, cavaleriștii lui Nostitz, atacați de dragonii lui Grouchy și Pully, s-au retras pe platou, spre extrema stângă a trupelor austriece. Cele trei divizii ale Corpului IV trebuiau să păzească platoul dintre turn și aripa stângă a Corpului lui Hohenzollern. Rosenberg și-a întărit pozițiile din jurul turnului cu o baterie de 12 livre, sperând să atenueze loviturile pe care artileria franceză continua să le administreze batalioanelor sale deja epuizate.^[75]

Louis-Nicolas Davout, duce de Auerstaedt, Mareşal al Imperiului.

Atacul frontal francez a fost cel care a deschis acțiunea, opunând diviziile Puthod și Gudin celor 3 brigăzi austriece slăbite, întărite de regimentul 3Erzherzog Karl și de batalionul Landwehr Unter dem Manhartsberg. Lupta pentru Markgrafneusiedl, scopul principal al atacului frontal, a fost deosebit de sângeroasă iar generalul austriac Peter Vécsey își va pierde viața încercând să apere poziția. Odată ce artileria franceză a lui Davout și Oudinot a reușit să reducă la tăcere piesele austriece plasate în fața localității, cu Mareșalul Davout în frunte, diviziile Gudin și Puthod s-au pus în mișcare și, apropiindu-se de localitate, au fost întâmpinate cu un foc de muschetă susținut. Cu toate acestea, cele două divizii și-au continuat înaintarea și au intrat în sat, Gudin fiind însă rănit în această acțiune și Davout având el însuși calul omorât sub el. Respinși, austriecii s-au regrupat imediat pe înălțimile din dreptul orașului, în jurul turnului pătrat, unde era amplasată bateria grea de 12 livre iar Gudin și-a trimis tiraliorii împotriva lor.^[77] În acest timp, spre est, celelalte două divizii franceze își începuseră atacul din flanc. Morand, desfășurat pe două linii, cu regimentele 13 ușor și 17 de linie în frunte, a ajuns pe creasta platoului, dar aici a fost întâmpinat cu foc susținut și cele două regimente regulate ale brigăzii Mayer, 4 Hoch und Deutschmeister și 49 Kerpen, susținute de 8 escadroane de husari din regimentul Erzherzog Ferdinand, au lansat imediat o contraatac.^[78] Martor al dificultăților întâmpinate de Morand, Friant l-a sprijinit cu cele două regimente ale brigăzii Gilly, care au lovit flancul austriecilor. Încercând să își ralieze trupele, generalul Nordmann a fost rănit mortal de un glonte, fiind descoperit într-un tranșeu de către francezi, iar austriecii au fost respinși pe pozițiile lor inițiale. Friant a angajat în cele din urmă întreaga sa divizie și a reușit să se mențină pe platou. Acest succes a marcat un moment de turnură în cadrul luptelor din acest sector al câmpului de bătălie.^[77][79]

La rândul lor, ceva mai la vest, Gudin și Puthod reușeau să înainteze, în ciuda contraatacurilor înverșunate ale rămășițelor brigăzii lui Riese si a regimentelor Chasteler, Bellegarde și Beaulieu. De altfel, comandantul brigăzii, generalul-maior Riese nu s-a arătat deloc la fața locului pe tot parcursul zilei, fapt ce nu putea decât să adâncească deznădejdea austriecilor. Spre amiază, Friant a înaintat la rândul său spre poziția turnului pătrat, întorcând flancul austriac. Cu toate acestea, rezistența opusă de austrieci a fost remarcabilă iar Rosenberg s-a regrupat într-o nouă linie pe platou, la nord-est de turn, lansând contraatacuri repetate care au încetinit înaintarea franceză. În aceste momente hotărâtoare, Davout i-a ordonat lui Arrighi să lanseze o șarjă care să spargă linia inamică. Cu toate acestea, șarja a fost organizată în grabă și fără tragere de inimă. În plus, cuirasierii lui Arrighi de Casanova, care îl înlocuise pe excelentul d'Espagne, ucis la Aspern-Essling, trebuiau să șarjeze în pantă,^[78] pe care trebuiau să o urce în dreptul localității Markgrafneusiedl, deși ar fi trebuit probabil trimise pe flancul drept, pentru a-l întări pe Grouchy. Conform raportului generalului Arrighi, acesta a urcat platoul în fruntea a două escadroane formate în coloană, ajungând în mijlocul baricadelor inamice, teren pe care i-a fost imposibil să formeze în linie vreun escadron. În plus, austriecii au avut destul timp pentru a se forma în caree. Șarjele diviziei a 3-a de cavalerie grea nu au dat astfel niciun rezultat și s-au soldat cu pierderi grele, aproape 300 de oameni și tot atâția cai. Întorși la baza platoului, cuirasierii au fost reformați de generalul de brigadă Bordessoule, în timp ce Arrighi, furios, a plecat să îl caute pe mareșalul Davout, pentru a protesta împotriva ordinelor primite.^[80]

Napoleon a urmărit în mod constant mişcările lui Davout. Atunci când a observat că linia de fum care indica poziţia trupelor mareşalului a trecut de turnul pătrat, Împăratul a ştiut că a venit momentul să ordone atacul general.

Era miezul zilei și întreaga aripă stângă a austriecilor risca să se prăbușească, dar, în aceste momente, sosește în mod salutar arhiducele Carol cu întăriri. Acesta lăsase temporar comanda aripii drepte a armatei arhiducelui Ludovic și se îndreptase către sectorul lui Rosenberg, aducând cu el întăriri din Corpul II al lui Hohenzollern: 5 batalioane din regimentele 57 Joseph Colloredo și 15Zach, o baterie de 6 livre; cât și din rezerva de cavalerie: 4 escadroane de husari Hesse-Homburg și regimentul Hohenzollern Kürassier. Infanteria a întărit pedestrimea epuizată a lui Rosenberg iar cavaleria s-a alăturat călăreților lui Nostitz, în apropiere de Obersiebenbrunn, unde li s-a ordonat să șarjeze, întâi pentru a alunga cavaleria franceză și apoi pentru a cădea asupra infanteriei. Astfel, marea confruntare de cavalerie a bătăliei avea să aibă loc, opunând cele peste 40 de escadroane ale lui Nostitz cavaleriei franceze conduse de Montbrun și Grouchy. Mai întâi, călăreții austrieci s-au aruncat asupra celor 9 escadroane ale lui Montbrun, iar brigada austriacă Wartensleben, husarii Blackenstein și O'Reilly Chevaulegers, a copleșit regimentul 7 de husari francez, îndreptându-se apoi spre cea de-a doua linie a lui Montbrun, care, în mod absolut surprinzător, a încercat să respingă inamicul cu o inutilă salvă de carabine. Linia franceză a fost imediat străpunsă și austriecii au capturat 10 piese de artilerie ecvestră. Dar în aceste momente Montbrun, care păstrase o rezervă, a trimis vânătorii călare din regimentul 12 frontal iar regimentul 11 vânători călare a lovit flancul călăreților ușori O'Reilly, în timp ce Grouchy a sosit la rândul său și a lansat o puternică contrașarjă. În lupta corp la corp ce a urmat generalii Nostitz și Rothkirch au fost răniți și austriecii s-au retras precipitat să se reformeze, lăsând în urmă tunurile pe care le capturaseră. Slab condusă și suferind din cauza inabilității sale de a se organiza pentru șarje în masă, cavaleria austriacă a fost respinsă cu pierderi mari și a trebuit să se refugieze în spatele infanteriei, în jurul orei 13. Ca atare, fără a mai avea vreo speranță de a putea rezista pe poziții, Rosenberg a organizat o retragere treptată, ordonată, înspre Wendling-Hof.^[81]

Marele careu al lui MacDonald

Reprezentare a câmpului de bătălie în jurul orei 13, pe data de 6 iulie. Careul lui MacDonald este vizibil în centru.

În timp ce Davout întorcea flancul armatei austriece, Napoleon urmărea cu atenție manevrele acestuia. Deși distanța față de trupele Corpului III era apreciabilă, Napoleon putea distinge în mod clar turnul pătrat ce domina localitatea Markgrafneusiedl, iar, în jurul orei 13, fumul gros degajat de linia de pușcași a mareșalului Davout îi indica Împăratului că acesta a trecut de clădire. Pe stânga, acolo unde austriecii lansaseră cea mai semnificativă amenințare, mareșalul Masséna, duce de Rivoli, reușise să îl împingă înapoi pe Klenau, stabilizând flancul stâng. Pentru francezi și aliații lor, era momentul atacului final.^[82]

Inițial, „Armata din Italia” trebuia să atace platoul între Wagram și Baumersdorf, chiar în centrul dispozitivului inamic, în aceeași zonă unde fusese respinsă în ajun. Generalul MacDonald este însărcinat să conducă primul atac. Deși nu toți autorii sunt de acord cu această versiune, se pare că scopul atacului lui MacDonald nu era acela de a sparge linia austriacă, ci de a-i împiedica pe aceștia să trimită întăriri semnificative pe flancul stâng, acolo unde acționa Davout. MacDonald primise întăriri în timpul nopții: divizia luiBroussier și astfel dispunea de circa 8 000 de oameni, împărțiți în 23 de batalioane.^[82] și se pregătea să înceapă asaltul atunci când a primit ordinul de a înainta către Aderklaa pentru a ocupa spațiul ținut de Marea Baterie. Oudinot și-a întins linia puțin mai spre stânga pentru a acoperi spațiul rămas liber. Nemulțumit de faptul că trebuia să execute o manevră pe care o considera a fi foarte complicată, MacDonald s-a îndreptat către Împărat și a ajuns pe o măgură de unde putea urmări situația de lângă Aderklaa. Atunci, el a înțeles decizia Împăratului și a ordonat ca patru batalioane să avanseze în pas alergător în spatele Marii Baterii și să aștepte restul trupelor. Sosit în centru, el și-a format regimentele sub focul artileriei austriece. Opt batalioane ale diviziilor Lamarque și Broussier s-au dispus pe două linii, însă, văzând cavaleria austriacă pregătindu-se să șarjeze, MacDonald a ordonat celorlalte batalioane să rămână în coloană și să se dispună în spatele celor două flancuri ale primelor două linii.^[83] Divizia Séras s-a plasat în spate, închizând astfel un careu gigantic, lung de peste 800 de metri și lat de circa 550 de metri.^[82]

"Careul" lui MacDonald, conform lui Oleg Sokolov. Istoricul rus prezintă o mare coloană, divizia Séras, plasată iniţial pentru a închide careul, nefiind reprezentată.

Teoretic, MacDonald putea conta pe sprijinul lui Bernadotte, însă saxonii săi s-ar fi dispersat rapid. Formația foarte neobișnuită adoptată de MacDonald nu era deci coloana des amintită în literatură, ci un careu, conceput astfel pentru că era probabil ca aceste trupe să fie atacate din trei părți. De asemenea, contrar unui mit ce s-a născut despre această acțiune, formația nu fusese adoptată pentru că trupele ar fi fost neexperimentate. Pentru a susține atacul de infanterie, Marea Baterie, cât și piesele divizionare au înaintat spre inamic, intensificându-și tirul iar pe flancurile marelui careu s-a dispus divizia de cavalerie ușoară a lui Sahuc din cadrul „Armatei din Italia”, alături de cavaleria Gărzii, pe dreapta, iar pe stânga divizia de cavalerie grea a lui Nansouty. Spre amiază, MacDonald și marele careu se puseseră în mișcare în direcția Süssenbrunn, iar austriecii, văzând această enormă masă de oameni, cu stindardele desfășurate și tobele bătând șarja, susținută de cavalerie și artilerie, au deschis focul cu toate piesele disponibile. Arhiducele Carol a ordonat manevre pentru a refuza inamicului flancul Corpurilor III și al celui de grenadieri. Artileria austriacă s-a menținut mult timp în prima linie, nu mai puțin de 15 piese fiind scoase din acțiune de focul inamic, înainte de a se retrage în afara razei de acțiune a muschetelor franceze. În ciuda pierderii a aproape jumătate din efective (unii autori opinează că i-ar mai fi rămas doar 1 500 de infanteriști), MacDonald și-a continuat înaintarea, intrând în contact cu linia austriacă, pe care zdruncinat-o, fără a o putea sparge.^[84] În aceste momente cruciale, General der Kavallerie Liechtenstein și-a trimis înainte toată cavaleria disponibilă într-o șarjă masivă menită să câștige timp pentru infanteria austriacă, aflată sub o presiune imensă. Cu toate acestea, francezii reușesc să formeze rapid careuri și șarja eșuează, dar cavaleria franceză nu profită de ocazie pentru a lansa o contrașarjă. Desfășurați prea în spate conform ordinelor comandantului lor, pentru a fi protejați de mitralia inamică, oamenii lui Nansouty răspund prea târziu apelului lui MacDonald iar călăreții din Gardă ai experimentatului cavalerist Walther nu intră deloc în acțiune, comandantul răspunzând că „Garda nu acționează decât la comanda Împăratului însuși sau a comandantului nostru, Mareșalul Bessières”. Însă Împăratul se afla departe de această acțiune, iar Bessières fusese rănit și se afla în spatele liniilor, astfel că ocazia a trecut, făcându-l pe Napoleon să remarce cu dezgust că este pentru prima dată când cavaleria îl dezamăgește. Astfel, în jurul orei 14, marele careu al lui MacDonald a fost nevoit să se oprească, generalul solicitând întăriri^[82] și adăpostindu-și oamenii într-o adâncitură a terenului.^[85]

Poziţia celor două armate în ziua de 6 iulie, la amiază.

Întăririle nu au întârziat, Împăratul trimițându-i cei 5 000 de oameni din divizia bavareză a lui De Wrede, care avea ordine să îi ușureze situația lui MacDonald, având permisiunea de a acționa așa cum dorește. Această divizie de infanterie cuprindea și o baterie pedestră de 6 livre, care a fost dispusă înaintea trupelor, cât și o brigadă de cavalerie și o baterie ecvestră, care au participat la rândul lor la acțiune, intrând în contact cu inamicul de pe linia dintre Aderklaa și Süssenbrunn, în dreapta lui MacDonald. Austriecii se aflau însă în plină repliere și tot ce au putut face bavarezii a fost să schimbe focuri de artilerie și sporadic tiruri de muschetă. În timpul acestei acțiuni, generalul bavarez De Wrede a fost rănit ușor de un glonte, ceea ce l-a făcut pe acesta să îl roage pe MacDonald să îi spună Împăratului că moare pentru el și că își recomandă soția și copiii spre protecție. Generalul francez i-a răspuns cu calm lui De Wrede că îi va putea spune aceste lucruri el însuși Împăratului și că mai are timp să îi mai facă și alți copii soției sale. Un al doilea eșalon de întăriri franceze, batalioanele „Tinerei Gărzi”, era adus de unul din aghiotanții Împăratului, generalul Reille, care avea însă ordine „să nu se implice în vreo aventură”. Cu susținerea infanteriei din Gardă, bavarezii au capturat fără probleme Süssenbrunn. Dincolo de localitate, doar bavarezii au mai continuat urmărirea în acest sector. Există o vie dezbatere printre specialiști cu privire la succesul sau eșecul acțiunii lui MacDonald, acesta putând fi judecat doar în funcție de obiectivul concret al acestei acțiuni, care, în sine nu este absolut clar. Dacă scopul atacului a fost de a sparge linia austriacă, atunci acțiunea a fost un eșec; în schimb, atacul a fost un succes, dacă a fost conceput drept o modalitate de a împiedica deplasarea de forțe spre flancul stâng austriac, puternic amenințat.^[84][85]

Atacul general și retragerea armatei austriece[modificare | modificare sursă]

Cavalerie uşoară din brigada Colbert (Corpul II al lui Oudinot), în prezenţa Împăratului Napoleon.

În urma atacului lui MacDonald, Napoleon ordonă diviziei Pacthod a „Armatei din Italia” să cucerească poziția de la Wagram, în timp ce Corpul XI al lui Marmont era adus înainte pentru a umple golul rămas între „Armata din Italia” și Corpul lui Oudinot. În fine, divizia lui Durutte, trimisă spre sud-vest, în ajutorul lui Masséna, capturaseBreintlee. Comandantul Corpului II francez, generalul de divizie Nicolas Oudinot trecuse însă deja din proprie inițiativă la atac în jurul orei 13, atunci când observase că, la dreapta sa, înaintarea lui Davout nu mai putea fi oprită. Fără a mai aștepta deci ordinele Împăratului, bravul Oudinot s-a pus în fruntea trupelor, cu sabia în mână, conducându-le înspre creasta platoului, unde era eșalonat Corpul II austriac al luiHohenzollern, cu care schimbase tiruri de artilerie toată dimineața. Într-o primă fază, Hohenzollern a rezistat pe poziții și austriecii i-au întâmpinat pe francezi cu un intens tir de muschetă și de artilerie. Cu toate acestea, comandantul austriac a realizat că nu poate rămâne pe poziții, deoarece, în stânga sa, Rosenberg era în plină retragere în fața lui Davout, care l-ar fi lovit curând în flanc în timp ce Oudinot îl fixa pe poziții. Nu fără oarecare dificultăți, Hohenzollern a început să își extragă trupele de pe poziții, fiind nevoit să trimită 5 batalioane din linia a doua, cât și o serie de baterii pentru a-i încetini pe francezi. De partea cealaltă, Oudinot se afla în fruntea trupelor, conducându-le spre Baumersdorf, unde brigada austriacă a generalului Hardegg rezista eroic. În timpul acestei acțiuni, generalul francez a fost rănit de două ori și calul i-a fost împușcat sub el, dar oamenii săi au reușit să împingă Corpul II austriac înspre Wagram, cucerind Baumersdorf. Artileria Corpului II francez, sub comanda generalului Séruzier, protejată de brigada de cavalerie ușoară a Corpului, sub comanda generalului Colbert, se desfășurase pe platou, bombardându-i pe austriecii lui Bellegarde, aflați în apropiere de Wagram. Francezii controlau acum cea mai mare parte a platoului și soarta bătăliei era decisă.^[86]

Gravură - scenă a bătăliei de la Wagram.

Pentru arhiducele Carol, bătălia era pierdută. Deoarece nu prevăzuse nicio rezervă de bătălie, cei circa 9 000 de oameni din Corpul V fiind lăsați în urmă ca rezervă strategică, austriecii nu mai puteau relua ofensiva. Dacă arhiducele ar fi rămas pe poziții, ar fi riscat să fie martor la distrugerea propriei armate; ultima sa speranță fusese sosirea celor 13 000 de oameni ai arhiducelui Ioan în spatele aripii drepte franceze, deși aceste trupe nu erau unele de primă mână. Arhiducele Ioan primise pe2 iulie ordinul de a face o demonstrație împotriva trupelor franceze staționate laPressburg, doar pentru ca, pe 4 iulie să primească contraordine, reiterate pe 5 iulie, ordonându-i-se să se apropie de teatrul de operațiuni de la Wagram. Pe data de 6 iulie, la ora 10 dimineața, Ioan ajunsese la Marchegg, însă artileria sa se afla în ariergardă. Arhiducele Ioan se aflase deci inițial destul de departe de câmpul de bătălie, dar, la începutul după-amiezii, trupele sale nu se găseau decât la 16 kilometri de locul de desfășurare a ostilităților. Aici, urmând la literă procedura militară austriacă, arhiducele Ioan a ordonat soldaților să se odihnească și să își gătească rațiile, trimițând totodată o depeșă fratelui său, în care îl asigura pe Carol că, odată cu sosirea artileriei, se va pune în marș și va ajunge laLeopolsdorf cel târziu la ora 17. Ceea ce Ioan de Austria nu știa era că, la acea oră, soarta bătăliei va fi deja cunoscută. Primind depeșa, Carol a înțeles acest lucru și, observând turnura evenimentelor, a ordonat o repliere generală în jurul orei 14:30. Armata trebuia să se retragă către Bisamberg, unde aștepta Corpul V al lui Reuss și către Wolkersdorf, în același timp făcând față atacurilor franceze. Arhiducele Carol a transmis șefilor de Corp informația că își stabilește cartierul general la Stammersdorf, unde fiecare șef de Corp trebuia să trimită un ofițer de legătură la lăsarea nopții, pentru a primi noi ordine.^[86][87][88]

În centru, Bellegarde lăsase o puternică ariergardă, întărită de o divizie de cavalerie a lui Hohenzollern, pentru a menține poziția de la Wagram și a-i întârzia pe francezi. Aceștia, diviziile Pactod („Armata din Italia”), Tharreau (Corpul II) și Garda Regală Italiană, au atacat puternic frontal poziția de la Wagram, în timp ce Durutte a luat cu asalt înălțimile din dreptul localității. Luptele din acest sector au fost deosebit de feroce, francezii pierzând un număr foarte mare de oameni, în special din cauza focului de artilerie și a luptelor la baionetă. În același timp, Corpul III austriac, Corpul de grenadieri și Corpul de rezervă s-au repliat în bună ordine, acoperindu-și reciproc retragerea și beneficiind de pe urma unui important baraj de artilerie, masată de generalul Smola.^[89]

Ultima şarjă a lui Lasalle la Wagram. Conform obiceiului său, generalul deschidea şarja înarmat decât cu pipa sa. Pe fundal se pot observa cuirasieri, divizia grea St. Sulpice aflându-se nu departe de această acţiune

Pe stânga franceză, Masséna, după ce salvase capul de pod, a înțeles că Napoleon a dat lovitura decisivă deoarece canonada se întețise în centru. În fața lui, comandantul austriac Johann von Klenau, se afla într-o poziție extrem de vulnerabilă, în condițiile retragerii generale a celorlalte Corpuri austriece. Austriecii mai controlau încă Essling, dar au fost puternic atacați de francezii din divizia Legrand. Primul atac francez, lansat de regimentul 26 ușor, a fost respins, moment în care Masséna, aflat în continuare în faetonul său alb, s-a plasat în fruntea regimentului 18 de linie strigând: „Scursurilor, câștigați 6 sous pe zi, iar eu valorez 600 000 de franci pe an și tot mă faceți să v-o iau înainte!” Francezii au reușit astfel să cucerească Essling, după care Klenau a încetat să mai reziste, retrăgându-se rapid. Localitatea Aspern a căzut fără ca austriecii să încerce să blocheze ofensiva, iar spre ora 15, Klenau i-a scris lui Carol că se teme că va avea loc un dezastru.^[90]

Apoi, Masséna a decis, din proprie inițiativă, să îi respingă pe austrieci până la Bisamberg. Divizia Boudet a mărșăluit către Kagran, susținută pe partea dreaptă de cavaleria lui Marulaz, iar celelalte trei divizii, precedate de escadroanele lui Lasalle, au avansat înspre Leopoldau. Batalioanele Corpului VI austriac s-au dispus în mase pentru a pune capăt acestei urmăriri. Susținuți de focul unei baterii franceze, Marulaz și Lasalle s-au repezit către inamic, străpungând una din mase, apoi îndreptându-se către a doua. În timp ce încerca să-și ralieze oamenii pentru cea de-a doua șarjă, Lasalle s-a prăbușit, împușcat în cap. Francezii îl pierdeau pe cel mai faimos comandant de cavalerie ușoară al epocii. Marulaz a preluat comanda escadroanelor sale și le-a raliat. Între timp, sub protecția unui regiment de ulani, oamenii lui Klenau și-au reluat retragerea înspre Bisamberg. Decis să răzbune moartea lui Lasalle, Marulaz s-a adresat regimentului 8 de husari: „Husari! Sunt 30 de ani de când vă comand. Numele meu vă este cunoscut. Iată inamicul. Nu vă dezmințiți de vechea voastră valoare. Șarjați, Marulaz este cu voi!”^[91] Urmați de trei regimente de vânători călare, husarii s-au repezit către inamic cu strigăte de „Trăiască Împăratul, trăiască Marulaz!”. Austriecii au fost trecuți prin sabie, însă calul lui Marulaz s-a prăbușit, lovit de o ghiulea, iar generalul s-a rănit la tibie. Un ofițer din regimentul 3 de vânători călare i-a oferit calul său. Marulaz s-a ridicat cu dificultate și a fost în cele din urmă constrâns să părăsească câmpul de bătălie. Generalul de brigadă Bruyères s-a văzut nevoit să preia comanda a nu mai puțin de două divizii de cavalerie. Acest episod a pus capăt urmăririi lui Masséna, care a hotărât că nu mai era nevoie să se expună bateriilor austriece din Corpul V. În jurul orei 17, Klenau a reușit să își extragă Corpul de armată, retrăgându-se prin defileul Langen-Enzersdorf și alăturându-se astfel mișcării generale de retragere.^[90][92]

În nordul câmpului de bătălie, Davout, Oudinot și Marmont au profitat de avantajul obținut. Hohenzollern a încercat să restabilească o linie defensivă la nord de Wagram, de-a lungul râului Russbach. Pentru a opri urmărirea cavaleriei ușoare a lui Colbert, el le-a ordonat batalioanelor sale să formeze careuri. Brigada lui Coehorn și regimentul 10 ușor au avansat și au atacat la baionetă. Opt sute de austrieci au căzut în mâinile oamenilor lui Oudinot, iar restul s-au repliat către Wolkersdorf.^[93] Francezii erau însă epuizați fizic și psihic și nu au urmărit decât cu încetineală. În jurul orei 16, în jurul localității Wagram, câteva zeci de soldați francezi au intrat în panică atunci când cavaleria inamică s-a arătat în apropiere. Fuga lor a fost oprită atunci când au întâlnit infanteria Gărzii, formată în careuri, pentru a proteja cartierul general al Împăratului. O oră mai târziu, s-a produs un alt moment de panică și Garda a fost din nou nevoită să formeze careuri, atunci când au apărut în spatele liniei franceze patrule călare ale arhiducelui Ioan. Acesta din urmă a fost însă informat despre retragerea armatei austriece și s-a retras la rândul său.^[94]

Vânători călare din Garda Imperială Franceză într-o acţiune de cavalerie din seara zilei de 6 iulie.

La dreapta, Davout a urmărit de asemenea trupele lui Rosenberg, a cărui cavalerie căuta să protejeze retragerea. Beneficiind de susținerea artileriei, diviziile franceze i-au respins pe austrieci până la Auersthal și Bockfliess. În acest sat, soldații din regimentul 108 de linie au găsit casele pline de soldați austrieci în stare de ebrietate. Aceștia au încercat să se apere, însă francezii nu le-au arătat nicio milă: două sute de austrieci au fost omorâți iar alți patru sute au fost luați prizonieri. La ora 18, acest episod a marcat sfârșitul luptelor de pe aripa dreaptă.^[95] Singurul moment când retragerea austriacă a părut să fie amenințată a fost spre apus, atunci când elemente din cavaleria grea a luiNansouty, din cavaleria Gărzii și din cavaleria „Armatei din Italia” au încercat să blocheze retragerea Corpului III austriac. Austriecii au lansat imediat o contrașarjă, prin brigada lui Kroyherr, Kürassier Regiment 1 Kaiser, Kürassier Regiment 6 Moritz Liechtenstein, brigada ușoară a lui Teimern, regimentul 1 de dragoni al lui Knesevich și regimentul 6 Rosenberg Chevaulegers. Cavaleria austriacă a lovit flancul celei franceze, obligând-o să se retragă, dar acțiunea i-a dovedit lui Carol că lăsase Corpul III prea expus, motiv pentru care i-a ordonat să se retragă mai rapid, pentru a ajunge în linie cu Corpul VI al lui Klenau.^[96] În jurul orei 20, canonada se încheiase și doar câteva unități franceze au mai continuat urmărirea, dar au fost ținute la distanță de ariergarda austriacă. Napoleon câștigase încă o bătălie decisivă, dar, de data aceasta, armata austriacă reușise să se retragă în ordine și rămânea capabilă de a continua lupta. Cu toate acestea, înfrângerea de la Wagram îl convinsese pe arhiducele Carol că trebuie să încheie pacea cât mai repede cu putință