Bătălia de la Wagram - 4

[altmariusistoric]

După bătălie

Pierderile celor două armate[

Articol principal: Forțele prezente la bătălia de la Wagram.

Bătălia de la Wagram a fost una dintre cele mai sângeroase ale războaielor napoleoniene, urmare a faptului că ambele armate au concentrat o puternică artilerie și că bătălia s-a dat într-o câmpie, fără prea multe obstacole naturale. Se estimează că artileriile celor două armate ar fi tras peste 90 000 de proiectile fiecare în timpul celor două zile de lupte. Wagram a marcat o schimbare majoră în tactica armatei austriece, care a opus o rezistență încrâncenată și a cărei împărțire pe Corpuri de armată, chiar dacă insuficient stăpânită și prost înțeleasă, a reușit să o impună totuși ca fiind un adversar redutabil.^[97]

Sfârşitul bătăliei de la Wagram.

Cu toate că buletinul „Marii Armate” amintește de doar „1 500 de morți și 3 000 sau 4 000 de răniți”, în realitate, francezii au înregistrat pierderi semnificative: 5 generali (Duprat, Gauthier, Guiot de Lacour, Lasalle, von Hartitzsch), 238 de ofițeri și peste 7 000 de oameni morți, cât și 37 de generali, 883 de ofițeri și peste 25 000 de soldați și gradați răniți. Se adaugă circa 4 000 de prizonieri, mulți dintre ei dintre răniți. Toate Corpurile franceze de armată au avut pierderi grele, cu excepția Corpului XI și a diviziei bavareze, care nu au intrat în acțiune decât în timpul retragerii austriece.^[98] Pigeard oferă cifre similare: 5 000 de morți, 28 000 de răniți (dintre care aproape 2 000 de ofițeri morți și răniți), 3 000 până la 4 000 de prizonieri, cât și pierderea drapelelor batalionului 3 din regimentul 4 linie, al regimentului 24 ușor și al regimentului 106 de linie.^[99] Naulet estimează că francezii ar fi pierdut 25 000 - 28 000 de oameni.^[100]

De partea cealaltă, pierderile austriecilor sunt greu de estimat deoarece statele militare austriece au înregistrat doar diferența totală între efectivele de pe 5 și cele de pe 11 iulie (51 626 de ofițeri și soldați), cifră ce include luptele minore de după Wagram, cât și bătălia de la Znaim. Mulți dintre aceștia sunt soldați dispăruți în timpul retragerii și luptelor de după bătălia de la Wagram. În cadrul bătăliei de pe 5 și 6 iulie, austriecii înregistrat pierderi similare francezilor: 37 000 de morți și răniți și 18 000 de prizonieri, dintre care cea mai mare parte erau răniți. Mai exact austriecii au pierdut: 4 generali (Nordmann, d'Aspre, von Wukassovich, von Vécsey), 120 de ofițeri și 5 507 soldați și gradați morți, cât și 13 generali, 616 ofițeri și 17 490 de soldați și gradați răniți. Corpurile austriece din centru au înregistrat pierderile cele mai grele (circa 30% din efective) iar Avangarda lui Nordmann a pierdut circa 50% din efective.^[98] Naulet vorbește despre 37 000 de oameni pierduți de austrieci,^[100] în timp ce Hourtoulle estimează că 25 000 de oameni au fost scoși din luptă, cifră la care trebuie adăugați peste 20 000 de prizonieri.^[101]

Urmărirea franceză și armistițiul

Armata austriacă învinsă la Wagram și-a păstrat capacitatea de a lupta și o oarecare coeziune, în ciuda retragerii rapide pe care a trebuit să o opereze, mărturie stând numeroasele lupte de ariergardă pe care austriecii le-au dus pentru a încetini inamicul, în special cea de la Hollabrunn, unde Masséna a întâlnit o asemenea rezistență, încât a trebuit să suspende ostilitățile și să aștepte întăriri. Cu toate acestea, francezii au reușit să repereze manevrele inamice de retragere în Boemiași generalul Marmont a manevrat excelent, anticipând retragerea arhiducelui Carol cu grosul forțelor austriece. Pe 10 iulie, odată ajuns în contact cu inamicul la Znaim, Marmont și Corpul său de armată de doar 10 000 de oameni aveau în față peste 60 000 de austrieci, dar generalul francez, aplicând strategia napoleoniană, a atacat oricum, pentru a fixa armata inamică, în speranța că va primi întăriri. Poziția lui Marmont era una periculoasă, dar spre ora 10, mareșalul Masséna se apropia cu întăriri, iar la ora 10 seara, Napoleon I a sosit pe câmpul de bătălie cu Garda Imperială, iar în dimineața zilei următoare francezii au primit întăriri importante. Realizând că în curând armata franceză va putea alinia 84 000 de oameni, Carol a decis să încheie armistițiu, chiar dacă nu avea permisiunea imperială. Cu toate că Berthier și alți comandanți francezi au insistat ca ostilitățile să continue până când monarhia Habsburgilor va fi fost distrusă, Napoleon a hotărât să accepte armistițiul, spunând că „s-a vărsat destul sânge.” Pe data de 11 iulie 1809, spre ora 19, a intrat în vigoare acordul de încetare a focului. Devreme, în dimineața zilei de 12 iulie 1809, a fost semnat Armistițiul de la Znaim, care privea doar aspecte militare și era încheiat pentru o durată de doar o lună. Campania de la Wagram se încheiase.^[102]

Consecințe

Articol principal: Războiul celei de-a Cincea Coaliții.

În aceeași zi, Împăratul Napoleon I i-a ridicat la demnitatea de Mareșal al Imperiului pe generalii Oudinot și Marmont, după ce îi acordase aceeași demnitate generalului MacDonald, pe câmpul de bătălie de la Wagram. A adăugat însă, într-o scrisoare privată către Marmont: „Între noi fie vorba, nu ați realizat încă suficient pentru a merita pe deplin alegerea mea.”^[103] Acest eveniment a fost îndelung comentat în rândurile armatei franceze, care a formulat următoarea frază: „Armata l-a numit pe Oudinot, Franța l-a numit pe MacDonald și prietenia l-a numit pe Marmont.”^[104]

După semnarea armistițiului, arhiducele Carol și-a înaintat demisia pe 23 iulie, demisie acceptată de Împăratul AustrieiFrancisc I, care l-a înlocuit cu Liechtenstein. Carol părăsind armata pe data de 30 iulie iar relațiile cu fratele său erau mai proaste decât oricând, Împăratul considerând că, prin semnarea armistițiului, arhiducele s-a implicat încă odată în probleme politice care îi depășeau autoritatea. Arhiducele Carol de Austria nu va mai primi niciodată comanda unei armate.^[105]

Monumentul comemorativ al bătăliei de la Wagram, de Franz Seifert, aflat în oraşul Deutsch-Wagram.

Cu toate că inițial prevăzuse continuarea ostilităților, Împăratul Francisc a realizat curând că acest lucru ar fi echivalat cu sfârșitul monarhiei Habsburgilor. Chiar dacă armata austriacă luptase excelent pe 5 și 6 iulie, la Wagram și chiar dacă pierderile celor două armate fuseseră aproape egale, victoria lui Napoleon a zguduit puternic moralul austriecilor, încrederea în victorie și dorința acestora de a continua lupta. Un raport al Prințului von Liechtenstein către Împăratul Francisc I arăta că disciplina armatei era în deteriorare, că nu existau suficiente muniții, nici mijloace de transport și că nici nu fuseseră pregătite fortificații pentru continuarea operațiunilor, chiar dacă arhiducele Carol lăsase un plan de continuare a operațiunilor pe brațul stâng alDunării, la vest de Viena. Ca atare, Francisc a acceptat termenii militari ai armistițiului și, stabilindu-se o linie de demarcație, ambele armate s-au îndreptat către cantonamente. Pe data de 14 octombrie 1809, după îndelungi tergiversări și negocieri, austriecii au semnat Tratatul de pace de la Schönbrunn, care consfințea pierderi teritoriale semnificative pentru Imperiul Austriac, reducerea efectivelor armatei imperiale, obligativitatea alianței cu Imperiul Francez, cât și plata unei semnificative indemnizații de război.^[106]

Câmpul de bătălie astăzi

Terenul pe care s-au desfășurat bătăliile de la Essling și Wagram a suferit importante transformări în două secole, mai ales din cauza proximității față de Viena și de asemenea din cauza amenajării Dunării. Fluviul pe care l-a întâlnit Napoleon în anul 1809 nu semăna deloc cu cel de astăzi. Foarte larg, cursul său trecea printre numeroase insule de diferite mărimi, care astfel îl fragmentau. În zilele noastre, fluviul măsoară în medie 600 de metri lățime, în timp ce în 1809, între malul drept și cel stâng era o distanță de patru până la cinci kilometri, însă insulele ocupau o mare parte din acest spațiu.^[107]

Spațiul întins și deschis dintre Aspern și Essling practic nu mai există. Odată cu dezvoltarea aglomerației vieneze, ruta care leagă cele două sate este încadrată de case aproape pe toată lungimea sa. Cu excepția celor două căi ferate care traversează câmpia Marchfeld, ea nu s-a schimbat aproape deloc până astăzi. Majoritatea satelor din această câmpie există și în zilele noastre, puțin mai mari decât atunci, cu câteva excepții precum Deutsch-Wagram, care a devenit oraș. Râul March, care delimita în est câmpia, a devenit odată cu trecerea timpului granița dintre Austria și Slovacia. De asemenea, turnul morii mai stă în picioare și astăzi, însă între timp a fost reconstruit sub o formă cilindrică.^[20] Câmpul de bătălie, cât și localitățile Aspern, Essling, Kaiser-Ebersdorf și insula Lobau adăpostesc numeroase monumente, stele, plăci comemorative, cât și un remarcabil muzeu al bătăliei, aflat în casa din localitatea Wagram ce a servit drept cartier generalarhiducelui Carol. Biserica din această din urmă localitate a servit și ca punct de observație pentru trupele austriece, în timpul bătăliei.^[104] În localitatea Obersiebenbrunn s-a descoperit în anul 2004, în timpul unor căutari arheologice de altă natură, o groapă comună franceză, în care au fost îngropați soldați ai regimentului 64 infanterie. Comuna a așezat cu acea ocazie un monument pe acel loc, cu inscripția Franzosen-Friedhof 1809^[