Bătălia de la Wagram - 2

[altmariusistoric]

Planurile celor doi comandanți

„Bivouac de Napoléon sur le champ de bataille de Wagram”. În seara de 5 iulie, Împăratul îşi formulează planul de acţiune pentru ziua decisivă ce avea să urmeze.

În acest timp, cei doi comandanți își trasau planurile de bătălie pentru ziua decisivă ce urma. Napoleon era lângă Raasdorf împreună cu comandanții săi de Corp (Bernadotte era singurul absent, aflându-se lângă Aderklaa, în încercarea de a-și reorganiza trupele) și trasa un plan de bătălie care prevedea reluarea ofensivei încă din zori. Astfel, planul Împăratului se baza pe atacuri date de Corpul al IX-lea (Bernadotte) și al II-lea (Oudinot), care urmau să fixeze trupele austriece în centru, în jurul satului Wagram, în timp ce atacul principal urma să fie dat împotriva aripii stângi austriece de puternicul Corp al III-lea al mareșalului Davout.^[43] În acest scop, Davout, „Mareșalul de Fier”, a rămas alături de Împărat mult după ce ceilalți șefi de Corp plecaseră, cei doi discutând îndelung despre misiunea dificilă și complexă pe care urma să o aibă Corpul al III-lea. Napoleon observase că poziția esențială care trebuia cucerită era localitatea fortificată Markgrafneusiedl, care domină întreg platoul și care era ușor de observat datorită marelui turn din centrul său. Odată ce Davout ar fi reușit să cucerească Markgrafneusiedl, francezii puteau considera că au sub control întregul platou aflat în spatele râului Russbach, întorcând flancul austriac și tăind orice posibilitate de comunicare între armata lui Carol și posibilele întăriri pe care le-ar fi putut aduce Ioan de Austria. Tocmai pentru a susține acest atac principal și a se menține în linie cu Davout, au fost concepute atacurile lui Oudinot și ale „Armatei din Italia”, conduse de Eugène.^[44] Împăratul era conștient de faptul că era probabil ca Ioan de Austria cu cei 13 000 de soldați ai „Armatei Austriei Interioare” să sosească pe câmpul de bătălie și, de aceea, i-a ordonat lui Masséna să își aducă Corpul al IV-lea de armată mai aproape de centru, adică de Aderklaa, lăsând doar divizia Boudet în urmă, lângă Aspern, pentru a apăra podurile și liniile de comunicație cu insula Lobau. Această repoziționare de trupe era menită să scurteze linia franceză și astfel să o întărească. De asemenea, în timpul nopții, francezii au primit întăriri: Corpul al XI-lea de veterani francezi condus de Marmont, două divizii ale „Armatei din Italia”, (Broussier și Pactod), cât și divizia bavareză a lui de Wrede, deși aceste trupe mai aveau de parcurs o distanță semnificativă înainte de a putea să se alăture cu efective complete dispozitivului general al armatei. Aceste unități nu urmau deci să fie disponibile înainte de mijlocul zilei de 6 iulie.^[43]

Un plan al bătăliei ce ilustrează poziţiile relative ale celor două armate în noaptea dintre 5 şi 6 iulie, cât şi operaţiunile franceze de pe data de 6.

De partea cealaltă, arhiducele Carol de Austria, obosit și rănit ușor, tocmai întors la cartierul său general de la Wagram, putea să facă un bilanț mai degrabă pozitiv: deși francezii reușiseră să se desfășoare neașteptat de repede pe câmpia Marchfeld, totuși planul său fusese întotdeauna să înfrunte inamicul aici. Cu excepția avangărzii lui Nordmann, armata sa nu suferise pierderi semnificative și, în plus, luptase foarte bine. Carol era însă conștient și convins de faptul că Napoleon urma să atace în ziua următoare și, având în vedere că terenul nu oferea foarte multe obstacole naturale, superioritatea numerică a infanteriei și mai ales a cavaleriei inamice și-ar fi spus cuvântul. Arhiducele decide deci să ia inițiativa și să dea un atac general în jurul orei 4 dimineața, profitând de faptul că linia sa era mult mai întinsă decât a lui Napoleon (18 kilometri față de doar 10) și plănuind să ia astfel armata franceză în dublă învăluire. Atacurile principale urmau să aibă loc pe ambele flancuri, Corpurile al VI-lea (Klenau) și al III-lea (Kollowrat), urmând să avanseze aliniate împotriva stângii franceze; Corpul al IV-lea (Rosenberg), apoi Corpul I (Bellegarde), urmau să atace dreapta franceză, în timp ce rezerva de grenadieri și cea de cavalerie urmau să susțină centrul. Ofensiva era probabil singura opțiune viabilă, dar planul lui Carol se dovedea greu de dus la îndeplinire prin faptul că era foarte dificil pentru statul major austriac să coordoneze atacuri pe un front atât de întins.^[45] Deși anumiți autori aderă la această versiune, faptul că Șeful de Stat Major Wimpffen și Primul Adjutant Grünne i-ar fi impus acest plan de bătălie unui arhiduce Carol aflat în plină criză de epilepsie, rămâne totuși doar o legendă.^[46] Arhiducele nu a prevăzut nici o rezervă de luptă, lăsând Corpul al V-lea în afara acțiunii din ziua de 6, ca o rezervă strategică pentru acoperirea unei eventuale retrageri. Carol se baza de asemenea pe întăririle aduse de fratele său, arhiducele Ioan, „Armata Austriei Interioare” urmând să fie un element-cheie în atacarea aripii drepte franceze. Planul a mai fost viciat și de faptul că ordinele au parvenit anumitor șefi de Corp nu la ora 1 dimineața, cum ar fi fost necesar, ci spre ora 3, fapt ce va întârzia în mod fatal operațiunile Corpurilor al III-lea și al VI-lea și pe cele ale rezervei de grenadieri.^[45]

Rosenberg împotriva lui Davout

Fără a fi conștienți de întârzierile semnificative înregistrate de celelalte Corpuri, Corpurile austriece de armată I și al IV-lea și-au început înaintarea la timp, în vederea atacării liniei franceze. Primul care a intrat în contact cu inamicul a fost Corpul al IV-lea al lui Rosenberg, care și-a început înaintarea în jurul orei 4, grupat pe trei coloane. Prima coloană, brigada Hessen-Homburg (6 batalioane) a înaintat spre Grosshofen. A doua coloană, numărând 16 batalioane (dintre care 4 batalioaneLandwehr), se îndrepta spre Glinzendorf. Aceste coloane de infanterie erau precedate de o avangardă de 10 batalioane, condusă de Feldmarschalleutenant Radetzky, susținută de 10 escadroane de husari. În fine, a treia coloană se afla la stânga infanteriei și era formată din nu mai puțin de 30 de escadroane de cavalerie sub comanda FeldmarschalleutenantNostitz, îndreptându-se spre Leopolsdorf. Austriecii înaintau oarecum în dezordine și cu foarte multă gălăgie, în ciuda directivelor clare care cereau liniște deplină pentru ca ordinele să poată fi auzite. Pregătirile lor au scăpat practic neobservate, colonelul Lejeune, unul dintre aghiotanții Șefului de Stat Major Francez, Mareșalul Berthier, trimis în recunoaștere, având oarecare dificultăți în a trece de pichetele austriece pentru a culege informații.^[47]

Cu toate acestea, francezii lui Davout se pregăteau la rândul lor de atac, cu puternica divizie Friant pe stânga, susținută în eșalon secund de cea a lui Morand, în timp ce Puthod avea un regiment la Grosshofen, iar Gudin era cu divizia sa la Glinzendorf. Cavaleria franceză, 19 escadroane sub comanda lui Montbrun și 21 de escadroane sub comanda lui Grouchy, se afla pe dreapta. Prima ciocnire a avut loc în jurul orei 5 la Grosshofen, unde avangarda austriacă a lui Radetzky reușește să pătrundă, după ce dăduse peste cap avanposturile franceze, doar pentru ca Puthod, atacând frontal și Gudin atacând din flanc să oblige forțele austriece la o repliere rapidă. Urmărit oarecum cu precauție de inamic, Radetzky a acoperit retragerea, dispunând brigada Provenchères într-o linie puternică de tiraliori, în spatele căreia restul infanteriei era dispus în mase, susținut de cavalerie și artilerie. În jurul orei 6, austriecii se întorseseră de unde au plecat, cu prețul pierderii a 1 100 de oameni și scăderii moralului trupelor.^[48]

Napoleon la Wagram. În dreapta se pot observa vânători călare din Garda Imperială, probabil din „escadronul de serviciu”, însărcinat cu escorta Împăratului.

Auzind bubuitul tunurilor de pe flancul său drept, Împăratul Napoleon și-a întrerupt imediat micul dejun și s-a îndreptat în grabă spre cartierul general al lui Davout, temându-se că Arhiducele Ioan de Austria a ajuns pe câmpul de bătălie cu „Armata Austriei Interioare”. În urma Împăratului, s-au pus în mișcare la ordinul său întreaga Gardă Imperială și diviziile grele Nansouty și Arrighi din Rezerva de Cavalerie. Atunci când Împăratul a ajuns în acest sector al câmpului de bătălie, a putut însă să constate cu satisfacție că austriecii se retrăgeau și că Arhiducele Ioan nu era în apropiere. Ca atare, Napoleon i-a reconfirmat lui Davout faptul că dorea ca acesta să ia cu asalt platoul și Markgrafneusiedl, dar, în loc să dea un mare atac frontal, după cum îi ordonase inițial, Mareșalului i se ordonă să trimită două divizii într-un asalt frontal în timp ce celelalte două, împreună cu cavaleria ar fi trebuit să traverseze râul Russbach în aval și să ia cu asalt panta lină a platoului, lovind astfel flancul inamic. Punerea în practică a acestor noi ordine de atac necesita reorganizarea trupelor și construirea unui pod pentru artilerie peste Russbach, fapt ce întârzie atacul francez cu circa două ore. Între timp, Napoleon se îndreptase spre cartierul său general, ordonând Gărzii și diviziei grele a lui Nansouty să facă stânga-împrejur, dar lăsându-i lui Davout ca întăriri divizia de cuirasieri a lui Arrighi și o baterie de tunuri grele de 12 livre. Pe drumul său de întoarcere, Napoleon se oprește să se consulte cu generalul Oudinot, moment în care un obuz austriac explodează în apropierea Împăratului. Îngrozit, Oudinot exclamă: „Sire, se trage asupra statului major general!”, la care Împăratul răspunde calm: „Ei, în război, orice accident este posibil.” și apoi se îndreptă, în uralele trupelor, către micul dejun întrerupt de canonada de pe flancul drept.^[49]

Aderklaa

Jean-Baptiste Bernadotte, Mareşal al Imperiului, Prinţ de Ponte-Corvo.

În timp ce Rosenberg era împins înapoi, spre dreapta, Corpul I al lui Bellegarde înaintase la rându-i, conform ordinelor primite, iar comandantul austriac putuse constata cu stupefacție că poziția strategică de la Aderklaa era neapărată. Satul reprezenta o poziție defensivă solidă, fiind protejat de un dig, și prezenta importanță strategică atât pentru francezi cât și pentru austrieci. Cu toate acestea, în timpul nopții, mareșalul Bernadotte luase inițiativa iresponsabilă de a abandona poziția, fără a cere permisiune și fără măcar a-și anunța mișcarea, invocând motivul că flancurile sale ar fi fost prea expuse. Infanteria saxonă a lui Bernadotte, care nu cuprindea mai mult de 6 000 de oameni, fusese retrasă la aproape 1 km sud-est de sat, cavaleria fiind dispusă pe stânga. Între timp, Bellegarde și-a dispus forțele între Wagram și Aderklaa, iar, în dreapta sa, cele două divizii de grenadieri aveau suficient spațiu pentru a se desfășura, odată ce ar fi ajuns în linie cu Bellegarde. În plus, toată cavaleria lui Liechtenstein, mai puțin un regiment, s-a poziționat în linia a doua, între Süssenbrunn și Wagram. Dându-și seama de înaintarea inamicului, Bernadotte și-a dispus artileria saxonă în fața infanteriei într-o baterie de 26 de piese aranjate pe o singură linie, care a început să bombardeze Aderklaa pentru a împiedica desfășurarea austriecilor. Cu toate acestea, artileria austriacă din apropiere de Wagram a dezlănțuit un redutabil foc de contrabaterie și în următoarele 3 ore nu mai puțin de 15 piese saxone au fost scoase din luptă.^[50][51]

Generalul Lasalle şarjează în fruntea oamenilor săi pentru a acoperi retragerea infanteriei.

În același timp, aplicând ordinele primite în timpul nopții, Masséna începuse să se apropie de Aderklaa cu trei dintre diviziile sale, aceea a lui Boudet rămânând laAspern. În jurul orei 7:30, dându-și seama de pericolul iminent creat de înaintarea austriecilor, Împăratul Napoleon I îl găsește pe Masséna și urcă în trăsura acestuia pentru consultări, ordonându-i într-un final să recaptureze rapid Aderklaa. Cu toate acestea, mișcarea trupelor lui Masséna a fost îngreunată de sosirea primelor batalioane de grenadieri din divizia d’Aspre, astfel că marșul diviziei Legrand a fost întârziat iar Molitor a fost primul care a făcut joncțiunea cu saxonii lui Bernadotte. Dându-și seama de miza acțiunilor sale, Masséna i-a ordonat lui Carra Saint-Cyr să recucerească satul.^[52] În momentul în care generalul a ezitat să atace, căutând punctul slab al localității puternic apărate, André Masséna i-a ordonat să înceapă imediat asaltul. Ofensiva diviziei Carra St-Cyr a fost condusă de regimentele 24 ușor și 4 de linie, urmate de excelenta brigadă de gardă hesiană. La est, rămășițele trupelor saxone ale lui Bernadotte împreună cu rămășițele diviziei Dupas, din același Corp, au înaintat la rându-le în linie cu trupele lui Masséna, pentru a ataca între Aderklaa și Wagram. Două batalioane austriece s-au dispersat și au provocat dezordine în prima linie austriacă, fiind urmărite de regimentele franceze 24 ușor și 4 de linie, care au pătruns cu impetuozitate în Aderklaa și au avansat până dincolo de localitate. Aici, însă, oamenii lui St-Cyr au întâlnit a doua linie a lui Bellegarde, solid formată în mase, francezii fiind nevoiți să se retragă precipitat în interiorul localității. Împreună cu brigada hesiană, oamenii lui St-Cyr au încercat să reziste pe poziții, în ciuda faptului că dreapta lor era acum descoperită, după ce francezii și saxonii lui Bernadotte fuseseră opriți. Cu toate acestea, Bellegarde nu a profitat de fragilitatea poziției franceze și nu a ordonat imediat un contraatac general.^[53]

De la postul său de observație de lângă Baumersdorf, Carol supraveghease desfășurarea evenimentelor. Ca și în ajun, în timpul atacului „Armatei din Italia”, el a intervenit personal pentru a-i opri pe fugari, ordonându-i apoi lui Bellegarde să recaptureze Aderklaa fără întârziere. În acest sector al câmpului de bătălie, austriecii aveau o superioritate numerică semnificativă: circa 44 000 contra 35 000 de francezi și saxoni.^[53] Susținute de 3 batalioane de grenadieri (Scovaud,Jambline, Brzeczinski), două batalioane din regimentul 42 Erbach (Corpul I austriac) au atacat regimentele lui Carra Saint-Cyr, alungându-le din sat, iar regimentul Klenau Chevaulegers și rezerva de cavalerie a lui Liechtenstein au șarjat linia bateriei saxone. La început în retragere ordonată, saxonii și francezii au sfârșit prin a o rupe la fugă în fața cavaleriei austriece,^[53] dezastrul fiind evitat doar atunci când Masséna a ordonat o șarjă salutară a cavaleriei ușoare a lui Lasalle șiMarulaz. Cavaleria franceză a șarjat piesele de artilerie pe care austriecii se pregăteau să le instaleze în fața localității Aderklaa, punând tunarii pe fugă, înainte de a fi respinși de cavaleria grea austriacă.^[54]

Heinrich von Bellegarde, comandantul Corpului I austriac, a reuşit să ameninţe grav centrul dispozitivului francez.

În tot acest timp, saxonii, cât și francezii din divizia Carra St-Cyr s-au retras într-o dezordine totală, împiedicând manevrele diviziei Molitor, care tocmai se pregătea să dea un nou asalt asupra satului Aderklaa. Pentru a degaja câmpul de bătălie în vederea asaltului lui Molitor, Masséna a ordonat ca oamenii acestuia să deschidă focul asupra saxonilor, pentru a-i dispersa.^[54] Apoi, Molitor a trimis înainte brigada Leguay, întărită cu două batalioane din regimentul 67 linie, cu scopul de a pune stăpânire din nou asupra satului. Cele patru batalioane care mai rămăseseră din brigada Viviez au fost însărcinate cu sprijinirea atacului. Văzând cele două brigăzi izolate, fără protecție pe flanc, Liechtenstein și-a trimis cavaleria împotriva lor. Dispuși în careuri, oamenii lui Molitor au suferit pierderi grele, dar au respins asaltul escadroanelor austriece^[55] și, în jurul orei 9:45, francezii aveau din nou controlul asupra mult-disputatului sat Aderklaa, însă cu prețul unor pierderi uriașe, unele surse afirmând că francezii ar fi pierdut o treime din efective și că Molitor ar fi rămas doar cu circa 3 000 de oameni.^[54] Austriecii, în schimb, dispuneau de rezerve importante în acest sector și câteva batalioane proaspete de grenadieri austrieci au reușit să respingă trupele lui Masséna în afara localității, în jurul orei 11:45, în timp ce restul Corpului I al lui Bellegarde se aliniase încă din jurul orei 10 între Wagram și Aderklaa iar rezerva de grenadieri, în formație de tiraliori, extindea linia austriacă până în apropiere de Sussenbrünn. Văzând că și oamenii lui Molitor au fost respinși, mareșalul Masséna i-a ordonat generalului Legrand să își dispună divizia pentru a acoperi retragerea restului trupelor.^[54] În memoriile sale, Masséna afirmă că a recapturat satul și că nu l-a abandonat decât la ordinul Împăratului, în jurul prânzului, însă o astfel de versiune, neconfirmată de alte surse, este puțin probabilă, din moment ce Aderklaa ocupa o poziție absolut esențială, în plin centrul dispozitivului.^[55]

Demiterea lui Bernadotte

În timp ce francezii luptau pentru poziția esențială de la Aderklaa, saxonii și francezii din Corpul al IX-lea al lui Bernadotte, cât și o parte din francezii lui Masséna, erau în plină retragere dezorganizată, în direcția Raasdorf. Aici, primii fugari, în frunte cu un Bernadotte care galopa în rândul gloatei dezorganizate, ignorând procedura militară care cerea comandantului să depună toate eforturile pentru a ralia trupele, l-au întâlnit pe Napoleon în persoană. Pe lângă manevrele absolut neinspirate din ziua de 6 iulie, se pare că^[56], în seara precedentă, Bernadotte ar fi declarat în public că Napoleon a condus prost atacurile din seara de 5 iulie și s-ar fi lăudat chiar că el însuși, dacă ar fi fost comandant în locul Împăratului, ar fi utilizat o „manevră științifică” pentru a învinge, fără dificultăți și aproape fără luptă, armata inamică. Atunci când cei doi oameni s-au întâlnit, Napoleon l-ar fi întrebat pe Bernadotte dacă retragerea face parte din „manevra științifică” despre care vorbea. Bernadotte ar fi încercat în zadar să se justifice, însă Împăratul l-a demis pe loc, spunându-i: „Un incompetent ca dumneavoastră nu îmi este de folos.”^[56] Cât despre saxonii lui Bernadotte, doar cavaleria și o parte din artilerie mai erau operaționale; infanteria saxonă, destul de slab antrenată și cu puțină experiență, luptase totuși cu multă bravură, dar suferise pierderi uriașe și era complet demoralizată, nemaiputând să joace niciun rol pentru tot restul zilei.^[57]

Atacurile lui Klenau și Kollowrat[modificare | modificare sursă]

Masséna la Wagram. Mareşalul fusese rănit la picior în urma unei căderi de pe cal înainte de bătălie dar a continuat să îşi comande oamenii dintr-un faeton tras de patru cai albi (ilustrat incorect de această gravură).

Pe lângă situația dificilă din partea central-stângă a dispozitivului său,Napoleon urma să fie confruntat cu o situație și mai gravă pe stânga. În urma planului general de a lua armata franceză în dublă învăluire, trasat dearhiducele Carol în seara precedentă, între orele 7:30^[58] și 8^[55] dimineața, cu peste trei ore întârziere, Corpurile III și VI și-au făcut apariția pe dreapta armatei austriece. Kollowrat și-a dispus brigăzile Corpului III pe două linii întreSüssenbrunn și Breitenlee, amenințând flancul stâng al armatei franceze, apărat în acest sector numai de divizia Legrand și de escadroanele lui Lasalleși Marulaz. Manevrele de poziționare ale lui Kollowrat au fost definitivate în jurul orei 9:30, atunci când flancul stâng al acestuia a intrat în contact cu divizia de grenadieri a lui Prochaska, din Corpul de Rezervă. Astfel, chiar cu flancul asigurat, Kollowrat a rămas pe loc, din lipsă de ordine^[59]. La sud de Breitenlee, pe o ușoară ridicătură, generalul austriac a plasat trei batalioane, un regiment de ulani și o baterie ecvestră, al cărei foc a împiedicat orice mișcare a lui Masséna împotriva satului. Ducele de Rivoli a fost constrâns să se replieze către Neu Wirthaus.^[55]

Mai la sud, Klenau a pornit de la Leopoldau în jurul orei 7:30 și s-a desfășurat între Breitenlee și Hirschstetten. Avangarda sa, comandată de generalul Vincent, alcătuită din patru batalioane și opt escadroane, a respins avanposturile divizieiBoudet, singura divizie din Corpul lui Masséna care se mai afla în acest sector. Klenau și-a mutat artileria în prima linie pentru a copleși cu focul acesteia batalioanele franceze și trupele grenzer ale generalului maior Vecsey au recuceritAspern, pierdut în ajun. Inițial, Boudet a încercat să reziste, luând decizia neinspirată de a trimite o baterie de zece piese înainte pentru a bara calea austriecilor, dar husarii austrieci au capturat imediat aceste tunuri. Cu toate că, printr-o șarjă curajoasă a regimentului 56 de linie, francezii au reușit să recupereze tunurile, curând acest regiment, puternic bombardat de cele 64 de piese de artilerie ale lui Klenau și lipsit de cai cu care să transporte piesele, a trebuit să dea înapoi și astfel austriecii au putut păstra tunurile lui Boudet^[59]. În ciuda tirului bateriilor grele franceze de pe insula Lobau, austriecii și-au continuat înaintarea de-a lungul Dunării, iar Boudet s-a repliat treptat către Essling, încercând să reziste prin plasarea regimentului 93 de linie în spatele zidului cimitirului de la Aspern și a regimentul 3 ușor în localitatea Essling.^[59] Însă generalul francez, copleșit, nu a rămas mult pe poziții și și-a continuat replierea, cu o parte a forțelor sale înspre podul morii, iar cu cealaltă înspre Enzersdorf, pentru a proteja podurile de peste Dunăre. De această dată, de la o distanță mai mică, tirul bateriilor grele de 12 și 18 livre de pe insula Lobau a blocat înaintarea austriecilor și, pentru a nu se expune prea mult, Klenau și-a plasat trupele între Aspern și Breitenlee^[55]. Poziția sa îi permitea acum fie să lovească în dosul armatei franceze, fie să atace podurile esențiale spre Lobau, dar ordinele lui Klenau nu prevedeau o asemenea acțiune și comandantul austriac, care nu avea contact direct cu Corpul III al lui Kollowrat și care oricum nu dispunea de mai mult de 14 000 de oameni, a rămas fidel uzanțelor militare austriece care descurajau comandanții de Corp să ia inițiativa. Astfel, în afară de amplasarea a două baterii, care au deschis focul asupra podurilor de la sud de Gross Enzersdorf și un atac timid, rapid respins, asupra capului de pod, Klenau nu a întreprins nimic.^[60]

Reprezentare a situaţiei din jurul orei 10 dimineaţa.

Către ora 10 dimineața, pozițiile austriece erau stabilite pe linia Aspern-Breitenlee-Aderklaa-Wagram, bifurcându-se apoi către est, cu Rosenberg în prima linie de-a lungul râului Russbach și Nordmann în linia a doua, iar cavaleria lui Nostitz prelungea linia până spre Obersiebenbrunn. În ciuda eșecului atacului lui Rosenberg, în ciuda absenței arhiducelui Ioan și a întârzierii cu care a început ofensiva lui Klenau și Kollowrat, primele șase ore ale bătăliei au întors balanța în favoarea austriecilor, însă Carol nu a obținut niciun succes decisiv. El a împins înapoi o mare parte din linia franceză, însă nu a reușit să o străpungă, iar o mare parte din trupele sale era deja angajată în luptă^[61]. Acest moment propice pentru austrieci avea însă să fie irosit, în mare parte din cauza lipsei de inițiativă a comandanților de Corp și mai ales din cauza încetinelii sistemului de comandă austriac, incapabil să coordoneze operațiuni pe un front de o asemenea lungime.^[60]

Reacția franceză[

Cuirasier francez în 1809, cu echipament de şoc reglementar. Desen de Bellangé.

De cealaltă parte, Napoleon, călare pe calul său alb, denumit Eufrat, observa îndeaproape situația, expunându-se în mod constant bombardamentului inamic, care avea să ucidă pe parcursul zilei nu mai puțin de 26 de ofițeri de stat major. Având poziția centrală în condițiile unui front din ce în ce în ce mai curbat, Împăratul și-a formulat cu calm ordinele. Comandantul „Armatei din Italia”, prințul Eugène, care comanda centrul dispozitivului francez, manevrase deja din proprie inițiativă, menținând Corpul lui Grenier pe un aliniament est-vest, în fața liniei Russbach și manevrând Corpul lui MacDonald cu fața spre vest, pentru a refuza să expună flancul inamicului, ceea ce a ușurat situația generală a armatei. Primul ordin al lui Napoleon s-a îndreptat către Davout, care trebuia să își intensifice atacul asupra stângii austriece iar, odată ce va fi capturat Markgrafneusiedl, atacul general urma să fie dezlănțuit. Între timp însă, prioritatea Împăratului era de a-și stabiliza flancul stâng. În acest sens, Napoleon îi ordonămareșalului Masséna să rupă contactul cu inamicul și să își încoloneze trupele pentru a opera un contramarș spre sud și a-l ataca pe Klenau. Această manevră, efectuată în apropierea numeroasei cavalerii a lui Liechtenstein, era foarte neobișnuită și extrem de dificilă și periculoasă pentru trupe formate în coloane de marș. Pentru a proteja trupele lui Masséna și a le câștiga spațiu de manevră, Împăratul îi ordonă mareșalului Bessières, comandant al rezervei de cavalerie, să lanseze o amplă șarjă de cavalerie în punctul nevralgic aflat între linia lui Kollowrat și linia de grenadieri austrieci din rezervă, adică în apropierea localității Süssenbrunn. Totuși, șarja de cavalerie nu putea decât să câștige timp și în plus nu rezolva o problemă serioasă: deplasarea Corpului lui Masséna spre sud însemna deschiderea unei enorme breșe în linia franceză. Napoleon dispunea de întăriri proaspăt sosite pe câmpul de bătălie, Corpul lui Marmont și divizia bavareză a lui de Wrede, pe lângă infanteria Gărzii Imperiale. Dar Împăratul nu voia să arunce în luptă această valoroasă rezervă și astfel alege o soluție extrem de neobișnuită: în loc să închidă breșa din propria linie cu infanterie, decide formarea unei Mari Baterii de 100-112 piese de artilerie, care să țină în șah orice mișcare a inamicului în acest sector.^[62]

Cuirasieri francezi la Wagram, şarjând în prezenţa Împăratului Napoleon.

În jurul orei 11, Bessières a considerat că o șarjă imediată este necesară dar, în ciuda calității înalte a ofițerilor și trupelor din rezerva de cavalerie, aceasta nu a putut fi organizată decât în grabă. Totuși, cu bravul Bessières în frunte, călăreții francezi au pornit spre inamic. Mareșalul lăsase divizia de cuirasieri a lui St-Sulpice în rezervă și se pare că ordinele de a șarja nu au parvenit cavaleriei din Gardă, astfel că Bessières a condus la atac doar puternica divizie grea a lui Nansouty, formată din 4 regimente de cuirasieri (2, 3, 9 și 12) și ambele regimente de carabinieri călare, nu mai puțin de 4 000 de oameni conduși de unul dintre cei mai renumiți comandanți de cavalerie grea ai epocii, generalul Nansouty. Trecând prin dreptul Împăratului, regimentele de cavalerie au lansat vivaturi puternice, înainte de a galopa spre inamic. Cu toate acestea, cavaleria franceză a fost întâmpinată cu un redutabil foc încrucișat de artilerie, care a temperat elanul călăreților, chiar înainte ca aceștia să intre în contact cu inamicul. Observând înaintarea îndrăzneață a trupelor lui Liechtenstein și Kollowrat, Bessières a șarjat imediat în spațiul dintre aceste două Corpuri, fără a aștepta concentrarea tuturor regimentelor. Primii care au intrat în contact cu inamicul au fost carabinierii din cele două regimente care formau brigada lui Defrance, pe care mareșalul i-a condus apoi spre dreapta, împotriva grenadierilor austrieci din rezervă, dispuși în mase sau în careuri, iar în urma lor, cuirasierii au reușit să treacă prin sabie un batalion austriac. Solicitată de mareșal încă de la început, cavaleria ușoară a Gărzii, 4 escadroane de chevau-légers polonezi și 4 de vânători călare, aproape 2 000 de săbii, intră cu întârziere în acțiune și nu reușește să realizeze prea mult. Continuându-și acțiunea, carabinierii călare se lovesc de masele compacte ale grenadierilor austrieci, pe care nu reușesc să le străpungă, astfel că încearcă să ia cu ei o baterie capturată în dreptul localității Aderklaa. Dar, dezorganizați și obosiți, carabinierii sunt respinși de regimentele austriece Rosenberg Chevaulegers și Kronprinz Ferdinand Kürassier. Reveniți pe pozițiile inițiale pentru a se reforma, francezii se pregăteau de o a doua șarjă, pe care Bessières avea de gând să o lanseze fără întârziere, moment în care mareșalul a fost lovit de o ghiulea care i-a atins coapsa, dărâmându-l de pe cal. Inconștient, mareșalul este adus în spatele liniei și toată lumea îl crede mort. „Această nefericită lovitură de tun lăsă cavaleria fără șef în timpul celui mai important sfert de oră al zilei”, scria Savary în „Memoriile” sale.^[63] Luând comanda rezervei de cavalerie, generalul Nansouty nu își cunoaște ordinele și decide încetarea operațiunilor. Cavaleria franceză suferise pierderi grele, unii autori amintind pierderea a nu mai puțin de 1 200 de cai,^[64] din cauza artileriei inamice, a focului de muschetă și a ciocnirilor repetate cu cavaleria și infanteria austriacă, dar își îndeplinise scopul principal, acela de a câștiga timp și spațiu pentru desfășurarea Marii Baterii și pentru marșul spre sud al lui Masséna