Seneca - Despre intelept

[altmariusideea]

Înţeleptul şi cel care cultivă înţelepciunea sînt înlănţuiţi strîns de propriul lor trup, dar partea cea mai bună din ei se îndepărtează şi îşi îndreaptă gîndurile către înălţimi. Ca un soldat care a depus jurămîntul, el socoteşte că viaţa este un serviciu militar; iar structura îi este de aşa fel încît el nu iubeşte viaţa şi nu o urăşte, ci se adaptează destinului său de muritor, ştiind totuşi că îl aşteaptă un destin mai presus de acesta.

Mă opreşti de la cercetarea naturii şi mă îndepărtezi de tot, delimitîndu-mi o parte anume? Să nu caut să aflu care sînt principiile universului? Cine dă formă lucrurilor? Cine a despărţit întregul elementelor îmbinate într-unul singur şi amestecate într-o materie inertă? Să nu caut să aflu cine este artizanul acestei lumi? Din ce motiv această grandoare de neînchipuit a ajuns să aibă o lege şi o ordine? Cine a adunat elementele risipite, a deosebit între cele amestecate, a dat chip la ceea ce zăcea într-o masă informă, de-a valma? De unde se revarsă asupra noastră atîta strălucire de lumină? Dacă este un foc ori altceva mai strălucitor decît focul? Să nu caut să aflu toate aecstea? Să nu-mi aflu obîrşia? Dacă mi-e menit să văd o singură dată lumea aceasta ori să renasc de mai multe ori? Unde voi merge cînd voi pleca de aici? Ce sălaş aşteaptă spiritul, odată ce s-a desprins de legile sclaviei omeneşti? Mă vei opri să fiu părtaş la cer, adică îmi impui să trăiesc cu capul plecat?

Sînt prea măreţ, născut pentru un destin prea înalt ca să fiu sclav al trupului meu: îl văd numai ca un lanţ care-mi restrînge libertatea; mi-l pun aşadar împotriva sorţii, ca să se oprească în el şi nu îngădui ca vreo lovitură, trecînd prin el, să ajungă la mine. Trupul este singura parte din mine ce poate suferi o pierdere: în lăcaşul acesta fragil locuieşte un spirit liber. Niciodată carnea aceasta nu mă va împinge însă la teamă, niciodată – la prefăcătorie, nedemnă de un om vrednic; niciodată nu voi minţi pentru a apăra trupul acesta neînsemnat. Cînd mi se va părea potrivit, voi rupe orie legătură cu el; dar nici acum, chiar dacă sîntem uniţi, nu vom fi tovarăşi, pe picior de egalitate: spiritul îşi va cere fiecare drept al lui. Dipreţul faţă de propriul trup este garanţia libertăţii.

Ca să mă întorc la subiectul nostru, libertatea aceasta va fi bine susţinută de cercetarea naturii, despre care vorbeam puţin mai înainte; totul este alcătuit, cu siguranţă, din materie şi din zeu. Zeul le ţine în cumpănă pe toate care, risipite de jur-împrejur, îl urmează pe cel ce le stăpîneşte şi le călăuzeşte. Cel care făptuieşte, adică zeul, este mai puternic şi mai însemnat decît materia, care se supune acţiunii zeului. 
Locul pe care-l ocupă zeul în univers este asemenea locului pe care îl ocupă spiritul în om; la noi, trupul reprezintă ceea ce acolo este materia. Elementele inferioare să le dea ascultare celor superioare; să fim puternici împotriva sorţii; să nu ne temem de atingeri, de lovituri, de temniţă, de sărăcie. Ce este moartea? Ori sfîrşitul, ori o trecere. Iar eu nu mă tem nici să închei (este totuna cu a nu fi început) şi nici să trec mai deprte, pentru că nicăieri nu voi fi atît de strîmtorat. Rămîi cu bine.

Seneca