Seneca - Despre intelesul cuvintelor

[altmariusideea]

Dacă vrei să laşi cuvintele fără niciun înţeles îndoielnic, află că nu este fericit omul pe care aşa îl numeşte mulţimea şi care are parte de mulţi bani, ci acela care îşi are tot binele înăuntrul său şi se ridică mîndru şi nobil, călcînd peste tot ce trezeşte admiraţia altora; care nu găseşte pe nimeni cu care să vrea să schimbe locul; care preţuieşte un om doar pentru aceea că este om; care se foloseşte de natură ca de un dascăl, se supune legilor ei şi trăieşte după învăţăturile ei; omul căruia nicio forţă nu-i poate smulge bunurile, care întoarce răul în bine, sigur pe judecata sa, statornic, neînfricat; pe care orice forţă îl mişcă, dar niciuna nu-l tulbură; pe care soarta, atunci cînd îşi aruncă asupra lui arma sa ucigătoare, cu toată forţa, nu îl răneşte, ci doar îl împunge – şi asta arareori; celelalte arme, cu care soarta bate neamul omenesc, sînt pentru el ca grindina, care, izbind acoperişurile fără să-i atingă pe locuitorii caselor, se fărîmiţează şi se topeşte.

Dar de ce mă ţii în loc cu un subiect despre care şi tu spui că este fals şi pentru care au fost compuse atîtea cărţi? Iată, pentru mine, viaţa toată este o minciună: dovedeşte-o, adu-o la adevăr, dacă ai minte ascuţită. Ea socoteşte ca necesare bunuri ce sînt în cea mai mare parte inutile; dar chiar şi cele ce nu sînt inutile sînt lipsite de puterea de a ne face norocoşi şi fericiţi. Ceea ce este necesar nu este automat, tocmai prin aceasta, un bun: altminteri restrîngem conceptul de bine dînd acest nume pîinii, turtelor şi altor lucruri fără de care viaţa nu poate exista. Ce este un bine este, fără îndoială, necesar: ce este necesar nu este neîndoielnic un bine, pentru că sînt necesare şi lucruri de mică valoare. Nimeni nu ignoră pîn-ntr-atît demnitatea binelui încît să-l coboare la niveleul acestor lucruri de uz cotidian.

Şi atunci? Concentrează-ţi atenţia mai ales înspre a le arăta tuturor că sînt în căutarea unor bunuri inutile, cu mare cheltuială de timp, şi că mulţi şi-au petrecut viaţa căutînd mijloacele de a trăi. Cercetează-i pe oameni, unul cîte unul, judecă-i pe toţi laolaltă: fiecare trăieşte privind către ziua de mîine. Întrebi ce e rău în asta? Un rău fără capăt. Nu trăiesc, ci sînt în aşteptarea vieţii: amînă totul. Chair dacă sîntem foarte atenţi, viaţa ne-o ia mereu înainte; cît şovăim, ea trece mai departe de parcă ar fi a altuia şi, pînă ce ajunge la ziua din urmă, dispare în fiecare zi. Ca să nu trec însă de măsura cuvenită a unei scrisori, care nu trebuie să-i umple celui ce o citeşte mîna stîngă, amîn pentru altă dată această dispută cu filozofii dialectici excesiv de subtili, care se preocupă doar de detalii şi de nimic altceva. Rămîi cu bine.

Seneca