Seneca - Despre sclavie

[altmariusideea]

Zice unul: „E un sclav.” Dar poate că este liber în sufletul său. „E un sclav.” Şi asta îi va aduce vreo scădere? Arată-mi cine nu este: unul e sclav al luxului, unul al lăcomiei, unul al ambiţiei, toţi sînt sclavi ai speranţei, toţi sînt sclavi ai spaimei. O să-ţi arăt un fost consul care e sclavul unei babe, un domn bogat care e sclavul unei slujnice, tineri de neam ales care sînt sclavii unor actori de pantomimă: nicio sclavie nu este mai ruşinoasă decît cea aleasă de bunăvoie. De aceea sclifosiţii ăştia nu trebuie să te îndepărteze de purtarea ta deschisă faţă de sclavi, în care nu te arăţi mai presus de ei, cu trufie: mai degrabă te vor respecta, decît să se teamă de tine.

Îţi va zice vreunul că eu îi împing pe sclavi la revoltă şi că vreau să sap autoritatea stăpînilor, pentru că am spus: „mai degrabă îl vor respecta pe stăpîn decît să se teamă de el.” „Chiar aşa?”, zice. „Îl respectă în felul clienţilor, al oamenilor ce vin în vizită ca să salute?” Cine spune asta, uită că nu e puţin lucru pentru stăpîni acel respect care îi este de ajuns unui zeu. Dacă cineva este respectat, este şi iubit: iubirea nu poate să se amestece cu frica. 
După mine, aşadar, tu faci foarte bine că nu vrei ca sclavii tăi să se teamă de tine şi că îi îndrepţi numai cu vorba: cu băţul se pedepsesc vitele. Nu tot ce ne loveşte ne aduce vătămare; dar obişnuinţa cu plăcerea conduce la mînie: tot ceea ce nu e aşa cum dorim, naşte în noi mînie.

Ne purtăm ca nişte regi: chiar şi ei, uitînd de puterile ce le sînt proprii şi de slăbiciunea altuia, se aprind şi devin sălbatici, de parcă ar fi fost vătămaţi, în vreme ce starea cu totul aparte a destinului lor îi pune cu totul la adăpost de primejdia unei asemenea întîmplări. O ştiu bine, dar, plîngîndu-se, caută prilejul de a face rău; spun că au fost vătămaţi ca să poată ei vătăma. 
Nu vreau să te ţin mai mult; nu ai nevoie de îndemnuri. Purtarea bună are, între altele, acest avantaj: îşi este sieşi pe plac, e trainică. Răutatea este nestatornică şi se schimbă adeseori – nu în mai bine, ci într-o altă direcţie. Rămîi cu bine.

Seneca