Meditatia zilei - 14 mai 2020

[altmariustotal catolic]

Fap 1,15-17.20-26; Ps 112; In 15,9-17

Sfântul Matia a fost ales pentru a fi prietenul lui Isus, apostolul său, şi tocmai de aceea el îi spune, aşa cum a spus celorlalţi apostoli: „Tu eşti prietenul meu dacă faci ceea ce îţi poruncesc”. În evanghelia de astăzi se intersectează permanent două teme: tema poruncii şi aceea a iubirii. „Rămâneţi în dragostea mea B spune Isus B. Dacă păziţi poruncile mele, veţi rămâne în iubirea mea”. Şi mai apoi: „Aceasta este porunca mea: să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum eu v-am iubit pe voi”.

Poate părea ciudat că insist asupra fidelităţii cu privire la porunca iubirii. Îmi amintesc conversaţia pe care am avut-o cu un cuplu de logodnici, care erau miraţi de această insistenţă asupra adeziunii la porunca ce vizează creşterea în iubire. Ei concepeau iubirea ca o spontaneitate liberă, care se dezvoltă prin propria lege şi care nu are nevoie, prin urmare, de porunci, ba, mai mult, ei credeau că iubirea este mai degrabă împiedicată decât ajutată de gândul observării unei porunci.

Isus nu este de această părere. El ştie că iubirea, pentru a fi autentică, trebuie să împlinească voinţa celuilalt: „Eu am păzit poruncile Tatălui meu şi am rămas în iubirea lui”. Dinamica inimii lui Isus în a-l iubi pe Tatăl este constanta adeziune la voinţa lui. Şi, pe de altă parte, Tatăl vrea şi Isus vrea ca noi să iubim. Este ca un cerc, nu un cerc vicios, ci cercul progresului în iubire: pentru ca adeziunea la voinţa lui Dumnezeu să fie adevărată, profundă, este necesar ca ea să fie o adeziune la iubirea sa; pentru ca iubirea noastră să poată progresa în mod real, este necesar ca ea să fie o adeziune la voinţa divină. Aceasta este legea fundamentală a vieţii spirituale: deoarece iubim, căutăm voinţa lui Isus, voinţa Tatălui; deoarece căutăm această voinţă, progresăm în iubire, bine ştiind că ea ne cere să iubim. Sunt momente în care trebuie să insistăm asupra adeziunii în iubire, altele în care insistenţa trebuie să vizeze adeziunea la voinţa lui Dumnezeu pentru a progresa în iubire.

Isus, oferindu-ne modelul iubirii: să iubim aşa cum el ne-a iubit pe noi, precizează: „Nimeni nu are o mai mare dragoste decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi”. Adeziunea la iubirea şi la voinţa lui Dumnezeu trebuie să ajungă până în acest punct, şi este bine să o ştim pentru noi înşine şi pentru a-i ajuta pe alţii în a înţelege că împlinirea voinţei lui Dumnezeu este calea pentru a creşte în iubire, cu atât mai mult cu cât această voinţă permite şi încercări dureroase.

Să-i mulţumim Domnului pentru lumina pe care ne-a dăruit-o astăzi şi să-i cerem să fim întotdeauna orientaţi spre iubirea sa, în recunoştinţă atunci când drumul nostru este neted, în ataşament plin de încredere faţă de voinţa sa, când el devine dificil şi aspru. Atunci vom trăi mereu în bucurie, sau cel puţin în pacea profundă care este semnul progresului în iubire, care asigură şi roadele spirituale de durată.