Despre Sf Moaste si bibliografie posibila pt pelerinul laic

[Bdi]

Despre Sf moaste si bibliografie posibila pt pelerinul laic.doc

Motto: "Fiti piosi, dar nu fiti prosti!" (Ramakrishna)

"Credinta constienta este libertate.
Credinta emotionala este sclavie.
Credinta mecanica este prostie."

Credinta fara faptele bune corespunzatoare e moarta.

Intrebarile cuiva (chiar daca sunt valide) nu sunt valabile pt altcineva. Ptca nu sunt ale lui (nu si le pune el insusi).

Ce defineste un zeu? Suma puterilor [pe care le are / sunt reale] sau modul cum le foloseste ?!

All stories are stories of our own lives. About mySelf.

„Atunci încep sa se întâmple lucruri minunate, care nu pot fi descrise în cuvinte... Iar pentru noi [încuiatii] acesta este sfârsitul tuturor povestilor... Pentru ei [cei care se trezesc] însa n-a fost decât începutul povestii adevarate. Toata existenta lor în aceasta lume si toate aventurile lor... n-au fost decât coperta si prima pagina; acum, în sfârsit, începeau Capitolul Unu al Maretei Povesti, pe care nimeni pe pamânt n-a citit-o, povestea care nu se sfârseste niciodata, povestea în care fiecare capitol e mai bun decât cel dinaintea lui.” (C. S. Lewis – Cronicile din Narnia. Ultima batalie)
["Lumea Alisei = Alice's world" de Sam Lundwall, ca exemplu.]







V. fisierele atasate postarii [sub titlu, deasupra imaginilor]

[Bdi]

mijlocirea Sfintilor

 

Tu ai voit sã vii în bratele sale (Sf Anton de Padova) pentru cã el Ti-a ascultat cuvântul si l-a împlinit cu fidelitate. În acea clipã Tu i-ai dãruit atâtea comori ceresti, încât o viatã întreagã a putut împãrti si altora din ele.

 

Moartea

Sf Teodora: Deodată, fără de veste, a sosit şl moartea, răcnind ca un leu. Chipul aceleia era înfricoşat Asemănarea ei era în o slabă formă omenească, cu trup fioros, alcătuit numai din oase omeneşti înşirate. Ea purta felurite unelte de muncire: săbii, săgeţi, suliţe, bardă, coasă, secure, ţepuşi, pilă, seceră, teslă, undiţă şi alte felurite unelte neştiute şi necunoscute de mine. Acelea vâzându-le smeritul, necăjitul şi mult truditul meu suflet, s-a cutremurat de frică. Sfinţii îngeri, privind, au zis morţii: „De ce zăboveşti? Eliberează sufletul acesta din legăturile trupeşti. Dezleagă-l degrab şi cu uşurinţă, pentru că nu are multă greutate de păcate”.

Apropiindu-se moartea de mine, a luat un ciocănaş cu care a deznodat vinele şi cele 20 de unghii de la mâini şi picioare, apoi toate încheieturile degetelor, braţelor şi picioarelor mele, după care au rămas moarte, încât nu le mai puteam mişca deloc. După aceea luând o teslă, m-a lovit peste gât, tăindu-mi-l, după care nu mi-am mai putut mişca nici capul, de parcă nu mai era al meu. Atunci sufletul era în inimă, şi numai mintea le mai nălucea şi cugeta pe toate. Apoi umplând un pahar cu oarecare amestec, pe care ducându-mi-l la gură, m-a silit a-l bea tot. Vai, Doamne? Şi atâta de amară era băutura aceea, încât nemaiputând suferi, sufletul meu s-a scuturat şi a ieşit din trup, smulgându-se cu sila. Atunci îngerii purtători de lumină l-au luat în mâinile lor. Privind eu înapoi, am văzut trupul meu zăcând pe pat: mort, fără suflet în el, nesimţitor şi nemişcat. Şi precum cineva îşi dezbracă haina învechită şi ruptă, aruncând-o încolo de pe sine, aşa şi eu priveam la trupul meu mort, de care mă dezbrăcasem ca de-o haină veche şi de care lucru mă minunam mult!”

http://www.aparatorul.md/marturia-sfintei-teodora-despre-trecerea-p...

 

Atunci arapii aceia văzând faptele mele cele bune, scrâşneau cu dinţii lor asupra mea, vrând să mă răpească din mâinile Sfinţilor îngeri şi să mă arunce în fundul iadului lor. Dar s-a arătat fară de veste Cuviosul Părintele nostru Vasile (cel Nou), vorbind oarece cu îngerii lui Dumnezeu.

 

Părintele nostru Vasile ţinând în mâinile sale ceva minunat, un fel de sicriaş cu daruri duhovniceşti în chip de bani de aur, l-a dat îngerilor luminaţi, zicând: „Poftiţi, domnii mei! Acest suflet mi-a slujit mie cu bună credinţă, odihnindu-mi bătrâneţile mele. Eu m-am rugat lui Dumnezeu pentru dânsul şl El mi 1-a dăruit… Când veţi trece prin Vămile Văzduhului şi vor începe duhurile cete viclene a strâmtora pe acest suflet, sa-l răscumpăraţi cu acestea de datoriile lui. Eu, cu Darul lui Dumnezeu, sunt bogat duhovniceşte, adunându-mi comoară mare în cer, din ostenelile, suferinţele şi sudorile mele. Dăruiesc, deci, sicriaşul acesta pentru răscumpărarea sufletului acestuia, ce mi-a slujit cu mult devotament”. Acestea zicând, le-a dat sicriaşul şi s-a dus. Văzând acestea viclenii draci, au rămas uimiţi, şi ridicând glasuri de plângere, s-au făcut nevăzuţi.

 

Fugind arapii aceia, a venit iarăşi plăcutul lui Dumnezeu Vasile, aducând împreună cu el mai multe vase cu untdelemn curat şi cu mir de mult preţ, sfinţit, pe care le ţineau în mâini nişte tineri frumoşi.

Sfântul Vasile a poruncit să le despecetluiască (destupe)  şi să le toarne toate peste mine. După turnarea sfântului untdelemn şi mir peste mine, m-am umplut de o mireasmă duhovnicească, minunată şi cerească. Atunci am văzut că m-am curăţit toată. Faţa sufletului meu s-a făcut strălucită şi luminată, prea frumoasă şi plină de veselie Dumnezeiască. Apoi Cuviosul Vasile a zis iarăşi îngerilor care mergeau împreună cu mine:

„Domnii mei! După ce veţi săvârşi toate cele ce se cuvin cu sufletul acesta, după rânduială, să-l duceţi în locaşul meu ceresc, cel gătit mie de la Domnul Dumnezeu, ca să petreacă acolo”. Acestea zicând, s-a făcut nevăzut; iar Sfinţii îngeri zburând în văzduh, m-au dus în sus spre răsărit.

[Bdi]

“Pentru o persoana care sufera, fie in trup fie in suflet, as face orice in fata lui Dumnezeu ca sa o vad eliberata de relele sale. Cu drag as lua asupra mea suferintele sale, cedadu-i roadele ei, daca Dumnezeu mi-ar permite acest lucru…” (Padre Pio)

 

Fericite Padre Pio din Pietrelcina, tu ai participat pe deplin la programul de salvare al lui Dumnezeu oferind suferintele tale pentru dezlegarea pacatosilor din lanturile satanei, roaga-te ca cei necredinciosi sa se converteasca, pacatosii sa se caiasca din strafundul sufletului lor, cei lincezi sa-si reinvigoreze viata crestina si cei drepti sa persevereze pe calea mantuirii.

“Daca lumea ar putea vedea frumusetea unui suflet in plinatatea harului, toti pacatosii si necredinciosii s-ar converti imediat.” (Padre Pio)

 

“Daca mi-ar fi permis, as dori sa obtin de la Dumnezeu un singur lucru; as dori daca mi-ar spune: “Mergi in Paradis”, sa pot spune: “Doamne, nu ma lasa sa intru in Paradis pana cand si ultima persoana aflata sub raspunderea mea sacerdotala nu a intrat inaintea mea .“ (Padre Pio)

 

“O Doamne, te rog sa trimiti peste mine pedepsele pregatite pentru sufletele din Purgator; inmulteste-le asupra mea pana cand mantuiesti si salvezi pacatosii si eliberezi cat mai curand sufletele din Purgatoriu.” (Padre Pio)

 

„Bucură-te, că nu îmbrăcămintea ci trupul tău ne-ai lăsat nouă;

Bucură-te, că trupul tău ne-ai lăsat nouă ca un adăpost sfințit;
Bucură-te, că, întâmpinând moaștele tale, săltăm cu duhul;
Bucură-te, că, sărutându-le, luăm binecuvântare;
Bucură-te, că atingându-le, ne umplem de sfințenie;
Bucură-te, că, apropiindu-ne de dânsele, de boli ne tămăduim;
Bucură-te, că, închinându-ne lor, din primejdii ne izbăvim;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!”

(Acatistul Sf Dimitrie Basarabov)

[Bdi]

Sa ne reamintim ce reprezinta Moastele sfintilor si puterea lor. Pentru aceasta, iata un interviu cu Parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa:

   – Sfintele moaste sunt cinstite cu mare evlavie de romanii credinciosi. De ce? Pentru ca asa au fost invatati sau pentru ca simt ca le sunt de ajutor?
   – Imi aduc aminte ca inainte de a fi arestat, in timpul comunistilor, moastele erau mai putin cautate de credinciosi decat astazi. Moastele sunt corpuri neputrezite ale sfintilor. Aici e o intreaga teorie despre neputrezirea trupurilor. Dumnezeu inzestreaza cu un anumit dar, chiar si dupa moarte, persoanele care au o viata spirituala inalta. Dar nu insist in privinta aceasta. Vreau doar sa spun ca exista o relatie stransa intre sufletul sfantului si moastele pe care le veneram. Este bine sa le cinstim. Neindoios ca aceasta sete de veneratie a moastelor tine si de o anumita relatie care se stabileste intre credinciosul care se roaga sfantului si sfantul respectiv. Sunt convins ca fiecare credincios isi da seama ca nu moastele in sine aduc vindecari, sau consolari, ori scapari de necazuri, ci sfantul, prin harul pe care Dumnezeu i l-a dat, poate sa opereze prin acele particele de moaste. Daca exista persoane care cred ca moastele fac bine, nu Dumnezeu Insusi, inseamna ca au cazut intr-un exces, foarte aproape de idolatrie.
   – Daca sfantul lucreaza prin harul capatat de la Dumnezeu, si nu prin moaste sau prin icoana – numita in popor „facatoare de minuni” -, n-ar fi mai bine sa ne rugam direct sfantului, fara sa mai mergem dinaintea moastelor si icoanelor?
   – Sunt oameni care fac si lucrul asta. In primul rand, conteaza rugaciunea, dar este de folos si contactul cu sfintele moaste sau cu icoanele. Pentru ca omul are nevoie de anumite trepte pentru ridicarea in viata sa spirituala. Relatia cu sfantul se stabileste mai bine asa, in mod personal. Parintele Staniloae se intreba: „Cum se face ca un milion de oameni se roaga unui sfant, iar sfantul le raspunde tuturor?”. Explicatia este ca sfintii primesc de la Dumnezeu darul de a asculta in acelasi timp un milion de rugaciuni, de a face distinctia si de a le da ajutor tuturor. Prezenta moastelor este, insa, pentru cei mai multi, certitudinea ca minunea este posibila. Atata vreme cat vezi trupul neputrezit al unui sfant, inseamna ca acela poate sa te ajute. Am constatat ca, indiferent daca esti credincios sau ateu, nevoia de miracol este la fel de mare. In Occident, vrajitoarele si ghicitoarele sunt la mare cautare. Este o ratacire pentru noi, oamenii, nascocita de diavol, pentru a satisface setea noastra de miracol. Probabil ca si aici, in tara, sunt oameni care merg la moaste, dar si la vrajitoare. Este un amestec neingaduit.
   – Parinte, dar daca oamenii sunt atasati de moastele sfintilor, de ce majoritatea dau buzna sa se inchine dinaintea moastelor doar la hramuri? E mai mare harul sfantului atunci?
   – Nu, dar noi ne legam de anumite date, de aniversari si comemorari. Oamenii cred ca atunci puterea sfantului creste. Si cred ca au dreptate pana la urma, caci nadejdea si credinta oamenilor e mai mare atunci si sfantul raspunde altfel. Cand eram profesor la Seminar, studentii si elevii faceau de garda la sfintele moaste din biserica noastra, pentru a pastra ordinea celor care doreau sa se inchine la ele. Intr-una din zile, un baiat care facea de garda, foarte destept si curat, pe care il consideram cu multa credinta, a venit la mine si mi-a spus: „Parinte, acuma cred”. Asistase la o minune: o femeie paralizata a fost vindecata de Sfantul Dumitru. Deci, minunea este facuta nu numai pentru cel vindecat, ci si pentru cei care sunt de fata. Apoi, rugaciunea comuna, care se face la o astfel de praznuire, este mai ascultata de Dumnezeu decat cea individuala, pentru ca se creeaza o emulatie spirituala in care sufletul este mai adanc implicat. Si sigur ca raspunsul este pe masura credintei noastre. Oamenii se aduna si se incurajeaza in spirit, fara sa stie, pentru credinta, pentru venerarea moastelor. Important este insa ca oamenii sa nu-si faca idol. Sa nu uite ca dincolo de moaste este Sfantul si, mai ales, este Dumnezeu, care ii da putere sfantului si care face ca minunea sa se realizeze. Se stie ca acolo unde credinta se bazeaza exclusiv pe minuni, nu este credinta tare. Dar de multe ori, printr-o minune, se realizeaza convertiri, unele chiar dramatice.
   – Cum realizam ca suntem dinaintea unor moaste?
   – Moastele sunt consacrate de Biserica, asta e garantia. Vindecarile sau intoarcerea la credinta sunt consecinte ale acestui fapt, ca moastele sunt consacrate de Biserica.
   – Dar daca ne aflam in fata ramasitelor pamantesti, neputrezite, binemirositoare si chiar facatoare de minuni ale unui om care inca nu a fost canonizat de Biserica?… Cum se intampla cu trupul Parintelui Ilie Lacatusu din Giulesti, care are toate semnele sfintelor moaste, dar Parintele nu e canonizat. Sunt sfinte moaste sau nu?
   – Sunt moaste daca sunt implinite toate canoanele si fac minuni. Insa constatarea Bisericii este importanta si ea vine prudenta, dupa ce se verifica toate semnele. Nu e rau ca se intampla astfel.
   – Parintele Iustin Parvu, staretul Manastirii Petru Voda – Neamt, a atras atentia ca tara este plina de sfinte moaste nerecunoscute de Biserica. Si spune Sfintia Sa ca si din aceasta pricina ne bate Dumnezeu. Parintele Iustin a aratat ca in gropile comune unde au fost depuse trupurile detinutilor politici morti pentru credinta in Cristos, asa cum este cea din Rapa Robilor de la Aiud, sunt sfinte moaste. De altfel, Parintele Iustin a luat de acolo mai multe ramasite pamantesti si le-a depus intr-o racla in biserica manastirii. Cum ne raportam la aceste ramasite pamantesti ale unor oameni martirizati pentru credinta lor?
   – Ierarhii Bisericii Ortodoxe Romane nu au curaj sa declare ca ramasitele pamantesti ale fostilor detinuti politici ucisi pentru Cristos in temnita sunt moaste. De altfel, la Patriarhie au fost depuse mai multe dosare de canonizare, cum e cel al Parintelui Ilie Lacatusu, despre care eu cred cu tarie ca este sfant, sau cel al lui Valeriu Gafencu. Si Sinodul nu s-a pronuntat. In majoritate, fostii detinuti politici au fost legionari, si ierarhii se tem ca gestul lor sa nu fie interpretat politic. Trebuie sa ne raportam cu intelepciune si cu atentie. Daca Dumnezeu vrea, prin sfinti, chiar necunoscuti sau nerecunoscuti de noi, ne poate face bine.
   – Am constatat ca in Bucuresti sunt multe biserici care au moaste de la acelasi sfant. Cum se intampla ca din trupul unui sfant sa ajunga moaste la mai multe biserici?
   – In general, cei care au in grija trupul unui sfant, in momentul in care o biserica solicita o particica, dau. Si se intampla ca preotii, cand afla ca la cutare biserica s-au adus sfinte moaste ale unui anume sfant, sa incerce sa obtina si ei particele. Unele moaste au fost cumparate si depuse in anumite biserici. Dar daca trupul intreg ramane neputrezit, in general este pastrat astfel. Trupul Sfantului Nectarie a fost neputrezit timp de 20 de ani, dupa care carnea a disparut si a ramas numai scheletul. Cei care il aveau in grija au inceput sa dea particele. Putrezirea lui a starnit unele deceptii, sunt persoane care s-au gandit ca Dumnezeu nu a lasat sfintenia in el. Preotii au stabilit insa ca Dumnezeu a lasat asa ca particele din Sfantul Nectarie sa mearga in toata lumea, iar prin puterea divina sa faca minuni.
   – Nu exista pericolul sa se faca un comert cu moaste?
   – Ei, si sfintii sunt supusi unui risc, unor obiceiuri ale noastre… (zambeste). Eu ma gandesc ca poate sfantul s-a rugat la Dumnezeu sa ajunga, chiar si cumparat pe bucatele, in anumite locuri unde oamenii au mai multa nevoie de el.
   – Cineva din afara ortodoxiei ar putea considera un ritual barbar aceasta impartire a trupurilor unor morti, chiar daca sunt sfinti…
   – Daca trupul ramane intr-un singur loc, se restrang posibilitatile pentru ca o mare masa de oameni sa aiba parte de lucruri minunate, de ajutor si mangaiere. Nu toata lumea poate calatori sa se roage la racla cu sfintele moaste ale unui sfant anume, care i-ar putea fi de ajutor.
   – In multe biserici din Bucuresti sunt cinstite, aproape la fel de mult ca sfintele moaste, bucatele din straiele purtate de vreun sfant…
   – Este o greseala. Nu vreau sa spun ca hainele acelea n-au impregnate in ele o anumita putere divina, dar nu sunt ca moastele. Nu cred ca ele pot vindeca. Cel mult, il ajuta pe om sa aiba o legatura mai buna cu sfantul respectiv si cu Dumnezeu.
   – O biserica, adica o cladire, nu o comunitate de credinciosi, este mai buna, mai puternica, mai de folos oamenilor daca adaposteste sfinte moaste?
   – Sfantul lucreaza in sensul acesta: oamenii insisi sunt stimulati sa vina la biserica si sa creada. Dar toate bisericile sunt pline de har, iar Dumnezeu este pretutindeni, nu numai unde sunt moaste. Nu toti sfintii devin moaste. Dumnezeu lucreaza prin diverse haruri pe care le pune in anumiti oameni. Moastele sunt numai un fel de manifestare a divinitatii.
   – Sfintia Voastra va amintiti mari minuni care au impresionat mase de oameni in Romania?
   – Minuni au fost multe, cum e si aceea cu elevul meu, despre care v-am spus, dar nu se face publicitate si este mai bine asa. Sa nu fie un fel de orgoliu al bisericilor care au sfinte moaste si unde se intampla minuni. Daca e publicitatea prea mare si vanzoleala prea multa, nu e bine.
   – Sfintiei Voastre vi s-a intamplat vreo minune?
   – Da. Odata, prin anul 1972 sau ‘73, am fost cu elevii mei de la Seminar la Biserica Sfantul Gheorghe, unde este depusa mana Sfantului Nicolae. Dupa ce am trecut toti si ne-am inchinat in fata raclei, mana sfantului a inceput sa raspandeasca adiere de buna mireasma. Pana atunci nu mirosea si am socotit asta ca un semn din partea sfantului. Poate ca-mi prevestea ce mi se va intampla sau poate ca era bucuria sfantului ca elevii aceia erau potriviti sa fie buni preoti.
   – La finalul acestui interviu, pentru care va multumesc, sa ajungem la o concluzie: ce trebuie sa stie un crestin ortodox despre cinstirea sfintelor moaste si despre inchinarea la icoane?
   – Toate sunt trepte, doar trepte in urcusul catre Dumnezeu. Crestinul nu trebuie sa se limiteze la rugaciunea dinaintea moastelor ori chiar la rugaciunea catre sfantul invocat. Crestinul sa fie constient ca Dumnezeu Insusi lucreaza prin sfinti si raspunde rugaciunilor facute la icoane sau la moaste. Altminteri, va fi foarte aproape de idolatrie. Pericolul e foarte mare, mai ales pentru oamenii care sunt adanc credinciosi, dar nu au o baza a intelegerii lui Dumnezeu.

Revenind la tilul articolului, consider ca daca va aflati intr-o tara preponderant catolica si acolo stiti ca exista lacasuri ale lor cu MOASTE ale unor SFINTI recunoscuti de ORTODOXIE, cum ar fi Sfantul Nicolae, sa mergeti sa le sarutati. Evident, fara a mai saruta si ce statuete au ei pe acolo si fara a participa la slujba. Acesta nu este ecumenism, impotriva caruia cititorii acestui blog stiu foarte bine ca lupt. Dar moastele sunt moaste si noi la ele mergem, indiferent unde s-ar afla ele.

[Bdi]

V. si:

https://saccsiv.wordpress.com/2016/08/04/atentie-mare-faptul-ca-sfi...

[Bdi]

Moaste, igiena si sfintenie

Developed by ActiveSoft

        Iti vine greu sa-ti pui buzele pe o bucata de craniu galbena si lustruita, care se iveste prin ferestruica vreunei racle din cine stie ce biserica, pentru ca iti imaginezi tot felul de lucruri. Vezi, de exemplu, in fata ochilor portretul ipotetic al celui mort. Il vezi intins pe nasalie, iti imaginezi ca el s-a descompus treptat si ca tot ce a mai ramas e teasta pe care o privesti. Nu te poti impiedica sa nu-ti pui problema si din perspectiva sanitara: cat de igienic poate fi sa saruti niste oase pe care cu siguranta nimeni nu le-a dezinfectat vreodata?

Raspunsul pe care orice teolog si orice crestin ti-l dau la aceasta intrebare este acela ca acolo unde e sfintenie, nu e boala (valabil si in cazul sarutarii icoanelor sau al impartasirii cu aceeasi lingurita). Daca nu poti accepta acest raspuns, inseamna ca deschidem alte discutii, legate de sfintenia unor moaste sau unor icoane, respectiv de transformarea reala a painii si a vinului in Trupul si Sangele lui Hristos, in Sfanta Impartasanie. Acest demers este, insa, imposibil in limitele unui simplu articol.

Noi credem ca anumiti crestini au fost rasplatiti de Dumnezeu pentru viata si faptele lor, asa incat dupa moarte ramasitele lor trupesti se fac purtatoarele unor binefaceri materiale si spirituale pentru cei vii.
Credinciosii isi exprima deseori evlavia fata de Dumnezeu si sfintii Lui inchinandu-se la icoane si sarutand moaste, impartasindu-se, astfel, de aceste binefaceri. Desigur, inchinarea in sine este un lucru dificil, pentru ca presupune infrangerea unui orgoliu launtric, care il impiedica pe om sa recunoasca meritele unui sfant sau maretia lui Dumnezeu. Daca se mai adauga si sila tematoare de a pune buzele pe oasele sfantului, atunci inchinarea devine aproape imposibila. Pe de alta parte, inchinarea devine inautentica si atunci cand este rezultatul unei simple „vanatori“ de har vindecator. Facuta, insa, in incredintarea simpla si calda a faptului ca Dumnezeu lucreaza si prin sfintii Lui, inchinarea este un foarte firesc gest tamaduitor de suflete si poate de trupuri, departe de orice suspiciune de imbolnavire. Este o chestiune de CREDINTA, pur si simplu.

Desigur, credinta nu este oarba! Nicaieri in Biblie sau in invataturile Bisericii Ortodoxe nu scrie: „Crede si nu cerceta!“. Expresia aceasta prosteasca este o inventie atribuita Bisericii de catre inamicii ei si nu are nici o relevanta in viata unui credincios. Orice bun crestin poate cerceta si poate intreba (Sf. Parinti spuneau ca „cel ce vrea sa se mantuiasca, cu intrebarea sa calatoreasca“), iar in cazul moastelor, cercetarea inseamna a simti tu insuti binefacerile lor. Chiar si o apropiere neincrezatoare de oasele unui sfant poate da rod; cata vreme noi facem un pas, Dumnezeu face zece. Totul se rezuma la a face acest pas, lasand deschisa portita, in ciuda indoielii sau a retinerii. 

Nu poti invata inchinarea despicand firul in patru la vreo sueta, dupa cum nu poti invata sa inoti dand din maini in aer, pe mal. La un moment dat, trebuie sa intri in biserica, respectiv sa te arunci in apa. Daca vrei, desigur. Parintii Bisericii spun ca iadul nu este facut pentru cei pe care nu-i vrea Dumnezeu (pentru ca Dumnezeu ii vrea pe toti, dar nu-i obliga), ci pentru aceia care nu-L vor pe Dumnezeu. Poti alege, asadar...

                                                       Cristian TABARA

                                               Lumea Credintei, anul II, nr 4(9)