S-a descoperit alfabetul dacic!

[altmariusistoric]

O carte veche de 1.000 de ani, pastrata la Budapesta, rastoarna toate teoriile istorice despre cultura stramosilor nostri
Dacii scriau de la dreapta la stanga, iar citirea se facea de jos in sus
De la daci nu au ramas izvoare scrise. Prea putine se stiau despre locuitorii zonei carpato-dunarene, dupa retragerea romanilor. O carte veche de aproape 1.000 de ani, pastrata la Budapesta, rastoarna teoriile istoricilor. Manuscrisul cuprinde primele documente scrise in aceasta perioada istorica. A fost scrisa cu caractere dacice, de la dreapta la stanga, si se citeste de jos si in sus.
Vorbeste despre despre vlahi si regatul lor. Multi au incercat sa descifreze Codexul Rohonczi, dar n-au putut. Arheologul Viorica Enachiuc a tradus, in premiera, filele misteriosului manuscris.

[silvian dobre]

cand vom lua contact cu acest manuscris ?

[Nemes Constantin]

Parerile sunt impartite si va dau exemplul de mai jos.
Detin cartea Vioricai Enachiuc , carte care contine si fotocopiile codexului.
Le voi face cateva fotografii si le voi posta, cand voi avea timp.
Inca din momentul in care a aparut cartea, am avut dubii cu privire la corectitudinea "traducerii"
Cartea I incepe cu "Juramantul tinerilor blaki", deci nu are de-a face cu dacii sau cu scrierea lor.Se stie cu certitudine ca dacii nu au avut cultura scrisa , ca nu aveau un alfabet propriu,i ar informatia era transmisa pe cale orala. Putinii care stiau sa scrie utilizau scrierea greaca sau romana. Se pare ca Ovidiu a incercat sa scrie in limba daca, dar textele nu s-au pastrat, sunt doar amintite in alte poeme.
Problema este ca noi ne-am dori sa fi avut dacii si scriere, dar nu a fost sa fie. Cert este ca ei au avut o limba proprie.

Nu trageti in ambulanta
Autor: Dan UNGUREANU despre cartea autoarei:
Viorica ENaCHIUC
Rohonczi Codex: descifrare, transcriere si traducere
Editura Alcor, 2002, 400.000 lei


Autoarea

Viorica Mihai, casatorita Enachiuc, a absolvit in 1966 Facultatea de Filologie, Romana-Istorie, la Iasi. A lucrat ca arheolog. A primit o bursa la Roma, in 1983, pe probleme de arheologie si lingvistica istorica. In 1982 a auzit de existenta Codexului Rohonczi. Directorul Institutului de studii istorice si social-politice (de pe linga CC al PCR) Ion Popescu-Puturi, (ideolog de sinistra memorie) i-a facut o copie dupa codex si i-a „incredintat-o“ spre studiu.
Dupa cercetari preliminare, Viorica Enachiuc a publicat un articol despre codex in Analele de Istorie (ale Institutului de studii istorice si social-politice de pe linga CC al PCR) in numarul 6/1983. Arata ea acolo ca a fost scris codexul in latina vulgara, in sec. XI-XII, cu caractere mostenite de la daci. Si da si citeva pagini traduse.

Pina aici am parafrazat continutul paginii de garda a cartii. Parantezele imi apartin.
Am citit respectivul articol. Inghesuit intre unul despre miscarea muncitoreasca interbelica si unul despre rolul conducator al PCR in lupta etc. s.a.m.d., articolul cuprinde citeva pagini traduse din codex. Practic, autoarei nu i-a luat nici un an descifrarea scrierii si a limbii. Publicarea intregii carti n-a fost decit o chestiune de timp. Si a aparut cartea – 850 de pagini in octavo, cu coperta, supracoperta si finantare de la Ministerul Culturii. Publicarea ei a fost recomandata de barbati cu titluri academice, profdirdoci: Ariton Vraciu prof. univ. dr. lingvist din Iasi, in 1983, unu’ Ioan Chitimia prof. univ. dr. doc., si unu’ Pandele Olteanu, slavist, Universitatea Bucuresti, prof. univ. dr. doc., prin 1990. Cele trei recomandari apar in postfata cartii. Nici un cunoscator de latina, de prisos s-o spunem, printre cei care gireaza cercetarile doamnei Enachiuc.


Manuscrisul

Autoarea e suficient de onesta sa-l descrie. Codex Rohonczi e scris pe hirtie, al carei filigran, o ancora incadrata intr-un cerc, sub o stea cu sase raze, a permis si datarea: conform catalogului de filigrane al lui Briquet, e vorba de hirtie din Italia de nord, produsa intre 1529-1540. Cartea are 224 foi de 12/10 cm, cu text intr-o scriere necunoscuta, cu 150 de semne diferite, de la dreapta la stinga, si citeva miniaturi destul de primitive. Manuscrisul isi face aparitia abia in 1838, cind Gusztav Batthyany il doneaza Academiei de stiinte a Ungariei – cum de nu e pomenit in nici un catalog, timp de trei secole dupa presupusa sa scriere? E scris dupa 1500 – cine sa-l fi copiat, intr-un alfabet nefolosit, intr-o limba necunoscuta? Autoarea depaseste apoi orice limita cind afirma ca e scris de jos in sus. Or, bunul-simt insusi ne spune ca nu se poate scrie astfel, fiindca mina care scrie ar sterge rindurile deja scrise, minjindu-le. Nu exista in toata istoria scrisului vreun scris de jos in sus. Alfabetul, „dac“ desigur, are 150 de semne – totusi, autoarea nu foloseste nici 20 de sunete in transcrierea fonetica. Manuscrisul e frust, cu desene rizibile, in alb si negru1 – si asta, intr-o epoca in care copistii lui Stefan cel Mare si cei ai lui Matei Corvinul rivalizau in rafinament.


Limba manuscrisului

Limba in care e scrisa cartea ar fi latina vulgara din secolele XI-XII – pe atunci se vorbea deja romana comuna, stim asta comparind romana si aromana, fondul lor comun seamana bine cu limba care va fi fost vorbita in secolul al XI-lea. Autoarea ofera un ingrijorator „dictionar latin vulgar-roman“ la finele cartii – latina vulgara din secolul XII, care n-are nici un cuvint comun cu romana din secolul XV, pe care o cunoastem!
Faptul ca a lucrat la manuscris si la traducere 20 de ani, intre 1982, cind primeste manuscrisul, si 2002, cind apare cartea, e inexact: articolul aparut in 1983 demonstreaza ca inca de pe atunci avea autoarea idei clare despre scrierea si limba codexului. In schimb, nu i-au ajuns cei 20 de ani de munca pentru ca sa ofere o echivalenta a numitului alfabet si o gramatica minimala a inchipuitei „latine vulgare“. Dam mai jos citeva mostre de traducere:
„Prielnic in traire, din nou sa strigi datator! Iubire aleasa, matur de a merge cu cavaleria, sa traiesti plecarea!“ (p. 7); „Departezi blestemul nereidei catre iad.“ (p. 35); „Cu adevarat a arata brazdare.“ (p. 37); Ater iris imiuoi nectani = „curcubeu spaimintator patrunde spre a ucide“ (p. 143); „Pe acei unguri sa spadasesti.“ (sic! p. 143); „Fie ca am spalat lovind, sprijinul sporind, lupta am unit!“ (p. 57)
Fie ca am spalat lovind, sprijinul sporind – fie ca am lovit spalind, sporul sprijinind – tot aia este...
Restul cartii e cam la fel.

Totul se petrece intr-o tara ipotetica, condusa de unul Vlad: singurele localitati ale tarii lui sint Ineul, Aradul, Olbia si Dridu (exista un sat cu acest nume, linga Bucuresti, pe unde a facut sapaturi Viorica Enachiuc); mai figureaza Nistrul si Tisa, apoi Raraul. Dar cel mai frecvent figureaza Raraul si Ineul. Si Dridu. Alea trebuie aparate, cam asta e ideea textelor din carte.
Textul manuscrisului e neintrerupt. Autoarea simte insa nevoia de a pune subtitluri: unele sint discursuri ale acestui Vlad, altele, solii ale lui Alexie Comnenul adresate primului, ale lui Robert al Flandrei, ale lui Constantin Ducas. Nu conteaza ca in Alexiada, biografia lui Alexie Comnenul, Ana Comnena nu pomeneste nicidecum de asemenea solii adresate vreunui Vlad ; ca nici in documentele referitoare la Robert de Flandra, Ducas, si nicaieri in alta parte nu e pomenit vreun Vlad. El exista, si gata. Nu conteaza ca n-are capitala, ca localitatile cele mai frecvent pomenite sint Ineul si Dridu. Vlad e puternic.

Ce-i cere Constantin Ducas lui Vlad? „Er sibid irarau rar rad tisa = mergi la Rarau, mai ales rade la Tisa“ (p. 259). Cam mare teritoriul stapinit de Vlad acesta !
Apar si diverse popoare daunatoare – uzii, cumanii, ungurii – si gotii, despre care stiam ca disparusera deja in secolul al VI-lea. Ei, nu-i asa: gotii ii trimit o solie numitului Vlad, in 1101. Mai apar si niste oameni galbeni: „ikter eua = oamenii galbeni striga“; „a glivi reden = pe cei galbeni stapinind“; „liviso ala iucet iustis = pe cei galbeni ii bate cavaleria cu dreptate“. Anii, in manuscris, sint numarati dupa Christos, fara ca autoarei sa-i pese ca in epoca se folosea cronologia de la facerea lumii.


Concluzii

Nimic nu se potriveste din cele avansate de autoare. Manuscrisul e cu siguranta o contrafacere tirzie. Autoarea nu publica nici regulile folosite de ea in transliterare, nici gramatica ipoteticei sale „latine vulgare“. Ofera in schimb facsimilul manuscrisului si un ingrijorator vocabular latin vulgar-roman. Textul traducerii ar fi facut deliciul dadaistilor, caci aduce cu dicteul automat visat de Tristan Tzara.
Ei, si ce-i cu asta?, veti spune. Nu e nici prima, nici ultima apucata de la noi, si sint sute adeptii – era sa spun „tovarasii de boala“ – ai lui Napoleon Savescu, animatorul unui halucinant Congres international de dacologie; emulii din salonul lui Pavel Corut sint la fel de numerosi. Ambuscati „e“ peste tot...

Alarmante sint, insa, vocile care cautioneaza aceasta patologica impostura. Alde Ariton Vraciu, Chitimia si Pandele Olteanu au murit, mi se pare, cam o data cu orinduirea care le daduse titluri academice si statut social; cu atit mai bine pentru ei, fiindca ar fi trebuit sa dea seama in fata respectivelor Universitati pentru aiurelile pe care le-au girat.
Impostura dacomaniei si paranoia protocronismului n-au disparut, din pacate, o data cu funestul regim. G. C. Paunescu a sustinut, din banii lui, fantasmagoricele congrese ale lui Savescu; iar televiziunea i-a facut, desigur, propaganda. Acum, cu acest aiuritor Rohonczi Codex, Ministerul Culturii este cel care finanteaza publicarea unei carti atinse de paranoia, iar Televiziunea nationala acorda doua lungi ore de interviu autoarei. E de crezut ca atit generozitatea Ministerului Culturii, si cea a Televiziunii vor fi fost puse in miscare de vechi retele securiste, la fel de eficiente acum ca inainte. E gretos ca CNA-ul n-a gasit nimic de spus impotriva emisiunilor; si, mai ales, ca banii care se puteau da pentru publicarea unor carti de istorie cinstite s-au risipit pe publicarea acestei maculaturi.
Asemenea deliruri sistematizate exista in toata lumea. Insa numai la noi sint sustinute de retele influente si bogate, care pot crea o legitimitate factice, scurt-circuitind consensul specialistilor, fie istorici, fie lingvisti, fie paleografi. E destul ca cineva sa flateze frustrarea talimba a unora ca fratii Paunescu, finantatorii lui Napoleon Savescu. Celalalt mare magnat al economiei romane, Iosif Constantin Dragan, e si el un corifeu al tracomaniei. Trecutul securist, averile vechi/recente si dacomania sint legate intre ele si se sprijina. Acesti oameni influenti polueaza cu banii lor pina si riurile linistite ale dezbaterii stiintifice.

P.S. Romanticul secol XIX e celebru pentru gustul sau medieval: atunci cind oamenii n-au gasit antichitati, le-au facut singuri; de la cintecele lui Ossian la „ruinurile“ factice de la curtile printilor rusi, veacul e plin de falsuri pioase. Ungaria e o tara in care contrafacerile au fost numeroase: un anume Kálman, in secolul al XIX-lea, a produs el singur un numar de documente medievale din care o parte, pare-se, trec si azi drept autentice. Din fericire, tot in Ungaria a aparut reactia opusa, spiritul ironic: Istoria prostiei omenesti a fost scrisa de un maghiar, Rath-Vegh István.
Departe de mine sa neg interesul intrinsec al cartii: deschisa la-ntimplare, citita de-a-ndoaselea, pe luna plina, la trei rascruci, ea vindeca de bubat, de gilci, de nabadai, de buba-neagra. De deochi, de dambla, de orbu-gainii, de trinji si de opaceala e buna mai ales aia cu: „Identi uzia iu eta ereuai. Ik ira as. Si anecti iradires. Iuniki usus visti imikn. Ercisca siccin. Imudir goti venot = Adesea uzii merg si naruie. Loveste furia unitar! Daca ne unim ai rade. Mergi mai ales folositor, ai vazut pe aceia lovind. Secarea impartirii. Fara stapinire gotii sa vina!“.

________
1. Imi vin in minte, ca asemanare stilistica, doar caricaturile din Romania Mare.

[Nemes Constantin]

Codexul Rohonczi, a suscitat multe dezbateri si mult efort pentru a fi tradus. Exista si posibilitatea sa nu poata fi tradus niciodata, deoarece poate sa nu reprezinte o scriere sau un document codificat, ci pur si simplu un experiment al cuiva, care s-a pastrat pana la noi. Incercarea de a crea o noua limba nu isi are originile in incercarea de a crea esperanto...
In privinta cartii din care am postat cateva imagini pentru lamurirea privitorilor, pot spune ca nu parerile unor specializati in domeniu m-au facut sa nu consider traducerea ca fiind corecta, dar parerea mea nu conteaza, pentru ca nu sunt specializat in domeniu.
Vizionare placuta!

[altmarius]

In mod sigur, dl. Nemes a desfiintat cu argumente perfect intemeiate din punctr de vedere stiintific aberatiile proferate in ultimele decenii de ideologii lui Ceausescu (Iosif Constantin Dragan, Ion Popescu-Puturi), si reluate in ultimii ani de asa-zisi istorici care utilizeaza izvoare mai mult decit indoielnice. Sfatuiesc pe toti cititorii NINGului sa nu se lase manevrati de aceste aberatii pseudo-stiintifice - sunt prea putine materialele asa-zis gnostice, care pot schimba istoria, si, in orice caz ele nu se refera la daci, o populatie de pastori, care a lasat extrem de putine semne istorice (atentie, nu arheologice, acestea exista!). II multumesc domnului Nemes pentru punerea lucrurilor in matca lor fireasca.

[Andrei Brad]

Nu stiu cine este domnul Nemes Constantin si imi cer scuze pentru aceasta scapare in cazul in care este o mare somitate si trebuia sa faca parte din cultura mea generala. Mea culpa. Presupun doar, citind cele scrise, ca nu este un “profdirdoc”. Probabil pentru ca nu a reusit sa obtina aceste titluri sau pentru ca pur si simplu nu-l intereseaza. Oricum afiseaza un profund dispret fata de “profirdocii” pomeniti ca si cum aceste titluri ar fi niste boli grave , incurabile care te afecteaza mintal. Si asta doar pentru ca le-au obtinut in regimul comunist unde se presupune (in ziua de azi) ca toti cei ce aveau titluri si ajungeau la conducere erau neaparat handicapati mintali. Pentru ca cei normali nu se puteau afirma. Am mai auzit teoria asta. Din pacate jumatate din articol se face atac la persoana. Ceea ce este la mare moda in ziua de azi cand democratia te lasa sa dai cu noroi in oricine. In schimb nu mai intalnesti discutii oneste la subiect cu argumente pro si contra foarte clare si solide. Argumentul suprem este “cum bine se cunoaste”! Ma intristeaza sa vad cum sunt etichetati in fel si chip oameni care au facut greseala sa-si exprime un alt punct de vedere, diferit de cel oficial. Dar se pare ca si domnul Nemes a mostenit ceva din defunctul regim. Insistenta de a ridiculiza pe oricine nu este de acord de el. Democratia care ii da dreptul sa se exprime liber ar trebui sa-l si invete sa respecte parerile altora chiar daca nu este de acord cu ele si mai ales sa respecte persoanele care emit aceste pareri. Sa ramana doar o lupta de idei bine argumentate. De aceea, cu tot respectul pentru domnul Nemes am mari retineri in a-I accepta ideile. Iar in final , pentru un eventual atac la persoana, marturisesc ca sunt inginer, ceea ce ma “descalifica” in a emite o parere despre acest articol. Desigur doar cei cu studii aprofundate in domeniu detin adevarul iar ceilalti sunt “bolnavi”. Sa faca bine sa urmeze toti acelasi drum, fara cracnire, pentru ca asa trebuie. Alternativele sun nedorite ba chiar nocive. Daca s-ar fi gandit asa am fi ramas cu totii in pesteri asteptand sa trazneasca un copac pentru a avea foc sa ne incalzim. Imi cer scuze daca vreunul din cuvintele mele v-au jignit domnule Nemes dar cam asta am inteles din articol. As fi preferat sa gasesc doar argumente solide si sa vad o analiza lucida a documentului si nu a autorului. Cu stima.
Andrei Brad



Nemes Constantin a spus :

Parerile sunt impartite si va dau exemplul de mai jos.
Detin cartea Vioricai Enachiuc , carte care contine si fotocopiile codexului.
Le voi face cateva fotografii si le voi posta, cand voi avea timp.
Inca din momentul in care a aparut cartea, am avut dubii cu privire la corectitudinea "traducerii"
Cartea I incepe cu "Juramantul tinerilor blaki", deci nu are de-a face cu dacii sau cu scrierea lor.Se stie cu certitudine ca dacii nu au avut cultura scrisa , ca nu aveau un alfabet propriu,i ar informatia era transmisa pe cale orala. Putinii care stiau sa scrie utilizau scrierea greaca sau romana. Se pare ca Ovidiu a incercat sa scrie in limba daca, dar textele nu s-au pastrat, sunt doar amintite in alte poeme.
Problema este ca noi ne-am dori sa fi avut dacii si scriere, dar nu a fost sa fie. Cert este ca ei au avut o limba proprie.

Nu trageti in ambulanta
Autor: Dan UNGUREANU despre cartea autoarei:
Viorica ENaCHIUC
Rohonczi Codex: descifrare, transcriere si traducere
Editura Alcor, 2002, 400.000 lei


Autoarea

Viorica Mihai, casatorita Enachiuc, a absolvit in 1966 Facultatea de Filologie, Romana-Istorie, la Iasi. A lucrat ca arheolog. A primit o bursa la Roma, in 1983, pe probleme de arheologie si lingvistica istorica. In 1982 a auzit de existenta Codexului Rohonczi. Directorul Institutului de studii istorice si social-politice (de pe linga CC al PCR) Ion Popescu-Puturi, (ideolog de sinistra memorie) i-a facut o copie dupa codex si i-a „incredintat-o“ spre studiu.
Dupa cercetari preliminare, Viorica Enachiuc a publicat un articol despre codex in Analele de Istorie (ale Institutului de studii istorice si social-politice de pe linga CC al PCR) in numarul 6/1983. Arata ea acolo ca a fost scris codexul in latina vulgara, in sec. XI-XII, cu caractere mostenite de la daci. Si da si citeva pagini traduse.

Pina aici am parafrazat continutul paginii de garda a cartii. Parantezele imi apartin.
Am citit respectivul articol. Inghesuit intre unul despre miscarea muncitoreasca interbelica si unul despre rolul conducator al PCR in lupta etc. s.a.m.d., articolul cuprinde citeva pagini traduse din codex. Practic, autoarei nu i-a luat nici un an descifrarea scrierii si a limbii. Publicarea intregii carti n-a fost decit o chestiune de timp. Si a aparut cartea – 850 de pagini in octavo, cu coperta, supracoperta si finantare de la Ministerul Culturii. Publicarea ei a fost recomandata de barbati cu titluri academice, profdirdoci: Ariton Vraciu prof. univ. dr. lingvist din Iasi, in 1983, unu’ Ioan Chitimia prof. univ. dr. doc., si unu’ Pandele Olteanu, slavist, Universitatea Bucuresti, prof. univ. dr. doc., prin 1990. Cele trei recomandari apar in postfata cartii. Nici un cunoscator de latina, de prisos s-o spunem, printre cei care gireaza cercetarile doamnei Enachiuc.


Manuscrisul

Autoarea e suficient de onesta sa-l descrie. Codex Rohonczi e scris pe hirtie, al carei filigran, o ancora incadrata intr-un cerc, sub o stea cu sase raze, a permis si datarea: conform catalogului de filigrane al lui Briquet, e vorba de hirtie din Italia de nord, produsa intre 1529-1540. Cartea are 224 foi de 12/10 cm, cu text intr-o scriere necunoscuta, cu 150 de semne diferite, de la dreapta la stinga, si citeva miniaturi destul de primitive. Manuscrisul isi face aparitia abia in 1838, cind Gusztav Batthyany il doneaza Academiei de stiinte a Ungariei – cum de nu e pomenit in nici un catalog, timp de trei secole dupa presupusa sa scriere? E scris dupa 1500 – cine sa-l fi copiat, intr-un alfabet nefolosit, intr-o limba necunoscuta? Autoarea depaseste apoi orice limita cind afirma ca e scris de jos in sus. Or, bunul-simt insusi ne spune ca nu se poate scrie astfel, fiindca mina care scrie ar sterge rindurile deja scrise, minjindu-le. Nu exista in toata istoria scrisului vreun scris de jos in sus. Alfabetul, „dac“ desigur, are 150 de semne – totusi, autoarea nu foloseste nici 20 de sunete in transcrierea fonetica. Manuscrisul e frust, cu desene rizibile, in alb si negru1 – si asta, intr-o epoca in care copistii lui Stefan cel Mare si cei ai lui Matei Corvinul rivalizau in rafinament.


Limba manuscrisului

Limba in care e scrisa cartea ar fi latina vulgara din secolele XI-XII – pe atunci se vorbea deja romana comuna, stim asta comparind romana si aromana, fondul lor comun seamana bine cu limba care va fi fost vorbita in secolul al XI-lea. Autoarea ofera un ingrijorator „dictionar latin vulgar-roman“ la finele cartii – latina vulgara din secolul XII, care n-are nici un cuvint comun cu romana din secolul XV, pe care o cunoastem!
Faptul ca a lucrat la manuscris si la traducere 20 de ani, intre 1982, cind primeste manuscrisul, si 2002, cind apare cartea, e inexact: articolul aparut in 1983 demonstreaza ca inca de pe atunci avea autoarea idei clare despre scrierea si limba codexului. In schimb, nu i-au ajuns cei 20 de ani de munca pentru ca sa ofere o echivalenta a numitului alfabet si o gramatica minimala a inchipuitei „latine vulgare“. Dam mai jos citeva mostre de traducere:
„Prielnic in traire, din nou sa strigi datator! Iubire aleasa, matur de a merge cu cavaleria, sa traiesti plecarea!“ (p. 7); „Departezi blestemul nereidei catre iad.“ (p. 35); „Cu adevarat a arata brazdare.“ (p. 37); Ater iris imiuoi nectani = „curcubeu spaimintator patrunde spre a ucide“ (p. 143); „Pe acei unguri sa spadasesti.“ (sic! p. 143); „Fie ca am spalat lovind, sprijinul sporind, lupta am unit!“ (p. 57)
Fie ca am spalat lovind, sprijinul sporind – fie ca am lovit spalind, sporul sprijinind – tot aia este...
Restul cartii e cam la fel.

Totul se petrece intr-o tara ipotetica, condusa de unul Vlad: singurele localitati ale tarii lui sint Ineul, Aradul, Olbia si Dridu (exista un sat cu acest nume, linga Bucuresti, pe unde a facut sapaturi Viorica Enachiuc); mai figureaza Nistrul si Tisa, apoi Raraul. Dar cel mai frecvent figureaza Raraul si Ineul. Si Dridu. Alea trebuie aparate, cam asta e ideea textelor din carte.
Textul manuscrisului e neintrerupt. Autoarea simte insa nevoia de a pune subtitluri: unele sint discursuri ale acestui Vlad, altele, solii ale lui Alexie Comnenul adresate primului, ale lui Robert al Flandrei, ale lui Constantin Ducas. Nu conteaza ca in Alexiada, biografia lui Alexie Comnenul, Ana Comnena nu pomeneste nicidecum de asemenea solii adresate vreunui Vlad ; ca nici in documentele referitoare la Robert de Flandra, Ducas, si nicaieri in alta parte nu e pomenit vreun Vlad. El exista, si gata. Nu conteaza ca n-are capitala, ca localitatile cele mai frecvent pomenite sint Ineul si Dridu. Vlad e puternic.

Ce-i cere Constantin Ducas lui Vlad? „Er sibid irarau rar rad tisa = mergi la Rarau, mai ales rade la Tisa“ (p. 259). Cam mare teritoriul stapinit de Vlad acesta !
Apar si diverse popoare daunatoare – uzii, cumanii, ungurii – si gotii, despre care stiam ca disparusera deja in secolul al VI-lea. Ei, nu-i asa: gotii ii trimit o solie numitului Vlad, in 1101. Mai apar si niste oameni galbeni: „ikter eua = oamenii galbeni striga“; „a glivi reden = pe cei galbeni stapinind“; „liviso ala iucet iustis = pe cei galbeni ii bate cavaleria cu dreptate“. Anii, in manuscris, sint numarati dupa Christos, fara ca autoarei sa-i pese ca in epoca se folosea cronologia de la facerea lumii.


Concluzii

Nimic nu se potriveste din cele avansate de autoare. Manuscrisul e cu siguranta o contrafacere tirzie. Autoarea nu publica nici regulile folosite de ea in transliterare, nici gramatica ipoteticei sale „latine vulgare“. Ofera in schimb facsimilul manuscrisului si un ingrijorator vocabular latin vulgar-roman. Textul traducerii ar fi facut deliciul dadaistilor, caci aduce cu dicteul automat visat de Tristan Tzara.
Ei, si ce-i cu asta?, veti spune. Nu e nici prima, nici ultima apucata de la noi, si sint sute adeptii – era sa spun „tovarasii de boala“ – ai lui Napoleon Savescu, animatorul unui halucinant Congres international de dacologie; emulii din salonul lui Pavel Corut sint la fel de numerosi. Ambuscati „e“ peste tot...

Alarmante sint, insa, vocile care cautioneaza aceasta patologica impostura. Alde Ariton Vraciu, Chitimia si Pandele Olteanu au murit, mi se pare, cam o data cu orinduirea care le daduse titluri academice si statut social; cu atit mai bine pentru ei, fiindca ar fi trebuit sa dea seama in fata respectivelor Universitati pentru aiurelile pe care le-au girat.
Impostura dacomaniei si paranoia protocronismului n-au disparut, din pacate, o data cu funestul regim. G. C. Paunescu a sustinut, din banii lui, fantasmagoricele congrese ale lui Savescu; iar televiziunea i-a facut, desigur, propaganda. Acum, cu acest aiuritor Rohonczi Codex, Ministerul Culturii este cel care finanteaza publicarea unei carti atinse de paranoia, iar Televiziunea nationala acorda doua lungi ore de interviu autoarei. E de crezut ca atit generozitatea Ministerului Culturii, si cea a Televiziunii vor fi fost puse in miscare de vechi retele securiste, la fel de eficiente acum ca inainte. E gretos ca CNA-ul n-a gasit nimic de spus impotriva emisiunilor; si, mai ales, ca banii care se puteau da pentru publicarea unor carti de istorie cinstite s-au risipit pe publicarea acestei maculaturi.
Asemenea deliruri sistematizate exista in toata lumea. Insa numai la noi sint sustinute de retele influente si bogate, care pot crea o legitimitate factice, scurt-circuitind consensul specialistilor, fie istorici, fie lingvisti, fie paleografi. E destul ca cineva sa flateze frustrarea talimba a unora ca fratii Paunescu, finantatorii lui Napoleon Savescu. Celalalt mare magnat al economiei romane, Iosif Constantin Dragan, e si el un corifeu al tracomaniei. Trecutul securist, averile vechi/recente si dacomania sint legate intre ele si se sprijina. Acesti oameni influenti polueaza cu banii lor pina si riurile linistite ale dezbaterii stiintifice.

P.S. Romanticul secol XIX e celebru pentru gustul sau medieval: atunci cind oamenii n-au gasit antichitati, le-au facut singuri; de la cintecele lui Ossian la „ruinurile“ factice de la curtile printilor rusi, veacul e plin de falsuri pioase. Ungaria e o tara in care contrafacerile au fost numeroase: un anume Kálman, in secolul al XIX-lea, a produs el singur un numar de documente medievale din care o parte, pare-se, trec si azi drept autentice. Din fericire, tot in Ungaria a aparut reactia opusa, spiritul ironic: Istoria prostiei omenesti a fost scrisa de un maghiar, Rath-Vegh István.
Departe de mine sa neg interesul intrinsec al cartii: deschisa la-ntimplare, citita de-a-ndoaselea, pe luna plina, la trei rascruci, ea vindeca de bubat, de gilci, de nabadai, de buba-neagra. De deochi, de dambla, de orbu-gainii, de trinji si de opaceala e buna mai ales aia cu: „Identi uzia iu eta ereuai. Ik ira as. Si anecti iradires. Iuniki usus visti imikn. Ercisca siccin. Imudir goti venot = Adesea uzii merg si naruie. Loveste furia unitar! Daca ne unim ai rade. Mergi mai ales folositor, ai vazut pe aceia lovind. Secarea impartirii. Fara stapinire gotii sa vina!“.

________
1. Imi vin in minte, ca asemanare stilistica, doar caricaturile din Romania Mare.

[altmarius]

Domnule Brad,
Am observat ca atitudinea dumneavoastra il dezavueaza doar pe dl. Nemes, desi si eu am avut o atitudine clar impotriva acestui codex, unul dintere falsurile istorice care exista cu miile pentru diferite epoci istorice. Aceste falsuri au fost create de-a lungul secolelor , si nu au putut insela decit nespecialisti, sau, mai rau, au inselat oameni cu anumite scopuri. Faptul ca brusc, s-a descoperit un alfabet dacic (care insa se citeste de la dreapta la stinga si... de jos in sus), ca dacii au fost navigatori si primii descoperitori ai Americilor si ... Japoniei! da nota de specializarea protocronistilor . Incepind cu Ovid Densusianu si terminind cu Napoleon Savescu (dar nu-l uitati pe Edgar Papu, altfel un redutabil... critic de arta!), tara noastra nu a fost lipsita de teorii fara un fundament istoric. De aceea, fara sa va inchipuiti ca fac un atac la persoana (chiar ma bucur sa putem discuta in contradictoriu, dar in termeni civilizati si prietenosi), va recomand cititi pe marii nostri istorici: C.C.Giurescu, A.D.Xenopol, Nicolae Iorga, C.Daicoviciu. Si chiar daca unii dintre ei au trait in vremea comunista, si-au respectat prea mult profesiunea pentru a o compromite (asa cum face de pilda, dl. Napoleon Savescu)

[Nemes Constantin]

Domnule Brad,
Deoarece vad ca ati intrat curand pe acet site, va urez bun venit si multe activitati in interesul general al culturii umane! Chiar daca inscrierea dumneavoastra pe acest site s-a datorat numai contrarii mele, scopul cultural al site-ului consider ca a fost atins.
Revenind la obiectul disputei, fac urmatoarele remarci:
1.O somitate poate gresi in evaluarea unei anume situatii, desi pregatirea si experienta nu ar trebuie sa ii permita acest lucru. Va incurajez sa fiti critic si la adresa somitatilor, daca evaluarea lor nu a tinut cont de elemente care pot schimba rezultatul evaluarii, presupunand ca somitatea sta bine cu logica.
2.Nu ma intereseaza nici un fel de titlu, pentru ca nu sunt decat un umil consumator de cultura! Ma culc si ma scol “cu cartea in mana” si asta ma face bucuros si multumit!
3.Nefiind o somitate, nu inseamna ca ceeace spun nu este corect, desi, nefiind perfect ,sunt supus greselii.
4.Accept critica de oriunde vine ea si in orice forma.Vorbele goale sau pline de rautate ma lasa indiferent, daca voi constata ca efortul de corectare a autorului este inutil, pentru ca ori nu poate rationa, ori bagajul de cunostinte este atat de superficial incat nu are cu ce opera.Am intalnit si cazuri in care argumentele nu aveau sens pentru ca in spatele rationamentelor se afla un interes pentru o anume concluzie.
5.Primul lucru pe care l-am invatat la scoala este sa citesc atent problema, pentru a o putea rezolva corect. O problema necitita corect are o rezolvare gresita sau poate sa nu aiba rezolvare.Dumneavoastra nu ati citit corect problema si ati si intuit rezolvarea!
5a)Am afirmat ca parerile sunt impartite si am dat exemplul pe care il criticati dumneavoastra, ca fiind un exemplu de contrazicere a afirmatiei autoarei ca a descoperit alfabetul dacic ! Daca argumentele exemplului dat de mine nu v-au convins, va pot da mult mai multe argumente , care pe mine m-au convins, ca dacii nu au avut un alfabet si deci o scriere proprie.Dar nu am intentionat sa conving pe cineva de convingerile mele, ci doar sa atrag atentia asupra unei situatii: daca mai multi doctori pun acelasi diagnostic, exista totusi sanse ca acesta sa fie gresit!
5b)Autorul articolului care v-a deranjat, este un tanar (vreo 40 de ani) profesor in cadrul Facultatii de Litere a Universitatii din Timisoara, specialist in paleografie greaca si latina.
Ii puteti transmite direct dumnealui observatiile si sugestiile dumneavoastra privind interpretarea Codexului.
5c)Deoarece promisesem vizitatorilor paginii ca voi posta cateva fotografii cu textul initial si traducerea propusa de autoare, m-am tinut de cuvant si am facut gestul, insistand in final ca nu am specializarea necesara pentru evaluarea traducerii, dar am logica necesara sa consider traducerea o facatura fara valoare stiintifica.Timpul trecut de la aparitia cartii pana astazi a confirmat ca nimeni nu a putut scrie vreun text cu alfabetul descoperit de autoare.Evident ca nu este un argument stiintific si nu pe asta mi-am bazat convingerea, dar este prea complicat sa expun argumentele aici.
5d)Daca sunteti inginer este bine, pentru ca Patapievici nu este decat fizician !
Eu stiu ca un om pasionat de ceea ce face, face cu mai mult spor si cu rezultate mai bune decat unul care exercita pur si simplu o meserie.
5c)Analiza Codexului a fost facuta iar concluziile sunt derizorii: nu este un text ci doar o insiruire de litere, fara a constitui macar o propozitie intr-o limba anume. Interesul nu a fost doar al cercetatorilor romani iar efortul a fost foarte mare.Daca va referiti la o analiza a cartii “traducatoarei”, pot spune ca nu o pot face eu si nici nu cred ca i-as intelege argumentele.Faptul ca treducatoarea nu a dat “cheia” traducerii este un semn mare de intrebare asupra intregului act al descifrarii.Va inchipuiti ca moartea autoarei ar duce la disparitia singurului om capabil nu numai sa citeasca, dar si sa scrie in limba daca?
Va astept cu interventii de folos cititorilor !
Multumesc domnule administrator pentru interventie, dar nu cred ca domnul Brad doreste sa citeasca autorii enumerate de dumneavoastra sau Tratatul de Istoria Romanilor publicat sub egida Academiei Romane, ci pur si simplu a fost indignat de argumentele humoristice utilizate de autorul articolului, care contesta atat calitatea de specialist a traducatoarei, cat si traducerea in sine a documentului.Va rog sa-l incurajati sa aduca pe site lucruri noi si interesante pentru marele grup de pasionati de cultura care s-a strans in jurul dumneavoastra!

[Josika Ulag]

Am aflat acum despre dezbaterea de pe acest forum. Am fost profund dezamăgit de felul în care s-a raportat domnul Nemeş la numele mari din filologia românească. Iar a spune că nici unul din acei filologi nu ştia latină, e o gravă eroare: nu trebuie să uităm că erau formaţi într-o perioadă în care pregătirea de clasicist era condiţia sine qua non a devenirii întru filologie. Pandele Olteanu şi I. Chiţimia chiar au studiat texte din perspectivă comparată interlingvistică (latină/greacă - română).
Dan Horia Mazilu mărturisea că Pandele Olteanu, cu care făcuse doctoratul, îi impunea o severă pregătire istorică, pe lângă cea filologică. Specialiştii noştri în cultură veche românească aveau o serioasă pregătire istorică, iar asta se vede de exemplu din studiile lui Chiţimia, în care un filolog mărginit s-ar pierde cu siguranţă. Mă opresc la ei şi aduc în discuţie problema pregătirii istorice, căci văd recomandările pe care le-a făcut domnul Nemeş colegului nostru de forum.
Oare mai e necesar să spunem că Ariton Vraciu, ca specialist în indo-europenistică şi cercetător al problemei graiului dacic, era cel mai în măsură să gireze o astfel de lucrare?

După cum se vede, nu am avut intenţia să scriu ceva despre codex, dar vă mulţumesc pentru că aţi adus în discuţie problema, foarte interesantă de altfel. Îmi va face plăcere să discutăm despre acest text după ce mă voi documenta şi eu. Personal, cred că este amuzant a se mai vorbi despre "texte dacice". Să nu fie cumva o chestie similară faimoasei Biblii a bessilor, cu care a făcut atâta tam-tam un individ din SUA, care a ţinut neapărat să ia glagoliticele drept litere besse, şi care a uitat probabil că în Evul Mediu slavii apăreau şi cu numele de bessi în documente (sigur, faptul este semnificativ, dar nu schimbă cu nimic lucrurile în problema de faţă: a fost o scriere slavă şi nimic mai mult).

P.S. Dar cunosc şi cazuri nefericite în care somităţi în domeniu vin să gireze o lucrare siliţi de împrejurări. Asta nu cred că ar trebui să fie condamnabil, ţinând seama de context. Nu cred că ar trebui să le punem la îndoială calitatea ştiinţifică. Un contraexemplu: lingvistul italian Alinei, după o viaţă onorabilă, cu teorii echilibrate şi documentate, vine la bătrâneţe cu ideea că etruscii provin din unguri, care, la rândul lor, sunt preindoeuropeni :D Chiţimia, P. Olteanu şi A. Vraciu nu au făcut aşa ceva, ba chiar scrierile lor sunt de o rigurozitate pe care nu o mai întâlnim la cercetătorii de azi. Dacă se confirmă ipoteza că acel codex e o făcătură/o greşeală de interpretare, înclin să cred că totul trebuie pus pe orgoliul autorului de a se afişa pe piaţă lângă nume de primă mână ale domeniului de cercetare. Orgoliu care vine, de cele mai multe ori, din sentimentul propriei incapacităţi. Dar vorbim în necunoştinţă de cauză momentan.

[altmarius]

Stimate domnule Josika,
Va multumesc pentru aderarea la acest site, care pune in discutie probleme in cultura romaneasca, cu argumente pro si contra, dar pe un ton civilizat, pe care l-am dori si in politica de astazi. Dar se pare ca adoptarea unui asemenea ton in oricare din domeniile vietii (social, politic, cultural sau economic) este inca departe. Insa Ningul nostru - In care sunteti binevenit - l-a adoptat si este o dovada ca romanii pot discuta si in contradictoriu, dar intr-un mod elegant.
Aici insa nu s-a contestat formatia filologica a celor mentionati de dumneavoastra, ci formatia istorica. Atita vreme cit aprecierile filologice nu sunt dublate de cercetari - si rezultate palpabile arheologice - teoria alfabetului dacic este "nesustenabila". De altfel in "Codul Rohoczy" se afla o serie de greseli, care nu pot fi decit de logica. Cine poate sustine cu probe o afirmatie ca dacii au fost descoperitorii Americilor, cind se stie - cu probe - ca nu au fost decit o populatie de pastori nomazi si nu au depasit aria Carpatilor Rasariteni, Occidentali si Apuseni?

Josika Ulag a spus :

Am aflat acum despre dezbaterea de pe acest forum. Am fost profund dezamăgit de felul în care s-a raportat domnul Nemeş la numele mari din filologia românească. Iar a spune că nici unul din acei filologi nu ştia latină, e o gravă eroare: nu trebuie să uităm că erau formaţi într-o perioadă în care pregătirea de clasicist era condiţia sine qua non a devenirii întru filologie. Pandele Olteanu şi I. Chiţimia chiar au studiat texte din perspectivă comparată interlingvistică (latină/greacă - română).
Dan Horia Mazilu mărturisea că Pandele Olteanu, cu care făcuse doctoratul, îi impunea o severă pregătire istorică, pe lângă cea filologică. Specialiştii noştri în cultură veche românească aveau o serioasă pregătire istorică, iar asta se vede de exemplu din studiile lui Chiţimia, în care un filolog mărginit s-ar pierde cu siguranţă. Mă opresc la ei şi aduc în discuţie problema pregătirii istorice, căci văd recomandările pe care le-a făcut domnul Nemeş colegului nostru de forum.
Oare mai e necesar să spunem că Ariton Vraciu, ca specialist în indo-europenistică şi cercetător al problemei graiului dacic, era cel mai în măsură să gireze o astfel de lucrare?

După cum se vede, nu am avut intenţia să scriu ceva despre codex, dar vă mulţumesc pentru că aţi adus în discuţie problema, foarte interesantă de altfel. Îmi va face plăcere să discutăm despre acest text după ce mă voi documenta şi eu. Personal, cred că este amuzant a se mai vorbi despre "texte dacice". Să nu fie cumva o chestie similară faimoasei Biblii a bessilor, cu care a făcut atâta tam-tam un individ din SUA, care a ţinut neapărat să ia glagoliticele drept litere besse, şi care a uitat probabil că în Evul Mediu slavii apăreau şi cu numele de bessi în documente (sigur, faptul este semnificativ, dar nu schimbă cu nimic lucrurile în problema de faţă: a fost o scriere slavă şi nimic mai mult).

[Nemes Constantin]

Domnule Josika Ulag,
Imi cer scuze pentru intarzierea unui raspuns la interventia dumneavoastra.
Se impune un raspuns, din doua motive pe care le consider importante.

Primul motiv este dezamagirea dumneavoastra pirvind raportarea mea la nume mari din filologia romaneasca.
Poate sa va apara zambetul pe buze, deoarece nu am criticat in nici un fel textele semnate de Ariton Vraciu, Ioan C.Chitimia, Nicolae Dunare sau Pandele Olteanu, publicate in postfata cartii care se vrea “descifrarea, transcrierea si traducerea” Codexului Rahonczi. Nici nu pot fi criticate, deoarece ele nu se refera la traducerea propusa in aceasta carte si, cred ca sunt introduse in postfata pentru a da greutate traducerii propuse, evident, in fata amatorilor de astfel de senzatii.
In ce priveste pe cel care a scris prefata, daca este domnul Mihail Diaconescu, autorul lucrarii "Antologie de literatura dacoromana", am cuvinte de apreciere la adresa lucrarilor dumnealui (am lecturat cateva si starea pe care mi-au creat-o a fost de confort intelectual ! )
In prefata cartii doamnei Viorica Enachiuc, acesta spune:
“In cultura romana, domnia sa este cel mai avizat specialist in problemele vaste si complicate pe care le ridica existenta acestui Codex.”
“….marele savant si lingvist Pandele Olteanu, care si-a aratat interesul profund fata de cercetarile doamnei Enachiuc”
Pentru a sublinia si aspectul indubitabil pozitiv al aparitiei cartii, acesta spune:
“…faptele de la care se porneste in dezbateri sa fie puse la indemana tuturor.Este ceeace intreprinde in acest volum doamna Viorica Enachiuc publicand cele 448 de pagini ale Codexului Rahonczi.”
“Asteptam cu cel mai profund interes si volumul al doilea al lucrarii, in care autoarea demonstreaza amanuntit cum a ajuns la descifrarea, transcrierea si traducerea pe care le propune.”
Din toata scrierea din prefata, nu rezulta nicicum ca domnul Mihail Diaconescu ar aviza cumva traducerea Codexului sau ca ar fi de acord cu vreun fragment din ce a “descifrat” autoarea. Chiar cand vorbeste de premisele acestei descifrari, transcrieri si traduceri foloseste elegant: ”…demne de subliniat sunt premisele...”

Al doilea motiv este sa nu scap ocazia sa va felicit pentru rigurozitatea stiintifica in aprecierea unei potentiale stari de fapt: “Dar cunosc şi cazuri nefericite în care somităţi în domeniu vin să gireze o lucrare siliţi de împrejurări.” Ca sa folosesc cuvintele domnului Mihai Diaconescu: este o premisa de lucru demna de subliniat! Va felicit ca ati avut curajul s-o afirmati!

Va urez bun venit pe acest site cultural si va astept cu lucrari interesante si inedite !