SĂ CITIM ÎMPREUNĂ : Johann Wolfgang Goethe - Poezii

[altmarius]

Bun sosit şi bun rămas

de Johann Wolfgang Goethe

Sării pe cal - o vijelie!
Şi vâjâind gonii prin ulmi;
Plutea amurgul pe câmpie,
Iar noaptea se-anina de culmi.
Pe-un vârf înalt măreţ stejarul,
Gigant printre coloşi stătea,
Iar întunericul, pândarul
Cu mii de ochi cumpliţi veghea.

Agale, luna printre nouri
Trecea spectrală peste zări,
Iar vântul îngâna ecouri
Ce-mi dau temute-nfiorări.
Cu toată spaima nopţii, -n mine
Fierbea avântul neînvins;
Ce flăcări mi-alergau prin vine!
În inimă-mi ce foc nestins!

Şi te-am văzut... Priviri senine,
Un sân care gingaş sălta...
Tot sufletu-mi zbură spre tine
Şi-ntreaga-mi viaţă fuse-a ta!
Un răsărit de primăvară
Ţi-a-mbujorat obrajii-n foc,
Când către mine se-nălţară,
Nevrednicul de-atât noroc!

Dar vai! mult prea curând plecarea
Mi-o porunciră sorţii răi;
Ce dulce-ţi fuse sărutarea!
Şi ce durere-n ochii tăi!
Simţeam, cum umeda-ţi clipire
Cum lăcrimând mă urmăreşti...
Să fii iubit, ce fericire!
Dar ce divin e să iubeşti!...

Traducere de Nicu Porsenna


De ce priviri adânci ne-ai dăruit...
-bilingv-

de Johann Wolfgang Goethe

De ce priviri adânci ne-ai dăruit
Ce prind în viitor ani grei să-nşire,
Iubirii, pământesc vis sorocit,
Nicicând să-i credem sfânta amăgire?
De ce ne-ai dat, Destin, un simţământ
Ce, inima mereu scrutând, o neagă
Şi prins în vălmăşagu-i orice gând
Ce ne-a legat, iscoditor dezleagă ?

Dar câte mii de oameni îşi cunosc
În bezna trudei, propria fiinţă?
Plutesc încoa şi-ncolo fără rost,
Gonind fără nădejdi în suferinţă,
Şi-n chiot prind fugare bucurii
Când blânde zări mijesc neaşteptate
Noi doi doar, bieţii, într-atâtea mii,
Iubind, ni-s bucuriile furate,
Iubim şi voia nu ne-o-mpărtăşim ;
Sărmanul gând cum poate să cunoască ?
În noi vedem ce nu putem să fim,
Mereu prinşi de visarea nelumească,
Mereu privind spre tot mai proaspăt vis
Dar şovăim pe drumu-ntredeschis.

Ferice-i cel ce vis deşert nutreşte,
Ferice-i de socoate sorţii vani.
Căci clipa ce-o-ntrevezi adevereşte
Destinul: visele surpa-vor ani.
Deci spune-mi – soarta ce ne pregăteşte?
Ne leagă lanţul unui tainic rost?
Din vremi trecute parcă-n gând mijeşte
Că soră ori soţia mea ai fost.

De-a fir-a-păr îmi cunoşteai făptura
Şi freamătul simţirii prinsă-n zbor,
Clipind, îmi desluşeai căutătura
Cetită greu de ochiul muritor...
Cum molcomeai tu sângele-mi fierbinte
Şi-i cârmuiai nestăpânite vreri!
Blânzi îngeri, braţele porneau s-alinte –
Şi piepu-mi răvăşit prindea puteri;
Uşoare vrăji îl ferecau în şagă
Şi farmecele îl învăluiau.
O fericire fără seamăn dragă,
În desfătări ce mă îngenuncheau.
Cresc împletite inimi laolaltă :
Cum simţi că eşti mai bun, mai omenesc,
Când simţurile luminos tresaltă
Şi volburile sângelui pălesc.

Pluteşte pe trecut doar amintirea,
Prin semne turburi inimii şoptind;
Un adevăr adânc, străvechi cât firea
Vădit e astăzi, gândul năruind...
Însufleţirea noastră pare stinsă,
Amurg ne pare dalbul răsărit...
Noroc că soarta-n truda-i mai aprinsă
Să ne preschimbe, tot n-a izbutit!

(trad: N. Argintescu-Amza)


Warum gabst du uns die tiefen Blicke ...


Warum gabst du uns die tiefen Blicke,
unsre Zukunft ahndungsvoll zu schaun,
unsrer Liebe, unsrem Erdenglücke
wähnend selig nimmer hinzutraun?
Warum gabst uns, Schicksal, die Gefühle,
uns einander in das Herz zu sehn,
um durch all die seltenen Gewühle
unser wahr Verhältnis auszuspähn?

Ach, so viele tausend Menschen kennen,
dumpf sich treibend, kaum ihr eigen Herz,
schweben zwecklos hin und her und rennen
hoffnungslos in unversehnen Schmerz;
jauchzen wieder, wenn der schnellen Freuden
unerwart´te Morgenröte tagt.
Nur uns armen liebevollen Beiden
ist das wechselseitge Glück versagt,
uns zu lieben, ohn uns zu verstehen,
in dem anderen zu sehen, was er nie war,
immer frisch auf Traumglück auszugehen
und zu schwanken auch in Traumgefahr.

Glücklich, den ein leerer Traum beschäftigt!
Glücklich, dem die Ahndung eitel wär!
Jede Gegenwart und jeder Blick bekräftigt
Traum und Ahndung leider uns noch mehr.
Sag, was will das Schicksal uns bereiten?
Sag, wie band es uns so rein genau?
Ach, du warst in abgelebten Zeiten
meine Schwester oder meine Frau.

Kanntest jeden Zug in meinem Wesen,
spähtest, wie die reinste Nerve klingt,
konntest mich mit einem Blicke lesen,
den so schwerlich ein sterblich Aug durchdringt;
tropftest Mäßigung dem heißen Blute,
richtetest den wilden irren Lauf,
und in deinen Engelsarmen ruhte
die zerstörte Brust sich wieder auf;
hieltest zauberleicht ihn angebunden
und vergaukeltest ihm manchen Tag.
Welche Seligkeit glich jenen Wonnestunden,
da er dankbar dir zu Füßen lag,
fühlt´ sein Herz an deinem Herzen schwellen,
fühlte sich in deinem Auge gut,
alle seine Sinne sich erhellen
und beruhigen sein brausend Blut!

Und von allem dem schwebt ein Erinnern
nur noch um das ungewisse Herz,
fühlt die alte Wahrheit ewig gleich im Innern,
und der neue Zustand wird ihm Schmerz.
Und wir scheinen uns nur halb beseelet,
dämmernd ist um uns der hellste Tag.
Glücklich, dass das Schicksal, das uns quälet,
uns doch nicht verändern mag!


Pescarul
(Der Fischer)
de Johann Wolfgang Goethe

trad. N. Argintescu-Amza



Se-nspumă valul vălurind,
Pe ţărm stă un pescar,
Cu ochiul rece cumpănind
Spre undiţă mai rar.
Dar cum privea, de seamă luând
Că valul s-a-nălţat,
Un trup, şuvoiul despicând
Din ape s-a iscat.

Glas de femeie i-a grăit:
- Tu mladele-mi momeşti
Cu gând isteţ şi viclenit,
În foc le nimiceşti!
Cât de zglobii sunt, de ai şti,
Peşti mici pe fund mâlos,
Aşa cum eşti, ai coborî
Şi-ai fi mai sănătos!

Nu-şi scaldă soarele cu drag
Şi luna, trupu-n val?
Şi chipul pe al apei prag
Nu-i fermecat opal?
Nu-ţi place-adâncul meu azur,
Străluminatul cer
Şi chipul oglindit mai pur
În unde ce nu pier?

Se-nspumă valul vălurind
Şi stropii iscă semn,
Nespuse doruri îl cuprind
Precum un drag îndemn...
Cum i-a grăit, cum i-a cântat
Că-ndată s-a pierdut;
De-l trase ea, de s-a lăsat,
Că n-a mai fost văzut.



Regele ielelor
(Erlkönig)

trad. N. Argintescu-Amza

de Johann Wolfgang Goethe


Dar cine goneşte prin noapte şi vânt?
Un tată călare cu fiul plăpând.
În braţe îşi ţine copilul cuprins
Şi braţul se strânge mai cald, într-adins.

- Obrazul, copile, de ce ţi-l fereşti?
- O, tată, pe-al ielelor rege-l zăreşti?
Tu nu-i vezi cununa şi coada de vrac?
- Sunt neguri copile, ce-n vânt se desfac.

"O, dragă băiete, cu mine nu vii?...
În jocuri voioase juca-vom zglobii!
Flori multe, pestriţe, se-nşiră pe plaur,
Iar maică-mea are veşminte de aur!"

- O, tată, o, tată, chiar el mi-a şoptit,
Al ielelor rege mi-a făgăduit...
- Te-alină, copile, ascultă-mi cuvântul,
Prin frunze uscate doar freamătă vântul!

"Vrei, dragă băiete, cu mine să vii?
Fecioarele mele cu drag te-or sluji,
Fecioarele mele în noapte-or cânta,
În dansuri şi jocuri te vor legăna!"

- O, tată, în preajmă-ţi să vezi tu nu ştii?
Sunt iele, crăiese, pe plaiuri pustii.
- Iubite copile, privesc în zadar,
Sunt surele sălcii, cu frunzetul rar...

"Îmi placi, chipul tău mă aţâţă... Ehei!
Te-oi lua dar cu sila, chiar dacă nu vrei!"
- O, tată, acuma mă strânge-nzecit,
Al ielelor rege nespus m-a rănit!

Părintele-n tremuri se-ntrece gonind,
Mai strâns prinde-n braţe copilul gemând;
Ajunge acasă de trudă învins,
În braţele sale copilul s-a stins.

[IOANA TRICA]

Excepţional ! Mulţumim Marius ! Mi-au mers la suflet aceste poezii, în special ultima - Regele ielelor - în care regăsesc ceva din ritmul, muzicalitatea şi tema unui alt poem nemuritor, Mistreţul cu colţi de argint al lui Stefan Augustin Doinaş. Acum chiar imi doresc să-l recitesc pe Goethe.

[silvian dobre]

va multumesc pentru valorosul material pe care am avut privilegiul sa -l studiez ! va doresc o seara

Good Night Comments
minunata !