GHICI !

[judit ionescu]

Bine v-am găsit la o nouă întrebare legată de carte!

Astăzi vom vorbi despre un poet important atât pentru literatura franceză cât şi pentru literatura universală:Sully Prudhomme
René Armand François Prudhomme s-a născut la 16 martie 1839 la Paris. Încă din adolescență era pasionat de științele exacte.După un stagiu în administrația uzinei metalurgice de la Creusot și un început de studii de drept, se consacră literaturii, beneficiind de o moștenire care îi asigură independența materială. În cadrul societății literare "Conférence de La Bruyère" își citește primele versuri. Îi cunoaște pe Leconte de Lisle și pe José Maria de Heredia.În anul 1865 publică volumul de versuri de factură parnasiană Stances et poèmes. În volumele următoare Les solitudes și Les Vaines Tendresses, se manifestă un lirism personal oarecum surprinzător la un poet etichetat ca "parnasian". Evoluează către o poezie filosofico-didactică (La Justice,Le Bonheur), caracterizată de Ferdinand Brunetière ca o "încercare laborioasă și oarecum sterilă de a rezuma în versuri Critica rațiunii pure". În Le Zénith, preocupările lui Sully Prudhomme (care sunt și cele ale epocii sale) de a uni știința cu poezia în numele progresului devin și mai evidente. Virtuoz al sonetului, al formelor de versificație dificile, poetul practică tot mai mult o poezie persuasivă, în care "pledează" pentru idealul său scientist. În 1881 este ales membru al Academiei franceze. Sully Prudhomme este înmormântat la cimitirul Père Lachaise din Paris.
Opera lui Sully Prudhomme este alcătuită din opt volume de poezie - „Stances et poèmes” („Stanţe şi poeme”, 1865), „Les épreuves” („Încercările”, 1866), „Les solitudes” („Singurătăţile”, 1869), „La France” („Franţa”, 1874), „Les Vaines Tendresses” („Zădărniciile iubirii”, 1875), Le Zénith („Zenitul”, 1876), „La Justice” („Dreptatea”, 1878) şi „Le Bonheur” („Fericirea”, 1888). La acestea se adaugă o lucrare de filosofie, „Que sais-je?”(1896), un testament poetic („Testament poetique”, 1901) şi încă o lucrare, „La Vraie religion selon Pascal” („Adevărata religie după Pascal”, 1905).
În anul 1901 a fost primul poet care a primit Premiul Nobel pentru literatură. Motivaţia Juriului pentru acordarea Premiul Nobel a fost: "...ca o recunoaștere specială a artei lui poetice, vădind un înalt idealism, perfecțiune artistică și o rară îmbinare între calitățile inimii și cele ale intelectului".

Rugă

„De-ar fi să ştii ce greu apasă
O viaţă de singurătate,
Pe lângă mohorâta-mi casă
Ai trece poate.

De-ar fi să ştii ce blândă este,
În suflet trist o mângâiere,
Tu mi-ai privi pe la ferestre
Ca fără vrere.

De-ar fi să ştii ce balsam poartă
O inimă ce-a ta o cheamă,
Te-ai aşeza la mine-n poartă
Ca şi o mamă.

De-ar fi să ştii că eşti iubită
Și dacă-n minte-ar fi să-ţi vină
Cum, ai păşi de prag venită
Fără pricină.”

(Autor: Sully Prudhomme; traducere în româneşte: Al. Rally)

Creaţia poetului Sully Prudhomme a inspirat şi un compozitor al vremii sale şi a folosit o pezie al autorului pentru compunerea piese sale muzicale intitulată " Trei melodii pentru voci grave". Întrebarea noastră de azi este :
Cine a fost compozitorul inspirat de imaginarul poetic al lui Sully Prudhomme:
1. Richard Strauss
2. George Enescu
3. George Bizet

Aştept răspunsurile dvs. astăzi până la ora 20,00, când voi trimite cadoul muzical câştigătorului.

[Camelia Ciovica]

2. George Enescu

[Mihaela]

George Enescu

[judit ionescu]

Felicit respondentele zilei pentru răspunsurile corecte. Într-adevăr este vorba despre George Enescum, cel care a compus "Trei melodii pentru voci grave". Clipul muzical îi aparţine doamnei Camelia Ciovică, dumneaei fiind prima care a răspuns azi. Alături de felicitări, vă urez şi un sfârşit de săptămână liniştit şi odihnitor! Să auzim de bine!

[Camelia Ciovica]

Multumim!