CARTEA PREFERATĂ : QUO VADIS de Henryk Sienkiewicz

[judit ionescu]

 

 

 

Quo vadis (în latină, „Unde mergi?”) este titlul romanului istoric, scris de , pentru care, în 1905, i s-a decernat Premiul Nobel. A fost publicat pentru prima oară, în Gazeta Polska, începând cu luna martie 1895.
Recent editura a reeditat cartea în două volume, spre deliciul iubitorilor de lecutră.
Titlul face aluzie la întrebarea retorică pe care Sfântul Petru o adresează lui Isus Hristos, pe care îl întâlneşte când pleacă din Roma: «Quo vadis, Domine ?» („Unde mergi, Doamne?”)

Romanul evocă persecuţiile suferite de creştini în perioada lui Nero şi aceasta prin intermediul poveştii de dragoste dintre o tânără creştină, Ligia şi Marcus Vinicius, patrician roman. Acţiunea se desfăşoară în cadrul cetăţii Romei.

Ca sursă, romanul foloseşte scrierea apocrifă : Faptele lui Petru, din jurul anului 200.

Personajele operei sunt atât reale cât şi fictive, după cum urmează:

Marcus Vinicius (personaj fictiv), tribun militar şi patrician care se întoarce la Roma. Aici o cunoaşte pe Ligia, de care se îndrăgosteşte. Dorind îndeplinirea chemării inimii, cere sfatul unchiului său, Petronius.

Calina (personaj fictiv), numită adesea Ligia, fiica defunctului rege al Ligiei, eroina feminină principală. Aflată iniţial în casa lui Aulus Plautius, devine ostatică a împăratului. Este de religie creştină, amănunt necunoscut de Vinicius.

Petronius (personaj istoric real, Gaius Petronius Arbiter, ca. 27 - 66), numit şi „elegantiae arbiter” („arbitru al eleganţei”), fost guvernator al provinciei Bitinia, unul din curtenii favoriţi ai împăratului Nero. A scris Satyricon, o satiră a acelei epoci din istoria Imperiului Roman. Caracterizat prin lenevie şi amoralitate, oficial are o atitudine laudativă faţă de împărat, totuşi condamna incendierea Romei de către acesta. De aceea este nevoit sa se sinucidă pentru a scăpa de represaliile din partea cezarului. În roman, sunt descrise demersurile acestuia pentru a-l ajuta pe Vinicius să câştige inima Ligiei. Planurile sale viclene sunt dejucate de prietenii creştini ai tinerei.

Nero (personaj real), descris în roman ca un împărat meschin, incompetent şi crud, dar manipulat prin linguşirile şi uneltirile curtenilor săi.
Eunice (personaj fictiv), tânară adusă din Grecia, devenită sclavă în casa lui Petronius. Era îndrăgostită de acesta, lucru care prea puţin îl interesa pe stăpân.

Chilon Chilonides (fictiv), şarlatan, angajat de Vinicius pentru a o găsi pe Ligia.
Tigellinus (personaj istoric real, Gaius (S)ophonius Tigellinus, c. 10 - 69), prefect al Romei şi seful gărzii pretoriene. Este rival al lui Petronius şi prieten cu Nero, pe care îl incită la multe acţiuni reprobabile.

Aulus Plautius (personaj real), politician care a condus cucerirea Britaniei din 43, fiind şi primul guvernator roman al acestei provincii. În roman, apare în ipostaza unui bătrân respectabil în a cărui casă Ligia şi-a petrecut tinereţea.
Pomponia Graecina (personaj real), soţia lui Aulus Plautius, femeie aristocrată, convertită la creştinism. Aulus Plautius şi Pomponia Graecina sunt părinţii adoptivi ai Ligiei.



Întors din războiul din Asia Minor, ofiţerul roman Marcus Vinicius, îl vizitează pe unchiul său, Petronius, prieten al împăratului Nero, un estet şi iubitor de artă, căruia îi destăinuie dragostea pe care o nutrea faţă de Ligia, tânără creştină, de sorginte ligiană, pe care o întâlnise în casa generalului Aulus Placidus. În sprijinul nepotului său, Petronius pune la cale aducerea Ligiei în palatul imperial. Aceasta ajunge sub aripa ocrotitoare a lui Acte, fosta amantă a lui Nero. În timpul unui festin acordat de împărat, Vinicius, aflat sub influenţa lui Bacchus, devine prea insistent faţă de Ligia. Tânăra este salvată de credinciosul ei servitor, Ursus şi dusă înapoi acolo unde îşi petrecuse tinereţea, în cercul de adepţi ai noii credinţe: creştinismul.

Vinicius, furios, cere din nou ajutorul unchiului. Petronius apelează la grecul Chilon Chilnides, care era convins că Ligia se află refugiată între creştini.

Între timp moare micuţa fiica a lui Nero, moarte de care este acuzată Ligia prin presupuse farmece, în perioada când a locuit la palat.

Într-o noapte, Vinicius, împreună cu Chilon şi gladiatorul Kroton, merg în cimitirul Ostrianum unde se adunau creştinii, unde o văd pe Ligia. Planul lui Vinicius de răpire a tinerei este dejucat de Ursus, care se dovedeşte un bun apărător.

În cele din urmă, cei doi îndrăgostiţi se întâlnesc în sânul comunităţii creştine şi-şi împărtăşesc reciproc afecţiunea. Dar, sfătuită de apostolul Petru, Ligia începe să-l ocolească pe Vinicius, neacceptând-l decât atunci când acesta va accepta religia ei.

Realizând ca nu poate renunţa la dragostea faţă de tânăra creştină, patricianul păgân vine la Pavel din Tarsus unde locuia aleasa inimii sale şi îşi declară dorinţa de a se converti la creştinism. Cei doi sunt binecuvântaţi de apostolul Petru, care ulterior îl botează în această credinţă pe tânărul roman.

Acţiunea se precipită căpătând cote dramatice. Îl vedem pe Nero citind un poem care evoca arderea Troiei, ca apoi şi Roma să fie cuprinsă de flăcări. Acuzaţi de acest dezastru, creştinii sunt supuşi prigoanei de către împăratul cel nebun (adevăratul autor al faptei abominabile prin care voia să-şi asigure memoria posterităţii). Printre creştini, este arestată şi Ligia, care se îmbolnăveşte grav şi îşi pierde cunoştinţa. Tot mai mulţi creştini sunt ucişi în public, sfâşiaţi de lei în arenă, spre plăcerea mulţimii spectatorilor. Vinicius luptă în zadar pentru a o elibera pe Ligia, dar aceasta era păstrată de crudul Nero pentru spectacolul final. În acest spectacol, îl vedem pe Ursus în arenă care ucide un taur cu mâinile goale. Entuziasmată, mulţimea strigă Îndurare!, iar Nero este nevoit să o elibereze pe tânăra creştină.

Vinicius şi Ligia se refugiază în Sicilia dar, înainte de plecare, îl avertizează pe apostolul Petru să părăsească Roma deoarece îl aşteptă pedeapsa cu moartea pentru ajutorul acordat creştinilor. Temându-se de răzbunarea împăratului, Petronius se sinucide. În final, Nero este asasinat.

 

Romanul a inspirat şi creatorii de filme de la MGM şi astfel s-a realizat o ecranizare în 1951 având ca regizor pe Mervyn LeRoy iar ca producător pe Sam Zimbalist . Scenariul filmului a fost realizat de John Lee Mahin, S. N. Behrman şi Sonya Levien cu o distribuţie mai mult decât excepţuonală: Robert Taylor, Deborah Kerr, Leo Genn, Peter Ustinov, Patricia Laffan, Finlay Currie, Felix Aylmer şi Abraham Sofaer, Sophia Loren . Producţia a avut opt nominalizări pentru premiul Oscar la mai multe secţiuni.

 

[silvian dobre]

MULTUMESC FRUMOS . O ZI BUNA !

[coca antoniu]

Spre sfarsitul cartii,Sienkiewicz descrie atrocitatile si batjocora la care erau supusi

crestinii la indemnul lui Nero.Fiind crucificati in arena circului(reprezentatie data poporului)

Crispus,unul dintre conducatorii crestini spune:-si nu de moarte ma tem ,ci de inviere;nu de chinuri,ci de judecata de apoi.....Caci iata ziua maniei...Atunci vine in fata lor apostolul Pavel

care le spune:

-Nu ziua maniei,ci ziua milostivirii,ziua mantuirii si a fericirii.Adevar zic voua,Christ va va strange

in juru-i va va mangaia si va va aseza la dreapta lui.Nu va parasiti credinta,caci cerul se va deschide pentru voi.

Sub vraja acestor cuvinte cei chinuti au prins puteri....

[coca antoniu]

O carte minunata care trebuie citita!