Papa Francisc: Lumea trăiește prin rugăciunea omului drept și sfânt

[altmariustotal catolic]

Papa Francisc, la audiența generală de miercuri, 17 iunie 2020  (Vatican Media)

PAPA

”Rugăciunea lui Moise” a fost în centrul celei de-a șaptea cateheze despre rugăciune prezentată de papa Francisc la audiența generală de miercuri, 17 iunie 2020. Audiența a fost transmisă în streaming și s-a desfășurat în biblioteca Palatului Apostolic din Cetatea Vaticanului. Papa a spus că Moise a fost cel mai mare profet al lui Isus, apărătorul și mijlocitorul nostru. În fond, ”lumea trăiește și prosperă datorită binecuvântării celui drept, datorită rugăciunii milostive pe care cel sfânt o înalță fără încetare pentru oameni, în orice loc și în orice timp al istoriei”. La finalul audienței, pontiful a amintit apropierea solemnității liturgice a Inimii Preasfinte a lui Isus și a transmis susținerea sa la ”Ziua conștiinței”.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
17 iunie 2020 – Vatican News. ”Rugăciunea lui Moise”. În cea de-a șaptea cateheză din seria dedicată rugăciunii în cadrul audienței generale de miercuri, papa Francisc a vorbit astăzi despre modelul de rugăciune pe care creștinii îl găsesc în patriarhul biblic Moise. Nu întâmplător, cateheza a început cu proclamarea unei pericope din cartea Exodului  despre felul în care Moise se ruga înaintea lui Dumnezeu: «Moise l-a înduplecat pe Domnul Dumnezeul său, zicând: ”Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia ta împotriva poporului tău pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu putere mare şi cu braţ puternic? (...) Potoleşte-ţi aprinderea mâniei şi iartă răutatea poporului tău! Adu-ţi aminte de Abrahám, de Isáac şi de Israél, slujitorii tăi” (...) Domnul a iertat răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului său» (32, 11-14).

În itinerarul nostru despre rugăciune, a remarcat pontiful la cateheză, ne dăm seama că, în realitate, lui Dumnezeu nu i-a plăcut niciodată să aibă a face cu rugători ”abordabili”. Nici Moise nu era un interlocutor ”slab”.
Papa Francisc: «Când Dumnezeu îl cheamă, Moise era, omenește vorbind, ”un falit”. Cartea Exodului îl prezintă în țara lui Madian ca pe un fugar. De tânăr, i s-a făcut milă de poporul său și s-a aliniat în apărare celor asupriți. Dar descoperă în curând că, în ciuda bunelor propuneri, din mâinile sale nu decurgea dreptatea, ci mai degrabă violența». 

Se năruiesc, astfel, visele de glorie: Moise nu mai este un funcționar promițător, destinat unei cariere fulgerătoare, ci unul care și-a jucat șansele iar acum paște turma de oi, care nici nu sunt ale lui. Chiar în tăcerea pustiului din Madian, Dumnezeu îl convoacă pe Moise la revelația rugului aprins: «”Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Abrahám, Dumnezeul lui Isáac şi Dumnezeul lui Iacób”. Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să-l privească pe Dumnezeu» (3,6).

Mai mult, a continuat papa, lui Dumnezeu care-i vorbește și îl îndeamnă să aibă din nou grijă de poporul lui Israel, Moise îi pune în față temerile și obiecțiile lui. Nu se simte vrednic de această misiune, nu cunoaște numele lui Dumnezeu, nu va fi crezut de israeliți, are o limbă care se poticnește... Cuvântul care iese cel mai des de pe buzele lui Moise, în orice rugăciune pe care o adresează lui Dumnezeu, este întrebarea: ”De ce?” De ce m-ai trimis pe mine? De ce vrei să eliberezi poporul acesta? În Pentateuh este chiar o pericopă dramatică în care Dumnezeu îi reproșează lui Moise lipsa de încredere, lipsă care îi va împiedica intrarea în țara făgăduită (cf. Numeri 20,12). 
Papa Francisc: «Cu aceste temeri, cu această inimă care deseori se clatină, Moise apare om asemenea nouă. Iar noi suntem impresionați nu doar datorită tăriei sale, dar datorită slăbiciunii sale. Primește de la Dumnezeu sarcina de a transmite poporului său Legea, este fondatorul cultului divin, mediatorul celor mai adânci taine, dar nu va înceta, din această cauză, să întrețină relații strânse de solidaritate cu poporul său, mai ales în ceasul ispitei și al păcatului. (...) Moise este atât de mult prietenul lui Dumnezeu încât poate să vorbească cu El față către față (cf. Exod 33,11) și va rămâne atât de mult prietenul oamenilor încât simte milostivire pentru păcatele lor, pentru ispitele lor, pentru nostalgiile pe care rătăcitorii le îndreaptă dintr-o dată spre trecut, gândindu-se la vremea în care se aflau în Egipt. Moise nu se leapădă de Dumnezeu, dar nu se leapădă nici de poporul său. Este coerent cu sângele său, este coerent cu vocea lui Dumnezeu».

Moise nu este, așadar, ”condotierul autoritar și despotic”, ci mai degrabă, după cum îl descrie cartea Numerilor, ”cel mai umil om dintre toţi oamenii care sunt pe faţa pământului” (12,3). În ciuda condiției sale de ”privilegiat”, Moise nu încetează să aparțină „acelei cete de săraci în duh care trăiesc în așa fel încât fac din încrederea în Dumnezeu viaticul drumului lor”.

Catehismul Bisericii Catolice (cf. 2574) arată că modul propriu de a se ruga al lui Moise este rugăciunea de mijlocire. ”Credința lui în Dumnezeu”, a reluat papa Francisc, ”îl face una cu simțul paternității pe care îl nutrește față de poporul său. Scriptura îl reprezintă de obicei cu mâinile întinse spre înălțimi, spre Dumnezeu, ca și cum ar fi, prin însăși persoana sa, o punte între cer și pământ. Chiar și în momentele cele mai grele, chiar în ziua în care poporul îl respinge pe Dumnezeu și pe el drept călăuză pentru a-și face un vițel de aur, Moise simte că nu poate să pună deoparte poporul său. Îi spune lui Dumnezeu: ”Vai! Poporul acesta a săvârşit un păcat mare: şi-au făcut un dumnezeu din aur. Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, şterge-mă din cartea ta pe care ai scris-o!” (Exod 32,31-32).

”Moise”, a subliniat papa, ”este o punte, este mijlocitorul. Poporul și Dumnezeu, iar el este la mijloc. Nu își vinde oamenii săi ca să facă carieră. Nu este un cățărător, este un mijlocitor: pentru oamenii săi, pentru trupul său, pentru istoria sa, pentru poporul său și pentru Dumnezeu, care l-a chemat. Este puntea. Ce frumos exemplu pentru toți păstorii de suflete, care trebuie să fie punte. Acesta este motivul pentru care sunt numiți pontifex. Păstorii sunt punți între poporul la care aparțin și Dumnezeu, căruia îi aparțin prin vocație. Așa este Moise: Iartă, Doamne, păcatul lor, dacă Tu nu ierți, șterge-mă din cartea ta pe care ai scris-o. Nu vreau să fac carieră cu poporul meu”. 
Papa Francisc: «Aceasta este rugăciunea pe care adevărații credincioși o cultivă în viața lor spirituală. Chiar dacă experimentează lipsurile persoanelor și îndepărtarea lor de Dumnezeu, acești rugători nu le condamnă, nu le resping. Atitudinea mijlocitorului este tipică sfinților care, prin imitația lui Isus, sunt ”punți” între Dumnezeu și poporul său. Moise, în acest sens, a fost cel mai mare profet al lui Isus, apărătorul și mijlocitorul nostru (cf. Catehismul Bisericii Catolice, nr. 2577)».

În fața exemplului de rugăciune al lui Moise, a încheiat cateheza papa Francisc, suntem îndemnați ”să ne rugăm cu aceeași ardoare a lui Isus, să mijlocim pentru lume, să ne amintim că aceasta, în ciuda tuturor slăbiciunilor ei, aparține întotdeauna lui Dumnezeu. Toți îi aparțin lui Dumnezeu: cei mai mari păcătoși, oamenii cei mai răi, conducătorii cei mai corupți, sunt fii ai lui Dumnezeu și Isus simte aceasta și mijlocește pentru toți. Iar lumea trăiește și prosperă datorită binecuvântării celui drept, datorită rugăciunii milostive pe care sfântul, dreptul, mijlocitorul, preotul, episcopul, papa, laicul, orice botezat o înalță fără încetare pentru oameni în orice loc și în orice timp al istoriei”.

La saluturile finale, papa a amintit că vineri, 19 iunie a.c., este solemnitatea Inimii Preasfinte a lui Isus, ”o sărbătoare atât de dragă poporului creștin. Vă îndemn să descoperiți bogățiile care se ascund în Inima lui Isus ca să învățăm a-l iubi pe aproapele”. ”Îndreptați-vă privirea spre Inima lui Isus și veți găsi pace, mângâiere și speranță”, a fost îndemnul nelipsitului salut adresat bătrânilor, tinerilor, bolnavilor și soților recent căsătoriți.

Sfântul Părinte a făcut, totodată, un apel:
Papa Francisc: «Se marchează astăzi ”Ziua conștiinței”, inspirată din mărturia diplomatului portughez Aristides de Sous Mendes, care în urmă cu optzeci de ani, a decis să urmeze vocea conștiinței și a salvat viața a mii de evrei și alți persecutați. Întotdeauna și pretutindeni să fie respectată libertatea de conștiință, iar fiecare creștin să dea exemplu de coerență printr-o conștiință dreaptă și luminată de Cuvântul lui Dumnezeu».

Audiența generală s-a încheiat cu rugăciunea Tatăl Nostru, urmată de binecuvântarea apostolică a papei Francisc, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.