Consideraţie la solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus - Anul A - 2020

[altmariustotal catolic]

http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=202006043

Dt 7,6-11; Ps 103; 1In 4,7-16; Mt 11,25-30

"Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă" (Mt 11,28)!

După 16 veacuri de creştinism şi chiar acum după 20 lumea nu-l cunoaşte bine pe Isus, mai exact nu cunoştea bine iubirea lui Isus faţă de Tatăl ceresc, dar nici iubirea sa faţă de unul fiecare dintre noi, căci diavolul, ca la începutul creaţiei i-a amăgit iar pe oameni, că Dumnezeu nu-i iubeşte (cf. Gen 3,1-7). Începând cu secolul al XVI-lea, oameni aparţinând unor curente filozofice anticreştine, curente apărute chiar de la începutul creştinismului şi insuflate de duhul cel rău care este potrivnic iubirii mântuitoare ale lui Dumnezeu Tatăl, care atât de mult i-a iubit pe oameni că pentru mântuirea lor, l-a dat prin Duhul Sfânt, pe Fiul său Isus, ca jertfă de mântuire (cf. In 3,16-17), căutând astfel să-i menţină pe oameni în păgânism şi departe de mântuire.

Noi, oamenii, suntem dispuşi să-i iubim pe cei care ne iubesc (cf. Lc 6,32). Dar dragostea lui Dumnezeu este de o cu totul altă natură. Ea s-a exercitat asupra poporului ales încă din Egipt, când era popor slab şi nevoiaş, care nu-l căuta pe Dumnezeu, "cel mai mic dintre toate popoarele" (cf. Dt 7,8). Iar asupra noastră, această dragoste s-a exercitat pe când eram fără putere, fără evlavie, încă păcătoşi şi vrăjmaşi ai lui Dumnezeu (cf. Rom 5,6.8.10). Iar noi dacă îl iubim pe Dumnezeu, îl iubim numai pentru faptul că "el ne-a iubit mai întâi" (1In 4.19), iar această iubire a noastră i-o arătăm în primul rând prin ascultarea faţă de poruncile lui (cf. Dt 7, 9), lucru valabil până astăzi: "Dacă mă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul meu şi Tatăl meu îl va iubi" (In 14,23; 1In 5,3).

Duşmanii mântuirii din toate timpurile, dar mai ales începând cu secolul XVI, când au înteţit lupta, voit au interpretat în mod greşit anumite texte din Vechiul Testament, interpretări prin care îl prezentau pe Dumnezeul Bibliei, pe Dumnezeul cel mult iubitor de oameni, ca pe un Dumnezeu violent şi răzbunător, asemenea zeilor păgâni de care creştinii se despărţiră şi propuneau o întoarcere la păgânism, unde zeii nu numai că permit, dar consideră drept virtuţi păcate ca: necurăţia, minciuna şi violenţa şi tot ceea ce şi mintea sănătoasă repugnă. Şi vedem toate aceste deviaţii în comportamentul autorităţilor păgâne, sau păgânizate, în prigoanele îndreptate împotriva fecioarelor şi feciorelnicilor creştini, împotriva creştinilor oneşti care trăiau în adevăr şi dreptate şi împotriva oricărui om care părăsea idolii falşi şi corupţi pentru Dumnezeul creştinilor. Şi culmea, curajul creştinilor a fost interpretat de multe ori drept vrăjitorie, motiv iarăşi pentru a condamna la moarte fiinţe nevinovate, caz clasic şi simbol fiind în acest sens, fecioara curată şi credincioasă din Orleans, faimoasa eroină franceză, sfânta Ioana de Arc (1412-1431).

După cum spuneam, duşmani ai mântuirii au existat din totdeauna, căci ei au prigonit Biserica şi pe creştini în toate epocile, dar o formă mai radicală faţă de "cele sfinte ale creştinilor" au început să ia odată cu iluminismul care a pretins eliberarea fiinţei umane de sub orice tutelă. Lupta pentru îndepărtarea creştinismului şi întoarcerea la păgânism, a avut nişte "apostoli malefici" ca:

- agnosticul german Immanuel Kant (1724-1804), unul care voia să rezolve totul prin raţiune.

- alchimistul englez Isaac Newton (1643-1727), cel cu Legea atracţiei universale şi cu piatra filozofală.

- raţionalistul francez René Descartes (1596-1650), cel ce şi-a bazat filozofia pe critică.

- scepticul francez Pierre Bayle (1647-1706). A criticat dur regi şi papii pentru a înjosi catolicismul,

- panteistul evreu Benedict de Spinoza (1632-1677), cel care l-a depersonalizat pe Dumnezeu,

- empirişti Francis Bacon (1561-1626) şi John Locke (1632-1704), adepţi ai utopiei şi ideilor înnăscute,

- anticlericalul francez Voltaire (1694-1778), care a atacat religia creştină: inspiraţia Biblie, întruparea lui Cristos, damnarea necredincioşilor.

- apostolul durităţii lui Dumnezeu, teologul olandez Cornelius Jansen (1585-1638).

- nesupusa călugăriţă franceză Angélique Arnauld (1591-1661), stareţa Port-Royal, o cetate a Jansenismului, despre care se spunea că era curată ca un înger şi mândră ca un diavol.

De aici până la crimele Revoluţiei Franceze, ale nazismului, ale comunismul bolşevic, până la viaţa fără Dumnezeu de astăzi, nu a mai fost decât un pas.

Toţi aceştia au trecut sub tăcere cuvintele Vechiului Testament şi apoi ale Noului Testament, care arată iubirea sa faţă de poporul evreu şi faţă de toţi oamenii. Iată câteva exemple: "Iată că te-am săpat pe mâinile mele, şi zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor mei"(Is 49,16). "Cum se bucură mirele de mireasa lui, aşa se va bucura Dumnezeul tău de tine" (Is 62,5). "Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea mea" (Ier 31,3)! "Eu pomenesc Egiptul şi Babilonul printre cei ce mă cunosc; iată, ţara filistenilor, Tirul cu Etiopia, în Sion s-au născut" (Ps 87,4). "Domnul vă iubeşte şi a ţinut jurământul pe care l-a jurat părinţilor voştri; de aceea Domnul v-a scos cu mână puternică, v-a răscumpărat din casa sclaviei şi din mâna lui faraon, regele Egiptului" (Dt 7,8) "Domnul este îndurător şi milostiv, el este îndelung răbdător şi plin de îndurare" (Ps 103,8) Dumnezeu este iubire. Prin aceasta s-a arătat iubirea lui Dumnezeu în noi: Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său, unul născut, ca să trăim prin el" (1In 4,8-9). "Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii mei dacă faceţi ceea ce vă poruncesc" (In 15,13-14). "De fapt, Tatăl însuşi vă iubeşte, pentru că voi m-aţi iubit şi aţi crezut că eu am ieşit de la Dumnezeu" (In 16,27). "Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă" (Mt 11,28)! " Prin aceasta cunoaştem că rămânem în el şi el în noi: ne-a dat din Duhul său" (1In 4,13). Toate aceste cuvinte sintetizează portretul lui Dumnezeu şi întreaga sfântă Scriptură pentru noi.

Aceşti instauratori ai păgânismului au uitat şi de puterea lui Dumnezeu: "Eu sunt Domnul, acesta este numele meu; şi slava mea n-o voi da altuia, nici cinstea mea, idolilor" (Is 42,8), şi nici nu se lasă batjocorit (cf. Gal 6,7). De aceea în plin curent iluminist, care a dus la negarea iubirii lui Dumnezeu şi chiar a existenţei lui Dumnezeu, la epidemii, la războaie care au sărăcit ţările, la lupte interne religioase şi sociale, la tulburări şi rupturi provocate de jansenism şi queitism în lumea intelectuală, la uitarea şi la dispreţuirea credinţei şi moralei creştine în popor, Dumnezeu a ridicat câteva suflete extraordinare, prin care a făcut minuni de reînnoire spirituală, reafirmându-şi natura sa iubitoare, folosindu-se de ei ca de nişte apostoli. Iată câţiva dintre ei:

- sfântul Vincenţiu de Paul (1581-1660) organizează ajutorarea materială a celor săraci şi pune bazele instituţiilor de asistenţă socială

- sfântul Grignon de Montfort (1673-1716) readuce la practicarea credinţei pe mulţi din lumea satelor şi a populaţiei mijlocii de la oraşe

- cardinalul Pierre de Berulle (1575-1629) introduce în Franţa Congregaţia Oratorienilor, întemeiată de sfântul Filip Neri (1515-1595) la Roma pentru formarea religioasă şi culturală a tinerilor din rândul nobilimii şi al orăşenilor

- sfântul Ioan Eudes (1601-1680), care s-a preocupat de formarea clerului şi care cerea să se treacă urgent la pedagogia inimii

- sfânta Margareta Maria Alacoque (1647-1690), o călugăriţă franceză smerită căreia Isus i-a descoperit tainele inimii sale preaiubitoare, în mănăstirea Vizitării din Paray-le-Monial

- sfântul Claudiu de la Colombiere (1641-1682), superiorul al casei iezuite din Paray-le-Monial şi duhovnicul sfintei Margareta Maria Alacoque.

Sfânta Margareta Maria Alacoque a avut numeroase manifestări mistice, dar în 1673 au început marile viziuni care i-au făcut numele de celebru. Ea a avut patru revelaţii principale ale Preasfintei Inimi a lui Isus, pe lângă numeroase altele de o importanţă mai mică:

- Prima viziune a Preasfintei Inimi a lui Isus a avut loc la 27 decembrie 1673, sărbătoarea sfântului Ioan Evanghelistul, când Isus i-a apărut şi a invitat-o să ia locul sfântului Ioan din timpul Cinei de Taină de la pieptul său şi i-a spus: "Inima mea divină este atât de aprinsă de dragostea faţă de oameni, încât nu le mai poate ţine în ea flăcările dragostei sale, de aceea vrea să le răspândească. Te-am ales pe tine ca să îndeplineşti acest mare plan în aşa fel ca totul să fie făcut de mine".

- O a doua viziune a Preasfintei Inimi a avut loc la începutul anului 1674, într-o zi de vineri; Inima divină i s-a arătat pe un tron de flăcări, mai strălucitoare decât soarele şi transparentă ca şi cristalul, înconjurată de o coroană de spini care simbolizează rănile făcute de păcatele noastre şi în mijloc o cruce plină de toată amărăciunea. Şi a cerut convertire şi pocăinţă.

- Tot în 1674 i-a apărut a treia viziune, de asemenea tot într-o vineri după sărbătoarea Corpus Domini; Isus s-a prezentat sfintei, cu cele cinci răni ale sale, strălucind ca soarele şi din acea umanitate Preasfântă ieşeau flăcări din toate părţile, dar mai ales din admirabilul său piept care semăna cu un cuptor şi se deschise pe sine, şi i-a descoperit iubirea Inimii sale, ca adevărata sursă a acestor flăcări. Apoi, Isus plângându-se de ingratitudinea oamenilor şi de neglijarea eforturilor sale de a le face bine, a rugat-o să facă cunoscut asta. Apoi Isus a îndemnat-o pe ea şi pe toţi evlavioşii lui să se împărtăşească în prima zi de vineri a fiecărei luni şi să se plece cu faţa la pământ, de la ora unsprezece până la miezul nopţii, în noaptea dintre joi şi vineri. Astfel i-au fost descoperite cele două devoţiuni principale către Inima Preasfântă, împărtăşania din prima vineri a fiecărei luni şi ora sfântă de adoraţiei.

- A patra cea mai minunată şi decisivă revelaţie a avut loc la 16 iunie 1675, în timpul octavei lui Corpus Domini. Domnul Isus i-a spus că se simţit rănit de lipsa de respect şi de sacrilegiile credincioşilor răi, adăugând: "Ceea ce este şi mai dureros pentru mine este că multe inimile consacrate îmi fac asta" şi că vrea convertire şi pocăinţă.

Astfel a început cultul Inimii lui Isus în viaţa creştinilor, şi a intrat şi în viaţa socială a popoarelor. La îndemnul Papei Pius al IX-lea din 1876, o întreagă mişcare de "Acte de consacrare la Inima lui Isus", pornind de la familia domestică a ajuns ajungând până la familiile naţiunilor, prin Conferinţe episcopale, dar şi prin conducători iluminaţi şi devotaţi, ca preşedintele Ecuadorului, Gabriel Garcia Moreno (1821-1875).

A fost atât de multă fervoare în această evlavie a Preasfintei Inimi a lui Isus, că de-a lungul veacului al XIX-lea şi al începutului celui de-al XX-lea, au apărut numeroase congregaţii religioase masculine şi feminine, printre care amintim: "Congregaţia Preoţilor Preasfintei Inimi a lui Isus" fondată în 1874 de fericitul Leon Dehon (1843-1925); "Fiii inimii Preasfinte a lui Isus" sau misiunile africane din Verona, congregaţie fondată în 1867 de sfântul Daniel Comboni (1831-1881); "Doamnele Sfintei Inimi" fondată în 1800 de sfânta Magdalena Sofia Barat (1779-1865); "Slujitorii Inimii Preasfinte a lui Isus", fondată în 1865 de fericita Caterina Volpicelli (1839-1894). Acţiuni care trebuie să continue cu acţiunea noastră.

Într-un papirus egiptean de acum aproximativ 4000 de ani găsim expresia nostalgiei iubirii divine: "Nu mai am prieteni, de aceea caut o inimă pe care să mă sprijin şi să nu o găsesc!" Poetului egiptean anonim regreta asta, dar suntem mai favorizaţi, pentru că avem această Inimă Preasfântă şi acest Prieten divin, care aşa cum le-a permis sfântului Ioan evanghelistul şi sfintei Margareta Maria Alacoque să-şi aşeze fizic capul pe pieptul şi inima lui, tot aşa ne va permite şi nouă dacă îl iubim.

Aşa cum diavolul ridică mereu oameni răi care neagă iubirea lui Dumnezeu, prin Cristos în Duhul Sfânt, noi, prin cerinţele Inimii Preasfinte a lui Isus, prin trăirea Scripturilor şi prin primirea deasă a Euharistiei, să-i devenim prieteni şi apostoli, ca dincolo să şedem real la masă cu el şi pe pieptul lui!

Inima lui Isus să fie pentru noi soarele, iar noi floarea soarelui. Şi precum floarea soarelui se roteşte mereu după soare, tot aşa şi inima şi sufletul nostru să se îndrepte spre Isus, soarele nostru. El să lumineze toţi paşii vieţii noastre. El să încălzească inima şi sufletul nostru. "Isuse cu Inima blândă şi smerită, fă inima noastră asemenea cu Inima ta!"

Pr. Ioan Lungu

Foto: Viziunea Inimei Preasfinte a lui Isus către sfânta Margareta ...