Cum ne inventăm poeții
Într-o însemnare de acum o săptămână, ne exprimam nedumerirea cu privire la înțelesul dat de Editura Polirom unei serii de Biografii romanțate, din care au apărut deja mai multe volume. Ne-am procurat unul din ele, singurul pe care l-am găsit deocamdată în librărie: Cosmin Perța, Labiș, Jurnalul pierdut (2022). Pe prima pagină, un motto: „Circulați cu viteza legală!“ Și o notă: „Motto ironic pe care Nicolae Labiș îl avea trecut pe jurnalul original din perioada studiilor de la Școala de Literatură. Din păcate, acest jurnal nu a fost completat (sic!), conținând câteva notații“. Dintr-o Notă a autorului, deducem că, în forma din carte, Jurnalul cuprinde „fragmente decupate din scrisorile sau filele reale de jurnal ale lui Labiș, pe care le-am inserat fragmentar într-un discurs compozit, dar omogen, încercând să creez o «voce a lui Labiș» pe baza retoricii (sic!) notațiilor sale originale“. Să tot înțelegi: fragmente inserate fragmentar într-un discurs compozit! Și încă: fără a putea fi identificate ca atare în textul compozit, de fapt, compus de autorul cărții. Precizarea care urmează e și mai interesantă: „Singurul element pur ficțional este Nota Securității de la final, de care aveam nevoie pentru construirea cadrului și convenției narative.“ Lasă că nu prea vedem rostul unor note inventate ale Securității, când există atâtea reale, dar ce credit (factual, moral, intelectual, nu mai spunem literar) putem acorda unui text în care ceea ce îi aparține cu adevărat lui Labiș nu poate fi distins de ceea ce îi aparține de fapt lui Perța? Suntem în continuare în căutarea celorlalte Biografii romanțate. Concluzia după primele două este că titulatura seriei de la Editura Polirom acoperă cam totul și mai nimic.
Un interviu despre reforma școlii
În revista „22“ din 26 iulie-2 septembrie, Mihai Maci îi acordă Ruxandrei Hurezean un interviu referitor la problemele învățământului românesc de toate gradele. Observațiile autorului sunt demne de luat în considerare, bazate fiind pe o bună cunoaștere a situației reale. Nu poți să nu fii de acord, între atâtea altele, că descentralizarea e o idee nobilă, dar că, în lipsa autonomiei decizionale, ea nu face decât să scadă răspunderile ministerului și să crească obligațiile primăriilor, de asemenea, că politizarea școlii pune un obstacol uriaș în calea reformei sau că forma de organizare propusă de proiectul legislativ pentru bac nu are nicio contingență cu starea de facto, care ne spune că doar o jumătate din elevii înscriși în clasa întâi primară au ajuns la bac. Există și câteva lucruri care comportă o discuție mai largă. Nu suntem convinși, bunăoară, că „întreaga noastră școală e orientată spre trecut“. Exemplele oferite de Mihai Maci sunt culese din biologie și din fizică. Nu înțelegem însă de unde, din ce manual sau anexă, provine ideea, absurdă, desigur, că atomocentralele sunt considerate în școala noastră „ca parte a neocolonialismului“. Sperăm că nu e adevărat. Cel puțin în materie de literatură, proiectul nu e orientat nici spre trecut, cum afirmă Mihai Maci, nici spre viitor, nici chiar spre prezent, ci spre niciunde. Nu împărtășim nici ideea că, dacă dificultățile de zi cu zi ale oamenilor sunt esențiale în preocupările lor, carențele educaționale se află pe o treaptă mai jos. Autorul simplifică lucrurile când afirmă că, în definitiv, din lipsa de educație nu se moare, dar din colapsul spitalelor sau din degradarea drumurilor, da. Fără spitale sau drumuri circulabile, mor oameni, e adevărat, dar tot așa de adevărat este că, fără educație, moare întreaga societate. Desigur, nu de azi pe mâine sau accidental, ci pe un termen ceva mai lung, o societate poate muri de o moarte pe care o putem considera, vai, naturală.
Răspundem cititorilor
*
Dl Nicu Popcov, abonat la România literară de când era elev la Liceul Nicolae Bălcescu (actualmente Sf. Sava) din București în anii 1968-1969, mi-a trimis câteva poezii apărute în „Inimi împreună, revistă specială de informare și inspirație pentru oameni speciali“, nr. 233-234/ iulie-august 2022, însoțite de o scrisoare emoționantă. D-sa își consideră poeziile Exerciții literare și nu are decât pretenția modestă de a i se răspunde la rubrica noastră „doar atât: versurile trimise de Nicu Popcov sau, și mai simplu, Nicu, născut la Jimbolia, mi-au plăcut sau sunt niște… Oricare ar fi părerea Dv., vă respect și rămân un cititor fidel al Rl“. În general, nu-mi permit să răspund cu da sau cu nu, după ce am citit două sau trei poezii ale unui autor despre care nu știu nimic. Le marchez pentru informare proprie și atât. De obicei, nu publicăm poezii care au apărut în alte publicații sau în cărți. În cazul de față, dată fiind difuzarea în regim închis a revistei „Inimi împreună“ pentru „oameni speciali“, fac o excepție și public unul din texte (cu foarte mici intervenții personale, pentru care cer îngăduință post factum autorului!): „Ploaie nepăsătoare, ploaie de toamnă rece./Însăși vremea pare să ne stea împotrivă./Vremea bună nu vine… Vremea rea nu trece…/Eminescu, Blaga și limba română/caută limanuri în alt Univers./Omul de rând, exilat în plâns, abia mai respiră./Timizi, pensionarii intră în farmacii,/Negociază în șoaptă, pentru încă o zi./Un bunic cu factura în brațe/așteaptă pensia și vara./ Din televiziuni se revarsă promisiuni deșarte/cam cât Niagara.// Vino, Prinț al Luminii, vino înapoi!/ De când ai plecat,/plouă des și e mult noroi!/ Iartă-ne și vino și la noi!“
*
„Mă adresez Domniei-voastre în speranța că acest demers nu-mi va aduce sfârșitul“, îmi scrie pe un ton un pic cam patetic d-na Maria Filipoiu de pe o adresă de internet. Înțeleg că d-nei Filipoiu, membră a UZPR, i s-a refuzat primirea în Uniunea Scriitorilor. Înțeleg de asemenea că d-na Filipoiu este de două ori supărată: o dată, pentru că a fost tratată cu refuz, a doua oară fiindcă o poezie i-a fost publicată la rubrica noastră Rebut. Nu pot să neg că nu este o oarecare legătură între una și alta. Nu înțeleg, apoi, de ce, „temându-se de răzbunare“, mă roagă să „nu fac cunoscută scrisoarea Comisiei (de Validare) și nici domnului președinte (al Filialei București – Poezie) Horia Gârbea“. O asigur că n-are a se teme de răzbunarea nimănui. Nici Horia Gârbea, nici membrii Comisiei de Validare nu obișnuiesc să se răzbune pe cei care doresc să intre în USR și nu sunt acceptați. Cazul invers s-a mai văzut. Din câte sunt informat, d-na Filipoiu n-a primit aviz nici de la Filială, nici de la Comisie. Problema d-sale n-ar trebui să fie, așadar, că scrisoarea pe care mi-o adresează îi „va aduce sfârșitul“, ci că literatura d-sale nu i-a convins pe cei răspunzători de primiri în USR (dintre care nu fac parte) de la bun început.
*
Ramona Ciucan dorește să știe dacă „practicăm/acceptăm/ încurajăm publicarea unor texte scurte din partea unor autori noi/necunoscuți“. Dacă ar fi o cititoare a revistei noastre, ar ști că publicăm astfel de texte. D-sa mărturisește că „flirtează cu scrisul de mică“, ceea ce e foarte frumos, dar crede că nu i-ar strica „stabilirea unei reputații sau practici“ pe care să i-o asigure publicarea, nu doar pe „un blog uitat pe internet“, ci în „format fizic“, adică în RL. Mai mult, ne sugerează „să inițiem un dialog“. Iată, l-am inițiat. Mai rămâne să ne trimită câteva texte care să ne convingă, într-o măsură mai mare decât scrisoarea, că merită să continuăm.
*
„Dacă lucrările (!) mele nu se încadrează în stilul și conținutul revistei, vă mulțumesc totuși etc.“, ne scrie Postolache Nora (ca la catalog), 21 de ani, studentă la UAIC Iași în cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, însoțindu-și prezentarea de o cuprinzătoare Work Experience. Dificultatea nu este dacă „lucrările“ se încadrează etc., ci că nu sunt poezie cu adevărat. „Condensul dintre inimile noastre/expiră aburi…“ și tot așa. Vă sfătuiesc cu toată cordialitatea să vă vedeți de studiile dv. de psihologie și de pedagogie. Și, înainte de a mai scrie, ar fi bine să citiți poezie. Și chiar câte ceva despre poezie.
*
Lipsit de bună-cuviință cum mă consideră, n-am alt răspuns mai cuviincios pentru dl Schenk decât: ștergeți din memoria computerului dv. e-mail-ul Rl! (N.M.)
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius