Istoria culturii, ca orice istorie, se poate scrie din diferite unghiuri, sub felurite aspecte, cu un interes marcat pentru cineva sau ceva, într-o distribuire de accente mereu alta, de la un autor la altul. Cum însă vechiul ideal autocratic al unicității discursului în materie s-a mai estompat de la o vreme, făcând loc perspectivelor multiple, orice contribuție nouă, cu un decupaj original sau chiar insolit, ar trebui să îi bucure pe cititorii de gust, nu să îi alieneze și să îi sperie.
Pornind de la asemenea premise, o carte precum cea a Victoriei Dragu Dumitriu, declarată de la bun început a fi una așezată sub semnul povestitului, ar trebui să regaleze, căci ea se intitulează Povești cu cenacluri vechi din București. 1880 – 1954 și, fără pretenția de a fi exhaustivă ori de a oferi o foarte riguroasă reconstituire a subiectului, bucură prin abundența detaliilor de interes, prin personalitățile evocate, prin modul cum – aproape balzacian – oferă atât o evocare a străzilor, a caselor și a interioarelor, cât și pe a celor ce le populau (uneori împreună cu membri ai familiilor lor).
Istoria ce se derulează în paginile cărții este una ce ține de viața în capitală. Titlul rămâne oarecum înșelător, pentru că nu este vorba numai despre cenacluri și cenacliști, ci și despre episoade anecdotice, stiluri de viață, înrudiri și întâlniri memorabile. Mai mult decât atât, mediile literar-culturale bucureștene sunt străbătute „oblic“, parcurgând pagini memorialistice ale unor autori mai puțin celebri și cunoscuți, dar martori și participanți, ei înșiși, la evenimentele despre care vorbesc.
Pe de altă parte, din ansamblul bogat al desfășurărilor culturale de pe Dâmbovița, se alege ca eveniment reprezentativ viața cenaclieră. Într-o definiție demnă de a fi consemnată, autoarea precizează: „Existența unui cenaclu, indiferent în ce veac sau anotimp, … reprezintă, înainte de toate, întruchiparea conștiinței de sine a literaturii. Ceea ce contează cu adevărat este atmosfera de atelier: mai înainte de a impune scriitori sau de a-i nimici în fașă, cenaclul făurește stări de spirit, sentimentul apartenenței, al identității, calea spre ceilalți, prietenii pe viață, sau ură pe viață, stimă și sprijin reciproc, dincolo de orgolii, de capricii, de păcatele de tot felul“. Cu toate că această precizare oferă un bun punct de sprijin pentru a delimita cenaclul și viața cenaclieră de alte activități aparent similare sau înrudite (viața de cafenea literară, viața redacțională, amiciția literară ș.a.), Victoria Dragu Dumitriu se lasă purtată de farmecul mediului și al timpului explorat, amestecând fără prea multă preocupare pentru necesarele distincții această constelație de manifestări ale apetitului pentru creație beletristică și etalare publică.
Este de observat și intervalul cronologic fixat de atenția scriitoarei. El se întinde, într-o relativă potrivire, de la momentul când România lui Carol I a fost proclamată regat, fostul principe devenind rege, până în plin stalinism opresiv, aproape până la șocul revoluției din Ungaria (1956). O deschidere așa de amplă permite observarea devenirii fenomenului cenaclier românesc nu doar sub mai multe regimuri politice – cel democrat-burghez, urmat de dictaturile de extremă dreaptă de la finalul vârstei noastre interbelice, și până la dictatura comunistă în prima și cea mai feroce expresie a ei –, ci și într-o Românie care după 1918 își dublase teritoriul, conferind astfel o altă greutate fenomenului cultural bucureștean prin afluența de noi veniți din provinciile recent alipite. Faptul permite comparații între efervescența din „La Belle Époque“ și cea interbelică; dar și contemplarea refuzului de a se resemna al artiștilor din epoca dictaturii proletariatului.
Unul dintre beneficiile de căpetenie ale abordării oferite de volumul discutat aici este evidențierea unei opulențe a forfotei literare pe care, cel mai adeseori, preocupate să selecteze vârfurile valorice, istoria literară o așază între paranteze. Or, ca să se ajungă la capodopere, este, printre atâtea altele, nevoie și de un climat stimulativ: de nu o întreagă societate care urmărește cu sufletul la gură nașterea valorilor în câmpul literaturii, aplaudând autorii și recompensându-i, atunci măcar apariția unui microclimat format din nuclee umane creatoare, fie și concurente, dar care asigură autorului ce visează la atingerea calității briliantissime nu doar solidaritatea empatică, ci și primul cerc al cititorilor avizați.
… Așa ajung să se perinde pe sub privirile curioase ale cititorului, chipuri demult uitate sau așezate pe raftul valorilor în unghere mai umile, dar care pot fi, în același timp, apariții mondene semnificative, mari causeuri, oameni de spirit, naturi înzestrate cu mari elanuri etc. Prin asemenea readuceri în atenție, cartea Victoriei Dragu Dumitriu se recomandă de la sine publicului larg cultivat și nostalgicilor literaturii de altădată.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius