Newsletter Agentia de carte - 22 mai 2021

[altmariusbook]

“În premieră la Sala Atelier,”Incognito” de Nick Payne” plus 5 more

---

• În premieră la Sala Atelier,”Incognito” de Nick Payne
• Ateliere literare ale MNLR
• Prinţul Christopher Ghika a condus ceremonialul funerar al prinţulu...
• ”Taci și înghite” – principalele mituri despre alimentația corectă ...
• Garabet Ibrăileanu, mentorul „Vieţii Româneşti”
• Ateneul Român redeschide porţile publicului pentru concertele Filar...

În premieră la Sala Atelier,”Incognito” de Nick Payne Posted: 21 May 2021 06:47 AM PDT Noua premieră de la Sala Atelier a Teatrului Național ”I. L. Caragiale” din București, Incognito de Nick Payne, este o  înlănțuire dinamică a unor povești despre nenumăratele fațete ale comportamentului, gândurilor și experiențelor ce alcătuiesc natura umană. Un spectacol emoționant despre puterea științei, misterele inteligenței și cunoașterii,  în care se vorbește despre furtul creierului lui Albert Einstein. O piesă despre neuroștiință, memorie și dragoste, scrisă de unul dintre cei mai cunoscuți tineri dramaturgi și scenariști englezi, Nick Payne. Pasionat în egală măsură de știință, presa l-a supranumit pe dramaturg „Mr. Science”. După succesul internațional cu piesa „Constellations”, al cărei personaj principal era mecanica cuantică,  „Incognito” ne propune un personaj central din categoria celor foarte capricioși și imprevizibili, creierul uman. Incognito prezintă trei povești, două dintre ele inspirate din fapte reale. Prima vorbește despre furtul creierului lui Albert Einstein, a doua prezintă cazul unui pianist care, în urma unei operații experimentale pe creier, își pierde memoria de scurtă durată; a treia, ficțională, o are în centru pe Martha, neuropsiholog, care încearcă să se cunoască pe sine însăși în timp ce sondează mintea pacienților săi. Sub conducerea regizoarei Zsuzsánna Kovács și în scenografia Corinei Boboc,  actorii Monica Davidescu, Aylin Cadîr, Ovidiu Cuncea și Lari Giorgescu realizează o extraordinară performanță actoricească, interpretând peste 20 de roluri, trecând cu inteligență de la un personaj la altul, într-o călătorie imaginară prin labirintul creierului uman. Fiindcă, așa cum spunea Einstein, „imaginația este mai importantă decât cunoașterea. Cunoașterea e limitată”. Sâmbătă, 29 mai 2021, ora  20.00, este programată premiera spectacolului Incognito – un proiect ce face parte din Programul „Uși deschise pentru toți”. Pentru un număr limitat de locuri, respectând regulile impuse de pandemie, biletele au fost puse în vânzare, la Casa de bilete și online. Vă așteptăm cu bucurie la teatru!   Incognito de Nick Payne  Traducerea:  Aylin Cadîr   În distribuție: Monica Davidescu, Aylin Cadîr, Ovidiu Cuncea, Lari Giorgescu   Regia:  Zsuzsánna Kovács Scenografia: Corina Boboc Muzica și sound design: Călin Țopa Durata: 1 h 50 min (fără pauză).   Număr de vizualizări :8http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/ANcEXiysRMQ?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Ateliere literare ale MNLR Posted: 21 May 2021 06:44 AM PDT Muzeul Național al Literaturii Române a pregătit pentru luna mai activități dedicate elevilor din învățământul primar, gimnazial și liceal, care se vor desfășura la sediul din strada Nicolae Crețulescu 8. Coordonator: Oana Oros. Cadrele didactice pot face programări la adresa: [e-mail]. Atelierele literare reprezintă o alternativă de educație non-formală şi creativă pentru elevi, o modalitate de învăţare, într-un cadru interactiv. Tematica activităților este în strânsă legătură cu manuscrisele din arhiva și din patrimoniul muzeal expus. Istoria scrisului de la pictograme la alfabete Copiii vor călători în timp prin puterea imaginației și vor afla informații despre diferitele etape care marchează apariția scrisului, despre primele alfabete, instrumente și tipuri de scrieri; vom crea propriul alfabet secret, folosind semnele din picturile rupestre. Povestea unei străzi | Calea Victoriei Prin intermediul fotografiilor vom afla cum s-a transformat Podul Mogoșoaiei în Calea Victoriei de astăzi, una dintre cele mai cunoscute artere din București, care a marcat viața sau operele scriitorilor români. Vom cunoaște povestea familiei Mavrocordat și a casei în care se află expoziția de bază a Muzeului Național al Literaturii Române. Jucăria de vorbe | Atelier de scriere creativă Învățăm împreună despre ce înseamnă să scrii un text, despre tipuri de texte, despre cum au creat marii autori/scriitori români, cercetându-le manuscrisele. Printr-o serie de exerciții, transformăm scrisul dintr-o activitate solicitantă într-o îndeletnicire cu adevărat plăcută! Scriitori români în imagini și manuscrise Ce înseamnă să fii scriitor, poet, prozator sau dramaturg, să ai o muză sau să fii muză? Oare ce cuprindea lada cu manuscrise a lui Eminescu? Cum a călătorit Alecsandri de la Mircești până în Africa? Cum s-a transformat un adolescent miop într-un savant celebru? Avem răspunsuri pentru toate aceste curiozități! Atelier de identitate Te-ai gândit vreodată ce înțelegem prin identitate, valori, cultură, literatură, patrimoniu, idealuri, vise, pasiuni? Cum ne putem defini în raport cu ceilalți, de aici sau din altă țară? Cum ne putem pierde identitatea? La acest atelier ne vom crea propria carte de identitate, printr-un proces de autoanaliză și reflecție. Dada-art Aflăm cum au schimbat câțiva tineri modul de a concepe literatura. Vorbim despre revoluția Dada și curajul de a răsturna valorile consacrate. Ne inițiem în avangardă, pentru a înțelege arta modernă. Vom afla cum se face o poezie sau o pictură dadaistă. // anunță MNLR. Număr de vizualizări :9http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/NlO96ySIneE?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Prinţul Christopher Ghika a condus ceremonialul funerar al prinţulu... Posted: 21 May 2021 06:38 AM PDT Generalul maior, Comandant al Ordinului Imperiului Britanic, Christopher Ghika, a condus Batalionul 1 Gardă Irlandeză („Irish Guards”) în cadrul ceremonialului funerar al Prinţului Philip (10 iunie 1921 – 9 aprilie 2021), Duce de Edinburgh, fost membru al familiei regale britanice și soțul reginei Elisabeta a II-a.    Românul Christopher Ghika, descendent al marii familii domnitoare Ghica din Moldova şi Ţara Românească, familie ale cărei titluri princiare datează din 1658, este fiul prințului John Ghika, el însuşi ofițer al gărzilor irlandeze. Născut la Paris în 1928 (d. 2003), John Ghika, copilul mai mare al prințului Dimitry Ghika Comănești și al prințesei Valentine Bibesco, a fost educat la Colegiul catolic din Ampleforth, North Yorkshire, Anglia, şcoală pe care a urmat-o şi fiul său, Christopher. Deşi considerat inamic, având în vedere că România era aliată cu Germania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Prinţul John Ghika s-a bucurat de şansa neobișnuită de a ocupa un rang înalt în armata britanică. Tot el, în calitate de comandant al corpului Gărzilor Irlandeze de Paradă a fost cel care, în 1978, atunci când dictatorul Nicolae Ceauşescu şi soţia sa Elena au efectuat o vizită de stat în Marea Britanie, i-a întâmpinat pe cei doi la Buckingham Palace.   Cariera militară a prinţului   Christopher Ghika a urmat calea tatălui său şi a ajuns în Gărzile Irlandeze – regiment de elită al Armatei britanice – în 1993. El a fost comandant de pluton în Irlanda de Nord, în timpul Problemei irlandeze, în Macedonia, în 1998 şi în Kosovo, în 1999, în timpul conflictelor din Balcani. De asemenea, ca ofiţer al Marii Britanii a ocupat titlul de comandant adjunct al coaliției militare conduse de SUA împotriva ISIS, Operațiunea combinată – Operațiunea inerentă de rezolvare (OIR), până în 2019. În cariera sa militară sunt cuprinse teatrul de război civil din Sierra Leone, unde a fost observator, campania din Irak, gradul de comandant al batalionului Gărzilor Irlandeze în Helmand, Afganistan, în 2010, în timpul luptelor sângeroase, şi funcţia de consilier militar în Ministerul britanic al Apărării. După întoarcerea de la Helmand, Chris Ghika a participat la mariajul prinţulului William cu Kate Middleton, spunând: „Nu există un contrast mai mare decât cel dintre a patrula în Afganistan şi a fi în Grădina Reginei în ziua nunţii regale, însă cerinţele sunt aceleaşi: autodisciplină, a face parte dintr-o echipă şi a crea excelenţă în orice facem“. Recent, generalul maior Chris Ghika, în calitate de comandant adjunct pentru strategie şi informaţii în cadrul campaniei OIR (Operațiunea “Inherent Resolve”), condusă de SUA împotriva ISIS, a devenit personajul mediatic al unei neînţelegeri cu americanii din cauza declaraţiei ce îl contrazicea pe președintele SUA, Donald Trump. „Nu există o creștere a ameninţărilor din partea forţelor proiraniene în Irak şi în Siria. Sperăm şi ne aşteptăm ca această situaţie să continue“, a declarat generalul Chris Ghika, la Bagdad, în cadrul unei teleconferinţe cu responsabili de la Pentagon, referindu-se la grupările paramilitare irakiene Al-Hashd al-Shaabi, care luptă împotriva ISIS și sunt susținute de Iran. Această afirmaţie a venit după ce Casa Albă anunțase că ar avea informații „îngrijorătoare“ şi „semnale clare“ despre pregătirile de atac ale Iranului împotriva intereselor americane în Orientul Mijlociu. „Noi supraveghem ameninţările cu multă atenţie şi ne adaptăm corespunzător măsurile de protecţie ale forţelor noastre. Misiunea noastră este de a învinge gruparea Stat Islamic. Iranul nu figurează nici în ordinele care mi-au fost date, nici în directive, nici în vreun document de organizare“, a precizat generalul Chris Ghika. Imediat după aceea, presa occidentală a încercat să afle date suplimentare despre acest ofițer britanic atât de curajos încât să-l contrazică pe președintele Trump.   Funeraliile de la Castelul Windsor   În calitate de comandant al Household  Division, prinţul Christopher Ghika a participat la ceremonialul funerar al prințului Philip al Marii Britanii, ce a avut loc la 17 aprilie 2021, la Castelul Windsor, unde a fost prezent și un detașament al celebrei Irish Guards. Din cauza restricțiilor antipandemie, la evenimentul din capela Saint George au participat doar 30 de persoane, în frunte cu suverana care a fost nevoită să stea singură în timpul slujbei, într-o lojă. Fiecare membru al Casei regale, mai ales cei special invitaţi, a purtat haine de doliu de culoare închisă şi măşti sanitare negre.Tot ceremonialul a fost gândit anterior chiar de către prințul Philip, iar regina Elisabeta s-a asigurat că Operațiunea Forth Bridge, numele de cod pentru funeralii, va respecta întocmai dorința ducelui. Şapca militară şi sabia de ofiţer a Marinei Regale care i-au aparţinut prinţului Philip au fost depuse pe sicriul acoperit cu drapelul şi blazonul Alteţei Sale Regale şi cu o coroană de flori. Însemnele oficiale ale ducelui de Edinburgh, medaliile şi decoraţiile conferite de Marea Britanie şi ţările din Commonwealth, alături de bastonul de mareşal, decoraţia în formă de aripi ce i-a fost acordată de Forţele Aeriene Regale, precum şi însemne oficiale ale Danemarcei şi Greciei, au fost depuse pe perne aşezate în altarul Capelei Saint George. Cei patru copii ai cuplului regal și nepoții acestuia au mers pe jos în spatele sicriului, aşezat pe un Land Rover special modificat pentru acest moment. Sicriul, purtat de militari din Marina Regală, a fost întâmpinat în faţa intrării vestice a Capelei Saint George de diaconul de Windsor şi de arhiepiscopul de Canterbury. La cererea lui Philip, care şi-a slujit ţara în Royal Navy în cel de-al Doilea Război Mondial, sirenele marinei au răsunat cu apelul „Action Stations”, care îi cheamă pe marinari la post. Arhiepiscopul de Canterbury a spus rugăciunea de binecuvântare înainte de intonarea imnului naţional. Focuri de armă au fost trase de trupele de artilerie ale Cavaleriei Regale pe peluza estică a Castelului Windsor, pe durata procesiunii. De asemenea, au fost trase clopotele din Curfew Tower. Sute de buchete de flori au fost depuse la porţile Castelului Windsor de oamenii care au venit pentru a-i aduce un ultim omagiu prinţului Philip, fostul soţ al reginei Elizabeth II, alături de care aceasta a trăit timp de 73 de ani. Odată cu familia regală, milioane de britanici și-au luat rămas bun de la cel mai longeviv prinț consort din istoria Regatului Unit. În acest ceremonial regal, prinţul Christopher Ghika a avut un rol esenţial.     Maria Dobrescu    ** Casetă   Prințul Philip a fost un apropiat al Casei Regale din România, fiind vărul Regelui Mihai. Cei doi s-au născut în același an, 1921, și au fost prieteni în copilărie, relația dintre ei păstrându-se și ulterior, Ducele de Edinburgh botezând primul copil al suveranului român și al reginei Ana, pe principesa Margareta.   Număr de vizualizări :9http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/0kFTxcN278c?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

”Taci și înghite” – principalele mituri despre alimentația corectă ... Posted: 21 May 2021 06:34 AM PDT Preocuparea pentru un stil de viață sănătos este la nivel mondial un trend care devine de la an la an mai puternic. Zi de zi suntem îndemnați pe toate canalele media să evităm consumul de grăsimi, sare și zahăr, să facem câteva mii de pași, să bem apă din belșug și să evităm alcoolul. Persoane mai mult sau mai puțin specializate în nutriție ne spun câte pahare cu apă să bem pe zi, să evităm carnea, să mâncăm alimente neprocesate termic, să aruncăm solnița și borcanul cu dulceață. Ne sunt recomandate dieta paleo, fără gluten sau fără lecitină, dieta ketogenă sau veganismul. Alimentația corectă pare o problemă foarte complicată și chiar aceia care intenționează să mănânce sănătos pot avea dificultăți în a discerne informația bazată pe studii științifice de cea publicitară.    În acest context, Taci și înghite. De ce aproape tot ce ni s-a spus despre alimentați... e un volum care pune bazele unei adevărate revoluții în nutriție. Publicată de LifeStyle Publishing, cartea semnată de Tim Spector, medic și profesor de epidemiologie genetică dărâmă din temelii principalele mituri referitoare la nutriție. Cei care vor citi cartea autorului englez, Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic pentru servicii aduse în lupta pentru combaterea Covid-19, vor avea o mare surpriză. Probabil nu există persoană – exceptând specialiștii – care să nu fi creditat măcar câteva dintre falsele mituri legate de nutriția sănătoasă. De ce se întâmplă acest lucru, „cum am ajuns în situația în care persoane fără nicio calificare să ne dicteze ce ar trebui să mâncăm? Este o situație unică în domeniul medicinei și al științei”! Răspunsul îl oferă Tim Spector: „Puțini medici studiază nutriția și puțini nutriționiști au formație medicală”. În plus, studiile privind alimentația corectă sunt deficitare, iar de multe ori rezultatele sunt greșit sau părtinitor interpretate. Bineînțeles, industria alimentară are și ea un cuvânt greu de spus în acest sens. „Hrana să vă fie leac și leacul să vă fie hrană” spunea Hipocrate, citat de Tim Spector, însă mesajul s-a pierdut de-a lungul secolelor. Sfaturile despre nutriția sănătoasă care ni se oferă nu țin cont de particularitatea fiecărei persoane, iar aceasta este prima greseală care se face, observă medicul britanic. În ce privește alimentația, suntem băgați toți „în aceeași oală”, iar ceea ce i se potrivește unuia poate fi total nepotrivit altuia. Expert în medicină personalizată și microbiom intestinal, nutriționistul britanic atrage atenția că acea comunitate de bacterii, virusuri și ciuperci care ne populează tractul digestiv – microbiomul uman – nu are aceeași structură nici măcar la gemenii identici și din acest motiv sfaturile generalizate despre nutriție pur și simplu nu funcționează. Încă din copilărie suntem învățați să credem că micul dejun e masa cea mai importantă a zilei, ne calculăm caloriile și credem că trebuie să facem mai mult sport ca să slăbim. Dacă ținem să avem o nutriție sănătoasă, consultăm etichetele produselor alimentare, renunțăm la grăsimi saturate, la carne, sare, alcool și dulciuri. Luăm suplimente alimentare, mai ales vitamine și minerale. De la debutul pandemiei de coronavirus, foarte multe persoane de peste tot din lume au apelat la suplimente de vitamina D și zinc. Tim Spector tranșează însă problema și ne spune răspicat: „Nu au niciun efect”.  Mai mult, medicul britanic atrage atenția: „Sunteți unic și nu persoană standard care trebuie să urmeze recomandările alimentare. Această persoană standard nu există”. Mesajele despre alimentația sănătoasă sunt adesea distorsionate de politicieni și companii. Tim Spector ne învață să discernem adevărul științific de miturile lansate de marile companii alimentare. Medicul și nutriționistul britanic ne contrazice multe dintre principiile în care credem cu convingerea că urmăm o dietă sănătoasă – spre exemplu, un mic dejun bazat pe fulgi de ovăz și suc de portocale. Însă Tim Spector nu distruge principalele mituri alimentare ale civilizației moderne fără a pune nimic altceva în loc. Capitolul de concluzii reprezintă o sinteză eficientă a informațiilor cărții, care ne ajută să avem o alimentație sănătoasă pentru trup și minte. În plus, autorul ne oferă un plan de alimentație sănătoasă în 12 puncte. Iar partea cea mai bună este că nu e restrictiv. Din punctul de vedere al nutriționistului britanic, putem să nu excludem nimic din dieta zilnică, ci doar să favorizăm anumite alimente. Baza trebuie să o constituie fructele și legumele, însă, în cantități mici, carnea, peștele, lactatele, chiar și vinul roșu sunt benefice pentru sănătate, pentru un organism plin de energie și o minte echilibrată.   Număr de vizualizări :11http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/B1J1J94WiIs?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Garabet Ibrăileanu, mentorul „Vieţii Româneşti” Posted: 21 May 2021 06:23 AM PDT De numele lui Garabet Ibrăileanu, cel pe care Istoria literaturii române îl consideră, deopotrivă, critic şi istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar şi romancier, se leagă indisolubil activitatea revistei „Viaţa Românească”, apărută la Iaşi, la 1 martie 1906, ca vestititoare a unei „noi primăveri literare”, al cărei „adevărat redactor şi animator a fost”, după cum îl apreciază, cu recunoscuta-i prestanţă critică, însuşi, George Călinescu. Într-adevăr, „Viaţa Românească”, străbătută, de ideea promovării „unei culturi naţionale”, a adoptat prin programul ei – „poporanismul” –, curentul literar susţinător al apropierii de popor, care recomanda colaboratorilor săi să observe „necruţător viaţa, aşa cum este ea”, fără însă a abandona în nici într-un fel „criteriul artistic”, înscriindu-se, astfel, în traiectoria exigentă a combaterii „formelor fără fond” aparţinătoare „Convorbirilor literare”, revista Junimii lui Titu Maiorescu, apărută cu aproape jumătate de veac mai înainte, tot la Iaşi şi tot la 1 martie, dar 1867. Dar, după cum acelaşi strălucit critic G. Călinescu observa: „nu orice fel de viaţă trebuie să-l intereseze pe artist, ci accea pentru care percepţia îi e mai acută şi anume viaţa naţiunii, <viaţa românească>”.  Între cele două reviste de mare însemnătate pentru întreaga cultură şi literatură românească nu s-au întrevăzut schimbări majore de opinii, decât cele provenite din schimbarea propriu zisă a „spiritului” vremilor istorice în care ele au funcţionat. Cu toate că, ulterior, mulţi dintre istoricii şi criticii literari care s-au aplecat asupra activităţii revistei „Viaţa Românească” au întrezărit-o ca „o publicaţie democrată în felul gherist, o promotoare a socialismului internaţional şi umanitarism”, până la urmă aceştia au trebuit să admită că ideea de bază a revistei era cea a „dreptăţii sociale”, pentru care au militat  „poporaniştii”, adevăraţi democraţi naţionalişti, „cultivatori ai literaturii vii scrise de români despre problemele românimii.” Sub conducerea redacţională a lui Garabet Ibrăileanu, Viaţa Românească a apărut, cu „sincopa” primului război mondial (1916 – 1920), până în 1930, când redacţia revistei s-a mutat la Bucureşti, iar din 1933 acesta s-a retras în favoarea lui Mihai Ralea. Din grupul „poporaniştilor” au făcut parte: Constantin Stere, Paul Bujor, Octav Botez, Spiridon Popescu, Calistrat Hogaş, D.D.Pătrăşcanu, Jean Bart, Dumitru C.Moruzi, Radu Rosetti, Gala Galaction, Mihail Sadoveanu, Alice Călugăru şi din 1920, chemat la Iaşi de către G.Ibrăileanu, George Topîrceanu. Demn de menţionat este şi faptul că în rândul colaboratorilor Vieţii Româneşti s-au regăsit numele prestigioşilor scriitori ai vremii: I.L.Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, N.Gane, Alex. Vlahuţă, G.Coşbuc, Şt.O.Iosif, Oct.Goga, D.Anghel, Cincinat Pavelescu, T.Arghezi, Ionel şi Alex.O.Teodoreanu, Otilia Cazimir, A.D.Xenopol, Gr.Antipa, C.I.Parhon ş.a. Dar, pentru a înţelege mai bine şi mai în profunzime rolul lui Garabet Ibrăileanu, ca mentor al Vieţii Româneşti, se cuvine să întreprindem o incursiune în biografia lui. Compilând mai multe surse biografice, începând de la Istoria lui George Călinescu, trecând pe la Al. Piru, Al. Dima, Mihai Drăgan, Titi Tudorancea, Ioan Holban şi până la mai recenta lucrare a profesorului ieşean Antonio Patraş, biografia lui Garabet Ibrăileanu se încheagă sinuos, cu repere temporale semnificative, demne de reţinut. S-a născut, în urmă cu un veac şi jumătate(!), la 23 mai 1871, în localitatea Târgu Frumos, nu departe de Iaşi, în familia nu prea înstărită a lui Teodor şi Maria Ibrăileanu, cu origini armeneşti. La un an după naştere se mută cu familia la Roman, unde locuiau bunicii dinspre mamă. De aici, la vârsta de 5 ani, în 1876, familia se mută la Poiana lui Iuraşcu, „acolo unde tatăl său împrună cu nişte rude luase în arendă o moşie.” Aici, la 17 septembrie, după ce a dat naştere fetiţei Maria, sora lui, mama sa moare. După un an, tatăl său „optimist din fire” se recăsătoreşte şi, la vremea învăţăturii, în 1878, îl înscrie pe Garabet la o şcoală din Bârlad, apoi la una din Roman, deoarece acesta „arendase moşia de la Băceşti, din apropiere.” Îmbolnăvindu-se, este retras din şcoală, dar o va continua în perioada 1879-83, când încheie ciclul primar şi apoi pe cel secundar, în 1887, la Gimnaziul „Roman Vodă”. Din nefericire, la 17 septembrie, survine şi moartea tatălui său. Rămas orfan de ambii părinţi, Garabet ajunge sub tutela rudelor „care voiau să-l facă un cheferist”. Norocul i-a venit din partea unei mătuşi „care îl ajută să se înscrie la liceul Codreanu din Bârlad”. Aici, tânărul liceean, „întâlnindu-se cu ideile socialiste”, împărtăşite cu mai mulţi colegi, în 1888, înfiinţează societatea culturală „Orientul”, cu o durată efemeră, destrămată în 1889. Nedescurajându-se, în iunie 1890, fondează foaia „Şcoala Nouă”, în care va publica, cu pseudonimul Cezar Vrajă, numeroase articole, poezii, cugetări, traduceri. Ulterior, a publicat şi în ziarul „România viitoare” din Brăila. Terminând liceul bârlădean, în toamna anului 1890 îşi dă bacalaureatul la Universitatea din Iaşi şi se înscrie la Facultatea de Filozofie, Istorie şi Literatură, iar ca „boboc” student „frecventază cursurile tuturor facultăţilor, fără a-şi afla locul”. Drept urmare, în anul următor, susţine admiterea la Şcoala Normală Superioară, optând pentru secţia istorico-filozofică. Până la obţinerea licenţei în ştiinţe istorico – filozofice, din 1895, Garabet Ibrăileanu s-a remarcat ca un prolific colaborator la numeroase ziare şi reviste ale vremii, între care: Munca, Adevărul şi Critică socială, Evenimentul literar, Lumea nouă, în care a publicat articole cu conţinut politico-social, dar şi ca un participant activ al cercului socialist din Iaşi, unde a susţinut conferinţe axate pe problematici sociale. N-a fost de mirare că încă din 1894 a devenit redactor al ziarului Lumea nouă, fiindu-i apreciate patosul şi însufleţitoarea sa activitate redacţională. Cu toate că, în 1896, primeşte un post de profesor suplinitor la Gimnaziul de băieţi de la Bacău, preferă să rămână în Iaşi din două motive: primul, cel al cunoştinţei cu Elena Carp, cu care se va căsători mai târziu, în 1901, şi al doilea, cel al colaborării cu ilustrul profesor lingvist Alex. Philippide la întocmirea Dicţionarului Academiei. Cititor pasionat, traduce şi prefaţează romanul Bel-Ami de Guy de Maupassant, care va apare la Craiova. În 1899 se prezintă la postul din Bacău, dar în anul următor se transferă ca profesor de română la mai recentul şi vestitul Liceu Internat „C.Negruzzi” din Iaşi, unde îl va cunoaşte pe Calistrat Hogaş, viitor director al acestui prim liceu model românesc, înfiinţat în octombrie 1895, cu care va lega o strânsă prietenie. După căsătorie, instalându-se în casa de mai din vale de Liceul Internat, se dedică scrisului, colaborând cu mai multe publicaţii, între care  Noua Revistă Română a lui C.Rădulescu-Motru. Profesional, după ce a fost suplinitor la catedra de Filozofie a Liceului Naţional Iaşi, în 1902, obţine titularizarea susţinută în faţa lui Titu Maiorescu şi devine profesor la Liceul Militar din Iaşi. Tot atunci în familie se naşte şi Maria, unicul copil. Împreună cu soţia, în 1904, întreprinde o călătorie în Europa, vizitând Austria, Germania, Elveţia şi Italia. La întoarcere va colabora cu revista Curentul nou din Galaţi. Împlicat tot mai puternic în presa vremii ca publicist, la 1 martie 1906, după cum s-a menţionat, apare primul număr al revistei „Viaţa Românească”, avându-i directori pe Constantin Stere şi Paul Bujor şi secretar de redacţie pe Garabet Ibrăileanu. Casa lui Ibrăileanu devine sediul redacţiei şi al cenaclului revistei până în 1908, iar după mutarea redacţiei, cenaclul literar va continua în acelaşi loc. La 1 sept. 1908 devine profesor suplinitor la catedra de Istorie a literaturii române moderne a Fac. de Litere de la Iaşi. În 1909 editează volumele: Spiritul critic în cultura românească, care va fi apreciat de G.Călinescu drept „o admirabilă demonstraţie de volubilitate sofisticată şi o beţie de idei,(…) cu o înrâurire covârşitoare mai ales în sociologie” şi Scriitori şi curente, conţinând observaţii valoroase despre clasicii literaturii române. Pentru scurtă vreme se internează la sanatoriul Sfânta Elisabeta de la Bucureşti. În 1911 se destăinuie biografic în Amintiri din copilărie şi adolescenţă, volum care va fi publicat postum. Spre sfârşitul anului, pierzând calitatea de suplinitor în favoarea lui Eugen Lovinescu, cu doctorat la Paris, se înscrie la doctorat, pe care-l susţine în 1912 cu teza: Opera literară a d-lui Vlahuţă, pentru care primeşte titlul de doctor. Având ca introducere la teză eseul Literatura şi societatea, în care doctorandul „aruncă o lumină nouă asupra raportului dintre artist şi societate prin teoria selecţiei”, titlul obţinut cu strălucire îi conferă lui Ibrăileanu titularizarea în postul de profesor la aceeaşi catedră. De aici încolo, potrivit biografilor săi: „viaţa lui Ibrăileanu se va împărţi între revistă şi Universitate”, deţinând profesoratul la catedră până la îmbolnăvirea şi sfârşitul vieţii sale. Despre Profesorul Garabet Ibrăileanu s-a confesat în „Evocări” şi studentul său de odinioară, Gavril Istrati, devenit la rându-i un renumit profesor la facultatea ieşeană: „El m-a introdus în laboratorul poetic al Luceafărului nostru. Erau un om de-a dreptul fermecător. Avea atâta convingere în tot ce spunea, încât nu se putea să nu fii de acord cu el. Tot ce ne comunica era rezultatul unei judecăţi desăvârşite. Expunerile sale orale depăşeau paginile scrise. El era iubit şi, în inima noastră, nu putea concura cu nimeni.”  În 1916, intrarea României în război de partea Antantei, bulversând şi întreaga viaţă culturală, face ca Viaţa Românescă să-şi întrerupă apariţia până în 1920. În tot acest răstimp Ibrăileanu publică în cotidianul „Momentul” şi scoate  revista săptămânală „Însemnări literare”, în plus mai ţine şi un „curs popular” despre literatura română la Institutul de Anatomie. Odată cu reapariţia Vieţii Româneşti îşi intensifică, deopotrivă, şi activitatea publicistică, editând volumele: Note şi impresii (1920), După război (1921), Scriitori români şi străini (1926), cuprinzând „observaţii valoroase despre clasici şi contemporani”, bucurându-se de o bună primire a criticii literare şi a lumii universitare. Redactează într-o primă versiune romanul Adela şi îngrijeşte o nouă ediţie a poeziilor lui Eminescu (1927), prefaţând-o în spirit critic inconfundabil, care apare în 1930. Tot atunci publică şi volumele: Studii literare, Privind viaţa şi o Culegere de aforisme. Referindu-se la „ciudăţeniile” şi „sterotipiile comode” ale lui Garabet Ibrăileanu, iată cum îl „portretizează” marele Călinescu: „era un om care fugea de lumina zilei, dormind ziua şi veghind noaptea, convorbitor încântător, intelectual fin ce răzbate peste limitele culturii sale, mic cetăţean care nu încercă lupta inutilă pentru cucerirea unui rafinament artificial, mulţumit cu cărţi în orice ediţii ca un simplu proletar, cu o masă acoperită cu muşama, cu un şal pe umăr şi cu Pastorala lui Beethoven cântată la patefon.” În mai 1933 apare  Adela, roman de profundă analiză a sentimentului iubirii, care, deşi receptat cu oarece „nuanţări” critice, i-a adus autorului Premiul naţional de proză. În anul următor, în aprilie 1934, agravându-i-se starea sănătăţii, pleacă la Bucureşti, unde a suportat o urgentă intervenţie chirurgicală. Pentru recuperare, în toamnă se internează la sanatoriul Casa Diaconeselor din Capitală. Aici, mai târziu, în noaptea de 10 spre 11 martie 1936 , Garabet Ibrăileanu, împăcat cu sine, a plecat Dincolo. A doua zi, pe 12 martie, corpul neînsufleţit al Profesorului a fost incinerat în sunetele  muzicii divine ale Pastoralei beethoveniene. Ulterior, după dorinţa ieşenilor, urna cu cenuşa marelui dispărut a fost depusă în mormântul din apropierea Bisericii Cimitirului ieşean „Eternitatea”, socotit un adevărat Pantheon românesc. S-au împlinit de atunci 85 de ani… Posteritatea celui ce a fost Profesorul literat şi critic Garabet Ibrăileanu a căpătat deplină strălucire în 1948, când Academia Română îl declară membru post-mortem. Despre viaţa şi opera sa s-au ostenit de-a lungul timpului, cu asupra de măsură mărturisitoare, ilustre personalităţi culturale, între:  care Nicolae Iorga, Eugen Lovinescu, Al. Philippide, Tudor Vianu, I.I.Mironescu, C-tin Ciopraga ş.a. Iată şi o apreciere a poetului T. Arghezi: „Ibrăileanu, într-adevăr, a dat literelor româneşti publicaţia cea mai de seamă, s-a identificat cu ea, ca două triunghiuri echilaterale suprapuse, unul de azur.” Recunoscătoare, Universitatea ieşeană, cea dintâi a României, l-a aşezat pe prestigiosul ei Profesor, Garabet Ibrăileanu, pe un soclu înalt, oferindu-i cinstea de a „prezida” Aleea Personalităţilor, aflată în piaţeta din stânga monumentalei clădiri, iar Catedra de Literatură Română a Facultăţii de Litere, întru omagiere, îi poartă numele. La fel şi Liceul nr.2 de fete, mutat ulterior pe dealul Copoului, are pe frontispiciul său denumirea: Colegiul Naţional „Garabet Ibrăileanu” Iaşi, iar la faţadă şi bustul  însemnatului său patron spiritual. De asemenea, Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi a rezervat la etajul Casei Pogor  un spaţiu special destinat perioadei lui Garabet Ibrăileanu şi a revistei „Viaţa Românească”, cuprinzând volume, fotografii, manuscrise originale şi piese de mobilier. Nici municipalitatea ieşeană nu s-a lăsat mai prejos şi a denumit distinctiv strada pe care se afla casa Profesorului, strada Garabet Ibrăileanu. La Târgu Frumos, localitatea sa natală, în 2016, în cadrul Casei de Cultură „Garabet Ibrăileanu”, prin grija MNLR Iaşi, a fost deschis un punct muzeal „Garabet Ibrăileanu”, ce reconstituie muzeografic viaţa şi activitatea lui Garabet Ibrăileanu, personalitate complexă a culturii româneşti. Prestigioasa revistă „Viaţa Românească”, asociată cu numele criticului Garabet Ibrăileanu, „cel care a reuşit să adune în jurul revistei numele cele mai sonore ale literaturii române”, se dovedeşte şi astăzi a fi cea mai longevivă şi prestigioasă revistă de cultură românească. Continuata ei apariţie şi după sfârşitul mentorului său, trecând prin mai multe etape, una abătută  „cu tendinţă” de vechiul regim, dar, regăsindu-şi „suflul” ce părea pierdut şi ajunsă în contemporaneitate, revista „Viaţa Românească”, ce adună azi  pe „răbojul timpului” 115 ani ai existenţei, cum şi cei câţi vor mai urma, ne va face mereu şi mereu…trimitere de gând… spre ilustrul nume al lui Garabet Ibrăileanu, eternizându-l după cuviinţă. Citându-i unul dintre celebrele sale aforisme „Se zice că timpul trece. Timpul nu trece niciodată. Noi trecem prin timp.”, putem conchide evocator: Garabet Ibrăileanu, la cei 150 de ani de la naştere şi 85 de ani de veşnicie, continuă să treacă prin timp cu o aceeaşi strălucire precum cea a unei stele luminoase pe cer.     Mihai Caba    Număr de vizualizări :13http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/03mMiONsjrA?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Ateneul Român redeschide porţile publicului pentru concertele Filar... Posted: 21 May 2021 05:49 AM PDT Filarmonica „George Enescu” anunță că, pentru concertul simfonic cu public de joi, 27 și vineri, 28 mai 2021, în care Orchestra simfonică a Filarmonicii va fi condusă de Christian Badea, biletele sunt puse în vânzare online pe site-ul instituției. Dirijorul principal, maestrul Christian Badea, va conduce un program integral Mozart, avându-l ca solist pe reputatul pianist spaniol Josu de Solaun.  Programul concertului de săptămâna viitoare este alcătuit integral din compoziții de Wolfgang Amadeus Mozart: Uvertura operei Flautul fermecat, Concertul nr. 21, în do major, pentru pian şi orchestră, KV 467, Simfonia nr. 41, în do major, KV 551, Jupiter.  Cele trei lucrări alese sunt tot atâtea capodopere şi şlagăre iubite de publicul larg, cu care Filarmonica „George Enescu” doreşte să întâmpine această îndelung aşteptată revenire în etape la normalitate.  „Așteptăm cu drag și nerăbdare reîntâlnirea cu publicul Ateneului, după o perioadă mult prea lungă. Odată cu primăvara, atât de frumoasă în București, reînnoim și bucuria de a reveni la muzică, la cultură, la viața normală. Vom începe cu Mozart, vom continua cu alți compozitori, pe măsură ce restricțiile sanitare se vor ridica și vom putea augmenta componența personalului orchestrei. Avem alături de noi soliști de mare talent. În concertele cu public de săptămâna viitoare va fi Josu de Solaun, câștigător al Concursului George Enescu, un pianist binecunoscut publicului român. Așteptăm publicul în număr din ce în ce mai mare în sala Ateneului  în următoarele săptămâni”, a declarat maestrul Christian Badea, dirijorul principal al Filarmonicii.     CONCERT SIMFONIC CU PUBLIC Joi, 27 și vineri, 28 mai 2021, ora 19.00 Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” Dirijor CHRISTIAN BADEA Solist JOSU DE SOLAUN Program Wolfgang Amadeus Mozart Uvertura operei Flautul fermecat Concertul nr. 21, în do major, pentru pian şi orchestră, KV 467 Simfonia nr. 41, în do major, KV 551, Jupiter Prețurile biletelor sunt: Categoria I: 110 Categoria II: 100 lei   Biletele sunt puse în vânzare pe site-ul instituției. Din cauza restricțiilor impuse de pandemia cu COVID-19, vor fi puse în puse în vânzare, pentru fiecare concert, aproximativ 350 de bilete, Sala mare a Ateneului Român fiind ocupată în proporție de 50 la sută din capacitate. *** Biletele se pot procura astfel: – De la Casa de Bilete a Ateneului Român Program: Marți – Vineri 12:00 – 19:00. Plata doar în numerar. Telefon: [phone] – Online, accesand site-ul www.fge.org.ro – sectiunea „Calendar“. Vă rugăm să luați în considerare că, odată început procesul de rezervare online, locurile vor fi blocate timp de 30 minute. Numarul maxim de bilete ce pot fi achiziționate într-o sesiune online este de șase bilete.  Pentru a susține activitatea Filarmonicii „George Enescu”, procesatorul de plăți nu percepe la acest concert comisionul de 5% din valoarea biletului. Biletele odată cumpărate nu sunt returnabile decât în condițiile prevăzute de lege. Concertele programate în stagiunea 2020-2021 implică respectarea tuturor măsurilor de siguranță pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2. Intrarea la concertele organizate în Sala mare a Ateneului Român este permisă până la ora 18.50 și publicul este rugat să respecte cu strictețe regulile impuse de protecție și distanțare.   CHRISTIAN BADEA Dedicat în egală măsură muzicii simfonice și operei, Christian  Badea, consilier artistic şi prim-dirijor al Filarmonicii „George Enescu”, a concertat pe toate continentele și în cele mai importante săli și teatre de operă, printre care Metropolitan Opera (New York), Opera de Stat (Viena),  Royal Opera (Londra), Carnegie Hall (New York), Suntory Hall (Tokio), Concertgebouw (Amsterdam). Cariera sa este marcată de colaborări importante cu artiști de referință ai timpului nostru – Leonard Bernstein, Mstislav Rostropovici, Placido Domingo, Renée Fleming, Natalie Dessay, Thomas Hampson. Sub semnul Leonard Bernstein 100, centenarul nașterii artistului a fost sărbătorit la Filarmonica „George Enescu”, ultimele două concerte simfonice ale stagiunii trecute fiindu-i dedicate de maestrul Christian Badea – unul dintre discipolii cei mai de seamă ai faimosului compozitor, dirijor, pianist şi pedagog american. Christian Badea a condus orchestre de prim rang ale lumii, printre care se numără Royal Philharmonic și BBC Symphony (Londra), Filarmonica din Sankt Petersburg, Filarmonica Cehă, Amsterdam Philharmonic, Orchestre Philharmonique de Radio France, Accademia di Santa Cecilia Orchestra (Roma), RAI Orchestra Montreal Symphony, Filarmonica din Tokio, Pittsburg Symphony (Torino). La Metropolitan Opera din New York a dirijat peste 160 de spectacole într-un repertoriu vast și variat.  În mai 2015, Christian Badea a dirijat la Ateneul Român actul al III-lea din „Parsifal“, după care, în deschiderea următoarei stagiuni a pus în scenă, în dublă calitate, de dirijor și regizor, actul I din opera lui Richard Wagner.  În decembrie 2017, Christian Badea a obţinut un succes extraordinar cu  „Andrea Chénier“ de Umberto Giordano la faimosul Teatro Colón din Buenos Aires, fiind invitat să revină în 2019. A inițiat ciclul „Mari Concerte al Centenarului României“, în colaborare cu Filarmonica „George Enescu“, în toamna anului 2018.  A dirijat la Opera din Sydney, „Turandot“ (noiembrie-decembrie 2019, Melbourne) și „Carmen“ (ianuarie-martie 2020, Sydney). În Festivalul „George Enescu” 2019 din București, a condus  Filarmonica din Sankt Petersburg cu Vadim Repin solist.   JOSU DE SOLAUN  Deţinător al Premiului I la Concursul Internaţional „George Enescu”, ediţia a XIII-a, la Concursul Internaţional „José Iturbi”, ediţia a XV-a şi la prima ediţie a European Union Piano Competition (Praga), pianistul spaniol Josu De Solaun este invitat frecvent să concerteze în săli de prestigiu din Bucureşti (Ateneul Român), Skt. Petersburg (Teatrul Mariinski), Washington D.C. (Kennedy Center), New York (Carnegie Hall, Metropolitan Opera), Princeton (Taplin Hall), Londra (Southbank Centre), Paris (Salle Cortot. Este singurul pianist spaniol care a câştigat concursurile Enescu şi Iturbi. Pianistul a realizat înregistrări cu integrala lucrărilor pentru pian de George Enescu şi Les Noces de Stravinski pentru casa de discuri NAXOS Grand Piano. Este membru al Athenaeum Trio, alături de alţi doi laureaţi ai concursului Enescu, Stefan Tarara şi Eun-Sun Hong. Josu De Solaun este absolvent al Manhattan School of Music, unde s-a bucurat de îndrumarea pianiştilor Nina Svetlanova şi Horacio Gutierrez. Stabilit la Houston, SUA, Josu De Solaun desfăşoară, alături de cariera concertistică susţinută, şi o activitate pedagogică la S. Houston State University.     Siteul Filarmonicii „George Enescu“ Pagina YouTube a Filarmoncii „George Enescu“ Pagina de Facebook a Filarmonicii „George Enescu“