Similitudinile limbilor europene, posibilitățile de traducere graduală, existența dincolo de limbă a conceptelor comune ne confirmă că ne-am deschis sufletul alterității, iar unii au putut privi în el ca spre un purtător de sens. Privirea altora, în schimb, nu s-a întâlnit cu nimic familiar și, prin urmare, identificabil. Mai mult decât o artă, comunicarea este un efort, cu atât mai mult când arta și efortul au ca obiect terminologia filosofică. Un asemenea efort fondează traducerea în limba română a Vocabularului european al filosofiilor, coordonat de Barbara Cassin, apărut anul acesta la Editura Polirom. Cele peste 1500 de pagini ale supranumitului Dicționar al intraductibilelor ne arată legături și limite, echivalențe și echivocități a peste 400 de termeni aparținând limbajului conceptual european, urmărind după caz rădăcinile lor grecești sau latine, istoria lor conceptuală și utilizarea lor în cultura contemporană. În fond, este vorba despre efortul unei echipe cu nume de referință (Rémi Brague, Alain de Libera, Jean-François Courtine) de a pune în evidență fertilitatea glisărilor semantice ale termenilor gândirii în trecerea lor dintr-o limbă europeană în alta. Întrebarea centrală a cărții este simplă: cum trăiește filosofia în diversitatea lingvistică europeană? Dar răspunsul implică argumente complexe: numai în această diversitate este filosofia fertilă, în infinitele ei negocieri cu granițele fiecărei limbi.
Ca să identificăm referința din titlul textului de față, invit cititorul să deschidă Vocabularul la articolul dedicat termenului rus svoboda (свобода), care prin capitolul despre volia (воля) în ucraineană (p. 1308) îl va trimite la limba mea maternă și unde este citat un poem din 1906.
Într-un timp cu multe uși, străzi și granițe închise, în care cei mai mulți dintre noi nu ne putem mișca în voie, să profităm că măcar putem gândi și scrie după voia noastră. Îmi este profund firesc să înțeleg prima ocurență a cuvântului „voie” ca „libertate”, iar a doua ca „voință”, pentru că în inima mea îl echivalez imediat cu ucraineanul „volia”. Dar este vorba nu despre o libertate fără margini, ci despre libertatea individuală, care i-a fost luată unui deportat în Siberia despre care scrie Lesia Ukrainka. El a fost lipsit nu doar de libertate, ci și de posibilitatea exprimării conceptului însuși, pentru că tribul din nord în mijlocul căruia trăia, vâna, citea și lega cărți nu a cunoscut niciodată lipsa libertății ori limitarea voinței și, prin urmare, ei nu au dat în limba lor conceptul de volia, care înseamnă în egală măsură „libertate” și „voință”. Titlul poeziei, Un singur cuvânt, numește ceea ce prin absența sa a fost cauza îmbolnăvirii deportatului care, deși „întâlnea” la fiecare pas volia în nesfârșita întindere a Imperiului Țarist, totuși suferea din cauza intraductibilității conceptului pe care voia să îl împărtășească și se îmbolnăvea rămânând neînțeles de ceilalți. După citatul din titlu, le-a spus oamenilor că „nici ceea ce m-ar putea face să trăiesc din nou nu are nume”, căci între ocurențele aceluiași cuvânt volia, identic ca formă atât în rusă, cât și în ucraineană, există o diferență sesizabilă doar la nivelul semnificației lui: în rusă, volia este nelimitată, în timp ce în ucraineană, ne spune Vocabularul, are loc opusul: nevolia (неволя), adică sclavia, este nelimitată, dar nu și volia ca libertate personală. Un singur cuvânt i-ar fi adus personajului și vindecarea prin regăsirea, recuperarea sau introducerea conceptului în cealaltă limbă – „dacă ar exista totuși cuvântul, aș putea să mai trăiesc” –, dar în limba celor inconștienți de propria lor libertate și voință, „străinul” nu se putea împlini, în ciuda încercărilor lui repetate de a oferi oamenilor liberi un instrument conceptual care le era nu doar necunoscut, ci și nefuncțional. Ne-am putea imagina cât de mult i-ar fi servit un volum ca Vocabularul, coordonat de Barbara Cassin, deoarece el face posibilă sau măcar probează limitele comunicării între limbi și culturi atunci când o bază comună nu există sau este dificil de găsit, conceptele ne depășesc, iar cuvintele precise în mod inevitabil ne scapă.
Poate că tribul ar fi putut îmbrățișa conceptul nou, dar timpul unei vieți de om nu a fost, în acest caz, suficient pentru ca o astfel de nevoie să apară în universul lor interior. Însă vocabularul unei limbi vii nu este niciodată fix ori finit, precum nici călătoria Vocabularului nu s-a încheiat cu această nouă traducere, care îl îmbogățește cu termeni specifici limbajului conceptual românesc. Să ne dăm, totuși, puținul răgaz pentru a cântări aportul limbii noastre: gândindu-ne la ce a rămas încă nerostit sau la ceea ce sufletul nostru cere să rostim mai clar și mai succint, fiecare poate să se întrebe care este limba sa „deplină / stăpână peste taine și lumină”, iar dacă ea este, după cum a scris Blaga, „aceea-n care știi să taci”, atunci – eu știu, în nicio limbă nu pot să tac încă.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius