altmarius

cultură şi spiritualitate

Vocația, o comoară de păzit cu responsabilitate: papa Francisc, persoanelor consacrate

Participanții la adunarea plenară a Congregației pentru Institutele de Viață Consacrată au fost primiți de Papa Francisc sâmbătă, 28 ianuarie, în Sala Clementină - OSS_ROM

28 ianuarie 2017. Sfântul Părinte i-a primit în audiență sâmbătă, 28 ianuarie a.c., în Sala Clementină din Palatul Apostolic, pe cei circa 100 de participanți la adunarea plenară a Congregației pentru Institutele de Viață Consacrată și Societățile de Viață Apostolică.

 

Referindu-se la tema aleasă pentru reuniunile de lucru, cea a fidelității și a abandonului în raport cu viața consacrată, pontiful a subliniat importanța subiectului supus dezbaterii, mai ales în acest moment în care fidelitatea este pusă la încercare.

Vorbindu-le participanților la adunarea plenară a Congregației pentru Viața Consacrată, Sfântul Părinte și-a exprimat preocuparea pentru abandonurile înregistrate în rândul persoanelor consacrate, deși – a subliniat pontiful – unele persoane abandonează viața consacrată după un discernământ serios care îi fac să conștientizeze că nu au avut niciodată vocație. Însă, pontiful s-a referit și la cei care –  cu timpul – ajung să nu mai respecte promisiunea de fidelitate, de multe ori doar la câțiva ani după ce au depus voturile perpetue.

Sfântul Părinte a atins și aspecte legate de factorii care condiționează fidelitatea în contextul unei schimbări de epocă și a unei epoci a schimbărilor, caracterizată de o cultură a situațiilor fragmentare și provizorii,  în care este tot mai dificilă asumarea angajamentelor serioase și definitive.

Însă, discursul pontifului a atins cu preponderență aspectele care favorizează fidelitatea, printre acestea aflându-se viața fraternă în comunitate, care trebuie alimentată prin rugăciune comunitară, prin lectura Sfintei Scripturi cu spirit de rugăciune, prin participarea activă la sacramentul Euharistiei și al Reconcilierii, prin dialogul fratern și sincer între membrii comunității, prin corectarea fraternă și prin atitudinea de autentică milostivire față de fratele sau de sora care păcătuiește.

Definind vocația și credința o comoară purtată în vase de lut (2 Cor 4,7), papa Francisc a pus accentul pe necesitatea de a o păzi, așa cum se protejează lucrurile cele mai prețioase, astfel încât această comoară să nu fie nici furată și nici să nu-și pierdută frumusețea odată cu trecerea timpului.

Amintind că vocația la viața consacrată este un dar primit de la Domnul, pontiful îndeamnă la asumarea responsabilității – în prima persoană – privind propria creștere umană, spirituală și intelectuală, menținând aprinsă în același timp flacăra vocației.

Totodată, analizând aspecte legate de cazurile de abandonare a vieții consacrate, pontiful a subliniat importanța însoțirii pe această calea vieții consacrate de către persoane competente în exercitarea acestui minister, astfel încât să se ajungă la un autentic discernământ, fără a crea dependență față de persoana de referință.

La finalul audienței, Sfântul Părinte le-a mulțumit participanților la audiență pentru slujirea lor în calitate de membri și colaboratori ai Congregației pentru Institutele de Viață Consacrată și Societățile de Viață Apostolică.     

RV/AM 

Vizualizări: 38

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor