Calendar Romano-Catolic - 31 ianuarie 2017

[altmariustotal catolic]

Sf. Ioan Bosco

• preot
• 1815-1888
• n.: la 16 august 1815, Becchi, Castelnuovo d’Asti, Piemonte, Italia
• d.: la 31 ianuarie 1888, Torino, Italia
• 31 ianuarie (latin)
• 

• A fost declarat…

  
  

  • venerabil la 24 iulie 1907, de Papa Pius al X-lea
  • fericit la 2 iunie 1929, de Papa Pius al XI-lea
  • sfânt la 1 aprilie 1934, de Papa Pius al XI-lea

 

Don Bosco – astfel e numit şi acum simpaticul sfânt – născut la Castelnuovo d’Asti, astăzi Castelnuovo Don Bosco, la 16 august 1815, a primit de la mama Margareta Occhiena o solidă educaţie umană şi creştină. Dotat cu inteligenţă, memorie, voinţă şi agilitate fizică necomune, încă de copil îi frecventase mult pe cei de vârsta lui, pentru care organiza jocuri, pe care însă le întrerupea la sunetul clopotelor pentru a-i îndrepta pe toţi spre biserică. Hirotonit preot la Torino în anul 1841, şi-a început activitatea pastorală cu sfântul Iosif Cafasso.

Programul său, ba chiar pasiunea sa, era educarea tinerilor, a celor săraci şi părăsiţi: şi-a adunat un grupuşor dintre aceştia, pe care îi ducea să se joace, să se roage şi adesea chiar să mănânce la internatul bisericesc. Mutată de aici şi din alte locuri, incomoda şi gălăgioasa asociaţie a lui Don Bosco a avut în sfârşit o locuinţă stabilă sub adăpostul Pinardi, care a fost prima celulă a Oratoriului. Ajutat de mama Margareta, deşi într-o absolută lipsă de mijloace materiale şi expuşi persistentei ostilităţi a multora, Don Bosco a dat viaţă oratoriului „Sfântul Francisc de Sales”: loc de întâlnire duminicală pentru tinerii care doreau să petreacă o zi în bucurie sfântă, pensiune cu şcoli de arte şi meserii pentru tinerii muncitori şi şcoli regulare pentru studiile umaniste, după o pedagogie care devenise cunoscută în mod universal ca „metoda preventivă” şi bazată pe religie, raţiune şi iubire. „Practicarea metodei preventive este bazată în totalitate pe cuvintele sfântului Paul care spune: «Dragostea este binevoitoare şi îndelung răbdătoare; toate le îndură, dar speră totul şi suportă orice supărare»”.

Don Bosco a asigurat continuitatea operei sale fondând „Pioasa Societate a Sfântului Francisc de Sales” (salezienii) şi „Fiicele Mariei Ajutătoare”. El însuşi foarte rodnic scriitor popular, a îndrumat şcoli tipografice, reviste şi edituri pentru extinderea presei catolice. Trăind în anii efervescenţi aiRisorgimento-lui, deşi păstrându-e străin de luptele politice, a desfăşurat activitate de intermediar între Sfântul Scaun, guvernul italian şi casa de Savoia.

Sfânt surâzător şi amabil, se simţea „preot în casa săracului, preot în palatul regelui şi al miniştrilor”. Decis polemist antivaldez, aşa cum dicta mentalitatea timpului, nu s-a ruşinat niciodată de prieteniile sale cu protestanţii şi evreii de bunăvoinţă: „Contestăm erorile, a scris înCattolico nel secolo…, dar respectăm întotdeauna persoanele”. Sfântul Ioan Bosco a murit la 31 ianuarie 1888 şi a fost canonizat de Pius al XI-lea în 1934.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei

Fer. Maria Cristina de Savoia

• regină
• 1812-1836
• n.: la 14 noiembrie 1812, Cagliari, Italia
• d.: la 31 ianuarie 1836, Napoli, Italia
• 31 ianuarie (latin)
• 

• A fost declarată...

  
  

  • venerabilă la 6 mai 1937, de Papa Pius al XI-lea
  • fericită la 25 ianuarie 2014, de Papa Francisc

Maria Cristina Carlotta Giuseppa Gaetana Efisia de Savoia s-a născut la 14 noiembrie 1812, fiind fiica regelui Emanuel I de Sardinia şi a arhiducesei Maria Teresa de Austria-Este. A fost educată în spirit creştin, iar la 20 de ani s-a căsătorit cu Ferdinand al II-lea al Celor două Sicilii, murind după trei ani, după naşterea copilului ei, ultimul rege al Celor două Sicilii.

O trăsură traversează străzile murdare din Napoli la începutul anilor 1830. Trăsura se opreşte şi din ea coboară graţios şi îngenunchează pe pământ, ignorând noroiul, însăşi regina. De pe fereastra trăsurii a văzut un preot cu Viaticul, cu Euharistia pentru bolnavi, dar gestul imediat al Mariei Cristina de Savoia, de devoţiune creştină, nu surprinde. Cu ceva timp înainte, căsătorindu-se cu regele de Napoli, Ferdinand al II-lea, regina a stabilit, de comun acord cu soţul ei, ca o parte din banii pentru sărbătoarea nunţii lor să meargă ca zestre pentru 240 de mirese sărace şi pentru a-i ajuta şi pe alţi săraci. În 1832, la douăzeci de ani şi proaspătă mireasă, Maria Cristina este deci o femeie cu o credinţă puternică, la baza căreia a stat o formare solidă începută din copilărie, cu surorile ei. În inima ei, Evanghelia produce un ecou spiritual profund, care o conduce la dorinţa spirituală de a se retrage în clauzură. Dar Statul vrea ca ea să stea în schimb pe un tron, ca soţia unui rege. Este de acord, dar atitudinea ei este marcată de valorile creştine, care modelează şi mediul curţii din care face parte. De exemplu, face tot ce poate pentru a participa la Liturghie în zilele de sărbătoare.

Ziua ei, fără să îşi neglijeze îndatoririle de la curte, este pentru săraci. De fapt, pentru ea săracii sunt „datoria”. Se spune că îndrumătorul ei spiritual avea un cufăr plin cu mărturii de la persoanele pe care ea le-a ajutat. Ei îi datorează viaţa mulţi dintre cei condamnaţi la moarte, cărora, prin intervenţia Mariei Cristina, pedeapsa le-a fost comutată. Viaţa Mariei Cristina de Savoia se apropie de sfârşit odată cu naşterea fiului ei, la 16 ianuarie 1836. Pe 29 ianuarie, la un pas de agonie, ea îşi ia copilul, îl încredinţează regelui, căruia îi spune: „Vei răspunde în faţa lui Dumnezeu şi a poporului. […] Când va creşte, spune-i că am murit pentru el.” A trecut la Domnul la 31 ianuarie 1836, în mijlocul durerii unui oraş care în trei ani a învăţat să iubească de la cea care în timp va fi amintită ca „regina sfântă”.

Sursa: Catholica.ro

Sfânta Marcela, văduvă