Viitorul

[Bdi]

Viitorul

Motto:
Ian Watson: „SF-ul reprezintă partea beletristicii care dă cel mai mult de gândit cititorilor ce se apropie de el cu mintea deschisă, încât deseori Science Fiction-ul este atacat tocmai pentru ceea ce el foloseşte cel mai bine de la om, şi anume: inteligenţa.”

Ceea ce există este pentru oameni ca o cameră în întuneric, conştiinţa prezentului ca o rază de lanternă care luminează câteva obiecte din cameră = ceea ce percepem noi din Realitate în momentul prezent; ceea ce a fost luminat este trecutul nostru, care continuă să existe; ceea ce va fi luminat este viitorul, care există deja. Aprinzând Lumina în cameră şi văzând totul deodată este Iluminarea. A putea ieşi/intra din/în cameră este Eliberarea. Sau ca în “Seniorii Războiului” – Gerard Klein, non fiction SF, viaţa noastră este ca o carte pe care o citim rând cu rând, pagină după pagină, dar există deja în întregime şi totuşi infinit fluidă, iar când devenim conştienţi de întreaga carte deodată apare ceea ce el numeşte “hiperviaţa”.

Citat din Arthur C. Clarke – „Sfârşitul copilăriei” despre natura mentală/parapsihologică a Universului: „Există o analogie sugestivă şi folositoare. Imaginaţi-vă că mintea fiecărui om este o insulă înconjurată de ocean. Fiecare insulă pare izolată, însă în realitate toate sunt legate prin fundul oceanului, ale cărui creste sunt. Dispariţia oceanului ar însemna şi sfârşitul insulelor. Toate ar fi părţi ale aceluiaşi continent, dar individualitatea lor n-ar mai exista. În galaxia noastră există 87 000 de milioane de sori. Chiar şi cifra aceasta oferă numai o imagine aproximativă a imensităţii spaţiului. Înfruntându-l, veţi fi aidoma unor furnici care încearcă să eticheteze şi să clasifice toate firele de nisip din toate deşerturile lumii. Într-un univers de natură parapsihologică, în actualul stadiu de evoluţie, rasa voastră nu rezistă unei asemenea înfruntări. Una dintre sarcinile mele a fost să vă protejez de puterile şi forţele ce zac între stele – forţe mai presus de închipuirea voastră.” Să ne amintim că A. C. Clarke a fost nu doar un visător ci şi inventatorul sateliţilor şi că fără el nu am avea azi nici televiziune, nici telefonie mobilă, nici meteorologie, nici armată etc în forma pe care o considerăm de la sine înţeleasă. De asemenea să ne amintim conex citatului de mai sus şi de spusele Papei Ioan Paul al II-lea (care a fost unul dintre oamenii cei mai culţi şi mai informaţi ai Planetei, inclusiv cu acces la informaţii secrete / clasificate): „Adevăratul pericol pentru omenire vine din adâncurile universului.” Iar la întrebarea care i s-a pus dacă există extratereştri a răspuns: „Desigur, dar şi ei sunt tot copiii lui Dumnezeu” (ai Over Minţii ar zice A. C. Clarke, cu toate că Dumnezeu este mult mai mult decât Mintea Cosmică).

La ce se va ajunge în final? Deocamdată putem doar să facem nişte speculaţii (“educated guesses” cum zic englezii). Iată în continuare câteva posibilităţi (A-G). Vom trăi şi în cel mai “rău” caz vom muri şi vom vedea. Nimeni dintre oamenii obişnuiţi nu scapă viu din viaţă!

A) În Zen se spune, într-un limbaj paradoxal şi profund mişcător:
“Ceea ce faci/ştii îţi va fi de folos cu ceva când vei fi la hotarul dintre viaţă şi moarte?”;
“Nu înseamnă că nu mai suntem vii după ce vom muri, nici că nu existam înainte de a ne naşte.”;
“70 de ani / Cernuţi între apus şi răsărit. / Ultimul cuvânt? / Şşt! Şşt!”;
“Mi-e dor de Tatăl meu şi de Mama mea de dinainte de naştere!” (Tatăl Ceresc şi Mama Divină);
“Când sunetul clopotului se aude în zori,
Universul se deschide;
Discul soarelui, luminos, se înalţă în Marele Răsărit.
Ce principiu este acesta, nu ştiu.
Gura mea, inconştientă, se umple cu hohote de râs.
Bucuraţi-vă!”

B) Viitorul ar putea să nu fie singurul lucru care poate fi alcătuit şi reorganizat de gândul omenesc. Ideea că noi putem modifica evenimente care s-au întâmplat deja este o noţiune tulburătoare, pentru că noi suntem atât de adânc programaţi să credem că trecutul este încremenit ca un fluture în sticlă, încât este dificil pentru noi să ni-l imaginăm altfel. Dar într-un univers complex, în care timpul este o iluzie, iar realitatea nu mai mult decât o imagine creată de minte este o posibilitate cu care poate că trebuie să ne deprindem. Este oare graniţa între prezent şi trecut atât de firavă încât putem, în condiţii potrivite, să hoinărim în trecut cu aceeaşi uşurinţă cu care hoinărim printr-o grădină? În acest moment pur şi simplu nu ştim, dar într-o lume care este alcătuită mai puţin din obiecte solide călătorind în spaţiu şi timp şi mai mult din intersecţii de unde de probabilitate (funcţia de undă a fizicii cuantice), din holograme fantomatice de energie, susţinute de procese care sunt cel puţin parţial legate de conştiinţa umană, asemenea evenimente pot să nu fie atât de imposibile cum par. Iar dacă acest lucru pare tulburător, ideea că minţile noastre şi chiar corpurile noastre sunt mult mai puţin limitate de cenzurarea timpului decât ne-am imaginat până acum, ar trebui să ne aducem aminte că ideea că Pământul este rotund s-a dovedit cândva la fel de înfricoşătoare pentru o omenire convinsă că era plat. Suntem încă copii când se ajunge la cunoaşterea adevăratei naturi a spaţiu-timpului şi realităţii. Şi ca toţi copiii care se echilibrează în pragul maturităţii, ar trebui să lăsăm deoparte temerile şi să ajungem la învoială cu felul în care lumea este cu adevărat.

C) Capacitatea conştiinţei de a comuta dintr-o realitate intactă în alta sugerează că o lege, de genul „focul arde carnea umană”, neîncălcată în mod obişnuit, poate fi doar un program în computerul cosmic, dar un program care a fost repetat aşa de des, încât a devenit una din obişnuinţele naturii. Conform concepţiilor noii fizici, materia este de asemenea un fel de obişnuinţă şi se naşte constant din ordinea implicită într-un chip nou, la fel cum aspectul unei fântâni este creat într-un chip nou din şuvoiul permanent de apă care îi dă formă. Peat se referă cu umor la natura repetitivă a acestui proces ca la una din nevrozele universului: „Când ai o nevroză, tinzi să repeţi în viaţa ta acelaşi model ori să faci aceeaşi acţiune, ca şi cum ar exista o memorie construită, iar acel lucru ar fi fixat de ea. Tind să cred că lucruri precum scaunele şi mesele sunt şi ele aşa. Ele sunt un fel de nevroză materială, o repetiţie. Dar există ceva mai subtil care merge mai departe, o înfăşurare şi o desfăşurare continuă. În acest sens, scaunele şi mesele sunt doar obişnuinţe în acest flux, dar fluxul este realitatea, chiar dacă noi tindem să vedem doar obiceiul.”
Dat fiind că universul şi legile fizicii care îl guvernează sunt de asemenea produse ale acestui flux, atunci şi acestea pot fi văzute ca obişnuinţe. În mod clar, ele sunt obişnuinţe adânc înrădăcinate în holomişcare, dar talentele supranormale, ca imunitatea la foc, indică faptul că, în ciuda aparentei lor constanţe, cel puţin unele dintre legile care guvernează realitatea pot fi suspendate. Aceasta înseamnă că legile fizicii nu sunt săpate în piatră, ci sunt mai mult ca nişte vortexuri, bulboane de forţă „inerţială” atât de vaste, încât sunt ca şi fixate în holomişcare, la fel cum propriile noastre obiceiuri şi convingeri adânci sunt fixate în gândurile noastre.
Presupunerea lui Grof că pentru a face asemenea schimbări în implicit pot fi necesare stări modificate de conştiinţă este atestată şi de frecvenţa cu care imunitatea la foc este asociată cu credinţa exaltată şi fanatismul religios. Cu cât convingerile noastre sunt mai adânci şi mai încărcate emoţional, cu atât mai mari sunt schimbările pe care le putem face în corpurile noastre şi în realitatea însăşi.
În acest punct ne-am putea întreba: dacă în circumstanţe speciale conştiinţa poate face asemenea modificări extraordinare, ce rol joacă ea în crearea realităţii noastre de zi cu zi? Părerile sunt extrem de variate. În conversaţiile particulare, Bohm recunoaşte temeinicia convingerii că universul este în întregime „gând” şi realitatea există numai în ceea ce gândim, dar încă o dată preferă să nu facă speculaţii despre întâmplări miraculoase. Pribram crede că există un număr de realităţi potenţiale diferite, iar conştiinţa are un anumit grad de libertate în a alege pe care să o manifeste.
Biologul Lyall Watson spune: „Nu am nici un dubiu că realitatea este în foarte mare măsură o construcţie a imaginaţiei”.
Gordon Globus, profesor de psihiatrie şi filozofie la University of California din Irvin consideră că mintea construieşte realitatea concretă din materia primă a implicitului. Iar aparent inepuizabilul şir de „realităţi separate” pe care Castaneda le-a experimentat sub tutela lui Don Juan – şi chiar şirul la fel de vast de realităţi pe care le experimentăm în timpul stării obişnuite de vis – indică faptul că există un număr infinit de realităţi potenţiale cuprinse în implicit. Mai mult, pentru că mecanismele folosite pentru a construi realitatea de fiecare zi sunt aceleaşi folosite pentru a construi visurile şi realităţile experimentate în timpul stărilor modificate de conştiinţă, în modul lui Castaneda, el crede că toate cele trei tipuri de realitate sunt fundamental aceleaşi.
Robert G. Jahn, profesor de ştiinţe aerospaţiale şi decan emerit la Şcoala de Inginerie şi Ştiinţă Aplicată de la Princeton şi psihologul clinician Brenda Dunne consideră că realitatea se stabileşte numai în interacţiunea unei conştiinţe cu mediul său. După ei, orice este capabil să genereze, să primească ori să utilizeze informaţii poate fi considerat conştiinţă. Aşadar, animale, viruşi, ADN, maşini (cu inteligenţă artificială sau altfel) şi aşa-numitele obiecte fără viaţă, toate pot avea proprietăţi esenţiale pentru a lua parte la crearea realităţii. Să ne amintim de poveştile în care personaje principale, alături de erou sunt şi : copacul, cuptorul, fântâna etc
Principiul de bază al fizicii cuantice este că noi nu descoperim realitatea, ci participăm la crearea ei. Se poate ca pe măsură ce sondăm mai adânc în nivelurile realităţii, natura participativă a realităţii să devină încă şi mai evidentă. Astfel, trebuie să fim extrem de precauţi când e vorba să spunem că am descoperit o anume structură sau dinamică, când în realitate poate chiar noi am creat ceea ce am găsit.

D) Arthur C. Clarke – „Sfârşitul copilăriei” (Este util să ne amintim că A. Clarke a „inventat” sateliţii şi că, deci, tot ceea ce spune nu este doar în domeniul speculativ. Mutatis mutandis, putem trage şi noi o serie de concluzii valide.): „- De ce a început totul? Şi unde va duce? / - La aceste întrebări nu putem răspunde. În Univers există multe rase, iar unele dintre ele au descoperit puterile respective cu mult înainte ca voi – sau noi –să fi apărut pe scena vieţii. V-au aşteptat să vă alăturaţi lor…şi acum a sosit clipa. / - Atunci ce căutaţi voi aici? / - Probabil că, aidoma majorităţii oamenilor, ne-aţi privit mereu ca pe stăpânii voştri. Nu-i adevărat. N-am fost altceva decât nişte paznici, executând o sarcină impusă… Sarcina aceea este greu de definit: ne puteţi considera nişte moaşe care supraveghează o naştere dificilă. Încercăm să ajutăm la apariţia a ceva nou şi minunat. Suntem moaşele. Noi însă suntem sterpi. / În momentul acela, omul înţelese că se găsea înaintea unei tragedii ce o depăşea pe a lui. Incredibil, totuşi adevărat: în ciuda puterilor şi strălucirii lor, Overlorzii ajunseseră la capătul unei fundături evoluţioniste. Alcătuiau o rasă măreaţă şi nobilă, superioară omenirii pe toate planurile, dar lipsită de viitor şi conştienţi de acest lucru. / Munca noastră se apropie de sfârşit. Acum, vă putem spune tot adevărul… Există multe lucruri pe care a fost necesar să vi le ascundem, aşa cum ne-am ascuns şi noi, aproape jumătate din şederea noastră pe Pământ. Ştiu că unii dintre voi au considerat inutilă această tăinuire. Sunteţi obişnuiţi cu prezenţa noastră şi nu vă puteţi imagina cum ar fi reacţionat strămoşii voştri. Dar cel puţin aţi putut afla motivul acestui mister şi aţi înţeles că acţiunea noastră avea o explicaţie. Marele secret tăinuit faţă de voi a fost scopul venirii noastre pe Pământ, scop asupra căruia aţi speculat la nesfârşit. Nu vi l-am putut destăinui până acum, deoarece secretul acela nu ne aparţinea. Acum atâţia ani, am sosit pe planeta voastră şi v-am salvat de la autodistrugere. Nu cred că există cineva care să nege acest adevăr, însă n-aţi fi ştiut niciodată în ce constă autodistrugerea. Deoarece am interzis armele nucleare şi celelalte „jucării” ucigaşe acumulate în arsenale, pericolul anihilării fizice a fost înlăturat. Aţi crezut că aceea fusese singura primejdie. Noi v-am încurajat să credeţi aşa, dar nu era adevărat. Pericolul uriaş ce vă aştepta avea un alt caracter şi nu privea numai rasa voastră. Multe lumi au ajuns la răscrucea puterii nucleare, au evitat dezastrul şi au construit civilizaţii paşnice şi fericite care aveau să fie nemilos distruse de forţe despre care nu cunoşteau nimic. În secolul XX, aţi început şi voi să întâlniţi forţele respective. Din această cauză, a trebuit să intervenim. În tot acel secol, rasa umană era târâtă încet către prăpastie, fără a bănui nimic. Peste prăpastia respectivă exista o singură punte. Puţine rase au descoperit-o fără să fie ajutate. Unele s-au întors când mai era încă timp, evitând atât pericolul, cât şi devenirea. Planetele lor au ajuns Insule Elizee, oaze de mulţumire lipsită de efort, şi nu vor mai juca nici un rol în istoria Universului. Acesta n-ar fi fost niciodată destinul sau norocul vostru. Aveţi o rasă prea vitală pentru aşa ceva. V-aţi fi ruinat, târând şi pe alţii împreună cu voi, pentru că n-aţi fi găsit niciodată puntea. Mă tem că în continuare multe din spusele mele se vor baza pe asemenea analogii. Nu posedaţi conceptele pentru multe lucruri pe care doresc să vi le spun, iar cunoaşterea noastră este de asemenea trist de mărginită. Ca să înţelegeţi, trebuie să vă întoarceţi în trecut şi să redescoperiţi lucruri pe care strămoşii voştri le-ar fi considerat banale, dar pe care voi le-aţi uitat – pe care, de fapt, noi v-am ajutat, intenţionat să le uitaţi. Întreaga noastră şedere aici se bazează pe o mistificare uriaşă, pe tăinuirea unor adevăruri pe care nu eraţi pregătiţi să le înfruntaţi. În perioada dinaintea sosirii noastre, savanţii Pământului au descoperit secretele lumii fizice şi v-au dus de la energia aburului la cea a atomului. Aţi abandonat superstiţiile: Ştiinţa devenise singura religie a umanităţii. Ea constituia darul minorităţii occidentale pentru restul omenirii şi distrusese toate celelalte credinţe. Cele încă existente în momentul sosirii noastre îşi trăiau ultimele clipe. Se părea că ştiinţa putea explica totul. Nu existau forţe pe care să nu le fi prevăzut sau evenimente care să nu-şi găsească, în cele din urmă, o explicaţie. Originea Universului putea rămâne necunoscută pe vecie, dar tot ceea ce se petrecuse de atunci, asculta de legile fizicii. Cu toate acestea, misticii voştri, deşi pierduţi în propriile amăgiri, întrezăriseră frânturi ale adevărului. Există puteri ale creierului şi puteri dincolo de creier pe care ştiinţa voastră nu le-ar fi putut aduce niciodată în cadrul ei fără să-l sfărâme complet. De-a lungul anilor, au existat nenumărate consemnări ale unor fenomene stranii – poltergeist, telepatie, pre şi retrocogniţie, psihokinezie, mediumnitate, transă, hipnoză, vindecări miraculoase, şamanism ş.a.m.d. – etichetate de voi fără a le putea explica. La început, ştiinţa le-a ignorat, apoi le-a negat existenţa, în ciuda dovezilor a cinci milenii. Însă aceste dovezi există şi, pentru a fi completă, orice teorie asupra universului ar trebui să le ia în considerare. În prima jumătate a secolului XX, câţiva dintre savanţii voştri au început să cerceteze aceste probleme. Nu ştiau, dar se jucau cu zăvorul cutiei Pandorei. Forţele pe care le-ar fi putut elibera depăşeau cu mult pericolele atomului. Fizicienii ar fi putut ruina numai Pământul, pe când parapsihologii ar fi răspândit dezastrul printre stele. Aşa ceva nu se putea permite. Nu pot explica întreaga natură a ameninţării pe care o reprezentaţi voi. Pentru noi nu este un pericol şi de aceea nu putem înţelege. Să zicem că puteaţi deveni un cancer telepatic, o mentalitate malignă care, în pieirea ei inevitabilă, ar fi otrăvit alte minţi, chiar şi mai dezvoltate. Pentru aceea am venit – am fost trimişi – pe Pământ. V-am oprit dezvoltarea pe orice nivel cultural şi am interzis orice fel de cercetare ştiinţifică a fenomenelor paranormale. Sunt conştient că, datorită decalajului dintre civilizaţiile noastre, am inhibat şi alte forme de creaţie. Acesta însă a fost un efect secundar, lipsit de importanţă. Trebuie să vă destăinui un amănunt ce vi se va părea extrem de surprinzător, poate chiar incredibil. Noi nu posedăm şi nici nu înţelegem aceste potenţiale, aceste puteri latente… Intelectul nostru este mult mai puternic decât al vostru, totuşi în creierele voastre există ceva ce ne-a ocolit întotdeauna. De când am venit pe Pământ, v-am studiat şi am învăţat multe. Vom învăţa şi mai multe, dar mă îndoiesc că vom afla tot adevărul. Rasele noastre au multe lucruri comune: de aceea am fost aleşi pentru această sarcină. Însă din alte puncte de vedere, ambele reprezintă faze finale a două evoluţii diferite. Minţile noastre au ajuns la capătul dezvoltării. La fel, în forma lor actuală, şi minţile voastre. Voi însă puteţi face saltul spre treapta următoare şi aici apare diferenţa între noi. Potenţialul nostru este epuizat, pe când al vostru e neatins. Într-un fel necunoscut nouă, sunteţi în legătură cu puterile menţionate – puteri care se trezesc acum în lumea voastră. Noi am oprit ceasul şi v-am făcut să bateţi pasul pe loc, până ce forţele acelea se dezvoltau, până când puteau umple canalele pregătite pentru ele. Tot ceea ce am făcut pentru îmbunătăţirea vieţii pe planetă: creşterea nivelului de trai, instaurarea păcii şi dreptăţii, am fi făcut oricum, odată ce eram nevoiţi să intervenim în dezvoltarea voastră… Însă toate aceste transformări măreţe v-au îndepărtat de adevăr, slujindu-ne scopul. Noi suntem paznicii voştri, nimic mai mult. Pesemne că adesea v-aţi întrebat ce poziţie ocupă rasa mea în ierarhia Universului. Aşa cum noi suntem deasupra voastră, există ceva şi deasupra noastră, ceva care ne foloseşte pentru a-i sluji scopurile. N-am descoperit ce anume este, deşi epoci întregi i-am slujit ca unelte şi n-am îndrăznit să nu-i dăm ascultare. Dintotdeauna am primit dispoziţiile, ne-am deplasat spre o lume unde înmugurea civilizaţia şi am condus-o pe un drum închis nouă – drumul pe care porniţi voi acum. Am studiat permanent transformarea pe care am fost trimişi s-o supraveghem, sperând că vom învăţa să evadăm din limitele noastre. Dar am întrezărit numai frânturi ale adevărului. Ne-aţi numit overlorzi – suprastăpâni – fără să vă daţi seama de ironia denumirii. În mod asemănător, putem spune că deasupra noastră se află Overmintea – Supramintea – care se foloseşte de noi precum olarul se foloseşte de roată. Iar rasa voastră este lutul modelat pe roata aceea. Noi credem, este doar o ipoteză, că Overmintea încearcă să sporească, să-şi extindă puterile şi cunoaşterea Universului. Presupunem că reprezintă însumarea mai multor rase şi că a părăsit de multă vreme tirania materiei. În totalitate, este o conştiinţă inteligentă. Când a ştiut că v-aţi apropiat de prag, ne-a trimis să vă pregătim pentru transformarea ce începe acum. Schimbările anterioare cunoscute de rasa voastră au durat epoci întregi. Aceasta însă este o transformare a minţii, nu a trupului. După normele evoluţiei, va fi ceva cataclismic, instantaneu. Deja a început. Trebuie să vă obişnuiţi cu ideea că sunteţi ultima generaţie de Homo sapiens. Vă putem spune foarte puţine despre natura transformării. Nu ştim cum se produce, ce impuls declanşator acţionează Overmintea atunci când consideră că a sosit momentul. Tot ce am descoperit este că începe printr-un singur individ, întotdeauna un copil, apoi se extinde exploziv, aidoma formării cristalelor în jurul primului nucleu dintr-o soluţie saturată. Adulţii nu vor fi afectaţi, întrucât mintea lor a intrat în mod ireversibil pe un şablon rigid. Totul se va termina peste câţiva ani, iar rasa umană se va divide în două. Pentru lumea cunoscută vouă nu există viitor sau întoarcere. Toate speranţele şi visurile voastre se opresc acum. V-aţi zămislit succesorii, dar în mod tragic nu-i veţi înţelege niciodată – nu veţi putea nici măcar să comunicaţi cu minţile lor. Ei nu vor avea minţi ca ale voastre. Vor fi o singură entitate, aşa cum voi sunteţi suma a miliarde de celule. Nu-i veţi considera oameni şi nu veţi greşi. Ce vom face cu supravieţuitorii adulţi, când rolul vostru a luat sfârşit? Cel mai simplu, şi poate cel mai milos, ar fi să-i distrug – aşa cum voi înşivă aţi scurta chinurile unui animal drag. Noi însă nu putem face asta. Vă veţi alege singuri viitorul, pentru anii care v-au mai rămas. Sper că omenirea îşi va găsi odihna în pace, ştiind că n-a trăit în zadar. Este adevărat: ceea ce aţi adus pe lume s-ar putea să vi se pară absolut străin, nu vă va împărtăşi speranţele şi dorinţele, va privi cele mai de seamă realizări ale voastre ca pe nişte jucării, dar, cu toate acestea, va însemna ceva minunat şi va fi creaţia voastră. Când rasa mea o să fie uitată, o parte din voi va continua să dăinuie. De aceea, nu ne condamnaţi pentru ceea ce am fost siliţi să facem. Şi amintiţi-vă: noi vă vom invidia mereu! / Deci acesta era sfârşitul omului. Un sfârşit pe care nu-l întrevăzuse nici un profet, contopind optimismul şi pesimismul. Drumul spre stele se bifurca în două direcţii, dar nici una din ele nu ducea către un ţel care să ia în seamă speranţele sau temerile omului. La capătul unei bifurcaţii se găseau overlorzii. Aceştia îşi păstrau individualitatea, personalitatea; erau conştienţi de ei înşişi, iar pronumele „eu” avea un înţeles în graiul lor. Posedau sentimente, unele similare cu cele umane. Însă ajunseseră într-o fundătură din care nu mai puteau evada. Minţile lor erau de zece sau poate de o sută de ori mai puternice decât ale oamenilor. De fapt, nu avea nici o importanţă în privinţa rezultatului final. Erau tot atât de neajutoraţi, tot atât de copleşiţi de inimaginabila complexitate a unei galaxii cu o sută de mii de milioane de sori şi a unui Univers cu o sută de mii de milioane de galaxii. Iar la capătul celeilalte bifurcaţii se afla Overmintea, indiferent ce-ar fi însemnat ea, având faţă de om aceeaşi relaţie pe care acesta o avea faţă de amoebă. Potenţial infinită, dincolo de moarte, oare de câtă vreme absorbea rasă după rasă, pe măsură ce se extindea între stele? Avea şi ea dorinţe şi ţeluri? Acum înglobase toate realizările rasei umane, ceea ce nu însemna o tragedie, ci o împlinire. / În trecut a încercat să acţioneze direct asupra minţilor altor rase, pentru a le influenţa dezvoltarea culturală. Întotdeauna, tentativa a eşuat – probabil că efortul este prea mare. Noi suntem intermediarii, paznicii. Sau, ca să folosim una din metaforele voastre, îngrijim câmpul până se pârguieşte recolta. Overmintea culege roadele, iar noi plecăm spre altă sarcină. Aceasta este cea de-a cincea rasă căreia i-am urmărit apoteoza. De fiecare dată, învăţăm ceva nou. / - Dar nu vă deranjează faptul că îndepliniţi rolul unor unelte? / - Relaţia noastră prezintă unele avantaje. În plus, nici o fiinţă inteligentă nu este ofensată de inevitabil. / - La prima noastră întâlnire, v-aţi temut de noi şi ne-aţi recunoscut. Nu era chiar o amintire. Aţi avut deja dovada că timpul este mult mai complex decât şi-a imaginat vreodată ştiinţa voastră. Amintirea aceea nu provenea din trecut, ci din viitor – erau acei ultimi ani când rasa umană ştia că totul se terminase. N-a fost un sfârşit uşor. Şi pentru că noi apăream acolo, ne-am identificat cu moartea rasei voastre. Da, chiar dacă era un eveniment situat la 10 000 de ani în viitor! A fost aidoma unui ecou reflectat în cercul închis al timpului, din viitor în trecut. Să nu-i spunem „amintire”, ci „presimţire”. / Exista pesemne o memorie a rasei, cumva independentă de timp. Pentru ea, viitorul şi trecutul erau totuna. / Într-o explozie tăcută de lumină, miezul Pământului îşi eliberă energiile acumulate. Pentru scurt timp, undele gravitaţionale traversară dus şi întors Sistemul Solar, modificând foarte puţin orbitele planetare. După aceea, ceilalţi copii ai Soarelui îşi reluară potecile străvechi, aşa cum un lemnişor, plutind pe un iaz liniştit, călăreşte micile valuri create de undele apărute în urma căderii unei pietre. Din Pământ nu mai rămăsese nimic. Ei sorbiseră ultimii atomi ai substanţei sale. Planeta îi hrănise în momentele culminante ale uluitoarei lor metamorfoze, aşa cum hrana înmagazinată într-un bob de grâu alimentează firicelul plantei ce se înalţă spre Soare.”

E) A se vedea consideraţiile din volumul „Universul holografic” de Michael Talbot (Editura Cartea Daath, 2004), subcapitolul: „Un impuls evolutiv spre o conştiinţă superioară” (pp. 377-382).

F) În Yoga există un viitor al omenirii, în care toţi împreună, o clipă, vor fi în starea de Paramhamsa Yoga, practicând simultan şi devenind conştienţi că sunt 1 Singur Om. Astfel se va realiza saltul la viitorul nivel al fiinţei, să-l numim Antropogon – Cel născut din om, o fiinţă colectivă, care va permite şi individualităţile componente, care se vor păstra, dar integrate în fiinţa colectivă comună. Despre aceasta a vorbit sibilinic Ramana Maharishi.

G) Gerard Klein – „Seniorii războiului” (cea mai bună carte de non fiction SF după părerea multora; a fost scrisă direct în doar 3 zile, în timp ce autorul ei se afla într-un fel de transă, în care, de altfel, nu credea!): „Era singur. Şi totuşi glasul sparse tăcerea, ca un şuvoi de bule într-o apă limpede. Îl percepu mai întâi ca pe o muzică pură şi-i trebui o bucată de vreme până să înţeleagă că i se adresa, dar cuvintele-i rămâneau săpate în amintire de parcă ar fi fost spălată, retopită, neîntinată din nou şi lacomă să afle. / - Aşadar, eşti un criminal de război. / - Aşadar, eşti un zeu. / Glasul începu să râdă. Părea aproape copilăros, dar răsuna ca şi cum ar fi fost purtat de o infinitate de ecouri abia despărţite unele de altele şi ca şi cum Corson n-ar fi perceput decât unul, cel mai apropiat de el, cel mai inteligibil pentru el, în vreme ce în unduirile luiar mai fi fost ascunse şi alte glasuri, unele mârşave. Glasul părea aproape un glas de copil. Dar putea fi şi glasul unei şopârle, al unui păianjen, şuierul de foc al unei stele, scrâşnetul unui şobolan, clinchetul a două elitre frecate una de alta, suflarea articulată a vântului. / - Dispunem de mai multa puteri decât zeii pe care i-ai putea închipui. / - Zeii sunt atotputernici, zise el. / - Atotputernici, zise glasul. O vorbă. Un ansamblu gol. Nu poţi atribui decât puterile pe care eşti în stare să le defineşti. Şi, prin urmare, să le dobândeşti. / - Sunteţi nemuritori. / - Da şi nu. Nu faci o deosebire netă între infinit şi nelimitat. Nu suntem nemuritori, dacă înţelegi prin asta că vieţile ar trebui să ne fie infinite. Nimic nu-i infinit în sensul acesta, nici măcar universul, nici măcar ceea ce universul cuprinde. Dar vieţile ne sunt nelimitate. Putem să le reluăm şi să le retrăim în mod diferit şi să le modificăm. Nimic din ce se petrece înăuntrul vieţilor noastre nu ne scapă. / O existenţă nu era, pentru acele fiinţe , o iremediabilă formă turnată în bronzul trecutului şi prelungindu-se orbeşte în ceţurile viitorului. O existenţă era pentru ei, de la un capăt la altul, un continuum plastic, modelabil. Nu cunoşteau un înainte şi un după. Vieţile lor nu aveau lungime. La drept vorbind, se întrebă el, care-i lăţimea unei vieţi omeneşti? Şi care-i grosimea? Îşi concepeau vieţile ca un singur întreg, coerent şi deformabil. În funcţie de consecinţe, schimbau cauzele. Prezentul nu era pentru ei decât un punct de vedere. Controlau timpul. Tăria le provenea din această putere. Asemenea oamenilor care, multă vreme înlănţuiţi de distanţa pe care membrele le îngăduiau s-o străbată, distanţă jalnică până şi-n cursul unei vieţi întinsă pe un secol, cuceriseră spaţiul şi navigau printre stele, acele fiinţe cuceriseră timpul. Oamenii erau pentru ei nişte biete fiinţe înlănţuite, infirme. / E o putere cumplită, îşi spuse Corson, apoi, ca şi cum puterea i-ar fi fost propusă, nu mă simt dispus s-o exercit. / - Nu eşti un om. / Cine sunt ei ca să se joace aşa cu vieţile noastre? Năvălitori iviţi dintr-o altă galaxie, dintr-o altă dimensiune? Spirite pure, creatorii noştri, divinităţile legendelor? / - Ai să fii ca noi, zise glasul. / - V-aţi ivit…după noi? / - Nu ne-am ivit după voi. Suntem în acelaşi timp cu voi, de vreme ce umplem întreaga durată. Cele două existenţe ale noastre sunt coextensive, dacă preferi. Dar, într-un înţeles foarte special, dacă asta te poate linişti, am venit după voi, ne-am născut din voi. / Sunt deci urmaşii noştri. Totodată, mult mai vechi decât noi. Din punctul, situat în viitor, în care ramura lor s-a desprins dintr-a noastră, au năpădit tot universul, din care nu ocupăm decât un segment derizoriu. S-au născut din noi, dar erau acolo de la începuturile noastre. / - Şi celelalte specii? / - Nici o deosebire, zise glasul. / - Unde ne aflăm? / În afara universului, la suprafaţa lui, pe pielea lui. Trebuie să ieşi dintr-un ansamblu pentru a-l putea înţelege şi pentru a-l transforma. / - Ce se află în afara universului? / - Universul la propria sa putere, zise glasul. Ceva ce nu ţine nici de timp şi nici de spaţiu. Exteriorul nu exercită nici o influenţă asupra interiorului şi nu poate fi, deci, cunoscut nemijlocit. / Impas. Puterea acestor fiinţe are oare o limită sau limita constă în sărăcia conceptelor pe care le mânuiesc eu? ” [Referitor la noţiunea de „nelimitat” ar trebui să ne amintim aici de „holospaţiul” din Star Trek – într-o cameră de 4/4 încăpea încape o lume întreagă şi, de asemenea de noţiunea non fiction de „bulă a percepţiei” din tradiţia toltecă, prezentată de Carlos Castaneda. „Bulă a percepţiei” care este interiorul/corpul şi exteriorul din jurul Miezului Care Sunt Eu (desigur că nu cel din buletin, persoana-masca, ci identitatea adevărată).] / Încercăm să ne obişnuim cu ideea de a trăi altfel. Numim asta hiperviaţă. Înseamnă…să trăieşti concomitent mai mulţi posibili, poate toţi posibilii. Înseamnă să exişti simultan pe mai multe linii de probabilitate - variante paralele/posibile de evoluţie/existenţă, creode. Să fii mai mulţi deodată, rămânând totuşi unic. Multidimensional. Şi gândeşte-te ce se întâmplă când fiecare fiinţă introduce în istorie propriile ei modificări. Ele se combină cu modificările celorlalţi, fac interferenţe, unele favorabile, altele nu. Nici o fiinţă omenească nu poate ajunge singură şi teafără la minte la hiperviaţă! Fiecare e posibilul altuia. Şi trebuie să cunoşti foarte bine pe cineva pentru a îndrăzni să-i influenţezi destinul, şi propriul tău destin. Pentru asta ne pregătim. Ne rămâne de străbătut o cale lungă… / - Veţi deveni asemenea „zeilor” din Aergistal. / - Ei sunt altfel, într-adevăr schimbaţi, vor fi schimbaţi de o evoluţie – nu, termenul e greşit – de care nici unul dintre conceptele noastre nu ne îngăduie să ne apropiem. Nu vor mai fi oameni, nici păsări, nici saurieni, nici un fel de urmaş al unei specii pe care o poţi visa. Vor fi toate astea la un loc sau, mai bine zis, vor fi fost toate astea. Nu ştim nimic despre Aergistal. Ce ştim e ce putem vedea. Nu ce ni se îngăduie să vedem, ci ce suntem în stare să vedem. Aproape nimic. Înveşmântăm Aergistalul în culorile noastre. Ne vedem pe noi înşine acolo. Ei vor domina ceva de care ne temem. / - Moartea? / - O, nu. Moartea nu-i mai înspăimântă pe cei ce-au întrezărit hiperviaţa. Să mori o dată nu-i grav, atunci când îţi rămâne o infinitate de existenţe paralele. Dar există ceea ce numim hipermoarte. Înseamnă să fii alungat în virtual, să fii eliminat de către o perturbare din toate liniile de probabilitate. Trebuie să controlezi toate creodele universului pentru a fi sigur că scapi. Trebuie să-ţi identifici proprii posibili cu cei ai continuumului, în întregime. / - Nişte zei schizofreni! Se străduiesc spre bine. Potrivesc istoria în aşa fel încât să ducă la ei. A extirpa războiul, a cunoaşte războiul, a salva războiul. S-au pitit ca nişte şobolani în fundul timpului, de teama Exteriorului! / E doar jumătatea istoriei. Ei suntem noi. / - Sunt urmaşii noştri. Ne dispreţuiesc de la înălţimea miliardului lor de ani. / - Ei suntem noi. Noi suntem cei din Aergistal. Dar nu ştim asta, şi suntem nevoiţi s-o descoperim şi să înţelegem. Sunt toţi posibilii, ai speciei ăsteia, a noastră şi ai tuturor celorlalte, chiar ai celor pe care nici nu le poţi visa şi care nu te pot visa. Sunt toate fragmentele Universului şi toate privirile îndreptate asupra Universului. Nu suntem strămoşii zeilor, nici ei urmaşii noştri, ci o parte a lor, despărţită de originile sau, mai bine zis, de totalitatea ei. Fiecare dintre noi e unul din posibilii lor, un amănunt, o creodă care aspiră în mod confuz la unitate şi care luptă în noapte pentru a se impune, pentru a fiinţa de sine stătător. Cândva s-a întâmplat undeva ceva ce nu înţelegem nici noi prea bine. Dar nici la începutul şi nici la sfârşitul vremurilor. Nu există nici înainte, nici după. Pentru ei, puţin şi pentru noi, de pe-acum, timpul e o lungime în care evenimentele coexistă ca nişte obiecte ce se ating. Suntem o clipă a lungului marş ce duce spre Aergistal, spre unitatea conştiinţei posibililor, iar cei din Aergistal sunt fiecare dintre mărşăluitori. / Existau cel puţin trei niveluri ale existenţei. Nivelul existenţei virtuale, unde nu erau nimic mai mult decât o probabilitate. Nivelul vieţii liniare, unde rămâneai închis între naştere şi moarte. Şi, în sfârşit, nivelul hipervieţii, care se desfăşura simbolic într-un spaţiu perpendicular pe axa timpului, care te elibera de timp. / - Nimeni nu moare. O viaţă e ca o pagină de carte. Alături e alta. Nu spun după, ci alături. / - E o poveste năstruşnică. Cine-mi spune că-i adevărată? / - Nimeni! Ai s-o descoperi din frânturi. Poate că povestea pe care o vei descoperi va fi puţin deosebită. Nimeni n-are privilegiul adevărului.”

[Bdi]

„Nu e niciodată prea târziu sau prea devreme. Este atunci când trebuie să fie.” („Masura timpului = The time keeper” de Mitch Albom, cel care a scris si „The five people you meet in Heaven”)

http://en.wikipedia.org/wiki/Mitch_Albom

 

Inventatorul primului ceas este pedepsit pentru ca a incercat sa masoare cel mai mare dar al lui Dumnezeu. Este exilat intr-o pestera timp de mai multe secole si obligat sa asculte vocile celor care vin la el in cautarea mai multor zile, mai multor ani. In cele din urma, cu sufletul aproape frant, Tatal Timp este eliberat impreuna cu clepsidra magica si cu o misiune: o sansa de a-si spala pacatele si de-ai invata pe primii oameni adevarata masura a timpului. El se intoarce in lumea oamenilor, dominata de ticaitul ceasului marcand trecerea orelor si incepe o calatorie alaturi de niste tovarasi neobisnuiti: o adolescenta care vrea sa renunte la viata si un om de afaceri batran si bogat care vrea sa traiasca vesnic. Pentru a se salva pe sine, el trebuie sa-i salveze pe amandoi. Si sa opreasca lumea de la a-i salva.

[Bdi]

Ce va fi, este acum.

[Bdi]

"Every time you look into the future, it changes." (filmul “Next = Capcana viitorului”)

[Bdi]

Un loc in (timp si spatiu) e un loc in (minte, in subconstient), o pozitie a punctului de asamblare (assemblage point / Don Juan din Carlos Castaneda).

Bound by a shared destiny, a teen bursting with scientific curiosity and a former boy-genius inventor embark on a mission to unearth the secrets of a place somewhere in time and space that exists in their collective memory.

Filmul “Tomorrowland”

http://www.imdb.com/title/tt1964418/

[Bdi]

Semnele Zilei de Apoi in Islam – de reflectat (clarifica unele aspecte ale Apocalipsei din Biblie)

http://www.islam.ro/carte.php?id_carte=64

 

Cartea „Semnele Zilei de Apoi” / Liga Islamica si Culturala din Romania

Bucuresti: Editura Islam, 2004

 

Extras:

„Ceasul se va apropia atunci când oamenii se vor ajunge

unii pe alţii în ceea ce priveşte comiterea răutăţilor şi a

imoralităţilor; vârsta la care poate ajunge omul se micşorează,

zilele şi nopţile trec cu repeziciune, astfel încât un an va fi precum

o lună, o lună precum o săptămână, o săptămână precum o zi, o

zi precum o oră, iar o oră va fi precum arderea frunzelor de

palmier.” (relatat de Ahmed şi Ibn Hibban)

[Bdi]

V. si filmele, care contin multa informatie non-fiction:

Tomorrowland = Tomorrowland: Lumea de dincolo de mâine

·         Regia

Brad Bird

·         Cu

George Clooney, Hugh Laurie, Britt Robertson

http://www.cinemagia.ro/filme/tomorrowland-589348/

……………………

Terminator: Genisys

·         Regia

Alan Taylor

·         Cu

Jason Clarke, Jai Courtney, J.K. Simmons, Emilia Clarke, Arnold Schwarzenegger

http://www.cinemagia.ro/filme/terminator-genisys-32424/

…………………………………………

X-Men: Days of Future Past = X-Men: Viitorul este trecut

 

·         Regia

Bryan Singer

·         Cu

Jennifer Lawrence, Ian McKellen, Michael Fassbender, Nicholas Hoult, Hugh Jackman

http://www.cinemagia.ro/filme/x-men-days-of-future-past-17827/

………………………………………………..

Lucy

·         Regia

Luc Besson

·         Cu

Scarlett Johansson, Morgan Freeman

http://www.cinemagia.ro/filme/lucy-590058/

…………………………..

Jupiter Ascending = Ascensiunea lui Jupiter

·         Regia

Andy Wachowski, Lana Wachowski

·         Cu

Channing Tatum, Mila Kunis, Sean Bean

http://www.cinemagia.ro/filme/jupiter-ascending-561454/

…………………………………….

 

[Bdi]

Edge of Tomorrow

"Edge of Tomorrow = Prizonier în timp"

• Regia

  Doug Liman

• Cu

  Tom Cruise, Emily Blunt, Brendan Gleeson, Bill Paxton

http://www.cinemagia.ro/filme/edge-of-tomorrow-578584/

[Bdi]

"Hope is the ability to hear the music of the future.

Faith is having the courage to dance to it today."

[Bdi]

Primeval

Serial TV

Călători din preistorie

• Regia

  Matthew Thompson, Nick Murphy, Tony Mitchell, Andrew Gunn, Jamie Payne, Cilla Ware, Mark Everest, Richard Curson Smith

• Cu

  James Murray, Hannah Spearritt, Ben Miller, Juliet Aubrey, Andrew Lee Potts

http://www.cinemagia.ro/filme/primeval-calatori-din-preistorie-24456/