Tulburări psihice pot apărea şi ca rezultat al lucrării duhurilor rele asupra omului. In Sfânta Scriptură se arată că duhurile rele intră în om şi ies din el (v. Mt. 4, 24; Mc. 1, 23; Lc. 4, 35 ş.a.). Un exemplu deosebit de remarcabil îl constituie vindecarea de către Domnul a îndrăcitului din ţinutul gadarenilor. Acel nefericit îşi tara zilele nu în locuinţe omeneşti, ci în cavourile săpate în piatră; se zbătea în convulsii, făcând spume la gură şi urlând. Au încercat să-l pună în lanţuri, dar a rupt lanţurile ca pe nişte sfori. Ce boală să fie asta ?
Necredincioşii vor spune: epilepsie, tulburare nervoasă. Dar despre îndrăcitul din ţinutul gadarenilor nu se poate spune că avea o simplă tulburare nervoasă, ceea ce se vede din faptul că dracii izgoniţi din nefericit au cerut voie de la Hristos să intre într-o turmă de porci. Mântuitorul a îngăduit, şi turma s-a aruncat de pe o râpă în mare (v. Mt. 8, 28-32). Cine i-a înecat pe porci? Nu îndrăcitul, care stătea la picioarele Domnului, ci legiunea dracilor izgoniţi din el.
Ca rezultat al îndrăcirii, sufletul devine nefiresc, el tânjeşte şi suferă. In Sfânta Scriptură, îndrăciţii sunt deosebiţi direct şi limpede de oamenii cu boli sufleteşti obişnuite. Acestea, după cum am arătat mai sus, se dezvoltă din tulburări ale puterilor sufleteşti, ale imaginaţiei, ale raţiunii ş.a.m.d.
Când începi să meditezi la anumite manifestări psihopatologice ce se observă la bolnavi, fără să vrei te pune pe gânduri esenţa duhovnicească a apariţiei lor. Eu nu afirm că tulburările psihice descrise mai jos sunt în mod exclusiv rezultatul posedării sufletului de către duhurile rele, însă, repet, cauze duhovniceşti, după toate aparenţele, sunt implicate în ele.
Voi descrie în continuare câteva simptome şi sindroame folosite în practică pentru descrierea stării sufleteşti a bolnavilor:
Delirul de posesie -în bolnav trăieşte, după părerea lui, un animal, o insectă, o fiinţă mitologică sau inventată de bolnavul însuşi, care locuieşte permanent (sau, mai rar, periodic) în organism, silindu-l să execute mişcări, gesturi în pofida voinţei sale, dirijându-i gândurile şi sentimentele
Automatismele - apariţia de sentimente, mişcări, gânduri, imagini ş.a. în pofida voinţei şi dorinţei bolnavului
Delirul de persecuţie - grupă de idei delirante care se caracterizează prin convingerea delirantă a bolnavului că asupra lui se acţionează din exterior cu scopul de a i se cauza o vătămare morală sau fizică
Delirul lui Cotard - este însoţit de convingerea că atât pe bolnav, cât şi pe rudele şi apropiaţii lui îi aşteaptă torturi îndelungi şi pline de cruzime
Coprolalia - „colorarea" sistematică a limbajului cu expresii indecente, vulgare
Suicidomania- tendinţa puternica si constantă de sfârşire a vieţii prin sinucidere
Cel care a văzut măcar o dată cum se manifestă îndrăcirea nu o s-o uite niciodată. Eu am văzut pentru prima dată o îndrăcită în Lavra Peşterilor din Kiev. Era o femeie de vârstă mijlocie. De fiecare dată când preotul, cădind biserica, se apropia de locul unde stătea ea, femeia scotea nişte ţipete sălbatice, nearticulate, căzând în nesimţire.
După aceea, se scula încetişor, cu lacrimi pe obraji, cerându-şi iertare de la rugători...
Mai târziu m-am lovit de asemenea cazuri nu o dată. Iată încă un exemplu. A venit la consultaţie o femeie credincioasă, ortodoxă, trimisă la mine de parohul bisericii a cărei enoriaşă era. S-a arătat că era deja pensionată pe motiv de boală psihică. Liniştită, cu băsmăluţă, în spatele ochelarilor - ochi albaştri senini... îmi povestea cum se simte. Ca psihiatru, nu mi-a fost greu să detectez că avea tulburări psihice. Deodată i s-a schimbat întreaga înfăţişare, a început să se agite şi a înjurat cu glas puternic, foarte răguşit şi neplăcut, după care a spus câteva fraze ca pentru sine. Atât mie, cât şi însoţitorului ei ne-a fost limpede că din ea vorbeşte demonul.
Igumenul Mihei (Timofeev), călugăr a! havrei Sfântului Serghie, povestea despre părintele său duhovnicesc, arhimandritul Serafim (Tiapocikin):
„Când slujea părintele Serafim veneau numeroşi îndrăciţi. Cu rugăciunile părintelui, dracii erau alungaţi din mulţi. Când se citea Evanghelia, Ia Heruvic, când cădea părintele sau pur şi simplu când era în biserică, în altar, îndrăciţii strigau pe felurite glasuri: femeile bărbăteşte, cu voci de bas, multe lătrau, scheunau. Striga puternic şi Ivan. Mai ales când se deschideau uşile împărăteşti, se spunea: «Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste apropiaţi-vă» şi începea împărtăşirea cu Sfintele lui Hristos Taine. Aceşti bolnavi nu puteau să se apropie de împărtăşanie fără ajutorul altora. Ivan a venit de câteva ori la Rakitnoe, iar acum se roagă şi îşi face cruce fără nici o împiedicare.
Pe o îndrăcită patru oameni de-abia au putut s-o ducă la împărtăşit. Atât de uriaşă era puterea ce se împotrivea Sfinţeniei, atâta ură avea dracul faţă de Potir, încât femeia se împotrivea, se trăgea înapoi cu înverşunare, dădea să fugă - dar Domnul l-a învins în ea pe demon. Ajungând lângă părintele Serafim, care ţinea potirul cu Sfintele Daruri, s-a împărtăşit liniştită şi, schimbându-se la înfăţişare în ochii tuturor, i-a mulţumit smerită şi supusă lui Dumnezeu.
Părintele arăta întotdeauna o deosebită dragoste faţă de aceşti bolnavi. In mulţi îndrăciţi care se apropiau de Bătrân, dracul striga: «Plec, plec, plec imediat!» sau: «Aoleu, mă arde !» Mulţi răcneau cu răutate, însă le era teamă până şi să se apropie de Bătrân. O bolnavă şi-a scos pufoaica şi a aruncat-o în capul părintelui, care ieşea din biserică, iar el, fără să dea atenţie faptului, a continuat să meargă cu pufoaica în cap. Când însoţitorii lui au vrut să o îndepărteze pe femeie, părintele a zis: «Lăsaţi-o; nu-i vinovată ea». Multor suferinzi le-a ajutat părintele, pe mulţi i-a vindecat".
Asemenea exemple se întâlnesc nu rareori în vieţile nevoitorilor purtători de Duh.
Putem spune că două lucruri îl deosebesc pe îndrăcit de adevăratul, ca să zicem aşa, psihotic. Unu: duhurile rele îl cunosc pe Dumnezeu, se cutremură înaintea puterii Crucii lui Hristos, a rugăciunii, a aghiasmei. Doi: tulburările psihice (în principal de comportament) ale îndrăciţilor poartă amprenta involuntarului - căci sufletului omenesc nu îi plac lucrurile pe care vicleanul îl sileşte să le facă.
Toate sunt în voia lui Dumnezeu. Domnul îngăduie ca unii să cadă în îndrăcire fiindcă ştie că cel cu pricina şi-ar întrebuinţa, dacă ar fi sănătos, mintea şi voinţa pentru a face rău cu deadinsul; pe alţii îi fereşte de alte păcate. In prima Epistolă către corinteni a Sfântului Apostol Pavel citim: Să daţi pe unul ca acesta Satanei, spre pierirea trupului, ca duhul să se mântuiască în ziua Domnului Iisus (1 Cor. 5, 5).
Ingrijirea sufletului de către păstorul ortodox (iar într-o serie de cazuri şi de către psihiatrul ortodox) trebuie să se întindă şi asupra personalităţii suferindului, asupra psihologiei lui.
Arhiepiscopul Ioan (Şahovskoi) scria: „Păstorul îi insuflă îndrăcitului puterea de a se lupta cu duhurile drăceşti, nesupunerea faţă de îndemnurile lor, dispreţuirea lor, sfânta ură evanghelică faţă de ele şi faţă de păcat - faţă de păcat, prin care dracii îi ţin de obicei pe oameni sub ascultarea lor.
Păstorul îi învaţă pe oameni să nu creadă în îndemnurile drăceşti şi în clevetirile lor asupra lui Dumnezeu şi asupra oamenilor, să nu se concentreze asupra gândurilor rele şi întunecate insuflate de draci, pe care încearcă să le bage în inimă şi în minte. Gândurile şi simţămintele neprimite rămân «exterioare- pentru om, rămân în domeniul «călcâiului» - sub om; insuflările drăceşti primite şi încuviinţate devin seminţe ale răului în sufletul omenesc şi îl leagă în mod organic de stăpânirea celui viclean".
Dr. Dmitri Avdeev
Cand sufletul este bolnav, Editura Sophia
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius