István Szamosközy, iniţiatorul istoriografiei în limba maghiară din Transilvania
István Szamosközy, care a trăit la cumpăna secolelor XVI-XVII, a fost numit drept tatăl istoriografiei din Transilvania de József Benkő şi, în urma acestuia, de Sándor Szilágyi.[1] Istoric-arhivist, aşa cum l-am numi astăzi, al principelui Transilvaniei, a lăsat în urmă opere care într-adevăr îl califică pentru acest titlu.
Istoricul umanist care, uneori, îşi scria numele şi în forma latină de Zamosius, s-a născut probabil în 1565 la Cluj într-o familie de mici nobili imigraţi în Transilvania.[2] László Sombory l-a crescut împreună cu fiul sfetnicului princiar, Sándor, şi l-a trimis la studii universitare în Heidelberg între 1589 şi 1590. La moartea bătrânului Sombory, survenită în 1590, cei doi tineri vor fi luaţi sub ocrotirea cancelarului Farkas Kovacsóczy, care îi va orienta spre propriul alma mater, la universitatea din Padova. István Szamosközy îşi va continua studiile la această universitate între 1591 şi 1593, unde, pe lângă studiile de drept şi de filosofie, va urma cursuri de istorie şi de arheologie. În perioada studiilor sale, ca însoţitor al tânărului Sombory, Szamosközy vizitează numeroase oraşe italiene (Veneţia, Roma, Napoli şi Florenţa), unde va colecta materiale pentru primul lui studiu de proporţii mai mari. Această operă, intitulată Analecta, va apărea în 1593 în Padova, iar peste cinci ani şi la Frankfurt.[3] În urma perioadei petrecute la Heidelberg, oraş protestant, vizitarea Universităţii catolice din Padova şi a superbei Italii, unde spiritul Antichităţii, atât de puternic, poate fi simţit mai ales la Roma, trebuie să fi însemnat o experienţă interesantă pentru istoric. În orice caz, până în 1594, cei doi tineri se vor întoarce în Transilvania, iar Szamosközy va fi angajat la arhiva principelui. Potrivit pregătirii sale, locul lui ar fi fost mai degrabă la cancelarie; patronul lui Szamosközy, cancelarul Farkas Kovacsóczy, a fost însă executat, astfel încât nu şi-a mai putut plasa protejatul într-o funcţie mai înaltă. S-ar putea totuşi ca acest lucru să fi favorizat mai degrabă cariera sa, în măsura în care, în acest fel, în calitate de arhivist, Szamosközy a putut avea acces la vechile documente şi s-a putut apropia, implicit, şi mai mult de posibilitatea desfăşurării cercetărilor istorice.
Sfârşitul secolului XVI a reprezentat o perioadă a războaielor îndelungate şi a domniei zbuciumate a principelui Sigismund Báthory. Nici măcar arhivele din Alba Iulia nu au putut oferi un refugiu pentru istoric, în vederea desfăşurării activităţii de cercetare, de vreme ce evenimentele grave ale Războiului de Cincisprezece Ani şi luptele asociate cu schimbarea puterii l-au târât cu ele şi pe Szamosközy. În 1599, îl regăsim lângă Andrei Báthory în bătălia de la Şelimbăr, iar în perioada domniei transilvănene a lui Mihai Viteazul, istoricul se va afla la Sibiu. Mai târziu, în perioada dominaţiei lui Basta, acesta îşi va pierde şi fratele. Privind retrospectiv la această perioadă, Szamosközy îşi va aduce aminte cu multă amărăciune şi mânie de suferinţele pe care poporul a fost nevoit să le îndure în anii 1602-1603.
István Szamosközy şi colegii săi arhivişti au susţinut în repetate rânduri, în cadrul dietei, necesitatea ocrotirii documentelor păstrate în arhive. Ei au propus deja în 1602 depozitarea în siguranţă a documentelor, dar fără rezultate semnificative, urmând ca în 1603 luptele crâncene să devasteze oraşul. Atât în calitate de arhivist, cât şi ca istoric, Szamosközy şi-a exprimat durerea pricinuită de distrugerea surselor istorice de numeroase ori. Cu o anumită ocazie, când Sigismund Báthory se pregătea să plece definitiv din Transilvania şi, horribile dictu, a emis ordinul ca tot ce nu a putut lua cu sine să fie distrus, documentele secrete ale sultanilor, regilor şi principilor, precum şi urmele scrise ale marilor evenimente au fost aruncate la foc la grămadă, aşa cum a formulat însuşi istoricul.[4] La 3 februarie 1604, arhiviştii din Alba Iulia au adresat un memoriu stărilor transilvănene despre distrugerea arhivelor păstrate în turnul catedralei din Alba Iulia.[5] În ceea ce îl priveşte însă pe Szamosközy, acesta şi-a continuat activitatea şi în aceşti ani.
Pe lângă prima sa operă, Analecta, menţionată deja, istoricul a lăsat în urmă trei opere relativ extinse, alcătuite din părţi coerente, precum şi numeroase fragmente identificate sau prelucrate de istoricii secolelor viitoare. Aceste opere sunt următoarele: Rerum Ungaricum Libri, despre istoria Ungariei în perioada cuprinsă între 1558 şi 1586, păstrată în fragmente, scrisă de Szamosközy în baza lucrărilor lui Ferenc Forgách, János Mihály Brutus şi ale altora. Celelalte două opere ale lui Szamosközy, Rerum Transylvanorum Pentades şi Rerum Transylvanorum Hebdomades, sunt caracterizate printr-un grad mai ridicat de originalitate şi au avut ca scop relatarea istoriei Transilvaniei în cinci, respectiv în şapte părţi, din care au fost realizate doar anumite fragmente despre anii 1598-1599, respectiv 1603, operele însele fiind neterminate. Pe parcursul redactării fragmentelor terminate, Szamosközy a fost nevoit să se sprijine îndeosebi pe datele sale proprii, în măsura în care, în calitate de arhivist, istoricul a avut, în mod evident, acces şi la documente cu conţinut mai serios, respectiv a avut şi posibilitatea de a integra materialul cules de el însuşi; aşa cum ştim, chiar dacă s-a străduit să consulte cât mai multe surse scrise, autorul a avut şi surse orale. El a cules informaţii de la numeroase personalităţi de rang înalt şi de la oameni simpli, prezenţi la evenimentele relatate. Szamosközy şi-a redactat operele în limba latină, singura limbă considerată de umaniştii epocii drept oportună şi demnă pentru realizarea unor opere de valoare. Oamenii de ştiinţă din această perioadă au făcut însă distincţii chiar şi între diferitele moduri de utilizare a limbii latine, deoarece au considerat limba latină folosită la curte şi în cancelarii un limbaj de rang inferior faţă de cel al istoricilor clasici din Antichitate.
Istoricii şi istoricii literaturii studiază opera lui Szamosközy încă din secolul XIX. Pe lângă operele istorice ale acestuia, s-au păstrat şi notele sale în limba maghiară, precum şi numeroase poeme fragmentare sau alte texte descoperite cu secole mai târziu de cercetători. Spre exemplu, în 1899, Sándor Szilágyi a descoperit în biblioteca de la Abuş a baronului István Apor manuscrisul fragmentar al unui poem; chiar şi cu câteva decenii în urmă, în anii ’70, Jenő Berlász a descoperit un fragment de manuscris la Zagreb.[6] De asemenea, tot în anii ’70, Zsigmond Jakó a descoperit în Batthyaneum din Alba Iulia un manuscris inedit al lui Szamosközy, care se ocupă de monedele romane, elene şi de altă provenienţă din Dacia, ceea ce atestă continuitatea studiilor şi cercetărilor arheologice ale autorului, în paralel cu activitatea de cercetare istorică.[7] În afară de poeme şi epigrame, s-au păstrat şi fragmentele unui dicţionar maghiar-latin şi o colecţie de diplome ale istoricului, fapt explicat prin practica generală a istoricilor umanişti ai epocii, care obişnuiau să colecteze, pe parcursul pregătirii lucrărilor ştiinţifice, documente originale, manuscrise şi copii după manuscrise.
Deoarece numeroase opere fragmentare ale lui Szamosközy au zăcut mult timp nedescoperite în arhive sau au fost păstrate în copie sub numele altor autori, au fost necesare cercetări filologice şi statistice, respectiv de critică a surselor istorice serioase pentru determinarea operelor care îi aparţin acestuia. De asemenea, data redactării fragmentelor individuale nu a putut fi determinată decât în mod accidental, fără posibilitatea datării sigure, cu excepţia situaţiilor în care el însuşi a trecut data pe manuscris sau a inclus trimiteri explicite în text referitor la anul redactării. Bunăoară, Hebdomadele pot fi datate în perioada domniei lui Ştefan Bocskai, deoarece autorul vorbeşte despre Bocskai ca despre principe. S-ar putea ca autorul să îşi fi atins perioada de vârf a creaţiei la începutul secolului XVII, aşa cum atestă numeroase scrisori personale păstrate ale acestuia.
La 1 februarie 1604, stările transilvănene l-au ales principe pe Ştefan Bocskai, iar Szamosközy – referitor la care cercetătorii obişnuiesc să remarce că, mai înainte, a fost un susţinător al împăratului – trece de partea principelui, ba mai mult, s-ar putea să fi devenit istoricul acestuia. Cel puţin, testamentul lui Bocskai trimite la faptul că s-ar putea ca principele să îi fi încredinţat lui Szamosközy sarcina redactării unei opere istorice, pentru care însă nu a reuşit să îi asigure resursele materiale necesare, astfel încât principele prevede în testament ca istoricului să îi fie plătită suma de şapte mii de forinţi.[8] Această sumă era una imensă şi cuprindea, probabil, plăţile restante, deoarece principele nu a lăsat decât două sute de forinţi pentru publicarea unei alte lucrări, cu aceeaşi ocazie. În octombrie 1607, principele Sigismund Rákóczi i-a mulţumit istoricului pentru serviciile sale prin donarea unei case.[9] Ulterior, Szamosközy a beneficiat din partea principelui şi de un conac la Galda de Jos. Astfel, istoricul, nevoit să trăiască mai înainte în mare sărăcie, şi-a putut petrece anii bătrâneţii în condiţii mai liniştite. În această perioadă, el a continuat să adune surse, să îşi ia notiţe şi să scrie. Moartea sa a avut loc la data de 12 martie 1612. Despre viaţa familială a lui Szamosközy nu s-au păstrat date sigure.
Formularea credoului istoriografic al autorului se regăseşte în numeroase pasaje ale scrierilor sale. Potrivit acestui credo, cel mai important lucru este descoperirea adevărului, deoarece evenimentele trebuie relatate cititorului fără ură şi părtinire. În propriile cuvinte ale lui Szamosközy: „Nu văd niciun motiv pentru care fie ura, din care nu am nimic de câştigat, fie părtinirea, la fel de nocivă, ar putea să mă determine la defăimarea oricăreia dintre părţi, nici ca să cad pradă linguşelii, care ar putea să atragă asupra mea bănuieli de falsificare; dimpotrivă: sunt mânat de dorinţa imortalizării adevărului, iar conştiinţa nu mi-ar permite nicidecum să denaturez faptele din cauza urii sau a părtinirii“.[10] Numeroşi cercetători ai operei sale au observat că istoricul a fost întotdeauna pătruns de o indignare profundă faţă de violenţă, tiranie şi cruzimea nemotivată – o trăsătură care nu poate să nu ne amintească de omorârea patronului său, cancelarul Kovacsóczy, respectiv de formaţia şi cultura pronunţat umaniste ale lui Szamosközy. La acestea trebuie adăugat şi faptul că, de-a lungul vieţii sale pline de greutăţi, istoricul a fost nevoit să asiste la mult prea multă distrugere nebună, ceea ce poate fi un motiv pentru care întotdeauna condamnă actele tiranice. Un alt fragment al lui Szamosközy poate fi considerat, de asemenea, o exprimare a credoului său de istoriograf: „Poetului îi este suficient să ne delecteze şi să îşi trateze tema după bunul-plac, fără să îl intereseze prea mult dacă relatează fapte reale sau poveşti. Despre oratorul care reuşeşte să ne convingă pe deplin prin lucruri şi fapte inventate sau cu ajutorul unor martori incerţi se crede îndeobşte că este un orator bun, iar filosoful care ne instruieşte şi-a făcut deja datoria, şi dacă se întâmplă să fie şi un orator bun, nu îl certăm, dar nici nu-i cerem socoteală pentru aceasta, dacă nu este. […] Or, dacă istoricul reuneşte în sine toate aceste calităţi, el nu şi-a îndeplinit încă sarcina“.[11]
Szamosközy a identificat exclusiv în Dumnezeu forţa care dirijează cursul istoriei şi a respins ideea rolului îndeplinit de norocul nesigur, „Fortuna“, spre deosebire de care „Fatum“, destinul, apare în textele sale în repetate rânduri în calitate de factor care influenţează evenimentele istorice.[12] Cu toate acestea, în mod interesant, Szamosközy atribuie acţiunilor umane cu urmări istorice grave o importanţă deosebită. Spre exemplu, în pasajul care tratează cauzele mişcării lui Bocskai, autorul invocă deciziile umane şi efectele produse de acestea în calitate de factori care determină cursul evenimentelor. În acelaşi fel procedează şi atunci când încearcă să determine cauzele evenimentelor care au zguduit întreaga Transilvanie, motive pe care le identifică, în sfârşit, în mare parte în caracterul şi în acţiunile lui Sigismund Báthory, care, orbeşte şi nechibzuit, a promis împăratului principatul, pentru ca apoi să se răzgândească, intrat sub influenţa sfaturilor altor persoane. Din aceste fapte au provenit consecinţe definitorii pentru întreaga soartă ulterioară a Transilvaniei. În formularea lui Szamosközy: „Într-adevăr, dacă cei pe a căror autoritate s-a bazat bunăstarea întregii ţări ar fi fost suficient de înzestraţi cu statornicie sufletească, nu am mai fi avut nicio problemă internă, onoarea noastră nu ar mai fi suferit asemenea pierdere irecuperabilă, poporul nostru nu ar mai fi fost lovit de un asemenea dezastru, nici fiecare individ în parte de atâtea nenorociri, care au condus, în final, la distrugerea ţării“.[13]
Operele fragmentare ale lui Szamosközy nu oferă un răspuns univoc nici în privinţa apartenenţei sale politice, adică în ceea ce priveşte sprijinirea germanilor sau a turcilor – cel puţin, în opinia editorului şi cunoscătorului temeinic al operelor sale, István Sinkovics.[14] S-ar putea însă ca problema să nici nu se pună în acest fel, chiar dacă în timpul propriei sale vieţi, în perioada Războiului de Cincisprezece Ani şi a lui Basta, această întrebare a fost una într-adevăr esenţială. Apartenenţa istoricului constă însă în transilvanismul acestuia. Mai nou, inclusiv istoricii noştri ai literaturii sunt de părere că, în operele sale, autorul se situează de partea Transilvaniei, în măsura în care punem această întrebare. Cu toate că Bocskai l-a sprijinit, nici Szamosközy nu s-a putut debarasa de opinia generală a ultimilor ani din Transilvania, potrivit căreia tocmai Bocskai poate fi considerat drept una dintre cauzele principale, dacă nu chiar cea mai importantă cauză a cruzimilor din epoca lui Sigismund Báthory, a omorurilor din 1594 şi a suferinţelor din perioada războiului. În operele lui Szamosközy există pasaje care s-ar părea că exprimă sentimente prohabsburgice. Bunăoară, în descrierea ocupării Albei Iulia de către Basta, unul dintre personaje îl descrie pe Basta ca fiind milostiv, bun la inimă, cu simţul dreptăţii şi plin de generozitate, un om la care locuitorii oraşului pot să apeleze cu încredere.[15] În ceea ce mă priveşte, mă îndoiesc că, în baza acestui pasaj al relatării, am putea conchide că Szamosközy ar fi evaluat pozitiv anii dominaţiei habsburgice asupra Transilvaniei. Deoarece, dacă consultăm acel capitol al Hebdomadelor în care autorul relatează evenimentele din perioada domniei lui Basta, obţinem o imagine foarte clară despre modul în care comandantul armatei împăratului şi ostaşii săi au intimidat poporul din Transilvania şi ce fel de cruzimi – condamnate cu hotărâre de Szamosközy – au comis aceştia.[16]
Prin titlul, structura şi modul de relatare al evenimentelor caracteristice operelor sale, Szamosközy a fost un continuator al tradiţiilor umaniste. Acesta şi-a împărţit relatarea în cărţi, a relatat evenimentele în ordine cronologică, dar a şi întrerupt, uneori, relatarea prin istorisirea altor evenimente de sine stătătoare. În calitate de istoric, autorul a consemnat, în primul rând, evenimentele din propria epocă, dar, bineînţeles, acolo unde a considerat ca fiind necesar, a evocat şi epocile precedente. Descrierea regiunii şi a peisajului reprezintă un alt element stilistic îndrăgit de istoriografia umanistă, prezent şi la Szamosközy. Istoricul şi-a inclus şi cunoştinţele din domeniul arheologiei în opera despre istoria Transilvaniei, spre exemplu atunci când oferă o descriere privind mina de aur de lângă Zlatna şi observă că în împrejurimi se află şi ruinele unor aşezăminte din epoca romană, respectiv include copia unei inscripţii funerare din epoca romană.[17]
Pe lângă János Baranyai Decsi, Ferenc Forgách şi alţii, Szamosközy a fost membrul acelui cerc umanist de intelectuali şi istorici care s-a format în jurul curţii principelui Transilvaniei la sfârşitul secolului XVI. Operele sale au fost utilizate cu predilecţie de istoriografii din epocile ulterioare, printre care Miklós Istvánffy, Máté Sepsi Laczkó, Gáspár Bojti Veres şi îndeosebi celebrul autor din secolul XVII, Farkas Bethlen, care uneori a preluat pasaje în mod literal şi a trecut note de mână pe marginea manuscriselor acestuia. Bethlen trimite de numeroase ori la faptul că a folosit operele lui Szamosközy, o uzanţă considerată firească şi foarte răspândită în epocă. Mai mult decât atât, autorul a păstrat, în acest fel, fragmentele lui Szamosközy pentru posteritate, chiar dacă, fără îndoială, fragmentele rămân în urma textului original în privinţa valorii, fără ca opera originală să poată fi reconstituită în baza acestora. Publicarea operelor fragmentare ale lui Szamosközy a fost iniţiată de Sándor Szilágyi în cadrul Monumenta Hungariae Historica Scriptores, pentru ca mai târziu în Történelmi Tár [Biblioteca Istorică] să apară alte completări, selectate şi prevăzute cu o prefaţă de inspiraţie puternic marxistă de István Sinkovics, în 1977.[18] Operele istorice ale lui Szamosközy – mulţumită, desigur, şi traducerii excelente a lui István Borzsák – oferă o lectură deosebit de plăcută şi pentru cititorul contemporan, scenele prezentate sunt pline de viaţă, astfel încât aproape că ne simţim transpuşi în mijlocul evenimentelor, iar caracterizările personajelor sunt cât se poate de reuşite. Datorită formulării alese, clarităţii argumentărilor logice şi sincerităţii manifestărilor umane, resimţim drept autentic fiecare cuvânt al autorului. Iniţiatorul istoriografiei în limba maghiară din Transilvania merită şi astăzi din plin acest titlu de onoare.
Traducere de Lóránd Rigán
Note
[1] Sándor Szilágyi, Szamosközy magyar históriás éneke az 1610-iki Kendy-féle összeesküvésről [Cântecul istoric maghiar al lui Szamosközy despre conjuraţia lui Kendy din 1610], Századok, nr. XXXIII, 1899, p. 211.
[2] Pentru redactarea biografiei lui Szamosközy, am folosit următoarele lucrări: István Sinkovics, Szamosközy István, in: Szamosközy István Erdély története (1598–1599, 1603) [Istoria Transilvaniei a lui István Szamosközy], trad. de István Borzsák, coord. István Sinkovics, Budapesta: Magyar Helikon (Bibliotheca Historica), 19772, p. 7-31; Miklós Vass, Szamosközy István életéhez [Adăugiri la biografia lui István Szamosközy], Századok, nr. XLIII, 1909, p. 146-150; Gyula Szekfű, Szamosközy műve az 1594. év eseményeiről [Lucrarea lui Szamosközy despre evenimentele din anul 1594], Századok, nr. XLII, 1908, p. 217-244; Simon Bagyary, Adalék Szamosközy István életrajzához [Adăugiri la biografia lui István Szamosközy], Századok, nr. XLI, 1907, p. 80-81; István Hegedűs, Szamosközy költői maradványai [Fragmentele poetice ale lui Szamosközy], Századok, nr. XXXVIII, 1904, p. 344-350; Mihály Balázs, István Monok şi Ibolya Tar, Az első magyar ars historica: Szamosközy István, Giovanni Michaele Bruto történetírói módszeréről. 1594-1598 [Prima ars historica în limba maghiară: István Szamosközy, Despre metoda istoriografică a lui Giovanni Michaele Bruto. 1594-1598], Szeged: Scriptum (Lymbus Művelődéstörténeti Tár IV.), 1992.
[3] Analecta lapidum vetustorum et nonnullarum in Dacia antiquitatum, Padova, 1593. Ediţie mai nouă: István Szamosközy, Analecta lapidum (1593) – Inscriptiones Romanae Albae Juliae et circa locorum (1598), ed. Mihály Balázs şi István Monok, coord. István Monok, studii introductive: Mihai Bărbulescu şi András Kovács, Szeged: Scriptum (Adattár XVI–XVIII. századi szellemi mozgalmaink történetéhez 33.), 1992.
[4] István Sinkovics, op. cit., p. 16-17.
[5] Erdélyi Országgyűlési Emlékek [Documentele Dietei Transilvaniei]. Monumenta Comitialia regni Transylvaniae,vol. V, ed. Sándor Szilágyi, Budapesta, 1879, p. 269.
[6] Mihály Balázs şi István Monok, Történetírók Báthory Zsigmond udvarában (Szamosközy István és Baranyai Decsi János kiadatlan műveirõl) [Istorici la curtea lui Sigismund Báthory], in A magyar reneszánsz udvari kultúra [Cultura maghiară de curte a Renaşterii], coord. Ágnes R. Várkonyi, Budapesta: Gondolat Kiadó, 1987, p. 249-262.
[7] Cândva înainte de 1977, Zsigmond Jakó l-a informat despre acest fapt pe István Sinkovics. Potrivit informaţiilor mele, manuscrisul lui Jakó despre această operă nu a fost încă publicat. István Sinkovics, op. cit., p. 40, n. 29.
[8] Bocskai végrendelete [Testamentul lui Bocskai], in Magyar történelmi szöveggyűjtemény [Antologie istorică maghiară], vol. I, coord. Sinkovics István, Budapesta: Tankönyvkiadó, 1968, p. 379.
[10] Szamosközy István történeti maradványai 1603 [Fragmentele istorice ale lui István Szamosközy], vol. III, ed. Sándor Szilágyi, Budapesta, 1877. (Monumenta Hungariae Historica. Második osztály: Írók 29.), p. 36-37; în limba maghiară: István Sinkovics, op. cit., p. 300-301.
[11] Mihály Balázs, István Monok şi Ibolya Tar, op. cit., p. 75.
[12]Szamosközy István történeti maradványai 1603, vol. III, p. 166; în limba maghiară: István Sinkovics,op. cit., p. 199.
[13] Ibid., p. 73.
[14] Ibid., p. 32.
[15]Szamosközy István történeti maradványai 1603, vol. III, p. 247-248; în limba maghiară: István Sinkovics, op. cit., p. 382-388; cf. Gyula Szekfű, Adatok Szamosközy István történeti munkáinak kritikájához [Date privind operele istorice ale lui István Szamosközy], Budapesti Szemle, nr. 34, 1906, p. 463-467.
[16] István Sinkovics, op. cit., p. 419 et passim.
[17] Ibid., p. 322.
[18] Principalele ediţii ale operelor sale: Szamosközy István történeti maradványai 1566–1603 [Fragmentele istorice ale lui István Szamosközy], ed. Sándor Szilágyi, vol. I-IV, Budapesta, 1876-1880. Magyar Történelmi Emlékek. Monumenta Hungariae Historica. Második osztály. Írók – Scriptores 28. [27.] – 28-29-30; ediţiile notelor şi operelor minore în limbile latină şi maghiară: Történelmi Tár 1888. 754-789; 1889. 26-69, 299-325; 1896. 741-743; 1892. 402-439, 577-580; István Sinkovics, op. cit.; Szamosközy István magyar nyelvű feljegyzései. Magyar nyelvű kortársi feljegyzések Erdély múltjából. Szamosközy István történetíró kézirata [Însemnările în limba maghiară ale lui István Szamosközy. Însemnări contemporane în limba maghiară din trecutul Transilvaniei. Manuscrisul istoricului István Szamosközy] (Magyar Nyelvtörténet Forrásai 2.), Budapesta, 1991.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius