TENORUL CONSTĂNŢEAN VASILE MOLDOVEANU - „TOATĂ VIAŢA M-AM PERFECŢIONAT, DAR TEHNICA CÂNTULUI AM DEPRINS-O DE LA DINU BĂDESCU“ (III)

[altmariusopera]

08 Oct, 2015 00:00 - Aurelia LĂPUŞAN 

• http://www.ziuaconstanta.ro/stiri/cultura/tenorul-constantean-vasil...

 

În ediţiile anterioare, vă prezentam primii paşi pe care artistul constănţean Vasile Moldoveanu i-a făcut în drumul consolidării carierei sale de tenor. Născut pe 6 octombrie 1935, la Constanţa, într-o casă din strada Ing. Titus Cănănău, astăzi, strada Salcâmilor, Vasile Moldoveanu a urmat cursurile Liceului „Mircea cel Bătrân“. După câţiva ani petrecuţi în corul Operei constănţene, decide să susţină examenul de admitere la Conservatorul de la Bucureşti.  
 
„În Teatrul liric de la Constanţa erau mulţi artişti buni, veniţi din multe colţuri ale ţării. Una dintre sopranele de succes era doamna Magda Dimitriu Bîrlad, o personalitate a artei interpretative româneşti, care avea faima că luase lecţii de canto cu celebrul Beniamino Gigli. Astăzi, ea este cunoscută ca fiind mama Margaretei Pâslaru. Dar a fost şi fiica unui mare artist plastic, Dimitriu Bârlad, autorul mai multor sculpturi din Constanţa, printre care bustul în bronz al lui Ioan N. Roman. Am pregătit cu ea aria Ducelui de  Mantua din opera «Rigoletto» de Giuseppe Verdi, «La donna e mobile». Am dat proba ca în transă, am trecut-o şi am reuşit“, povesteşte maestrul Vasile Moldoveanu.

 

„Iată-mă student la Conservatorul bucureştean, la clasa marelui Octav Enigărescu, unul dintre cei mai mari baritoni români! Un om excepţional, în plenitudinea vârstei, a carierei, cu un palmares deosebit. Era generos cu noi, studenţii, apropiat, afectuos. Dar se simţea nevoie unor studii mai aprofundate şi astfel am avut şansa să lucrez în particular cu tenorul Dinu Bădescu, căruia îi port un mare respect, cea mai mare dragoste. Era abia ieşit dintr-o umilitoare şi dură închisoare politică, înfierat, precum alţi mari artişti, de mulţimea adusă cu forţa la înscenările proceselor publice. Dar avea studii de specialitate în Italia, cântase în cea mai valoroasă garnitură de solişti lirici români, triumfase pe scenele mari ale Europei.
 
Pentru mine, Dinu Bădescu a fost cel de la care am învăţat cel mai mult. Toată viaţa m-am perfecţionat, dar apropierea de tehnica cântului am deprins-o de la Dinu Bădescu.
 
Suferise mult, el, unul dintre pilonii Operei române, fusese ridicat în zorii zilei şi arestat, făcuse pe nedrept cinci ani de închisoare politică. Îmi povestea despre atrocităţile văzute în închisorile comuniste, despre ororile unui regim care distrugea personalitatea umană. Probabil că atunci am simţit că trebuie să mă protejez, asigurându-mi cariera în alte condiţii. El mă încuraja, îmi lăuda vocea spunându-mi că este excepţională, trebuie doar să-mi găsesc steaua“, îşi aminteşte tenorul.
 
Licenţa a luat-o la Conservatorul „Ciprian Porumbescu“ cu opera „Boema“ de Puccini. Îşi invitase şi fratele la spectacolul-examen şi acesta, bucurat şi surprins în acelaşi timp, a înţeles ce talent are Vasile, cât de deosebit este de el, inginerul, omul lucrului exact, palpabil. „Am plecat acasă, la Iaşi, plin de bucurie, înţelegând abia atunci ce reprezintă  muzica, cât de frumos cântă fratele meu!“


 
Vasile Moldoveanu a cântat pe scena Operei naţionale din Bucureşti  din anul 1966 până în 1972. Debutase cu rolul Arlechin din opera „Paiaţe“ de Leoncavallo, având apoi alte câteva roluri de referinţă. A cântat în total în 22 de opere, în general în roluri secundare, dar şi în câteva roluri principale: Rinuccio („Gianni Schicchi“), Rodolfo („La bohème“), Il Duca di Mantova („Rigoletto“), Ernesto („Don Pasquale“), sau Tamino („Die Zauberflöte“ - care este şi ultimul său spectacol în România, susţinut pe data de 23 iunie 1972).
 
De asemenea, apare şi pe primele discuri de operă de la Electrecord, în roluri secundare („La Traviata“, „Samson et Dalila“, „Carmen“). Cunoscuse succesul de scenă, gustul aplauzelor, aprecierile criticii de specialitate.
 
Dar steaua lui Vasile Moldoveanu răsărită la Bucureşti a strălucit nu acasă, cum s-ar fi cuvenit, ci în străinătate. O audiție cu un faimos impresar, Victor Vladarski, agentul de scenă al lui Dinu Bădescu, și o invitație prin Agenţia Română de Impresariat Artistic în Germania. Ajuns acolo, își dă seama de toate piedicile care li se puneau artiștilor români și hotărăște să aleagă libertatea.
 
Vom continua să vă prezentăm, în ediţiile viitoare, calea aleasă de artistul constănţean care urma să devină, după multe sacrificii, unul dintre cei mai apreciaţi tenori ai lumii.