Pentru mulți dintre polonezi, numele lui Bronislaw Wildstein este legat în primul rând de activitatea sa anticomunistă de la sfârșitul anilor 1970 în Polonia regimului comunist, dar și pentru rolul său în procesul de tranziție democratică al aceluiași stat. Wildstein a fost un membru activ al societății civile poloneze – cofondator al Comitetului Studențesc al Solidarității, coagulat în 1977 (considerat unul dintre precursorii Solidarității), militant fervent pentru libertatea de expresie (Wildstein a și fost arestat și anchetat de poliția secretă poloneză, în mai multe rânduri) și pentru reforme democratice. Impunerea legii marțiale în 1981 de către regimul lui Wojciech Jaruzeslski, ce avea ca obiectiv tocmai suprimarea opoziției democratice (sindicatul Solidaritatea a fost scos în afara legii, iar cei mai mulți membri de frunte au fost arestați) îl surpindea pe Wildstein în Franța, unde și-a continuat activitatea anticomunistă, fiind un colaborator apropiat al Radio Europa Liberă și un susținător al mișcărilor democratice din societatea poloneză și nu numai. În Polonia, valul de greve din aprilie și august 1988 siliseră regimul Jaruzelski să admită că singura soluție de ieșire din criză nu putea fi decât dialogul cu reprezentanții Solidarității, în condițiile în care regimul eșuase lamentabil în tentativa sa de a înregimenta figuri cheie ale intelectualității poloneze în structurile de putere, iar recurgerea la forță, ca în 1981, nu mai părea o soluție viabilă. Urma un proces de tranziție extrem de sinuos, în trepte, de-a lungul căruia negocierile cu puterea comunistă în cadrul meselor rotunde aveau să ofere condițiile pentru organizarea în Polonia, în iunie 1989, a primelor alegeri libere din istoria blocului sovietic, ce echivalau cu înfrângerea istorică a comuniștilor polonezi și mai ales cu consolidarea Solidarității.
Reîntors în Polonia în 1989, Wildstein s-a implicat puternic în procesul de tranziție și apoi de consolidare democratică a țării, inițial ca jurnalist, apoi și ca scriitor tot mai apreciat, nu numai în Polonia. Pentru perioada post-comunistă din activitatea lui Wildstein, probabil cea mai dezbătută chestiune are legătură cu poziționarea sa în privința lustrației, față de care unii foști disidenți polonezi de anvergură aveau o abordare fundamental diferită. Avocat fervent al lustrației, înțeleasă ca singura cale de curățare morală reală a societății poloneze de siajul tenebros al perioadei comuniste, Wildstein s-a situat implicit pe o poziție contrară celei susținute de Adam Michnik, disident și personaj-cheie al luptei anticomuniste din Polonia (trimis în închisoare după impunerea legii marțiale în 1981), cu o contribuție solidă la prăbușirea comunismului polonez. Acesta din urmă s-a pronunțat în repetate rânduri împotriva acestei abordări, începând, de-altfel, încă din anii ‘90. Respingând lustrația și susținând mai degrabă o reconciliere între foștii activiști și decidenți comuniști pe de o parte, și foștii disidenți și victime ale represiunii, pe de altă parte, Michnik a folosit intens inflentul ziar Gazeta Wyborcza, al cărui redactor șef era, pentru a disemina poziția sa și pentru a convinge opinia publică de justețea unui asemenea punct de vedere.
Revenind la Wildstein, controversa care a marcat poate cel mai mult activitatea sa din deceniile postcomuniste este cunoscută sub sintagma Lista lui Wildstein și se referă la un episod petrecut în anul 2005, atunci când Wildstein a reușit să obțină acces la dosare de arhivă provenind de la fosta poliție secretă poloneză SB (în polonă, Służba Bezpieczeństwa), aflate în custodia Institutului Memoriei Naționale (Instytut Pamięci Narodowej), al căror inventar contura o listă cu numele a peste 160 000 de nume (inițial evaluarea era de peste 240 000 de nume) despre care se credea că fie au colaborat cu polița secretă, fie erau vizați pentru recrutare (potrivit altor puncte de vedere, lista conținea și numele celor supravegheați de aceeași poliție secretă, motiv pentru care diseminarea sa a stârnit iritare, întrucât genera confuzie în legătură cu calitatea celor ale căror nume apăreau – informatori sau victime). Lista avea să devină accesibilă unor jurnaliști și apoi disponibilă publicului larg, prin publicarea datelor online, pe diferite website-uri, însă diseminarea sa a stârnit o avalanșă de critici, mai ales din partea Gazeta Wyborcza (condusă de Adam Michnik), care a și dezvăluit faptul că inițiatorul acțiunii ar fi fost Wildstein. Dincolo de critica la adresa lui Wildstein, acuzat mai ales în paginile Gazeta Wyborcza de inițierea unei acțiuni care ar fi periclitat pacea socială, segmente importante din societatea poloneză au salutat demersul lui Wildstein, considerându-l un act necesar, care să ajute la înțelegerea mecansimului ascensiunii și prosperității foștilor activiști comuniști, foștilor agenți secreți, dar și a celor din jurul lor, în noul context politico-economic democratic din Polonia ultimelor decenii.
De fapt, probabil că tocmai controversa care înconjoară diseminarea acestei liste și dezbaterea stârnită în societatea poloneză de aceasta se află la originea romanului lui Bronislaw Wildstein intitulat în mod sugestiv Valea Nimicniciei (în original, Dolina nicości), apărut în 2008, în paginile căruia autorul introduce cititorul în lumea foștilor agenți secreți sau foștilor activiști comuniști ale căror afaceri au prosperat, în domeniul media și nu numai, alimentate și de relațiile oculte ale acestora cu politicieni și diferite cercuri de putere și sfere de interese din societatea poloneză a deceniilor postcomuniste. Deși lucrarea în sine este un roman de ficțiune politică, unele din personaje par să aibă un corespondent în viața reală, iar cel mai bun exemplu în acest sens este Bogatyrowicz, redactorul șef din roman, ale cărui puncte de vedere și acțiuni sunt cvasi-identice cu cele asumate, în lumea reală, de nimeni altul decât Adam Michnik, din poziția sa de redactor șef la Gazeta Wyborcza. Aversiunea lui Wildstein față de Adam Michnik (sau față de poziționările acestuia) este reflectată abundent în paginile romanului, Michnik fiind ilustrat mai mereu în nunațe peiorative, începând cu numele personajului propriu-zis (bogaty, de la Bogatyrowicz = bogat, bogătan, care ar putea sugera prosperitatea postcomunistă a lui Michnik) și continuând cu ipostazierea acestuia în diferite momente care au, la rândul lor, corespondent în viața reală. Bunăoară, inclusiv episodul real privind diseminarea în societate a listei de agenți/colaboratori obținută de Wildstein, ca și opoziția manifestă a lui Michnik (Bogatyrowicz) față de publicarea acesteia este ilustrată cât se poate de transparent, într-un dialog dintre Bogatyrowicz (Michnik) și Wilczycki, alt jurnalist, care ar putea fi chiar corespondentul lui Wildstein, autorul romanului (p.16): (Bogatyrowicz):
– Bănuiesc că nu te gândești să publici porcăriile alea securiste?
– De unde știi că sunt securiste, întreabă Wilczycki.
– Ce să știu, mărâi Bogatyrowicz, aplecându-se spre Wilczycki. Despre ce autenticitate vorbești? Cum o să poți ști? Fiindcă o să-ți confirme niște curve securiste? Sau paiațele de la IPN (din nou, o trimitere către o entitate reală, IPN – Institutul Național al Memoriei, aflat sub umbrelă guvernamentală, ale cărui domenii de cercetare vizează de la crimele nazismului la crimele și abuzurile din perioada comunistă, fiind totodată custodele arhivei fostei poliții secrete din Polonia și locul unde Wildstein s-a documentat, n.n.) care există datorită unor falsuri? De aia vrei să dezlănțui iadul și să-i scufunzi pe cei mai rezonabili oameni? Îți dai seama ce vrei să faci?
–Michal, dar adevărul…
– Adevărul? Care adevăr? Știi tu sigur ce este adevărul? Fiecare își are adevărul său.
Presiunile la adresa lui Wildstein (foarte probabil, personajul Wilczycki, în roman) în contextul diseminării listei de agenți și colaboratori ai SB sunt și ele ilustrate în paginile romanului (pp. 48-49): Tu înțelegi ce faci? …În felul ăsta te distrugi singur și nimeni nu va putea să-ți ia apărarea (de altfel, în ianuarie 2005, la două zile de la apariția materialului din Gazeta Wyborcza, care îl incrimina, Wildstein avea să fie demis de la ziarul unde era angajat – Rzeczpospolita, n.n.). O să aduci prejudicii unor oameni valoroși, dar mai ales ție însuți. Deznodământul, o nouă paralelă cu viața reală, anume apropiata publicare (în realitate, lista a fost publicată online, pe câteva website-uri) a listei de agenți și colaboratori ai poliției secrete comuniste, ca și tumultul de agitație și tensiuni generat, este conturat inspirat: ,,Bogatyrowicz îl chema în capitală, pentru că se întâmplase un lucru de care se temeau amândoi… Ofensiva unor barbari care vor să distrugă lumea… Regimentele negre ale lustratorilor“ (aluzie la poziția inflexibilă a celor care susțineau lustrația, inclusiv a lui Wildstein –n.n.).
Dincolo de conținutul care se suprapune deseori cu situația reală, într-o măsură mai mică sau mai mare (sau mai ales pentru acest motiv), romanul lui Wildstein – unul foarte dur, care include și pasaje ce descriu episoade de tortură (reflectând episoade din perioada comunistă) – reprezintă, fără urmă de îndoială, o frescă acurată a societății poloneze a deceniilor postcomuniste.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius