altmarius

cultură şi spiritualitate

Tătarul din Carpaţi. Istoricul de talie mondială Kemal Karpat, consultant pentru Reagan şi Carter la Washington

De pe băncile şcolilor dobrogene, un tânăr tătar pleca în lume la începutul anilor ’40 cu un geamantan şi cu o mare dorinţă de cunoaştere. După 40 de ani, profesorul Kemal H. Karpat era chemat la Washington pentru a fi consultantul celor mai puternici oameni ai planetei: preşedinţii Statelor Unite ale Americii.

Împlineşte 90 de ani peste trei luni şi trăieşte în străinătate de 72 de ani. Ştie româna la perfecţie. Doar vârsta îl face să vorbească mai greu. „Cum este vremea la Constanţa?“, ţine să afle, de peste Ocean, venerabilul profesor emerit Kemal H. Karpat. Face o pauză, în care parcă auzi fuga imaginilor ce-i trec prin faţa ochilor.

Continuă cu voce scăzută. „Mi-este foarte dor de Dobrogea. Dor de Babadag, dor de nordul Dobrogei, acolo unde am crescut. Chiar ieri am scris un pasaj despre locurile mele natale. M-am născut într-un sătuc de lângă Babadag, Armutlia sau Armutlu se cheamă. Pe turceşte înseamnă «locul cu pere». Dacă închid ochii, îl văd aievea“, mărturiseşte istoricul de talie mondială Kemal H. Karpat.

Numele său, luat după Munţii Carpaţi

Se spune că numele pe care-l porţi îţi influenţează destinul, iar numele pe care îl alegi te poate defini. Fiu al imamului Hüseyin oglu Haşim, Mehmet Kemal (cum este trecut pe certificatul de naştere) sau Kemal Haşim Ömer (pe numele său complet) s-a născut într-un sat dobrogean, la 15 februarie 1925. Când a terminat cursurile Seminarului Musulman din Medgidia, în 1942, Kemal pleacă la Istanbul, pentru a studia Dreptul. În 1946, cu un an înainte de absolvire, ia o decizie majoră: îşi schimbă numele de familie în Karpat.

„În străinătate treceam printr-o serie de greutăţi, cu oameni care încercau să mă exploateze şi să-mi pună frâne în dorinţa mea de a studia. Eu am fost un om liber, care am spus ce am gândit, fără frică, fără rezerve. Unora nu le plăcea. Am vrut un nume simbolic, care nu se pleacă la nimic, care stă dârz în faţa greutăţilor, a ameninţărilor, să-şi păzească demnitatea. Şi în acelaşi timp am dorit un nume care să amintească de originea mea, de locul natal, de România. Mi-am luat numele după Munţii Carpaţi. Deşi să vă spun drept, până atunci nu văzusem Carpaţii, am creat Carpaţii în mine. Am creat Carpaţii mei. Şi am devenit un fel de munte. Toată familia mi-a urmat gestul“, mărturiseşte profesorul tătar.

Cariera sa internaţională, care urmează după acest moment, este prodigioasă. Confirmarea definitivă o primeşte odată cu invitarea la Casa Albă, la Washington, unde cei mai puternici oameni ai lumii, preşedinţii Statelor Unite ale Americii, îi cer sfatul.

Cunoscut mai întâi în SUA

Prima carte a profesorului Kemal H. Karpat a fost publicată în America, în anul 1959, pe când dobrogeanul avea numai 34 de ani, la editura Princeton. Volumul „Istoria democraţiei în Turcia“, în care descria societatea turcă, avea să fie o lucrare de căpătâi pentru lumea musulmană. Erau 600 de pagini de analiză amănunţită, constituind opera prin care Kemal Karpat s-a afirmat ca un specialist redutabil în politologie. Cartea a schimbat concepţiile Occidentului despre misterele Orientului.

„Eu am fost întâi cunoscut în America. Cartea analiza trecerea Turciei la democraţie, era un studiu amănunţit al vieţii politice şi o critică a sistemului de guvernare. S-a spus că este prima carte care descifrează enigma politicii interne turceşti. Că aşa era socotită – o enigmă. Acea bombă m-a lansat. Am fost pus pe lista neagră. Din fericire, eram deja profesor universitar în America, aveam o poziţie solidă, nu mă puteau atinge decât când eram în Turcia.

Dar nu s-a întâmplat nimic, mai erau oameni cu cap care au gândit obiectiv şi au realizat că eu doresc binele Turciei. Se întâmpla în 1959. Nu-mi vine să cred cât timp a trecut de atunci… Cartea a fost tradusă în turceşte şi încă se mai tipăreşte. Între timp am mai scris 20 cărţi, iar noua carte va fi publicată în curând, având ca tematică Turcia şi Asia centrală“, descrie profesorul Karpat pentru „Weekend Adevărul“. Chemat la Casa Albă La începutul anilor ’80, cu o carieră academică de prestigiu şi cu numeroase volume tipărite, profesorul Kemal H. Karpat era deja o somitate în domeniul său. Administraţia de la Washington l-a solicitat să facă parte din echipa de specialişti care să acorde consultanţă preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Jimmy Carter.

 

Citeste mai mult: adev.ro/ngjacb 

Vizualizări: 83

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor