Biserica Arbore, ctitoria unui boier

[altmariusistoric2]

AutorIrina Manea

• http://www.historia.ro/exclusiv_web/travel/articol/biserica-arbore-...

În 1503 Luca Arbore, unul dintre marii boieri ai lui Ştefan cel Mare, sfetnic de seamă al lui Bogdan al III-lea şi tutore al lui Ştefăniţă Vodă, cel care în 1497 a apărat cu curaj Cetatea de Scaun timp de trei săptămâni împotriva asediului polon, cel care începând din 1486 a fost portarul Sucevei aproape 40 de ani, a ridicat un paraclis la Curtea sa situată pe valea râului Solca.

În 1523 "în luna lui aprilie, în cetatea Hârlăului, Ştefan Vodă (Ştefăniţă Vodă) au tăiat pre Arburie hatmanul, pe carile zic să-l fi aflat cu hiclenie" (Grigore Ureche). Luca Arbore a fost înmormântat în ctitoria sa. Chivotul de mormânt al ctitorului (în pronaos) este apreciat ca cel mai valoros însemn funerar de stil gotic din Bucovina. 

Mănăstirea Arbore a fost construită din cărămidă şi piatră extrasă de la carierele din zonă. Cu plan dreptunghiular la exterior (fără turlă) şi fals-trilobat în interior (absidele sunt două nişe arcuite în grosimea zidurilor laterale), biserica are o formă nemaiîntâlnită până atunci la ctitoriile epocii. Silueta deosebit de elegantă a construcţiei este accentuată de prelungirea pereţilor spre vest cu cca 2,5 metri şi unirea lor la partea superioară prin arcadă, obţinându-se astfel un spaţiu semideschis ce apare pentru prima dată în arhitectura moldovenească. 

Două blocuri de piatră, lângă mănăstire, atrag atenţia: în bortele lor anume adâncite s-au pregătit neasemuitele culori ale bisericii Arbore. Frescele interioare şi exterioare au fost realizate în 1541 în stil bizantin, de meşterul moldovean Dragoş. Frescele interioare sunt remarcabile prin arta portretului: portretele lui Luca Arbore şi membrilor familiei sale din tabloul votiv, portretul Sfintei Maria, al împăratului Constantin cel Mare, etc...

Pictura interioară a fost serios afectată în secolele XVII-XVIII când edificiul, supus vitregiilor istoriei, a rămas fără acoperiş. Tablourile votive (în pronaos şi naos) înfăţişează totuşi desluşit pe ctitor şi familia sa în două ipostaze, figurile fiind profund portretizate laic. Sfinţii şi sfintele (în pronaos) au adesea nimburile în relief şi aurite, semn al opulenţei caracteristice fruntaşilor feudalităţii locale, chiar într-o perioadă de permanente conflicte cu Poarta otomană împotriva căreia se invocă victoria, simbolic, în Cavalcada Sfintei Cruci (pronaos). Compoziţia dă nota specifică picturii murale din Bucovina.
Pictura exterioară este opera lui Dragoş Coman din Iaşi chemat la 1541 de Ana, fiica lui Arbore, să zugrăvească biserica. 

Artistul dovedeşte geniu: umblat pe multe meleaguri străine, el inovează, are o viziune nouă faţă de înaintaşi, reuşeşte o sinteză îndrăzneaţă între elementele orientale şi occidentale bine integrată totuşi în tradiţie. Se păstrează canonic Imnul acatist (la miazăzi), dar Asediul Constantinopolului capătă substanţa real-istorică (asediul perşilor din anul 626); reprezintă doar o aliniere formală impusă de moment, opţiunea antiotomană a pictorului fiind evidenţiată prin actualizarea Cavalcadei (în interior). Drumul magilor, Maica Domnului şi alte scene denotă o înclinaţie spre peisajul stâncos, pe un fundal preponderent verde, ca şi la Judecata de Apoi unde găseşte unele soluţii proprii de fluidizare a mişcării personajelor. În Cinul de pe absidă, printre sfinţii martiri figurează şi apărătorul de moarte, Cristofor, cu pruncul Iisus pe umăr; este o imagine unică şi neobişnuită pentru Moldova, influenţă a picturii murale din ţările catolice. 

Proba de geniu a zugravului rămâne însă decorul faţadei de apus. În marea cavitate unde se fac îndeobşte pomeni şi parastase, întregul perete pare o imensă carte de miniaturi care "…îmbină o viziune parcă de quatrocento italian cu strălucirile emailurilor, stampelor şi covoarelor orientale" (P. Comarnescu).

La nici o altă mănăstire nu găsim un asemenea ansamblu de miniaturi considerat de altfel drept cel mai bine realizat din toată pictura epocii Ştefan cel Mare - Petru Rareş. Întâlnim şi aici pe Adam arând, pe Eva torcând (în Geneză), mesenii de la Ospăţul Sfântului Gheorghe sunt aşezati şi cu spatele la privitor (amplasament străin bizantinismului, introdus de Renaşterea italiană), redarea peisajului, a stâncilor în speţă, trimite spre Giotto, dar personajele au o mişcare mai firească, "trăiesc" evenimentul - pe acelaşi fond verde întunecat. Şi tot aici artistul se dovedeşte curajos: la trecerea de pe un zid pe altul, aşează capul balaurului într-o scenă şi coada în alta (aducerea balaurului). 

Tranşant, Dragoş Coman introduce în pictura bisericească unul dintre cele mai laice munumente de artă moldovenească.

galerie foto