altmarius

cultură şi spiritualitate

Astazi : 2012-07-02

Bucuresti

Festivalul "Sergiu Celibidache"

In cadrul Festivalului "Sergiu Celibidache", astăzi la Ateneul Roman are loc un concert al Ansamblului "German Brass", formaţie infiinţata in anul 1974 şi care se află pentru prima oară pe o scenă romanească. De la ora 20, formaţia German Brass va interpreta aranjamente pentru ansambluri de suflători ale unor lucrări clasice şi compoziţii dedicate de compozitori contemporani formaţiei German Brass. Printre numele de pe afiş figurează Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Gioachino Rossini ş.a. 
 

Stiri din tara

Expoziţie dedicată sopranei Haricleea Darclée la Alexandria

Celebra artistă Hariclea Darclee este omagiată la sediul din Alexandria al Centrului de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Teleorman, cu prilejul implinirii a 162 de ani de la naştere, printr-o expoziţie cu piese din colecţia Teodor Săceanu. Sunt reunite medalii, plicuri, timbre, ilustrate şi alte materiale filatelice, afişe, programe, invitaţii şi bilete de spectacole care au legătură cu artista ce a cunoscut consacrarea mondială. Mai multe afişe sunt legate de ediţiile Festivalului şi concursului internaţional de canto iniţiat de Mariana Nicolesco şi organizat din doi in doi ani la Brăila. Intre exponate se află un bilet de spectacol din anul 1891 şi o medalie lansată de Secţia de Numismatică Alexandria in memoria marii soprane Hariclea Darclee. Expoziţia de la Alexandria rămane deschisă pană la 15 iulie. 
 

Actualitatea muzicala internationala

Ion Caramitru si Aurelian Octav Popa - in turneu in SUA

Intre 5 şi 15 iulie, actorul Ion Caramitru şi clarinetistul Aurelian Octav Pop desfăşoară un turneu in SUA. Cei doi artişti vor prezenta un spectacol in limba romană ce include selecţii din manuscrisele de poezie, proza şi filosofie ale lui Mihai Eminescu. In organizarea Institutului Cultural Roman din New York, Ion Caramitru şi Aurelian Octav Popa vor susţine spectacole pentru diaspora romanească din New York, Easton, CT, Chicago, Los Angeles şi San Francisco. 
 

Simona Mihai, din nou pe scena Teatrului "Scala" din Milano

Soprana Simona Mihai interpretează, pe scena Teatrului Scala din Milano, partitura personajului Poussette din spectacolul "Manon" de Jules Massenet. La pupitrul dirijoral al reprezentaţiei se va afla Fabio Luisi, iar versiunea regizorală este semnată Chantal Thomas. Alături de muziciana romană, din distribuţie fac parte, intre alţii, soprana Ermonela Jaho ? căreia ii revine rolul titular, baritonul Russell Braun ? in rolul "Lescaut" şi tenorul Matthew Polenzani - "Des Grieux". Următoarea reprezentaţie a spectacolului va avea loc, tot cu Simona Mihai in distribuţie, pe 5 iulie

Vizualizări: 27

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor