Sfântul Iustin martir

[altmariustotal catolic]

Duminică, 1 iunie 2014 

Sfântul Iustin

martir (comemorare)

Filozof creştin şi creştin filozof, cum este pe drept cuvânt definit, Iustin - născut la Flavia Neapolis, în Samaria (Palestina), la începutul secolului al II-lea (cel mai probabil în anul 100) - aparţine acelui şir de gânditori care, în orice perioadă a istoriei Bisericii, au încercat o sinteză între înţelepciunea provizorie umană şi afirmaţiile inalterabile ale revelaţiei creştine. Itinerarul convertirii la Cristos trece prin experienţa stoică, pitagoreică, aristotelică şi neoplatonică. De aici, setea vitală şi providenţială de adevărul integral al creştinismului.

Povesteşte el însuşi, că, insatisfăcut de răspunsurile avute de la diferite filozofii, s-a retras într-un loc pustiu, pe ţărmul mării, pentru a medita şi că un bătrân, căruia i-a mărturisit dezamăgirea sa, i-a răspuns că nici o filozofie nu poate satisface spiritul uman, deoarece raţiunea de una singură este incapabilă să garanteze posedarea deplină a adevărului fără un ajutor divin.

Astfel, Iustin în vârstă de 30 de ani a descoperit creştinismul, a devenit un convins vestitor al lui şi, pentru a vesti lumii această fericită descoperire, a scris cele două Apologii ale sale, dintre care pe prima a dedicat-o, în anul 150, împăratului Antoniu Pius şi fiului Marc Aureliu, precum şi senatului şi poporului roman. A scris şi alte opere, cel puţin opt, dintre care cea mai considerabilă se intituleazăDialog cu Trifon şi este considerabilă, deoarece deschide calea polemicii anti-iudaice în literatura creştină. Dar cele două Apologii rămân documentul cel mai important, pentru că din aceste scrieri aflăm cum se explica creştinismul în acea epocă şi cum erau celebrate riturile liturgice, în special administrarea Botezului şi celebrarea Euharistiei. Aici nu sunt argumentaţii filozofice, ci emoţionante mărturii de viaţă în comunitatea creştină primară, căreia Iustin este fericit să-i aparţină: "Eu, unul dintre ei...". O astfel de afirmaţie putea costa viaţa. Şi, de fapt, Iustin a plătit cu viaţa apartenenţa sa la Biserică.

La Roma, unde se dusese, a fost denunţat de un pretins filozof cinic, Crescenţiu, cu care Iustin discutase îndelung. Chiar şi magistratul care l-a judecat, Rusticus, era un filozof stoic, prieten şi confident al lui Marc Aureliu. Însă, pentru magistrat, Iustin nu era decât un creştin de rând, asemenea celor şase însoţitori ai săi, printre care şi o femeie, condamnaţi cu toţii la decapitare pentru credinţa lor în Cristos, în anul 165. Referitor la martiriul lui Iustin şi al însoţitorilor sunt păstrateActele autentice.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini 
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)